Senzație și la show-ul ”iUmor” La 70 de ani, culturistul Vasile Șerban arată fantastic! ”Nu e omul de piatră?”

  • Vasile Șerban are 16 titluri de campion național, e campion balcanic și medaliat european.
  • Culturistul din Năvodari a susținut o demonstrație și la ”iUmor”.
  • Vasile Șerban a început practicarea culturismului la aproape 40 de ani.
 
După ”Românii au talent”, de la Pro TV, un alt show TV, ”iUmor”, de la Antena 1, a găzduit o demonstrație de culturism a lui Vasile Șerban, celebrul sportiv veteran din orașul constănțean Năvodari. Deși a împlinit luna trecută 70 de ani, campionul arată extraordinar și i-a lăsat cu gura căscată și pe cei de la ”iUmor”.    

”Un rând puternic de aplauze pentru Vasile Șerban!”, a fost introdus în scenă cel care are în palmares, la categoria masters, printre altele, 16 titluri de campion al României, titlul de campion balcanic, medalia de bronz la Campionatul European și locul patru la Campionatul Mondial. Șerban a pășit îmbrăcat în fața juraților (Mihai Bendeac, Delia și Cheloo). ”N-am nici cea mai vagă idee pentru ce va urma. Jur!”, a spus Bendeac. Ce s-a întâmplat însă i-a lăsat pe toți încremeniți de uimire. Vasile Șerban s-a dezbrăcat și a făcut o demonstrație de culturism. ”Eram sigur”, a spus Cheloo, în timp ce Delia nu reușea să spună nimic. ”Domnul e cel mai în vârstă practicant, campion național de bodybuilding. L-am mai văzut, într-o pledoarie pentru un stil de viață sănătos”, a arătat Cheloo.   

”Se numește umilire”


În culise, cei doi prezentatori ai show-ului, Șerban Copoț și Dan Badea, erau și ei impresionați. ”Uite-l, mă, nu e omul de piatră? Așa am avut senzația! Mamă, mamă! Cred că învățai limba română... Ridica banca așa. Hai, scrie în continuare! Rupea creta în palmă”, spuneau cei doi, încercând să imite câteva dintre pozițiile de culturism pe care le vedeau la Vasile Șerban. ”Plecăm acasă, ne simțim prost, aia e!”, se ridicau de pe scaune unii bărbați din sală. ”Se numește umilire”, a concluzionat Cheloo, după ce demonstrația culturistului din Năvodari s-a încheiat.  

A concurat prima dată la 54 de ani


Vasile Șerban a primit apoi un microfon și a discutat cu jurații. ”Ce vârstă aveți?”, s-a interesează Delia, iar răspunsul și amănuntele ulterioare ale lui Șerban au lăsat-o mască. ”50 și 20, în traducere liberă 70! M-am apucat de acest sport la 37-38 de ani. Motive ca nu e timp, că ești obosit nu există. În 2004, am concurat prima dată pe scenă, la 54 de ani, am reușit să ies campion național și de atunci nu am mai cedat locul. Am concurat la juniori de la 54 de ani, apoi am ajuns la seniori la 60, iar apoi de la 65 la masters (n.r. râde). Fac des plajă și lumea se uită lung la mine. Mă simt foarte jenat de chestia asta. Știu că arăt bine, dar nu vreau să epatez. Am avut reținere să vin și la această emisiune, că sportul meu nu e pe specificul acestui show, dar am vrut să fac o pledoarie pentru sport”, a menționat Vasile Șerban, care a dat amănunte și despre antrenamentul său și despre ce mănâncă.

”Mă bucur enorm că ați venit!”


La final, Vasile Șerban s-a bucurat de cuvintele frumoase ale juraților. ”Votez negativ, că nu are legătură cu specificul emisiunii, dar mă bucur enorm că ați venit. Așa să ne ajute Dumnezeu, să arătăm măcar jumătate ca dumneavoastră!”, a spus Mihai Bendeac. ”Promit că, după ce voi termina cu această emisiune, am să-mi dedic 20% din viață culturismului. Hai să aplaudăm acest om, care are parte de toată stima și considerația noastră. Nu ne putem erija într-un juriu de concurs de culturism, putem doar să aplaudăm o reușită și o conduită exemplară de viață!”, a punctat și Cheloo.   

