CCINA vă invită la Târgul naţional de îmbrăcăminte şi încălţăminte Tinimtex

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA Constanța), organizează, în perioada 10 – 15 septembrie 2019, cea de a 77 -a ediție a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte - Încălţăminte TINIMTEX, cel mai mare eveniment de profil din țară în domeniul industriei ușoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea.

Între 10 – 11 septembrie, in cadrul TINIMTEX, producătorii români, care prezintă, la fiecare ediţie, colecţii noi și diversificate, au prilejul de a întâlni comercianţii din domeniu, aceste două zile fiind destinate exclusiv contractărilor.
Asa cum v-am obişnuit şi la ediţia din luna mai, după mulţi ani, se reia tradiţia rezervării unor zile ale târgului numai pentru sesiunea de contractări.

Târgul se va desfășura la Pavilionul Expozițional, din staţiunea Mamaia  și reunește circa 153 de firme, producători și comercianți de îmbrăcăminte și încălțăminte din intreaga ţară,  majoritatea acestora fiind participanți fideli ai acestui eveniment.
Numărul mare de expozanți și suprafața ocupată demonstrează faptul că TINIMTEX se bucură de notorietate pe piața expozițiilor de profil și reprezintă un eveniment de amplu interes pentru participanți.

La această ediţie, CCINA Constanța și-a concentrat cu succes eforturile în atragerea de firme producătoare de îmbrăcăminte si  încălţăminte, astfel încât, la ediția din luna septembrie, a TINIMTEX, din totalul de 153 de firme participante, 95 de firme sunt producătoare, adică 65 % din totalul firmelor participante, iar restul de 35% sunt comercianţi.
 
Situaţia firmelor expozante, pe județe, este următoarea:
  • Bucureşti 25 de firme
  • Constanţa 22 de firme
  • Braşov 10 firme
  • Iași  10 firme
  • Satu Mare 9 firme
  • Bistriţa 9 firme
  • Suceava 8 firme
  • Argeş 7 firme
  • Prahova 7 firme
  • Neamţ 6 firme
  • Mureş 5 firme
  • Timiş 5 firme
  • Arad  4 firme
  • Buzău 3 firme
  • Botoşani 3 firme
  • Brăila 2 firme
  • Cluj 2 firme
  • Galaţi 2 firme
  • Bacău 2 firme, si cate 1 firma din Călăraşi,Vrancea,Bihor,Vaslui,Vâlcea, Dolj,Giurgiu,Sălaj,Olt si Hunedoara. De asemenea, printre firmele expozante mai intâlnim o firmă din Grecia - producătoare de blănuri  şi una din Ungaria - producătoare de confecţii.
Ediția din luna septembrie a  TINIMTEX, de altfel cea mai importantă din tot anul, dă startul cumpărăturilor din această perioadă, expozanții prezenți la târg propunând publicului constănțean o ofertă extrem de variată,cu noile colecţii de toamnă-iarnă, menită să satisfacă toate gusturile, atât din punct de vedere al calității produselor expuse, cât și din perspectiva prețurilor  atractive pentru cumpărători.
 
TINIMTEX va fi structurat astfel :
Pavilion Expozițional parter  - confecții textile adulți, îmbrăcăminte din piele şi blană, îmbrăcăminte copii, tricotaje, lenjerie, home&deco, accesorii
Pavilion Expozițional etaj - genți și accesorii,  încălțăminte
Program de vizitare:

În perioada 10 – 11 septembrie: 10.00 - 19.30 (numai pentru comercianti)
joi-sâmbătă     12 – 14 septembrie:   10.00 - 19.30 -pentru publicul larg             
Duminică, 15 septembrie: 10.00 - 16.00 - pentru publicul larg
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revine! Târgul Naţional de Îmbrăcăminte și Încălţăminte Tinimtex

21 Sep 2022 1586

CCINA Constanţa deschide sezonul cumpărăturilor din această primăvară. Târgul Naţional TINIMTEX, la o nouă ediţie

18 Feb 2020 4025

Organizat de CCINA Constanța Târgul național TINIMTEX, ediție de oferte speciale

20 Jan 2020 2322

Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia găzduiește o nouă ediție a Târgului TINIMTEX, organizat de CCINA Constanța

22 Oct 2019 2840

Revista presei locale

11 Sep 2019 1992

Colecţii noi şi diversificate la Târgul Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte TINIMTEX, organizat de CCINA Constanţa

10 Sep 2019 3061

Constănțenii, invitați de CCINA la Târgul Naţional de Îmbrăcăminte și Încălţăminte TINIMTEX, ajuns la cea de-a 76-a ediție

03 May 2019 2394

Constănţenii, invitaţi de CCINA la ediţia de primăvară a Târgului TINIMTEX

19 Mar 2019 3197

CCINA vă invită la Târgul naţional de îmbrăcăminte şi încălţăminte TINIMTEX

16 Mar 2019 2299

Colecţii noi şi diversificate Târgul TINIMTEX, organizat de CCINA Constanţa, la o nouă ediţie

22 Feb 2019 3435

Constănţenii, aşteptaţi la primul târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte organizat de CCINA în anul 2019

18 Jan 2019 3714

Constănţenii, aşteptaţi la ediţia de iarnă a TINIMTEX, organizată de CCINA Constanţa

20 Nov 2018 3456

Târgul TINIMTEX, specializat pe articole din piele şi blană, organizat de CCINA Constanţa, îşi deschide porţile

23 Oct 2018 5073

Revista presei locale

20 Sep 2018 1971

Târgul Naţional de Îmbrăcăminte și Încălţăminte TINIMTEX revine la Constanţa cu tendinţele toamnă – iarnă 2018 – 2019

17 Sep 2018 4427