Ana Aslan și „Gerovitalul” german Compania de vikingi (galerie foto)

Recenta escală aniversară a navei-școală „Mircea” în portul Hamburg din perioada 25 - 29 iunie 2019 m-a dus cu gândul la marșul istoric început pe 12 octombrie 1965, când convoiul comandat de căpitanul de rangul 2 Alexandru Hârjan, format din velierul-școală al Marinei Române, aflat sub comanda temporară a căpitanului de rangul 2 Petre Zamfir și cele două remorchere maritime RM 101 - „Viteazul” (comandant Adorel Barbir) și NS 116 „Voinicul” (comandant Alexandru Leonte) a părăsit portul Mangalia cu destinația Șantierul naval german „Blohm und Voss”.


 
Pe 19 ianuarie 1966, la ora 03.00, convoiul a acostat în portul Hamburg, unde va staționa până pe 10 octombrie 1966. Conform Registrului istoric al navei-școală „Mircea”, în luna octombrie 1964, nava a fost adusă în portul Constanța, unde s-au efectuat măsurători la corp și arboradă de către specialiștii Șantierului Naval „Blohm und Voss”. Cu acest prilej au avut loc discuții între specialiștii firmei constructoare și organul tehnic al Comandamentului Marinei Militare în legătură cu repararea și modernizarea navei, precum și a obligațiilor care reveneau ambelor părți. Până la perfectarea actelor și semnarea contractului, Marina Militară a luat măsuri pentru încadrarea navei cu personal și organizarea remorcării velierului la Hamburg.
 
Modul în care au decurs reparațiile și recepția lucrărilor de modernizare, precum și descrierea amănunțită a marșului de înapoiere în țară este redat fidel de contraamiralul de flotilă în retragere Niculae Ștefan, membru în echipajul navei pe durata acestei misiuni de maximă importanță pentru viitorul navei-școală „Mircea”.
 

Preparative pentru un marș istoric

 
„Acum, după atâția ani de carieră în Marina Militară, privesc cu nostalgie către anii ‘52-53 când, ca tânăr licean, m-am hotărât să devin ofițer de marină și primul leagăn l-am avut la bordul navei-școală „Mircea” care, la 22 decembrie 1952, era acostată la Dana 22 în portul Constanța - își amintește cu nostalgie contraamiralul de flotilă în rezervă Niculae Ștefan.
 
Prima noastră gazdă, a candidaților sosiți pentru a da examen de admitere la Școala de Ofițeri de Marină, avea să ne lege definitiv de frumoasa meserie de marinar. Anii au trecut și nu pot să nu îmi amintesc cu deosebită stimă și considerațiune de căpitanul de rangul 1 Nicolae Milu, căpitanul de rangul 1 Ioan Gheorghe, căpitanul de rangul 2 Daniel Nistorescu, căpitanul de rangul 3 Marinescu, locotenentul major Nicolae Bozenovici și de cel mai destoinic șef de echipaj, maistrul militar principal Vasile Miu. La bordul acestei nave, alături de generațiile anterioare, ne-am instruit ca adevărați marinari. Anii de serviciu ai navei-școală „Mircea” alături de prizonieratul făcut în Uniunea Sovietică, au împovărat-o și parcă cu greu mai putea să răspundă eforturilor, valurilor, vânturilor și furtunilor.
 
În ultima furtună din toamna anului 1954, când se afla pe mare cu elevii Liceului Militar de Marină, a trecut prin eforturi deosebit de mari. Numai iscusința comandantului, comandorul Ioan Gheorghe și sprijinul acordat de comandorul Nicolae Milu au făcut ca nava să se întoarcă cu bine în portul Constanța. Lipsa mijloacelor financiare necesare, au făcut ca nava să nu mai poată fi folosită în procesul de instruire marinărească dar cu grijă și mare dragoste a fost dislocată în portul Mangalia, la Divizionul de Nave Auxiliare. Parcă se prevedea că va veni vremea când va fi ajutată sa fie reparată și modernizată spre a ajunge la parametrii inițiali.
 
Și această vreme a venit în anul 1965 când, sub comanda viceamiralului ing. Grigore Marteș, comandantul Marinei Militare, s-au obținut aprobările necesare efectuării reparației și modernizării navei la Șantierul „Blohm und Voss” din Hamburg - Germania. Despre marșul privind ducerea navei la reparații s-a scris și vorbit mult în presa vremii. Ofițerii, maiștrii militari și echipajele care au executat această misiune s-au umplut de glorie. Toată Marina Militară și Comercială a României a salutat cu dragoste și respect preocuparea statului român de a readuce în viață Marinei această navă, ca un înalt forum al „Academiei de Pregătire Marinărească” pentru noi generații de ofițeri ai Marinei Militare și Comerciale.
 
