Şeful Secţiei Clinice Obstetrică - Ginecologie 1, Vlad Iustin Tica, moştenitorul unei averi impresionante (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Aşa cum reiese din declaraţia de avere completată în luna iunie a acestui an, şeful Secţiei Clinice Obstetrică-Ginecologie 1 din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, prof. univ. dr. Vlad Iustin Tica, deţine, împreună cu soţia, patru terenuri agricole situate în Costineşti, în judeţul Gorj şi în judeţul Dolj, un teren forestier situat în judeţul Gorj, trei terenuri intravilane situate în Năvodari, în judeţul Gorj şi la Craiova, precum şi un teren extravilan, în judeţul Gorj. Doua terenuri au fost cumpărate în anii 2005 şi 2006, iar restul au fost moştenite. La acestea se adaugă trei apartamente, situate în Constanţa şi Craiova, trei case situate în Năvodari, în judeţul Gorj şi la Craiova, precum şi o casă de vacanţă, situată în Baia de Fier. Din declaraţia de avere aflăm că imobilul din Năvodari a fost construit de Vlad Tica, un apartament i-a fost donat, iar restul imobilelor au fost moştenite.
 
Şeful Secţiei Clinice Obstetrică-Ginecologie 1 conduce un automobil Peugeot, fabricat în anul 2005. În conturi bancare, acesta a depus următoarele sume: 801.868 de lei şi 51.775 de euro. În anul fiscal 2015, Vald Tica a încasat 50.322 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 32.637 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, 124.572 de lei de la CMI Dr. Tica Vlad, pentru servicii de obstetrică şi ginecologie, 18.459 de lei de la CMI Dr. Tica Vlad, pentru serviciu de medicină internă, 800 de lei de la Servier Pharma SRL, 1.335 de lei din drepturi de proprietate intelectuală. Soţia sa a câştigat suma de 19.067 de lei de la Spitalul Clinic al Ministerului Transporturilor şi 33.351 de lei de la Universitatea „Ovidius”.
 
De asemenea, în declaraţia de avere mai sunt trecute sumele de 428.674 de lei şi 44.883 de euro, bani moşteniţi. La aceste venituri ale familiei se adaugă şi 1.512 lei, ce reprezintă alocaţiile celor doi copii minori, şi sumele de 52.000 de lei şi 19.900 de euro, care au fost obţinute în urma unei donaţii.
 
Din declaraţia de avere completată în anul 2015, aflăm că, în anul fiscal 2014, prof. univ. dr. Vlad Iustin Tica a încasat 47.633 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 33.387 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, 3.994 de lei de la CMI Dr. Tica Vlad pentru servicii de obstetrică şi ginecologie, 4.004 euro de la USMF Nicolae Testemiţanu, 928 de lei de la CMI Tica Vlad, pentru servicii de medicină internă, şi 2.300 de lei de la Servier Pharma SRL. La rândul ei, soţia sa a obţinut 30.301 lei de la Universitatea „Ovidius” şi 16.930 de lei de la Spitalul Clinic al Ministerului Transporturilor. Bugetul familiei a fost completat cu suma de 1.008 lei - alocaţiile celor doi copii minori.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese completate de şeful Secţiei Clinice Obstetrică-Ginecologie 1 din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, prof. univ. dr. Vlad Iustin Tica, în anii 2015 şi 2016.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.