Cu patru de ”Da”, a mers mai departe


De-a lungul anilor, Vasile Şerban a participat la multe show-uri şi emisiuni de televiziune, trupul său bine lucrat făcând de fiecare dată senzaţie. O altă apariție a sa de pomină a fost în luna martie a anului trecut, la „Românii au talent“. Sportivul a apărut pe scenă cu o chitară şi a început să cânte o melodie folk, „Pentru dragostea din vis“, scrisă de Dionisie Dubinciuc. Văzându-i stânjeniţi pe membrii juriului, care nu ştiau cum să-i spună că nu este pentru showul „Românii au talent“, din punct de vedere vocal, Şerban s-a oprit şi le-a spus acestora: „Cred că nu-i pentru mine, după cum vă uitaţi la mine”. „Da, aşa este. E o idee bună”, s-a grăbit să-i răspundă Mihai Petre. Ce-a urmat i-a luat total prin surprindere pe cei din sală. Vasile Şerban s-a dezbrăcat şi i-a uimit pe toţi cu trupul său. Cu patru de Da, Vasile Şerban a mers mai departe.

„Guess my age - Ghiceşte vârsta!“


De asemenea, în 2017, celebrul culturist veteran din Năvodari a participat la Antena 1 și la emisiunea de televiziune „Guess my age - Ghiceşte vârsta!“. În cadrul show-ului, prezentat de Dan Negru, mai multor persoane trebuia să li se ghicească vârsta, iar Vasile Şerban a fost una dintre acestea, ca şi cunoscutul cântăreţ de muzică uşoară Marcel Pavel.

Sursa foto: captură Youtube (iUmor)  

Citește și:

Vasile Șerban, culturistul fără vârstă, la 70 de ani! E de 16 ori campion național, dar și medaliat balcanic și european



 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată cine sunt cei 7 judecători de la Înalta Curte care vor face parte din Biroul Electoral Central 2024

15 Mar 2024 686

Primarii Robert Șerban, de la Eforie, și Vasile Delicoti, de la Poarta Albă, termene azi la Curtea de Apel Constanța

07 Mar 2024 679

ACS Power Gym Constanța Elena Novac, numărul 1 în clasamentul mondial IFBB la Speed Fit și pe 2023! (GALERIE FOTO)

24 Jan 2024 1288

Constanța. La 73 de ani, culturistul Vasile Șerban a obținut performanța carierei! „Atâta timp cât corpul îmi cere sau îmi dă voie, voi continua“ (GALERIE FOTO)

21 Nov 2023 2832

Culturism Constanța La 73 de ani, Vasile Șerban - bronz la Mondiale. George Moise - campion mondial! (GALERIE FOTO)

03 Nov 2023 2434

Firme Constanța Marine Engine Services SRL și-a schimbat sediul social!

22 Sep 2023 876

Constanța. Celebrul culturist Vasile Șerban În curând, va împlini 73 de ani și a cucerit al 19-lea titlu de campion național! (GALERIE FOTO)

11 Sep 2023 4210

Culturistul - fenomen Vasile Șerban împlinește marți 72 de ani, dar de curând a sărbătorit... „majoratul“!

27 Sep 2022 3283

Culturistul fără vârstă La aproape 72 de ani, Vasile Șerban a cucerit al 18-lea titlu de campion național. „Nici nu mă așteptam altfel. Uite cum arată!“ (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

12 Sep 2022 11045

Alegeri la Asociația Județeană de Fotbal Constanța. A fost convocată Adunarea Generală Extraordinară

01 Jun 2022 3028

Într-o zi de 22 martie, în 1926, s-a constituit Federația Română de Box. Între 1993 și 2000, forul a fost condus de constănțeanul Ion Șerban

22 Mar 2022 2374

CS Farul Constanța Persoană cu dizabilități, Gabriel Moise face culturism și a devenit vicecampion mondial. „Ești un mare luptător!“ (galerie foto)

11 Nov 2021 4898

Culturism și fitness Sportivi și sportive de la CS Farul Constanța și Power Gym Constanța, pe podium și la Naționale (galerie foto + documente)

23 Sep 2021 6306

Culturistul Vasile Șerban, al 17-lea titlu de campion național „Simbolic vorbind, ai putea ține Terra pe umerii tăi, precum Atlas!“

14 Sep 2021 8158

La aproape 71 de ani, Vasile Șerban, culturistul fenomen, sfidează vârsta „Sunteți de acord că sportul face minuni?“ (galerie foto)

18 Aug 2021 14919