Aprobarea statului român pentru reparația capitală și modernizarea navei-școală „Mircea” îmi aduce în memorie un pasaj interesant din conferința „Dobrogea și Marina”, susținută de comandorul Aurel Negulescu¹: „Neuitatul Colonel Maican văzând ce înseamnă Dobrogea pentru noi, a sesizat necesitatea formării personalului pentru Marină, subliniind că asigurarea unei nave este destul de operativă dar formarea personalului durează decenii, hotărând a fi adus imediat un vas școală cu pânze: „Mircea” la care copiii din Școala de Marină, recruții din creierul munților, după ce se cățărau pe catargele ridicate pe Dealul Țiglinei și făceau teorie marinărească și instrucție de infanterie din toamnă până în primăvară, își luau sacul și hamacul la spinare și se îmbarcau pe „Mircea”, porneau la vale la Sulina, începeau cu ieșiri scurte și exerciții de rame, luau apoi drumul spre Constanța și, după câteva greenuri încercate în triunghiul Sulina - Insula Caliacra - cu dese refugii la Balcic, foștii noștri ciobani și plugari deveneau marinari desăvârșiți, li se îngăduia să iasă în Mediterană - atunci când visteria țării dispunea și Sultanul permitea.”.
 

Cu prova pe Hamburg

 
Iată deci că și noi acum, cu aprobarea obținută în 1965, am plecat de la Est la Vest sub „haină de marinar și vapor civil” către portul constructor al frumoasei noastre nave, care a dus la renașterea unui „Mircea” din nou, tânăr, gata să cheme toți tinerii României dornici să îmbrățișeze frumoasa meserie de marinar și să se instruiască la bordul său.
 
În vara anului 1966, subsemnatul ca autor al acestei povestiri privind primul marș de instrucție și înapoiere a navei-școală „Mircea” de la Hamburg la Constanța, vestea ce mi s-a comunicat, când eram ambarcat cu elevii mei pe navele dragoare, pentru practică, că voi pleca cu ei la Hamburg pentru a constitui echipajul de înapoiere, m-a umplut de bucurie. Eram primul din neamul meu care mă vedeam capabil să pot îndeplini această misiune. Toate pregătirile de plecare le-am executat sub conducerea comandantului Școlii Militare Superioare de Marină (S.M.S.M.) și împreună cu stimabilul meu profesor, căpitanul de rangul 2 Ion Apostol (ulterior înaintat în gradul de contraamiral de flotilă în retragere), aveam să conducem seria a doua de echipaj (19 septembrie 1966) la Hamburg - Germania. Am avut onoarea ca pe timpul zborului de la București la Frankfurt să o însoțim pe doamna Ana Aslan, savant de renume mondial, care la aterizare și-a exprimat respectul pentru studenții noștri.
 
De aici de la Frankfurt, în urma unei mici escale, am ajuns la Hamburg, unde comandantul navei, căpitanul de rangul 1 Alexandru Hârjan și ceilalți ofițeri existenți la bord, ne-au primit cu mare căldură. Cu cele două serii de efective transportate cu avionul de la București la Hamburg (12 și 19 septembrie 1966), împreună cu ofițerii existenți la bordul navei, s-a constituit întregul echipaj. Elevii au fost organizați pe echipe și categorii de lucrări, conduși de specialiști germani, ofițerii și maiștrii bordului asigurând forța de muncă necalificată, activitate care a contribuit la cunoașterea navei și la însușirea mai lesnicioasă a sarcinilor și responsabilităților pentru executarea manevrelor și instalațiilor de punte și arboradă.
 
Reprezentant de bază al Șantierului „Blohm und Voss” a fost cetățeanul german Alfred Heinz Lindeman, mecanic de garanție. Drumul de înapoiere a navei-școală „Mircea” de la Hamburg (Germania) la Constanța după reparația capitală și modernizare constituie de fapt, așa cum am afirmat și mai sus, primul marș de instrucție executat de la ieșirea din șantier, având la bord efectivele de ofițeri, maiștri militari și elevi (Compania de elevi ai Secției Militare din Școala Militară Superioară de Marină, anul II și III ce vor deveni ofițeri în anii 1967-1968), care au încadrat nava încă de la efectuarea lucrărilor în șantier, transportați din țară cu avionul în doua serii.
 
Seria întâi pe data de 12 septembrie 1966, constituită din 6 ofițeri, 6 maiștri militari, 23 de elevi și 11 militari în termen. Seria a doua, pe data de 19 septembrie 1966, constituită din 2 ofițeri, 31 de elevi și 2 militari în termen. Aceste două serii s-au alăturat celorlalți ofițeri existenți la bord, componenți ai comisiei de recepție și ofițerilor din structura de organizare a navei. Menționez că efectivele de ofițeri maiștri militari și elevi după sosirea la bordul navei (19 septembrie 1966) au fost repartizate pentru desfășurarea lucrărilor de reparații, integrându-se în sistemul organizat și condus de specialiștii germani existenți la bord, avându-l ca reprezentant de bază pe cetățeanul german Alfred Heinz Lindeman, mecanic de garanție de la Șantierul „Blohm und Voss”.
 
