Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale Sorina Pintea, despre îmbunătăţirile spitalelor de psihiatrie din ţară

Ministerul Sănătăţii lucrează la strategia şi la planul de măsuri în domeniul sănătăţii mintale, dar şi la standardizarea procedurilor operaţionale în spitalele de psihiatrie, a informat, joi, ministrul Sorina Pintea, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.

"Este timpul de a vorbi deschis despre sănătatea mintală, este timpul să creştem gradul de conştientizare şi educare, la nivel naţional, în privinţa acestui domeniu. Anul acesta, au existat mai multe evenimente nefericite care au tras un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mintală. Sunt multe de făcut în acest domeniu. (...) Lucrăm şi la standardizarea procedurilor operaţionale în spitalele de psihiatrie. Am stabilit întâlniri între specialişti din comisia de specialitate a MS, reprezentanţi ONG-uri, medici pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru modificarea Legii Sănătăţii Mintale şi a programelor de tratament", a afirmat Pintea, citează agerpres.ro.

Ea a precizat că susţine propunerea făcută de specialişti care vizează înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, alcătuit din reprezentanţi ai mai multor ministere şi instituţii publice care să elaboreze strategia şi planul de măsuri care să identifice soluţiile necesare acestui domeniu.

"Aştept concluziile discuţiilor dintre profesionişti şi societatea civilă şi voi lua imediat măsurile necesare care se impun. Cazul bolnavului cu afecţiuni psihice necesită o abordare multidisciplinară. Deseori aceste cazuri, în special cele cronice, exced sfera medicală şi devin cazuri sociale. De aceea, susţin prima propunere făcută de specialişti care vizează înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, alcătuit din reprezentanţi ai mai multor ministere şi instituţii publice, cu putere de decizie, ca, de exemplu, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, cel de Interne sau Ministerul Afacerilor Externe - CEDO, care să elaboreze strategia şi planul de măsuri care să identifice toate soluţiile necesare domeniului", a arătat demnitarul.

Potrivit ministrului, este nevoie de formarea continuă a personalului care lucrează în secţiile de psihiatrie, dar şi de conştientizarea populaţiei, deoarece "există încă fenomenul de stigmă" pentru aceşti pacienţi.

"Anul acesta am finalizat controlul în toate unităţile sanitare care ne arată exact unde suntem şi ce avem de făcut pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale şi a îngrijirii de care au nevoie aceşti bolnavi. Pentru prima oară vom deschide linii de finanţare şi atragerea de fonduri europene şi în domeniul psihiatriei, specialitate care nu a beneficiat de astfel de facilităţi până în prezent", a completat Sorina Pintea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii au stabilit un nou termen în dosarul Sorinei Pintea, fostul ministru al Sănătății

19 Sep 2020 1994

Fost ministru al Sănătății Sorina Pintea, acuzată de luare de mită. Procesul a primit un nou termen

08 Aug 2020 1946

Acuzată de luare de mită Veste bună pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății

02 Jul 2020 1814

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, plângere împotriva controlului judiciar

24 May 2020 2009

DNA. Sorina Pintea, trimisă în judecată pentru luare de mită

30 Apr 2020 1820

Sorina Pintea, eliberată din arest

06 Mar 2020 2359

Legături cu Constanţa! Cine decide azi libertatea Sorinei Pintea, fostul ministru al Sănătăţii (document)

06 Mar 2020 2242

Protest pentru susținerea Sorinei Pintea, la Baia Mare

05 Mar 2020 3150

Miniștrii Costache și Vela au cerut controale pentru modul în care a fost tratată în arest Sorina Pintea

04 Mar 2020 1877

Referatul DNA în cazul Sorinei Pintea! Iată de ce a fost arestat fostul ministru al Sănătăţii (document)

03 Mar 2020 2454

Editorial Sorina Pintea şi „Şpaga sub acoperire“

02 Mar 2020 4597

Sorina Pintea, suspendată din PSD și înlocuită din funcția de manager al Spitalului Județean Baia Mare

01 Mar 2020 2311

Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile

29 Feb 2020 2580

UPDATE 2 Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, arestată preventiv

29 Feb 2020 3153

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, reţinută de procurorii DNA

28 Feb 2020 2115