Zip Escort asigură securitatea la meciul internațional de handbal de mâine de la Constanța (galerie foto)

Compania Zip Escort este cea cu care Asociația Sportivă Handbal Club Dobrogea Sud a semnat contractul în ce privește asigurarea securității la meciul care va avea loc mâine, la Sala Sporturilor.

Potrivit reprezentanților ZIP Escort, având în vedere ca este vorba de un meci de handbal masculin de calibru internaţional, derulat între echipele A.H.C. Dobrogea Sud Constanţa şi F.C. Porto Sofarma din Portugalia, Zip Escort a implicat un efectiv de 40 de agenți de pază care vor acționa nu doar în interiorul Sălii Sportului, ci și în parcare, în conformitate cu dispozițiile Jandarmeriei.

”Ședința de organizare și de stabilire planului de pază pentru acest meci s-a derulat în urmă cu câteva zile, hotărându-se restricționarea traficului în zona Sălii Sporturilor, instituindu-se, astfel, posturi de pază nu doar în incinta Sălii Sporturilor, ci și în exterior.
Pe lângă echipamentul special care se impune în cadrul unor evenimente de asemenea amploare, agenții de pază implicați în asigurarea securității în cadrul meciului vor fi secondați de colegii lor de pe mașinile de intervenție, pregătiți să intervină în cel mai scurt timp, atunci când situația o impune” - au mai precizat reprezentanții ZIP Escort.

 
Sursa foto: ZIP Escort

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 564

”Cupa Decarilor”, o aniversare de excepție în poligonul Zip Escort

08 Dec 2023 684

Individ reținut de agenții Zip Escort când încerca vandalizarea sediului OCPI

29 Nov 2023 982

Ovidiu Stadionul central de la Academia Hagi, omologat pentru ediția 2023/2024 a Superligii

07 Jul 2023 2917

Zip Escort optimizează măsurile de securitate la Neversea

05 Jul 2023 1036

În șantierul imobiliar South Side Residence a pornit alarma video azi-noapte

29 Jun 2023 1619

Agenții de intervenție Zip Escort trec de la prevenția furturilor, la stoparea atacurilor cu arme albe

26 Jun 2023 1213

Comunicat de Presă Zip Escort este partener constant al celor 8 ediții de Maratonul Nisipului

26 Apr 2023 941

Imagini de la eveniment Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2023 1312

Individ surprins pe camerele video când intra prin efracție

10 Mar 2023 1695

Tentativă de furt la un depozit de construcții din Constanța

08 Feb 2023 1270

Șantier rezidențial monitorizat video salvat de la furtul de materiale

06 Feb 2023 1206

Individ suspect reținut de agenții Zip Escort în prima zi a Anului Nou

04 Jan 2023 1611

Cupa Zip Escort la tir cu arme de foc a fost câștigată de doamne!

12 Dec 2022 1231

Constanța Suspect de furt, prins în flagrant de agenții Zip Escort pe un șantier de construcții

19 Sep 2022 1450