Pentru marșul de înapoiere și instrucție de la Hamburg la Constanța efectivele existente la bord au fost organizate astfel:
- Căpitan de rangul 2 Hârjan Alexandru, comandant navă - căpitan de cursa lungă (înaintat contraamiral de flotilă în retragere) - Căpitan de rangul 2 Petre Zamfir, ofițer secund pentru instrucția și manevra velelor - ofițer maritim I (în prezent viceamiral în retragere)
- Căpitan de rangul 3 Neiculescu Florian, locțiitor comandant navă, ofițer maritim I
- Căpitan de rangul 3 Comănici Ștefan - șef mecanic
- Căpitan de rangul 2 Apostol Ioan - ofițer cu navigația și profesor, ofițer maritim II ( ulterior contraamiral de flotilă în retragere) - Căpitan-locotenent Ștefan Niculae, ofițer secund pentru echipaj - comandant subunități elevi - ofițer maritim III (în prezent contraamiral de flotilă în retragere)
- Maistru militar principal Miu Vasile - șef echipaj, ofițer maritim II
- Maistru militar principal Ștefănescu Ștefan - ofițer maritim III
- Locotenent major ing. Brăiescu Vasile - specialist hidrolocație, ofițer maritim III - Locotenent major ing. Bacalum Corneliu - ofițer mecanic III
- Maistru militar principal Năstase Nicolae - ofițer electrician
- Maistru militar principal Calcan Nicolae - ofițer maritim II
- Maistru militar principal Țârcă Eremia - radiotelegrafist
- Maistru militar clasa I Lucheniuc Nicolae - ofițer mecanic III.
Comisia de recepție constituită din reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și Comandamentului Marinei Militare, a fost alcătuită din:
- Căpitan de rangul 1 ing. Hârjeu Neculai - încadrat ofițer mecanic I
- Căpitan de rangul 2 ing. Mihăilescu Gheorghe - încadrat ofițer mecanic I
- Căpitan de rangul 2 Enăchescu Corneliu - încadrat ofițer maritim II (în prezent contraamiral de flotilă în retragere) - Căpitan de rangul 3 Dragnea Nicolae - încadrat radiotelegrafist
- Căpitan de rangul 3 ing. Iliescu Frițu - încadrat ofițer electrician
- Căpitanul-locotenent Munteanu Emilian - încadrat ofițer maritim III, translator și ofițer de protocol - Mihăilescu Marcel - încadrat ca medic al marșului
- Colonel Pavelescu Ioan - ofițer cu siguranța și securitatea echipajului, căpitan de cursă lungă.
 
Efectivele de elevi și militari în termen au fost repartizate pe roluri și responsabilități astfel:
Elevi puntiști:
Anghel Gheorghe - elev anul II
Anton Gheorghe - elev anul II
Atim Mihai - elev anul II
Balea Ion - elev anul II
Birtea Ion - elev anul II
Botez Doru - elev anul II
Dobre Ștefan - elev anul II
Dumitru Mircea - elev anul II
Ene Gheorghe - elev anul II
Frangeti Alexandru - elev anul II
Florescu Nicolae - elev anul II
Ion Alexandru - elev anul II
Ion Gheorghe - elev anul II
Ispas Gheorghe - elev anul II
Madam Alexandru - elev anul II
Miscolci Tiberiu - elev anul II
Moisev Virgil - elev anul II
Moșescu Constantin - elev anul II
Mușat Eugen - elev anul II
Pârvu Petre - elev anul II
Popescu Constantin - elev anul II
Postoli Nicolae - elev anul II
Sîntion Filaret - elev anul II
Șerbănescu Nicolae - elev anul II
Stănculescu Costel - elev anul II
Șucată Florin - elev anul II
Suciu Pavel - elev anul II
Tomșa Vasile - elev anul II
Vlașin Adam - elev anul II
Vochițu Ion - elev anul II
Voiculescu Mihail - elev anul II
 
Cadeți Anul III:
 
Delamarian Mihai - elev anul III
Ginghină Victor - elev anul III
Isac Viorel - elev anul III
Maftei Vasile - elev anul III
Marcovici Ștefan - elev anul III
Mihail Nicușor - elev anul III
Șomfelean Petru - elev anul III
 
Elevi electromecanici:
 
Alexe George - elev anul II
Barcaș Aurel - elev anul II
Enescu Mircea Paul - elev anul II
Iuraș Constantin - elev anul II
Mihail Cristian - elev anul II
Onicean Octavian - elev anul II
Petru Aron - elev anul II
Pintilie Toader - elev anul II
Pop Ioan - elev anul II
Popa Gheorghe - elev anul II
Rășică Mihai - elev anul II
Rusu Dumitru - elev anul II
Simionescu Spiru - elev anul II
Sofian Neculai - elev anul II
 
Militari în termen:
 
Băețelu Lucică - marangoz
Bucur Gheorghe - motorist
Gâlcă Dumitru - bucătar
Husaru Horia - radiotelegrafist
Ilie Gheorghe - radiotelegrafist
Ionete Viorel - marangoz
Panait Tanase - bucătar
Simion Mihai - timonier
Stoian Mircea - timonier
Vasile Dumitru - ajutor electrician
Vasile Ion - radiotelegrafist
Zeinea Enea - motorist.
 
