Declaratii de avere Constanta

Oil Terminal, declarații de avere Sofica Culețu, șef al biroului Controlul Calității Produsului - Laboratoare, deține un apartament și un Matiz (documente)

Sofica Culețu, șef al biroului Controlul Calității Produsului - Laboratoare, în cadrul Oil Terminal Constanța, este proprietara unui apartament de 54,54 metri pătrați, în Constanța, cumpărat în 1991, dar și a unui Matiz din 2003, dobândit în baza unui contract de vânzare - cumpărare. 
 
Soţul acesteia, Hristu Culeţu, deține, potrivit celei mai recente declarații de avere, trei terenuri agricole, în Constanța, Brăila și Timiș. Toate trei sunt moștenite. Primul dintre acestea, cel din Constanța, are o suprafață de un hectar și este deținut în exclusivitate de șeful departamentului de la Oil, fiind dobândit în anul 2009. Tot în 2009 au fost primite și celelalte două suprafețe, tot lăsate moștenire. Cel din localitatea brăileană Traian are o suprafață de 0,25 hectare și aparține în întregime Soficăi Culețu, în timp ce terenul din județul Timiș, localitatea Becicherecu Mic, în suprafață de 5 hectare, este împărțit cu Despina Culețu și Victoria Cușa. 
 
Potrivit declarației de avere completate în luna mai 2017, Sofica Culețu a realizat în 2016 un venit anual de 52.893 de lei, în calitate de șef al biroului mai sus menționat. În același an, Hristu Culețu, soțul său, a realizat 32.000 de lei ca lector la Universitatea Ovidius din Constanța. Pentru cele trei terenuri agricole, Hristu Culețu a încasat 700 de lei (suprafața din Timiș), 400 de lei (cea din Constanța) și, respectiv, 100 de lei (cea din Brăila), reprezentând arenda.
 
Dividendele din acțiunile deținute la Oil Terminal i-au asigurat Soficăi Culețu un venit de 913 lei, iar soțul său, în calitate de „deportat conform Decret 118/1990“, a obținut 8.496 de lei de la Casa Județeană de Pensii din Constanța. Fiica sa a realizat următoarele venituri: 714 lei de la Agenția Județeană de Prestații Sociale Constanța (alocație), 1.200 de lei de la Academia de Studii Economice București (bursă) și 350 de lei de la Liceul Teoretic Ovidius Constanța (bursă).
 
În ceea ce privește declarația de interese a șefei departamentului Controlul Calității Produsului - Laboratoare, este menționat pachetul de acțiuni deținute de aceasta la Oil Terminal, respectiv 39.375, în valoare de 3.937,5 lei.
 
În secțiunea „Documente“, puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale Soficăi Culețu, șef birou Controlul Calității Produsului - Laboratoare, în cadrul Oil Terminal.
 
Aleșii locali, demnitarii, persoanele cu funcții de conducere și control, precum și funcționarii publici au obligația să își depună sau să își actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile și interesele demnitarilor și ale angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța și ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Consilierul județean ALDE Marcel Savlovschi a achiziționat un apartament în capitală în primii doi ani de mandat (documente)

20 Jul 2018 627

Declaraţie de avere Consilierul judeţean Adriana Veronica Gheorghe (PSD), avere neschimbată, venituri mai mari (documente)

19 Jul 2018 444

Declaraţie de avere Cât a câştigat consilierul judeţean PSD Gheorghe Donţu după primii doi ani de mandat? (documente)

18 Jul 2018 854

Este printre cei mai bogaţi aleşi Averea şi interesele consilierului judeţean PNL Marian Cruşoveanu (documente)

11 Jul 2018 1186

Constanţa. Averea şi interesele liberalului Radu Bogdan Matei la jumătatea mandatului de consilier judeţean (documente)

06 Jul 2018 735

Consilierul judeţean Mircea Pintilie are venituri din indemnizaţie, pensie, arendă şi dividende. Anul acesta şi-a vândut bunurile moştenite în 2017! (documente)

