Festivalul „Türkart”, în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. Programul artistic

Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea ( DTIAD) în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) şi cu sprijinul Primăriei Constanţa organizează Festivalul de Cultură şi Gastronomie Turcească, „Türkart”, în perioada 23-25 august 2019, în Piaţeta Cazino din staţiunea Mamaia.

Timp de trei zile, în intervalul orar 18.30-22.30, iubitorii culturii şi gastronomiei turceşti vor putea viziona un program susţinut de artişti din Turcia şi România şi vor putea degusta dintr-o diversitate de preparate culinare specifice gastronomiei turceşti.

Festivalul „Türkart”va debuta vineri, 23 august, ora 18.30 cu un program de muzică militară turcească susţinut de fanfara „Mehter” şi va continua cu un concert susţinut de Edvin Eddy şi EdyBand. La ora 20.00, va urca pe scenă ansamblul folcloric „Delikanlılar” (UDTR) care va susţine un program de dansuri tradiţionale turceşti din zona Mării Negre. Programul va continua cu recitaluri susţinute de artiştii: Serkan Eruysal (Turcia), Amna (România), Deniz Cem (Turcia) şi Anda Adam (România).

Sâmbătă, 24 august, programul artistic va începe la ora 18.30 şi va fi susţinut de: fanfara Mehter & Semazen, artiştii: Claudia Pavel, Deniz Cem, Serkan Eruysal şi ansamblurile folclorice „Delikanlılar” şi „Techir”.  Programul serii va fi încheiat de binecunoscutul artist turc, Yusuf Güney, care va susţine un recital.

Festivalul „Türkart” îşi va închide porţile duminică, 25 august. În ultima zi a festivalului, vor susţine momente artistice, începând cu ora 19.00 , ansamblurile folclorice „Delikanlılar”, „Techir” şi „Iholu” , precum şi Edvin Eddy şi EdyBand. Seara se va încheia cu o tombolă cu premii oferite de sponsorii festivalului şi cu un recital al artistului turc, Deniz Cem, cunoscut publicului din România, unde a mai susţinut concerte.

Sursă foto: UDTR


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.