Pe timpul staționării la Hamburg, concomitent cu participarea la lucrările de reparații, elevii au fost instruiți în executarea manevrelor arborilor și focurilor, spre a putea să asigure la ordinul comandantului navei, brațări și manevre pentru asigurarea unei bune asiete de marș, în funcție de direcția vântului și gradul mării. Pentru aceasta, s-au constituit trei grupe de elevi sub conducerea ofițerului secund și maiștrilor militari Miu Vasile, Ștefănescu Ștefan, Calcan Nicolae și Smaranda Ioan.
 
Deprinderile căpătate de elevi pe timpul antrenamentelor și participarea lor cu promptitudine la comenzile primite aveau să fie probate pe timpul marșului de înapoiere, cu precădere în Biscaia și pe Coasta Africii. Cetățeanul german Teodor Erhardt, comandant de cursă lungă, ambarcat la bordul navei-școală „Mircea” ca specialist din partea Șantierului „Blohm Und Voss”, s-a declarat plăcut impresionat de priceperea și agilitatea elevilor în executarea manevrelor ordonate.
Militarii în termen au îndeplinit funcții specifice la punte, compartimentul mașini, serviciul de transmisiuni și radiolocație și administrative. Reparațiile și lucrările de modernizare a navei au costat 5 milioane de mărci vest-germane. Au fost executate calitativ și, ca urmare, la cele doua probe (20 septembrie 1966, cu ieșire în Marea Nordului până la Far Elba - 1 și la 29 septembrie 1966, numai pe fluviul Elba), recepția a confirmat că nava este gata de marș, și ca urmare s-au semnat toate documentele de luare în primire a navei. De la semnarea actului de recepție și pană la 10 octombrie 1966 nava s-a pregătit pentru marș, s-a aprovizionat cu cele necesare drumului și pe baza rolurilor întocmite, echipajul era în măsură să deservească toate piesele și instalațiile la bord.
 

Salvatorii galionului

 
La data plecării din Hamburg - 10 octombrie 1966, ora 10.00 G.M.T., au fost ambarcați cetățenii germani Teodor Erhardt, comandant de cursă lungă, reprezentantul șantierului, care a debarcat la Gibraltar și Alfred Heinz Lindeman, mecanic de garanție la Șantierul „Blohm und Voss”, care ne-a însoțit până la Constanța. Cu toate pregătirile făcute și după protocolul de despărțire cu reprezentanții șantierului și reprezentantul Consulatului român de la Hamburg, am început marșul de înapoiere și instrucție către țară.
 
Pe timpul marșului la data de 12 octombrie a fost recepționat un avertisment de furtună pentru sudul Angliei și nava a intrat la adăpost după Insula Wight, ancorând în apropierea portului Cowes, la orele 16.20. În cea de-a doua zi de staționare, la 13 octombrie, ora 11.37. a ieșit din portul Southampton transtlanticul „Queen Mary”, care apropiindu-se de nava noastră, a salutat prin coborarea pavilionului. În aceeași zi, la ora 16.30, am virat ancora din rada portului Cowes, continuându-ne marșul.
 
Pe data de 14 octombrie 1966, la ora 08.00, nava a intrat în rada portului Plymouth, când era mareea maximă și Bebe Munteanu, translatorul nostru a recepționat îndrumările date de pilot și am intrat în radă, ancorând. În zilele de 14 și 15 octombrie, întregul echipaj a vizitat, pe serii, portul Plymouth. Transportul oamenilor din echipaj de la navă în port și retur s-a executat cu barca cu motor a navei. Pilotul care ne primise și ne condusese la locul de ancorare fusese încadrat, până în anul 1939, ca pilot la Brăila, cunoștea foarte bine limba română și pe timpul vizitelor a ținut să ne arate dragostea pentru poporul român și marinarii români prin amenajarea unei porțiuni din cimitirul orașului cu locurile de veci ale unor marinari români care și-au găsit sfârșitul în Biscaia - la mormântul cărora am depus câte o floare.
 
