Oamenii de poveste de la malul mării. Joi îl descoperim pe Ionel Mătăsăreanu

Primăria Municipiului Constanța împreună cu Comunitatea Elenă Elpis și Uniunea Armenilor vă invită să descoperiți „Oamenii de poveste” care au marcat orașul de la malul mării.

În cadrul seriei de evenimente culturale unice, de prezentare a unor importante și sonore personalități, îl vom descoperi și pe „pictorul mării” Ion (Ionel) Mătăsăreanu.

Personalitate a oraşului nostru, Mătăsăreanu și-a desfășurat  activitatea în domeniul artistic, în cel educațional - a fost dascăl întreaga sa viață – dar și în domeniul social, pentru că a introdus, prin accesibilitate (a stilului, dar și a prețurilor solicitate) pictura în casele celor care erau sau au devenit astfel interesați de această formă a artei.

Ion Mătăsăreanu va rămâne în istoria culturală a oraşului nostru pentru ceea ce a făcut, pentru ceea ce a visat și a înfățișat în culoare, pentru dragostea față de artă pe care a sădit-o în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat. Trăind sub semnul combustiei interioare, pictura sa este saturată de lumină, iar motivul dominant,  inepuizabil, este marea în infinitele ei ipostaze.

Joi, începând cu ora 19.00, Primăria Municipiului Constanţa vă invită, cu zâmbet, pe bulevardul Regina Elisabeta, nr.19, pentru a-l evoca pe Ionel Mătăsăreanu, alături de Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța, în acest periplu săptămânal al culturii constănțene, ocazie cu care veți descoperi și cine este următorul om de poveste al bătrânului Tomis.
 
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 232

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 539

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 383

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 442

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 466

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 703

Frimituri SRL furnizează materiale de promovare și protocol pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 332

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 443

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 482

Justiție Constanța Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța a câștigat în instanță procesul cu primăria!

16 Apr 2024 693

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 1548

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 489

Din această noapte, încep lucrările pe bulevardul Mamaia din Constanța

16 Apr 2024 561

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 368

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 541