La Centrul „Jean Constantin” Întâlnire interactivă pe tema hărțuirii psihologice


Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” va demara proiectul cultural de educație juridică „Themis, drumul către umanitate”, joi 28 martie 2019, ora 13:00, printr-o activitate menită să atragă atenția asupra efectelor negative ale hărțuirii psihologice.

Întâlnirea găzduită în sala de spectacol a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin, va avea un caracter interactiv, vor fi prezentate situații de viață, precedate de discuții libere și sesiuni de întrebări și răspunsuri din zona prevenirii agresiunilor de orice fel.

Proiectul cultural educativ „Themis, drumul către umanitate” se adresează în primul rând tinerilor și familiilor acestora în încercarea de a aduca societatea în spiritul dreptății, al justiției, un exemplu de corector social. Având ca punct de pornire protocolul semnat în anul 2013 între Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public și Ministerul Educației Naționale pentru promovarea educației juridice în școli, evenimentele organizate în cadrul acestui proiect vor prezenta într-o manieră atractivă noțiuni de educație juridică adaptate la formele de învățământ primar, secundar și liceal, cu adresabilitate directă și către toate celelalte categorii de vârstă.

Evenimentele cuprinse în acest proiect se vor realiza cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Tribunalului Constanța și a Centrului Regional de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța. Prezente la discuții, vor fi  doamnele judecător Monica Tănase și Felicia Marcu care, prin prisma profesiei și a pregătirii academice, vor putea oferi răspunsuri la întrebările publicului în contextul inițiativelor privind completarea Legii Educației Naționale.
 
 
INTRAREA LIBERĂ!


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce achiziție a făcut Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” înainte de evenimentul „Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin - 6 ani de la inaugurare” (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 493

Premiera filmului ,,Marele jaf al tramvaiului”, în Constanța

13 Apr 2024 516

Ai nevoie de permis de conducere categoria B Concurs de angajare la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”

08 Apr 2024 797

LIVE TEXT Spectacol de Ziua Greciei la Centrul Multicultural Jean Constantin din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Mar 2024 1279

Constanța Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” - 6 ani de la inaugurare

29 Mar 2024 608

Ce evenimente sunt pregătite de Comunitatea Elenă Elpis Constanța pentru a celebra Ziua Națională a Greciei

25 Mar 2024 747

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 836

Ziua Greciei, celebrată la Teatrul Jean Bart din Tulcea

19 Mar 2024 548

Constanța Eveniment de lansare a albumului foto-documentar cu titlul „Mărțișoarele Flotei Naționale Române 1913. Colecția Anghel Georgian’’

06 Mar 2024 821

Filmul „FAMILIAR”, proiecție specială la Constanța, în prezența actorului Emanuel Pârvu

07 Feb 2024 620

„Crăciun de poveste”, la Constanța, cu Orchestra Simfonică București

16 Dec 2023 827

Crăciun de poveste, la Constanța

28 Nov 2023 1122

Documentarul “Flavours of Romania”, în premieră la Constanța de Ziua Dobrogei. OMD Mamaia Constanța inițiază noi proiecte alături de jurnalistul Charlie Ottley

15 Nov 2023 788

LIVE TEXT Primăria Constanța celebrează Ziua Dobrogei la CMET Jean Constantin, alături de jurnalistul britanic Charlie Ottley (GALERIE FOTO)

14 Nov 2023 1098

Ziua Dobrogei 2023 Jurnalistul britanic Charlie Ottley prezintă la Constanța documentarul Flavours of Romania – Dobrogea, la Centrul „Jean Constantin“

08 Nov 2023 1205