„Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino Zbumzzi!“, activități pentru copii, în Parcul Tăbăcărie

Serile de vară prind culori și forme magice, în fiecare seară, până pe 25 august, în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie.

În acest spațiu dedicat prichindeilor există un loc special în care cei mici sunt încurajați să fie creativi și să-și deseneze emoțiile și trăirile pe coala albă de hârtie. Aici, în fața șevaletelor, micii pictori astern pe hârtie culorile copilăriei.

Concentrați asupra activității de creație, ei se bucură să experimenteze emoția desenului în aer liber în cadrul atelierului de pictură inclus în cadrul proiectului „Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino Zbumzzi!“, organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Acesta este doar unul dintre cele cinci ateliere care se desfășoară zilnic (din 7 iulie până  pe 25 august), în intervalul orar 18.00-19.00. Pentru că echipa Zbumzzi le-a mai pregătit celor mici alte patru ateliere de:  face painting, desene pe asfalt, teatru și jocurile copilăriei. Însă programul „Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino Zbumzzi!“ este mult mai amplu: înseamnă patru ore de distracție zilnică, între orele 17.00-21.00.
Înainte de ateliere, timp de o oră (17.00-18.00) se fac antrenamente dansate, iar după ateliere, de luni până vineri, urmează două ceasuri de animație (19.00-21.00).

Programul de sâmbătă și duminică este aproape identic cu cel din timpul săptămânii (17.00-18.00 - antrenament specific și dans, 18.00-19.00 - ateliere de pictură, teatru, face painting, desene pe asfalt, jocurile copilăriei), numai că animația durează doar o oră (19.00-20.00), deoarece aventura Zbumzzi se mută pe scenă (până la ora 21.00), în cadrul unui spectacol interactiv dedicat celor mici. Intrarea este liberă!

Sursă foto: „Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino Zbumzzi!“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Familia Cușu l-a dat în judecată pe primarul Constanței! Răspunsul Curții de Apel (MINUTA)

23 Feb 2024 3774

Municipiul Constanța, proces contra lui Georgică Giurgiucanu! Dosarul, amânat

12 Feb 2024 675

Municipiul Constanța prin Primar pierde procesul intentat unui protagonist de top al retrocedărilor din Constanța. Explicațiile judecătorilor

31 Aug 2023 5147

Urmările Dosarului Retrocedărilor Municipalitatea Constanța, la judecată cu un protagonist de top al retrocedărilor din oraș!

11 Apr 2023 2641

Incendiu în Parcul Tăbăcărie din Constanța

05 May 2022 2094

Constanța. O femeie a fost surprinsă spălându-se în Lacul Tăbăcărie (VIDEO)

21 Nov 2021 26139

Premieră la „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin”. Concurs de teatru studențesc

04 Aug 2021 1295

Constănțeanul supărat. Lacul Tăbăcărie se află într-o situație dramatică. Constănțenii sunt chemați să dea o mână de ajutor pentru ecologizarea lacului și parcului

02 Sep 2020 7745

Parcul Tăbăcărie, ținta actelor de vandalism în Constanța (galerie foto)

02 Nov 2019 3647

Incendiu în parcul Tăbăcăriei din Constanța. Intervin pompierii

05 Oct 2019 1937

Campanie de prevenire în parcul Tăbăcăriei din Constanța. Polițiștii pregătesc elevii, părinţii şi profesorii pentru noul an şcolar (Galerie foto)

07 Sep 2019 1908

Seri de teatru la Pontul Euxin. Comedia „Încurcă-lume“ s-a jucat în Parcul Tăbăcăriei

25 Aug 2019 1692

Zbumzzi, o lume plină de veselie și culoare

17 Aug 2019 1872

Hip Hip Zbumzzi Spectacole interactive pentru copii, în Țara Piticilor

16 Aug 2019 1982

Hip-Hip Zbumzzi, acţivităţi în Ţara Piticilor. Prichindeii descoperă jocurile copilăriei în aer liber (galerie foto)

12 Aug 2019 1571