Ediţia de toamnă a Săptămânii PSI ajunge la Constanţa Psihoterapeuţi şi profesori de psihologie vor discuta teme variate

Ediţia de toamnă a Săptămânii PSI, un eveniment naţional coordonat de Editura Trei şi Librăriile Cărtureşti din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Braşov, Timişoara şi Constanţa, va avea loc în perioara 3 – 9 noiembrie. În cadrul evenimentului, cei prezenţi vor găsi răspunsuri cu privire la dificultăţile din viaţa de cuplu şi de familie, din relaţiile sociale încărcate de şantaje emoţionale, dar şi de ce oamenii deştepţi ajung să facă lucruri prosteşti şi cum poate fi descifrat limbajul afecţiunilor psihosomatice.
 
Evenimentul va decurge sub forma unui dialog empatic cu cei mai apreciaţi psihoterapeuţi sau profesori de psihologie, care vor discuta despre diferite experienţe de viaţă, dar şi despre metode şi idei psihologice de larg interes - de la analiza viselor la semnificaţia isteriei, de la consilierea pentru gravide la psihologia vârstei a treia.

Pe 3 noiembrie, ediţia de toamnă a Săptămânii PSI va începe la Constanţa, evenimentul urmând să se desfăşoare în Librăria Cărtureşti. Tema este „De ce şi în ce fel au atâta nevoie copiii de părinţii lor?”, printre invitaţi numărându-se Iulia Ciorbea, Cătălin Nedelcea, Cristina Mureşanu şi Corina Stoica. Marţi, 4 noiembrie, invitaţii Raluca Matei şi Cristian Petre vor dezbate tema „Adolescenţii. Cum să fim alături de ei?”, în timp ce miercuri, 5 noiembrie, Rodica Enache abordează tema cu privire la „Experienţa maternităţii - consiliere psihologică şi postnatală”.

Ediţia de toamnă a Săptămânii PSI continuă cu tema „Boala - realmente o şansă?”, care va fi dezbătută pe 6 noiembrie, cu invitaţii Ramona Caracostea, Liliana Popa, Cristina Ghencea. O temă sensibilă, „Divorţul. Cine suferă mai mult?”, va fi discutată pe 7 noiembrie, cu Iulia Ciorbea, Cătălin Nedelcea, Nina Petre şi Victoria Pana. Toate evenimentele vor avea loc începând cu ora 18.30, iar intrarea este liberă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.