Evenimente in Constanta

Filme în aer liber pe Faleza Cazino din Constanţa (galerie foto)

Peste 12 000 de spectatori au urmărit filme remarcabile pe Faleza Cazino din Constanța! Totul în cadrul evenimentului „Filme în aer liber”, eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Metropolis.

„Filme în aer liber” la Constanța a adus pe marele ecran, în perioada 6-18 august  o selecție specială ce a cuprins unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor. Pe lângă filme, spectatorii au avut ocazia să participle și la alte activități, precum ateliere de jonglerie și flow art, spectacole de percuție și magie, de circ social, evenimente pentru copii, dezvoltare prin muzico-terapie. Evenimentul a atras un număr de 12.220 de spectatori.

Lungmetrajele care au făcut parte din program au fost: INVINCIBILII (R. Olivier Nakache, Éric Toledano), în IMDB Top 40, câștigător al premiului Cesar pentru Cel mai bun actor și alte nouă nominalizări, o nominalizare la Globurile de Aur, o nominalizare la BAFTA, patru nominalizări la Academia Europeană de Film, ÎN LIBERTATE, (R. Pierre Salvadori), Premiul SACD la Cannes în 2018, nouă nominalizări la Premiile Cesar, AVENTURILE RABINULUI JACOB (R. Gerard Oury, cu Louis de Funès), Nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film strain, DUMNEZEU PENTRU O ZI (R. Tom Shadyac, cu Jim Carrey, Morgan Freeman), EDMOND/ CYRANO MON AMOUR (R. Alexis Michalik). În prima duminică, cei mici s-au putut bucura, alături de familiile lor, de filmul MARELE URIAȘ PRIETENOS/ the BFG (R. Steven Spielberg), nominalizat la Premiul BAFTA pentru Cel mai bun film pentru copii, VIAȚA LUI PI (R.  Ang Lee), câștigător a patru premii Oscar – pentru Cel mai bun regizor, Cea mai bună imagine, Cele mai bune efecte vizuale, Cea mai bună coloană sonoră, continuă cu ÎN SĂLBĂTICIE/ INTO THE WILD (R. Sean Penn), nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun montaj și Cel mai bun actor în rol secundar, Câștigător al Globului de Aur pentru Cel mai bun cântec original, INCEPTION (R. Christopher Nolan, cu Leonardo DiCaprio), patru premii şi patru nominalizări Oscar, patru nominalizări Globul de Aur, 127 DE ORE (R. Danny Boyle, cu James Franco), şase nominalizări la Oscar, trei nominalizări la Globurile de Aur, PLAJA/ THE BEACH (R. Danny Boyle, cu Leonardo DiCaprio), aflat în competiție la Berlinale în anul 2000, CHRISTOPHER ROBIN ȘI WINNIE DE PLUȘ (R. Marc Forster).

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Circ și muzicoterapie, în weekend, la „Filme în aer liber”

14 Aug 2019 554

Jongleri, percuție și magie în weekend, pe faleza Cazinoului din Constanța

08 Aug 2019 562

Revin filmele în aer liber, pe Faleza Cazinoului din Constanța

05 Aug 2019 4014

Proiecții de filme documentare, în aer liber, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanţa

15 Jul 2019 1003

Ce poți face în minivacanța de Sfânta Maria dacă te afli la Constanța

16 Aug 2018 1443

Calendarul evenimentelor din lunile august şi septembrie. Ce poţi face dacă te afli în Constanţa

10 Aug 2018 1452

Filme în aer liber se întoarce cu 16 proiecții de neratat la Constanța!

27 Jul 2018 1691

Primăria a anulat procedura de selecţie pentru evenimentele Filme în Aer Liber şi Festivalul „Mamaia Copiilor“

17 May 2018 960

Sumă uriaşă alocată de Primăria Constanţa Cine vrea să organizeze „Triatlonul“, „Festivalul «Mamaia Copiilor»“ şi „Filme în aer liber“ să se grăbească!

16 Apr 2018 894

Anunț important de la Primăria Constanța! Care este termenul de depunere a proiectelor pentru „Festivalul Mamaia Copiilor” şi „Filme în aer liber”

13 Apr 2018 629

Se deschide robinetul cu bani Primăria Constanţa pune la bătaie fonduri nerambursabile pentru cinci proiecte de interes general. Detalii

31 Mar 2018 3410

Cinema în aer liber în piaţeta Centrului Civic din Cernavodă

22 Sep 2016 1930

În Constanța se pot viziona filme direct de pe trotuar (galerie foto)

24 May 2016 3123

Festivalul de Film Nomad Proiecţiile continuă cu „Trenul vieții”

26 Jun 2015 920

Festivalul de Film Nomad continuă cu o nouă proiecţie

25 Jun 2015 753