"Curăţăm Constanţa Noastră" Acțiuni de ecologizare, igienizare și înfrumusețare a Constanţei, în luna octombrie


Au mai rămas câteva zile până la startul celei de-a noua ediții a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră”, cea mai amplă iniţiativă de responsabilizare civică faţă de mediul înconjurător din oraşul nostru, organizată de Primăria Municipiului Constanța.  

În luna octombrie, vor fi efectuate acțiuni de ecologizare, igienizare și înfrumusețare a întregului municipiu. Campania urmărește şi educarea cetățenilor cu privire la efectele negative pe care poluarea le are asupra mediului şi asupra sănătății oamenilor. Simțul civic și protejarea mediului înconjurător ar trebui să devină dezideratele a cât mai multor constănțeni.   


Sunt invitați să participe la curățenia de toamnă a orașului toți locuitorii. Până acum s-au înscris zeci de școli și asociații de proprietari, universități, agenți economici sau cluburi sportive din municipiu.

"Pentru că merităm să trăim într-un mediu mai curat, mai sănătos și trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, haideți să <<Curăţăm Constanţa Noastră>> împreună!", transmite Primăria.


Oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare este încurajat să se înscrie pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro și să aleagă una dintre zonele de acțiune din calendarul propus.

"Primăria Municipiului Constanța mulțumește tuturor celor care s-au implicat în edițiile anterioare și îi invită să fie alături de noi și în luna octombrie.  
Doar împreună putem face Constanța mai frumoasă!", transmite Primăria Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât ne costă din bugetul local promovarea campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră” ? (documente)

04 Jul 2020 3562

"Curăţăm Constanţa Noastră" Acțiunile de ecologizare, igienizare și înfrumusețare a Constanţei continuă (galerie foto)

10 Oct 2019 1791

Curățăm Constanța Noastră împreună Acțiuni de ecologizare, igienizare și înfrumusețare (galerie foto)

09 Oct 2019 1555

Acțiune de igienizare în cartierul Henri Coandă, în cadrul campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră”

24 Apr 2019 2373

Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa, acţiune de igienizare şi pe stadionul „Mihai Naca“ (galerie foto)

17 Apr 2019 2535

Peste 250 de sportivi participă la o amplă acţiune de igienizare a stadionului „Gheorghe Hagi“ din Constanţa

15 Apr 2019 2134

Acţiune de igienizare în Parcul Tăbăcărie. Start campania Curăţăm Constanţa Noastră

31 Mar 2019 1443

Începe a opta ediție a Campania „Curățăm Constanța Noastră”. Ce le-a transmis Decebal Făgădău, agenţilor economici din Mamaia

28 Mar 2019 1879

"Curăţăm Constanţa noastră", aproape de start. Luna aprilie este luna curăţeniei

26 Mar 2019 1631

A opta ediţie a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“, aproape de start

09 Mar 2019 1809

Campania „Curăţăm Constanţa Noastră”, la start. Acţiunea se va desfăşura pe tot parcursul lunii aprilie

07 Mar 2019 1735

Instituţiile de învăţământ s-au alăturat campaniei "Curăţăm Constanţa Noastră" (galerie foto)

19 Oct 2018 1833

"Toamna aceasta, curățăm Constanța noastră!" Cartierele din Constanţa vor fi curățate, înfrumusețate și igienizate (galerie foto)

02 Oct 2018 2141

A început ediția de toamnă a campaniei „Curățăm Constanța Noastră“

01 Oct 2018 1644

Campania „Curățăm Constanța Noastră” la start. Acțiunea se va desfășura pe tot parcursul lunii octombrie

27 Sep 2018 1623