„La Centenar. Recitind secolul României Mari”, lansare de carte dedicată celor 100 de ani de la Unire


Miercuri, 5 decembrie, începând cu ora 13:00, va avea loc o conferință de presă susținută de profesorul Ioan Stanomir, în legătura cu tema 1918-2018, un secol și semnificațiile acestuia. Acesta își lansează și volumul „La Centenar. Recitind secolul României Mari”.

Evenimentul este organizat de Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor, Filiala Dobrogea.

Vor vorbi în cadrul evenimentului prof. univ. dr. Angelo Mitchievici de la Facultatea de Litere, președinte al Uniunii Scriitorilor – Filiala Dobrogea  și conf. univ. dr. Daniel Citirigă din cadrul Facultății de Istorie și Științe Politice.

Despre Ioan Stanomir trebuie să știm că este profesor în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea București și  a publicat o serie de volume în domenii precum istoria ideilor politice, constituționalism comparat, istoria comunismului. Profesorul Ioan Stanomir este una dintre cele mai cunoscute voci ale intelectualilor publici, fiind o prezență constantă în mass-media românești.

Sursă foto: Universitatea „Ovidius” din Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 585

Muzeul Național de Istorie a României Lansarea volumului „Un grup de aviație eroic. Grupul 7 Vânătoare „Comandor Alexandru Popișteanu (1940-1945 )”

23 Mar 2024 543

Lansare de carte la Casa Avramide Tulcea - „Odă târzie mamei", de Monalisa Dima

22 Mar 2024 485

ZIUA LIVE Personaje care inspiră. O discuție despre „Flori de busuioc” și femeia care se salvează prin dragoste!

19 Mar 2024 761

Lansare literară de excepție Aurelia Lăpușan prezintă romanul „Flori de busuioc” la Biblioteca Județeană Constanța

13 Mar 2024 817

Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Arhive dobrogene” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

06 Mar 2024 606

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius Constanța găzduiește lansarea volumului Eco-Consciousness in American Culture

19 Feb 2024 657

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române, gazda lansării unui volum despre viața și activitatea inginerului Dumitru Manole

18 Dec 2023 890

LIVE VIDEO+TEXT Virgil Andriescu, o nouă apariție editorială. Volumul „Întâmplări adevărate cu și fără chițibușuri” este lansat la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Dec 2023 1240

LIVE TEXTLansarea volumului „Epistole către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide” la Biblioteca Județeană, în prezența lui Ion Codrescu (Galerie FOTO)

14 Dec 2023 1033

LIVE TEXT. Știri Constanța azi Volum despre Republica Turcia, editat de Delia Roxana Cornea, Metin Omer și Emanuel Plopeanu, lansat la MINAC (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 989

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța găzduiește lansarea cărții „Întâmplări adevărate cu sau fără chițibușuri” de Virgil Andriescu

14 Dec 2023 706

La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se va lansa un volum despre Republica Turcia

13 Dec 2023 870

Lansarea cărții „Epistole către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide”, găzduită de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

08 Dec 2023 753

„Notre ami. Anatole Magrin” Volum de peste 200 de pagini care prezintă viața și opera fotografului și diplomatului francez, ajuns o personalitate a Constanței

30 Nov 2023 1775