Duminică, 16 octombrie, la ora 10.35 s-a virat ancora și am plecat din portul Plymouth. După o porțiune de drum, la ora 15.10 din aceeași zi în punctul de coordonate ⌀ =49˚38’N și λ =04˚35’W, din direcția Plymouth s-au apropiat de noi, venind din pupa cu viteză maximă, două nave militare de luptă, care ne-au chemat insistent la proiector. La distanța de 1 Mm le-am recunoscut ca fiind două distrugătoare vest-germane, nava din capul formației având numărul de bordaj 182. La acestă distanță navele au întrerupt semnalizarea și au schimbat de drum spre nord. Am tras concluzia că nava-școală „Mircea” a fost confundată cu nava-școală cu vele „Gorch Fock”.
 
Către orele 18 vremea s-a înrăutățit, a început să plouă și să bată vântul din sud-vest cu forța 7. Comanda navei a ordonat măsuri pentru vreme rea, verificând amararea obiectelor pe punte și în compartimente.
 
În zilele de 17 și 18 octombrie vântul a suflat din sectorul SSV și VSV în rafale cu forța de 10-11, atingând viteza de 33 m/s. În ziua de 18 octombrie barometrul scăzuse la 740 mm col Hg. Tot echipajul era într-o încordare și atenție deosebite. La traversarea Golfului Biscaia, oceanul a fost foarte agitat, fără a-și dezminți „personalitatea”. Comandantul navei, cu serviciul de cart din subordine, în rubrica rezervată „observații și ordinele comandantului” din data de 18 octombrie a consemnat: „Se examinează atent de pe punte manevrele fixe și curente ale arboradei pentru a preîntâmpina eventualele ruperi ale acestora și prăbușirea în afara obiectelor din greement”. Uzura provocată prin frecarea unor brațe de vergi, scote și strângători nu a pus în pericol arborada. Nava a ambarcat mari pachete de apă prin prova și borduri pe puntea superioară. La ruliu, nava a luat benzi de aproape 45˚, iar la tangaj înclinările longitudinale se apropiau de 30˚. În tangaj, elica navei ieșea cu regularitate din apă. Era un zgomot infernal și o luptă aprigă între apă și noi, ca navă și echipaj. Atitudinea fermă și curajoasă plină de încredere a comandantului navei, a ofițerilor și maiștrilor de punte, coroborată cu atenția specialistului și îndrăgitului șef mecanic Ștefan Comănici, au făcut ca întregul echipaj, cu tot răul de mare ce îi cuprindea, să pună umărul cu dragoste pentru o eventuală salvare a navei și ieșire din furtună.
 
Pentru că la tangaj, elicea navei ieșea cu regularitate din apă, s-a redus mult înclinarea palelor elicei, care rareori depășea 10˚. Viteza navei a fost de circa 2-3 noduri. În ziua de 18 octombrie, către orele 22.00, vântul a început să piardă din intensitate, ajungând la forța 8. În ziua de 19 octombrie, către ora 12, vântul a scăzut la forța 6. Practic, traversarea Golfului Biscaia s-a făcut în cartul 12.00 - 16.00 din aceeași zi. La bord s-au mai liniștit spiritele, tot echipajul a fost adus la posturile de manevre și de curățenie pe punte și compartimente, s-a reușit revigorarea întregului efectiv de elevi, asigurându-se condiții de hrănire și vitaminizare. S-a navigat în vederea Coastei de Nord a Spaniei și pentru determinarea punctului navei s-au executat măsurători la farurile de pe Capurile Villani, Torinana și Finister. S-a continuat marșul pe lângă Coasta de Vest a Spaniei și Portugaliei.
 
Ne apropiam de Gibraltar și la un moment dat elevii de la manevra focurilor au observat că s-a desprins centura de la galion, urmare a izbiturii valurilor din Biscaia. Sub îndrumarea maistrului principal Calcan, elevul de anul III Vasile Maftei, cel mai rezistent din echipaj, curajos și cu forță musculară dezvoltată, a fost instalat într-un scaun special amenajat și cu o scoabă din inox a reușit să pună centura la galion, asigurându-ne astfel de o frumoasa poză de prezentare în fața reporterilor ce mișunau în Baia Gibraltar.
 

Din nou în Mediterana

 
La 21 octombrie, ora 03.00 s-a dublat Capul Sao Vicente din sudul Portugaliei și s-a luat drum spre Gibraltar. La ora 20.30 din aceeași zi nava a ancorat în Baia Gibraltar. Pe timpul staționării în rada portului Gibraltar s-a revizuit tehnica, s-a făcut plinul de apă și combustibil și aprovizionarea cu alimente. M-a impresionat în mod plăcut rapiditatea cu care specialistul electromecanic al Șantierului „Blohm und Voss” a adus un motor auxiliar la navă și împreună cu maistrul militar clasa 1 Lucheniuc l-au montat în sistemul de deservire și manevră a cârmei.
 