05 Jul 2018 563

Recent, a vândut un imobil. Ce venituri a avut în anul fiscal 2017 vicepreședintele CJC Daniel Learciu (ALDE)? (documente)

02 Jul 2018 577

Ce venituri a avut în anul fiscal 2017 vicepreşedintele CJC Claudiu Palaz (PMP)? (documente)

30 Jun 2018 658

Cât a câştigat anul trecut preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu? (documente)

28 Jun 2018 919

Veniturile alesului au crescut Cât a câştigat în anul fiscal 2017 liderul consilierilor judeţeni liberali, Marian Iordache? (documente)

27 Jun 2018 686

Daniel Turcu, de la PMP, are de rambursat în 2018 un credit. Nu deţine bunuri, dar de când a devenit consilier i-au crescut veniturile! (documente)

26 Jun 2018 969

În 2017 a încasat prima pensie şi a vândut terenuri moştenite de la socri Consilierul judeţean (PNL Constanţa) Gheorghe Lămureanu, om de afaceri pe banii nevestei?! (documente)

25 Jun 2018 1128

Împătimit al distracţiilor şi vacanţelor exotice şi mai puţin al administraţiei, Sorin Mocianu, consilier judeţean PNL, avere neschimbată de la începutul mandatului - o casă şi o remorcă! (documente)

23 Jun 2018 1542

Declaraţii de avere Ce o recomandă pe Sabrina de la PSD Constanţa - o moştenire?! Consilierul judeţean deţine şi o agenţie de turism (documente)

22 Jun 2018 3905

Fiul administratorului Cimitirului Central Oficial, trăieşte doar din indemnizaţia de consilier judeţean, deşi conduce o maşină de lux şi a reuşit să economisească bani frumoşi. Ce ascunde Cosmin Rareş Drăghici (PSD)? (documente)

21 Jun 2018 1809

Averea şi interesele consilierului judeţean PSD Nicoleta Bercaru A dat chix în afaceri, dar a luat-o de la capăt. Deţine patru autoturisme şi trăieşte „pe credit“ (documente)

16 Jun 2018 2733

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Georgiana Tîrpe, auditor intern, deţine o maşină şi jumătate dintr-un teren şi dintr-un apartament (documente)

04 Apr 2018 1374

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Directorul tehnic, Gheorghe Zamani, deţine mai multe conturi bancare, bijuterii şi o colecţie numismatică valoroasă (documente)

02 Apr 2018 2180

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Cristian Tudoraşcu deţine un apartament şi trei autoturisme (documente)

28 Mar 2018 742

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Şeful Serviciului Dezvoltare Infrastructură Aeroportuară deţine apartamente şi terenuri agricole, dar conduce o maşină mai veche de 20 de ani! (documente)

23 Mar 2018 925

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Simona Liliana Sinorchian, responsabil Control Financiar Preventiv, are două apartamente şi şase depozite bancare (documente)

21 Mar 2018 586

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Irina Şargu, director Juridic şi Resurse Umane, deţine trei terenuri, un apartament, o casă şi o maşină (documente)

20 Mar 2018 602

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Stere Şamata, şef Birou Administrativ - Igienizare, deţine două terenuri (documente)

19 Mar 2018 697

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Emanuel Roiu are o motocicletă, o casă şi un credit pe 20 de ani! (documente)

17 Mar 2018 1004

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Gheorghe Oprea, şef Atelier Electroenergetic, deţine, cu familia, un teren, o casă şi două maşini (documente)

13 Mar 2018 594

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Ionuţ Nedelcu, comandant adjunct de aviaţie, deţine un autoturism (documente)

12 Mar 2018 612

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Anca Moldoveanu, şefa „achiziţiilor“, deţine acţiuni la o firmă, are două credite în valută şi venituri în afara funcţiei (documente)

10 Mar 2018 1154

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, declarații de avere Ion Maican, șef Atelier Mecanic-Termoenergetic, deține două terenuri și un apartament (documente)

