Tainele actoriei în Parcul Tăbăcăriei. Ateliere de teatru cu „Hip Hip Zbumzzi”

Dacă vreți ca și copilul dumneavoastră să afle câteva dintre tainele celor care „fac teatru“, trebuie să-l aduceți la atelierele care se desfășoară în fiecare seară, din 7 iulie până pe 25 august, timp de oră (18.00-19.00), în Hip Hip Zbumzzi. Intrarea este liberă!
 
Atelierul de teatru se derulează pe pajiștea unde au loc alte două ateliere (face painting și pictură) din cele cinci care se desfășoară concomitent, între orele 18.00 și 19.00. Celelalte două ateliere sunt dedicate jocurilor copilăriei și desenelor pe asfalt.
 
Ce înseamnă să fii actor? E simplu sau e greu?

Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care și le pun cei mai mici dintre spectatori. Răspunsul la toate aceste „dileme“ îl pot afla chiar de la actori.

Mai mult decât atât, tinerii actori care le răspund la întrebări le arată „pe viu“ ce înseamnă să fii artist invitându-i în „culisele“ acestei frumoase meserii. În cadrul atelierelor de teatru care se desfășoară zilnic în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, în cadrul proiectului „Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino ZBUMZZI!“, copiii sunt încurajați să-și transpună emoțiile în cuvinte, fac exerciții de dicție și de respirație și astfel învață să comunice mult mai ușor cu „cei mari“. La finalul atelierului de teatru, care se desfășoară zilnic până pe 25 august, au deja un răspuns la întrebarea „E ușor să fii actor?”. E răspunsul lor original și sincer. (Din ce am auzit noi, „e extrem de greu, dar e foarte frumos!“)
Activitățile educative durează doar o oră, dar programul zilnic din cadrul proiectului „Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino ZBUMZZI!“, organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, se întinde pe parcursul a patru ore!
Iată câte activități atractive se pot face în patru ore:

Luni-vineri
17.00-18.00 – antrenament specific și dans
18.00-19.00 – ateliere (teatru, pictură, face painting, desene pe asfalt, jocurile copilăriei)
19.00-21.00 - animație


Sâmbătă-duminică
17.00-18.00 – antrenament specific și dans

18.00-19.00 – ateliere (teatru, pictură, face painting, desene pe asfalt, jocurile copilăriei)
19.00-20.00 – animație
20.00-21.00 – spectacol interactiv cu trupa Zbumzzi

Sursă foto: Hip-Hip Zbumzzi


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?” s-a încheiat. Cei mici au petrecut momente de neuitat la Constanța

29 Aug 2021 1697

Constanța Copiii, așteptați în Parcul Arheologic la ultimele întâlniri din cadrul proiectului „Hip Hip... Cine este Zbumzzi”

25 Aug 2021 4918

Zbumzzi. Spectacolele copilăriei în Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanța

24 Aug 2021 1966

Constanța. Proiectul „Hip Hip... Cine este Zbumzzi” se apropie de final

24 Aug 2021 1656

Constanţa. Penultima săptămână „Hip Hip... Cine este Zbumzzi”, la final

20 Aug 2021 1900

Spectacolele continuă în Parcul Arheologic din Constanța. Magia Zbumzzi, arhivată prin filmulețe și fotografii

20 Aug 2021 2026

Constanța „Lumea poveștilor“, un spectacol atractiv, oferit de trupa Zbumzzi

17 Aug 2021 1823

Constanța Activități educative în aer liber alături de trupa Zbumzzi în Parcul Arheologic

17 Aug 2021 1995

Trupa Zbumzzi continuă să anime serile de vară la Constanța. Parcul Arheologic, înțesat de copii, părinți și bunici

15 Aug 2021 1705

Constanța Ce spectacole marca Zbumzzi îi vor încânta pe copii, în această săptămână, în Parcul Arheologic

12 Aug 2021 1925

Caravana Zbumzzi. A doua săptămână de distracție!

09 Aug 2021 1882

Constanța Cui se adresează proiectul „Hip Hip... Cine e Zbumzzi?”. Ce spectacole îi așteaptă pe copii în această săptămână

09 Aug 2021 1564

Constanța După trei zile de poveste cu „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?”, aventura continuă, spre bucuria copiilor

06 Aug 2021 1497

Constanța A început aventura „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?”. Ce surprize îi așteaptă pe copii azi și mâine

04 Aug 2021 2069

Caravana Zbumzzi se întoarce! Distracție în Parcul Arheologic din Constanța

03 Aug 2021 1537