Din baia de staționare a Gibraltarului, echipajul a fost învoit pe serii la uscat pentru vizitarea orașului și portului. În aceeași zi ne-am întâlnit la uscat cu comandantul navei de pescuit „Galați”, clc Carpov și echipajul său de români care se întorceau în țară după 9 luni de la plecare. Întâlnirea avea să ne bucure pe noi toți, membrii celor două nave românești. În ziua de 22 octombrie a debarcat la Gibraltar specialistul Șantierului „Blohm und Voss”, cetățeanul Teodor Erhardt, care s-a despărțit de comandantul navei adresându-i frumoase cuvinte și aprecieri privind modul cum s-a comportat echipajul navei în traversada Golfului Biscaia și frumoaselor calități marinărești ale corpului de cadre și echipajului.
 
La data de 25 octombrie, ora 21 nava a ridicat ancora din Baia Gibraltar, continuându-și marșul spre țară. Navigația s-a făcut pe Coasta de Nord a Africii; în ziua de 26 octombrie am navigat pe un vânt tare forța 8-9 din sectorul Vest, marea cu valuri mari. Față de împrejurările în care am traversat Biscaia, această etapă de marș s-a dovedit mai ușoară, echipajul era mult mai antrenat și obișnuit cu vicisitudinile vremii.
 
La data de 27 octombrie am intrat în portul Alger, unde ne-a întâmpinat ambasadorul țării noastre, George Georgescu. După un schimb protocolar de primire, s-au reglementat activitățile privind vizita portului Alger și ambasadorul și-a manifestat dorința să transmitem muzică populară românească la catarg, spre a fi auzită de toți algerienii. La acea dată, în Alger situația era deosebit de încordată, fusese înlăturat de la putere Ahmed Ben Bella care, protejat de președintele Egiptului, Gamal Abdel Nasser, era arestat în partea de NV a portului Alger. Orașul era încă marcat de urmele războiului, de existența unor zone dărâmate și tehnică de război distrusă. Parcă era un fel de dictatură militară, recomandându-ne ca pe timpul vizitelor să nu ne uitam la obiective sau instituții ale orașului. Într-o vizită efectuată cu reprezentanții ambasadei către Munții Atlas am remarcat prezența tractoarelor românești care câștigaseră piața Algeriei și, după spusele unor concetățeni, provocase nemulțumire din partea sovieticilor. Influența franceză asupra sistemului de educație era evidentă prin educația și modul de comportare a personalului din conducerea portului, serviciului de poștă și telecomunicații etc.
 
La data de 30 octombrie am plecat din portul Alger, îndreptându-ne către Insula Malta, portul La Valletta. În ziua de 31 octombrie, ora 11 am acostat în portul La Valletta, cu pupa la cheu. Manevra de acostare a fost îndelung aplaudată de marinarii unor nave engleze aflate acostate la cheu, precum și de marinarii portuari, îndeosebi gondolierii care s-au prezentat în jurul navei cu intenția de a ne pune la dispoziție serviciile lor. Pe timpul staționării, sub supravegherea reprezentantului german s-a făcut revizia tehnică în compania specialiștilor noștri și aprovizionarea navei cu alimente. Tot echipajul a fost învoit în oraș pe serii, s-au efectuat vizite la monumente istorice și puncte turistice deosebite, s-a văzut din exterior sediul NATO; ne-a impresionat curățenia orașului, amenajarea lui edilitară și amabilitatea locuitorilor.
 
La data sosirii navei în port, urmașul primului reprezentant din Malta care a deservit navele românești a sărbătorit 100 de ani de la data când s-a asigurat prima asistență unei nave românești. În ziua de 3 noiembrie, la ora 9 nava a părăsit portul La Valletta și la data de 3 noiembrie, orele 18.25 am trecut travers de Capul Matapan din sudul Greciei (zonă asemuită prin forța vântului și gradul de agitație pe care îl poate atinge marea cu Golful Biscaia). Am continuat marșul pe lângă Capul Malea.
 
În ziua de 4 noiembrie, la ora 6.40, în timp ce ne îndreptam spre portul Pireu, am fost ajunși din urmă de distrugătorul englez D 16, care chemându-ne la semnale, ne-a întrebat: „Cine sunteți și unde mergeți?” I s-a răspuns : „Nava-școală românească cu vele „Mircea”, în drum spre Pireu”. La întrebarea pusă de comandantul navei-școală „Mircea” - nava engleză a răspuns: „Navă de război engleză, de la Roma la Atena. Mulțumiri!”.
 
La orele 10.45, pe data de 4 noiembrie 1966, nava-școală „Mircea” a ancorat în rada portului Pireu. La acest ultim port de staționare nava avea în plan, cu aprobare superioară, să staționeze două zile pentru revizie tehnică și vizitarea portului de către echipaj. În Grecia, la acea dată se dăduse o lovitură de stat, regele Constantin al II-lea fusese îndepărtat, situația politică era încă nestabilizată. Autoritățile grecești, pentru a aproba vizitarea portului de către echipaj, au pretins completarea unor formulare privind tehnica și modalitățile de completare a acestora, inclusiv fotografierea echipajului, măsură care nu a fost acceptată de comandantul navei și astfel, în baza negocierilor care s-au întins pe tot timpul zilei, s-a renunțat la intrarea în portul Pireu. Mulți membri ai echipajului au manifestat regret că nu au putut pune piciorul pe pământ grecesc spre a putea vizita Acropole. De asemenea, foarte mulți doreau să procure suveniruri specifice, îndeosebi pentru copii.
 
