Declarație de avere Roxana David, director economic la DRDP Constanța, deține doar un autoturism (DOCUMENTE)

  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Roxanei David, director economic în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța
  • Potrivit documentelor completate în anul 2021, Roxana David a declarat că deține doar un autoturism de proveniență germană, an de fabricație 2012
  • Directorul economic are și două credite scadente în 2023, respectiv 2025, la care este coplătitor. Valoarea acestora este de 198.000 lei
  • Conform declarației de interese, Roxana David este membru sindicat în cadrul sindicatului „Elie Radu” dar și expert contabil în cadrul CECCAR Constanța
 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Roxanei David, director economic în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța.
 
Potrivit documentelor completate în anul 2021, Roxana David a declarat că deține doar un autoturism de proveniență germană, an de fabricație 2012.
 
Directorul economic are și două credite scadente în 2023, respectiv 2025, la care este coplătitor. Valoarea acestora este de 198.000 lei.
 
Ca venituri, conform declarației de avere, a încasat în 2020 de la DRDP Constanța un salariu de 94.948 lei iar soțul său, ofițer mecanic în cadrul SC Personal Sea Management SRL, puțin peste 16.900 lei dar și aproape 20.000 de euro de la CMA Ship Singapore Pte Ltd. Veniturile familiei cuprind și alocația de stat a copilului de aproximativ 2.000 lei.
 
Conform declarației de interese, Roxana David este membru sindicat în cadrul sindicatului „Elie Radu” dar și expert contabil în cadrul CECCAR Constanța.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale Roxanei David.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Nicolae Marcu, director implementare proiecte DRDP Constanța, deține un apartament (DOCUMENTE)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 222

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 396

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 461

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 609

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 571

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 623

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 497

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 481

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 569

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1400

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 669

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 529

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 505

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 603

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 465