Evenimente in Constanta

Prof. dr. Emil Constantinescu şi academicianul Răzvan Theodorescu vor conferenţia la Casa de Cultură

În organizarea Asociaţiei Strategia Dezvoltării României - Regiunea Dobrogea (ASDR - RD) şi a Consiliului Mondial Român (CMR) România,   sâmbătă, 26 ianuarie 2019, între orele 10 şi 14, la Casa de Cultură Constanţa, Sala Mică, va avea loc întâlnirea publică deschisă anuală 2019, la care vor conferenţia fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, vicepreşedintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, Alexandru Mironov, prof. emerit dr. Dan Grigorescu (director ştiinţific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului), prof. univ. dr. Dumitru Borţun (Asociaţia Română de Relaţii Publice), Silviu Molnar (funcţionar public, Parlamentul European), dr. ec. Dănuţ Jugănaru (preşedinte în exerciţiu CCINA Constanţa), prof. univ. dr.  Adrian Papari (rector Universitatea „Andrei Șaguna” Constanţa), dr. ing. Daniel Crişan (Asociaţia Strategia Dezvoltării României, director executiv) ş.a.
 
Rolul de moderator al întâlnirii i-a revenit diplomatului, expert în geopolitică, Dorin Popescu, preşedinte Asociaţia „Casa Mării Negre” Constanţa.
 
„În Constanţa, de peste 20 de ani, un grup de oameni de afaceri, universitari, oameni de cultură, elite din mai multe categorii profesionale, oameni de ştiinţă, funcţionari publici sau artişti, ne-am aflat în creuzetul frământărilor legate de crizele continue care înlănţuie societatea românească.
În ultimii doi ani, ne-am definit legătura publică cu cetăţenii prin organizarea unei întâlniri deschise anuale în prima sâmbătă de după 24 ianuarie a fiecărui an, la Casa de Cultură din localitate.
 
Manifestările din ultimii doi ani au fost marcate şi de forţa Centenarului României. În anul 2017 întâlnirea noastră anuală publică deschisă s-a numit «România - starea noastră de veghe», în anul 2018, «România începe de la Mare». În anul 2019, ne denumim manifestarea, «România şi convergenţele viitorului», considerând energia celor 5 milioane de români plecaţi în afara României, dar şi faptul că din poziţionarea ca ţară membră UE şi NATO rezultă că România e deja «plecată» în parcursul global, asta şi  datorită descătuşării ei de după Revoluţia din decembrie 1989. Tot la ediţia din anul 2019 evenimentul are asociată demararea «PROIECTULUI DE ȚARĂ – Iniţiativa Dobrogea»”, afirma Dezideriu Odet Dudaş, director dezvoltare instituţională ASDR-RD, director executiv CMR- România.
 
Important! Organizatorii aduc în atenţia celor interesaţi că accesul se va face pe la intrarea dinspre parc, iar intrarea in sală se va face pe bază de act de identitate „atât timp cât la manifestări participă şi preşedintele României din perioada 1996-2000, d-nul prof.univ.dr. Emil Constantinescu, în calitate preşedinte al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului. Procedurile instituţionale în domeniu implică această conformare”.
 
                                                              
                                                                            
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.