Atunci reprezentantul țării noastre la Pireu de asistență și deservire, în vârstă de peste 80 de ani, spre a putea câștiga un mic bonus pe baza cumpărăturilor comandate de membrii echipajului, se mișca cu atâta amabilitate și agilitate, urcând și coborând cu mare ușurință pe scara de pisică de la tangon. S-au adus citrice în cantitățile solicitate și diferite, care au constituit surprize frumoase și plăcute pentru familiile ce aveau să ne întâmpine la Constanța.
 
La ora 19.50 din data de 4 noiembrie 1966 am virat ancora părăsind portul Pireu. În ziua de 5 noiembrie, la ora 14.20 am intrat în Strâmtoarea Dardanele, iar duminică, 6 noiembrie, la ora 13, am intrat în Strâmtoarea Bosfor, din care am ieșit la orele 15, continuând marșul în Marea Neagră spre portul Constanța. Tot echipajul a putut să observe specificul de navigație din strâmtori, numărul deosebit de mare de nave și ambarcațiuni care traversau strâmtorile de la Anatolia spre Rumelia și invers și întregul lanț de clădiri și instituții culturale și religioase existente pe maluri, pe care le-au imortalizat unii prin fotografii și alții prin schițe de coastă.
 

Misiune îndeplinită!

 
Marea Neagră ne-a primit cu multă bărbăție, bazându-se pe experiența căpătată prin traversarea Golfului Biscaia, a drumului pe Coasta de Nord a Africii dar și pe lângă renumitul Cap Matapan. Cred că s-a bucurat că și poporul român și întreaga suflare marinărească română că a reprimit în apele sale această lebădă legendară a Marinei Române, urmașă a vechiului bric „Mircea”. Și noi, membrii echipajului am uitat de toate greutățile, de toate chinurile și privațiunile suferite și eram din ce în ce mai veseli și nerăbdători de a revedea țărmurile României, portul Constanța, comandanții care ne așteptau, soțiile, copiii, părinții și camarazii, care se mândreau că am putut săvârși acest eveniment de a reveni în țară cu scumpa noastră navă-școală „Mircea”, modernizată, revizuită și întinerită, parcă mai mândră decât în anul 1939.
 
Pe tot timpul marșului de instrucție și înapoiere din țară, între comandantul navei-școală „Mircea” și oficialitățile românești au avut loc schimburi de radiograme ocazionate și închinate marelui eveniment de a aduce nava-școală „Mircea” în România și de a o reintegra în Forțele Maritime ale României².
 
În sfârșit, la data de 7 noiembrie, orele 12.20, nava-școală „Mircea” a sosit în portul Constanța, acostând cu tribordul la dana numărul 8. La cheu am fost așteptați și întâmpinați de comandantul Marinei Militare, viceamiralul ing. Grigore Marteș și o delegație formată din căpitanul de rangul 1 Sebastian Ulmeanu, Sandu Pescaru, secretar și consilier în Consiliul Județean de Partid Constanța, căpitanul de rangul 1 Vasile Marin, locțiitor al comandantului Marinei Militare, căpitanul de rangul 1 ing. Ilie Ștefan, comandantul Școlii Militare Superioare de Marină, căpitanul de rangul 1 Nicolae Petrescu, locțiitor al comandantului Școlii Militare Superioare de Marină, căpitanul de rangul 1 Gheorghe Balaban, director adjunct D.R.N.C., precum și numeroși ofițeri de la S.M.S.M. și familiile echipajului.
 
Viceamiralul ing. Grigore Marteș a primit raportul comandantului navei cu privire la îndeplinirea misiunii și a modului de comportare a echipajului. Pe timpul staționării la puntea centru, căpitanul de rangul 2 Ioan Apostol a oferit câteva informații delegației sosite, printre care și Ștefan Voitec. După formalitățile protocolare de întâlnire, comandantul Marinei Militare, viceamiralul ing. Grigore Marteș a fost invitat de mine, în calitate de comandant al subunităților de elevi ce a format echipajul navei-școală „Mircea”, în cazarma centru, unde o delegație de elevi i-a înmânat cadouri și suveniruri specifice din porturile vizitate, mulțumindu-i pentru încrederea ce l-i s-a acordat.
 
De aceeași dragoste și atenție s-a bucurat și plutonierul ajutant Gheorghe Spânu, un fost colaborator de nădejde al viceamiralului ing. Grigore Marteș în construcțiile din portul Mangalia, la acea dată plutonier de companie al acestui echipaj de elevi inteligenți, curajoși, plini de energie, botezați apelativ „Compania de vikingi” a Școlii Militare Superioare de Marină și de care mă mândream că am putut să îi comand cu dragoste și devotament.
 
