Târgul de Mărțișor „Drag de tradiții”, la Constanța (galerie foto)

RAEDPP Constanța, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, organizează Târgul de Mărțișor „Drag de tradiții”, care va avea loc în perioada 24 februarie - 2 martie, pe aleea pietonală de pe strada Ștefan cel Mare (în fața centrului comercial Tomis Mall).

Evenimentul vine în întâmpinarea constănțenilor aflaţi în căutarea de cadouri cu ocazia Zilelor de 1 și 8 Martie, cu o selecție de mărțișoare și daruri originale.

Zilnic, în intervalul orar 12:00 - 20:00, veți găsi la târg mărțișoare, care vor fi la loc de cinste, fie ele realizate din scoici, croșetate sau parfumate cu lavandă. Totodată, veți putea găsi bijuterii și accesorii handmade, cosmetice naturiste dar și aranjamente florale, perfecte pentru a fi dăruite celor dragi.


Nici cei mai mici vizitatori ai târgului nu vor fi uitați. Special pentru ei se vor organiza ateliere de confecționat mărțișoare și vor avea loc activități educative. Voluntari de la Organizația Națională Cercetașii României – Grup Candidat Dacia Pontica Constanța îi vor învăța pe copii despre importanța lucrului în echipă, dar și cum să aibă grijă de mediul înconjurător și să respecte natura. Atelierele se vor organiza folosind materiale și tehnici cercetășești, precizează Primăria Constanța.

Participarea este gratuită!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Populară Constanța se pregătește de Mărțișor. Când are loc a 19-a ediție a târgului

26 Jan 2024 1008

Târgul de Mărțișor „Drag de tradiții”, din 24 februarie, pe strada Ștefan cel Mare din Constanța

23 Feb 2020 2264