07 Mar 2018 608

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Dorina Ionescu, şef Serviciu Resurse Umane, Secretariat, Arhivă, deţine patru terenuri, o casă şi două maşini (documente)

05 Mar 2018 563

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Şeful Serviciului Contabilitate, Doriana Ionescu, deţine un apartament prin programul „Prima casă“ şi un autoturism (document)

03 Mar 2018 1403

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, declarații de avere Cristian Fotu, șeful Serviciului Securitate și liderul sindicatului, cu două imobile și un teren (documente)

01 Mar 2018 911

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Loredan Enuţă, şef Birou Securitate, deţine un teren intravilan şi un apartament în Constanţa (documente)

28 Feb 2018 732

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Romeo Dominte, şef Serviciu Prevenire şi Protecţie, coproprietar la două terenuri şi un apartament (documente)

27 Feb 2018 470

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Costin Mihăiţă, şef Atelier Comunicaţii, deţine un teren, o locuinţă şi un autoturism (documente)

26 Feb 2018 466

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Daniela Otilia Caraman, opt conturi bancare şi o moştenire de 15.000 mp de teren agricol (documente)

24 Feb 2018 915

Penitenciarul Poarta Albă, declaraţii de avere Cristian Ionuţ Apostol, director adjunct economico-administrativ, deţine două autoturisme (documente)

12 Feb 2018 961

Penitenciarul Poarta Albă, declarații de avere Comisarul de penitenciare Petrică Bănuță are un apartament și mai multe datorii (documente)

10 Feb 2018 1216

Penitenciarul Poarta Albă, declarații de avere Comisarul-șef Florentin Muscalu, directorul unității, deține un teren, un apartament și o mașină (documente)

09 Feb 2018 1036

Nou-venită în echipa Oil Terminal Constanţa Şefa Compartimentului Control Financiar deţine un apartament şi un autoturism (documente)

23 Jan 2018 1217

Oil Terminal SA, declarații de avere Cecilia Popovici, șef serviciu Contabilitate, deține o locuință, un teren și o mașină (documente)

19 Jan 2018 838

Oil Terminal Constanţa, declaraţii de avere Şeful Serviciului Marketing Comercial din cadrul societăţii, „colecţie“ de terenuri, case şi conturi bancare! (documente)

16 Jan 2018 1426

Oil Terminal SA, declarații de avere Laurențiu Corneliu Mocanu, șeful Compartimentului Transporturi, deține un apartament în Constanța (documente)

14 Jan 2018 570

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Liliana Mihailov, şefa Serviciului Resurse Umane, a moştenit anul trecut două apartamente şi un teren (documente)

12 Jan 2018 1015

Oil Terminal, declaraţii de avere Şeful Serviciului Prevenire Incendii are casă de vacanţă şi teren la Tuzla (documente)

10 Jan 2018 1290

Oil Terminal, declaraţii de avere Florin Fănel Enache deţine, împreună cu soţia, două terenuri intravilane, o casă de vacanţă şi un Logan câştigat la tombolă (documente)

09 Jan 2018 871

Oil Terminal, declaraţii de avere Emilia-Mihaela Ignat, şef Birou Juridic Litigii, deţine un apartament şi o casă, dar are şi datorii (documente)

08 Jan 2018 816

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Adrian Gavrilov, şeful Serviciului Exploatare Portuară, conduce un automobil Skoda Octavia (documente)

07 Jan 2018 626

Oil Terminal, declaraţii de avere Radu Adrian Dumitriu, şeful compartimentului pază din cadrul Oil Terminal, deţine un apartament şi un cont bancar (documente)

04 Jan 2018 1066

Oil Terminal, declarații de avere Președinte a două fundații, Armando Traian Andreșoiu, șef Departament Logistică, deține două autoturisme, două locuințe și un teren agricol (documente)

28 Dec 2017 1966

Oil Terminal SA, declarații de avere Georgeta Androne, șef Serviciu SMSU, deține trei terenuri, o casă și două mașini (documente)

27 Dec 2017 873