Asigur respectul și recunoștința mea pentru tot echipajul navei-școală „Mircea”, alături de care am participat la cea mai frumoasă misiune alături de foștii mei elevi de care, după îndeplinirea misiunii, m-am despărțit, fiind mutat într-o funcție superioară din conducerea Școlii Militare Superioare de Marină, deși mi-am dorit să fiu titularizat ofițer secund la această navă, pe care am iubit-o și o voi iubi până la sfârșitul vieții mele.
 
Fotografiile și momentele prezentate în această scurtă descriere a marșului de instrucție și aducere în țară a navei-școală „Mircea” reprezintă mulți dintre foștii mei comandanți, camarazi și elevi, pe care m-am străduit să-i prezint în ordinea derulării evenimentelor.
După absolvirea Academiei de Înalte Studii Militare în anul 1978, aveam să mă întorc la nava mea iubită, în calitate de șef de stat major al Divizionului Nave Școală, în care era integrată și nava-școală „Mircea”, cu care am reușit să mai execut, ca șef de stat major, sub comanda fostului meu prim comandant de companie, căpitanul de rangul 1 Corneliu Enăchescu (în prezent contraamiral de flotilă în retragere) al marșului de instrucție iunie-august 1979 Constanța - Lisabona și retur.
 
Astăzi, la împlinirea a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române a navei-școală „Mircea”, salut cu pioșenie pavilionul și emblema navei și urez navei și echipajului viață îndelungată și succese remarcabile în promovarea spiritului marinăresc, a dragostei și a devotamentului față de frumoasa noastră profesie de marinar.
 
LA MULȚI ANI NAVEI-ȘCOALĂ „MIRCEA”!”³.
 
Sursa foto: Colecția contraamiralului de flotilă în retragere Niculae Ștefan
 
Despre Marian Moșneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citește și: 

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Mitul apelor sacre Fluviul cu flori și cadavre (galerie foto)

---

¹ Aureliu Negulescu – Moș Delamare (n. 1 august 1880, sat Bâscoveni, com. Gălăteni, jud. Teleorman – m. 1946, București) , viitor contraamiral. A condus revistele „Ziarul ştiinţelor şi călătoriilor” (12 ani) şi „Marea noastră pentru tineret” (4 ani) şi a colaborat la revistele editate de L.N.R., precum „România maritimă şi fluvială” şi „Marea Noastră” (pe care a şi condus-o o perioadă, sub pseudonimul „Moş Delamare”), dar şi la „Timpul”, „Universul”, „Epoca”, „Cultura poporului”, „Dimineaţa”, „Credinţa”, „Dobrogea jună”, „Analele Dobrogei”, „Dobrogea economică”, „Voinţa Dobrogei”, „Plaiuri dobrogene”, unde a semnat „B.B. Delamare”, „Bebe Delamare”, „Moş Delamare”. Este prezent cu povestiri în lucrarea colectivă „Viaţa şi obiceiurile animalelor” (1916). Printre cele mai valoroase lucrări ale sale se numără „Ce e cazarma? Însemnările unui fruntaş socialist” (1915), „Războiul sub apă pe înţelesul tuturor” (1915), „Piere Marina” (1925), „Povestea calendarului” (1929), „Văzute şi trăite în viaţa meşteşugarilor de aiurea” (1930), „La răscruce. Înrâurirea strâmtorilor asupra trecutului neamului nostru” (1941), „Divina armonie universală. Puterea rugăciunii în faţa ştiinţei” (1944), „Între cer şi apă. Din viaţa marinarilor noştri” (două volume, 1944-1945), „Cea mai puternică armă din lume (1945), „O călătorie cerească. Cu o planşă a constelaţiilor vizibile pe cerul nostru” (1945). [Marian Moșneagu, ,,Amiralii României. Dicționar enciclopedic”, Constanța, Editura Ex Ponto, 2017, pp. 382 - 386]
 
² Pe 6 noiembrie 1966, clc Gheorghe Balaban, directorul adjunct al ,,Navrom” Constanța a transmis comandantului navei următoarea telegramă: ,,Navigatorii flotei maritime comerciale urează echipajului navei-școală ,,Mircea” bun sosit în patrie și succese depline în însușirea măiestriei marinărești. Dorim din inimă ca la bordul faimosului ,,Mircea” să crească (sic!) cadre de marinari destoinici, capabili să ducă cu cinste și pricepere pavilionul Republicii Socialiste România pe mările și oceanele lumii.”.
³ Contraamiral de flotilă Niculae Ștefan, ,,De la Vedea la Marea cea Mare. Repere autobiografice”, Constanța, Editura Ex Ponto, 2017, pp. 55 – 86.