Așa da ministru!

Din tată în fiu
O retrospectivă asupra clasei politice românești m-a făcut să mă întreb, retoric, evident, când și cât le-a păsat guvernanților de soarta țării și, mai ales, cu ce ne-am ales noi, muritorii de rând, de pe urma politichiei dâmbovițene.
Fără să intru în detalii referitoare la rotativa partidelor politice sau la chestiuni strict doctrinare, am fost încântat să descopăr ce oameni demni și pragmatici au existat, cândva, în România.
Mare și ca întindere, mare și prin adevărații bărbați de stat care au slujit-o.

Pasagerul fluvial „Regele Carol al II-lea”
La 5 mai 1933, Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Administrația Comercială a Porturilor și Căilor de Comunicație pe Apă (PCA) comunica Șantierului Naval din Turnu Severin că a aprobat să i se încredințeze studierea și proiectarea urgentă a unui pasager care să facă curse pe linia Galați – Turnu Severin – Baziaș și eventual Belgrad. Beneficiarul urma să fie Societatea Navigația Fluvială Română.
Nava trebuia să fie propulsată cu motoare Diesel și să facă amenajări care ar putea fi eventual folosite și de Familia Regală.
Comanda fiind urgentă, a devenit prioritară pentru constructor, lucrările de la primirea comenzii până la inaugurarea regală durând 3 ani.
Ca urmare, la 9 iunie 1936, Șantierele Navale din Turnu Severin au lansat la apă noul vapor rapid de pasageri „Regele Carol al II-lea”, considerat cel mai mare vas fluvial din lume la acea dată.
„Lansarea de pe cală s-a făcut în mijlocul unui entuziasm general, operațiunea reușind în mod strălucit – informa revista „Marea Noastră”.
În mai puțin de 10 secunde, frumosul vapor a alunecat pe traversele înclinate, de pitch pine, în timp ce muzica șantierului intona Imnul regal.
Acest vapor este conceput de o minte românească, executat de brațe românești și realizat într-un șantier al statului român.
„Regele Carol al II-lea” are o lungime de 86 metri, lățimea de 11 metri, iar inclusiv galeriile laterale 15 metri și un pescaj, încărcat, de 1,55 metri.
Deplasamentul e de 750 tone, iar puterea de 1440 CP, dezvoltată de două motoare Diesel, de câte 720 CP fiecare.
Viteza ce se va realiza va fi de 24 km pe oră, în apă moartă.
Acest vapor este cel mai mare vas de călători fluvial, din întreaga lume și, desigur, cel mai mare vapor construit vreodată în România.
Până acum, cele mai mari vase de acest gen din lume erau «Tolstoi» și «Kneaz Suvorov» de pe Volga, care aveau 83 metri lungime și o putere de 1300 CP.
După cum se vede, «Regele Carol al II-lea» le-a lăsat în urmă pe amândouă, plasându-se în fruntea lor (sic!).
Călătorii de clasa I vor avea la dispoziție un mare salon restaurant, un vestibul fumoar și un bar, amenajate într-un stil cu totul modern și cu tot confortul necesar.
Vor fi două cabine de supralux, fiecare cu baia ei și un salonaș, care vor servi și de apartament regal, în plimbările Suveranului pe Dunăre – 3 cabine de lux, cu două paturi și fără baie.
Cabine de clasa I vor fi sub puntea principală, 4 de câte două persoane fiecare, cu baie, 8 cabine de câte două persoane și un cabinet cu baie, la dispoziția acestora.
La clasa a II-a vor exista un salon restaurant, situat pe puntea principală, la pupa și un salon verandă, pe puntea de promenadă. În total, vor exista 6 cabine de clasa a II-a cu 34 paturi, prevăzute cu lavabouri și cu instalații moderne de dușuri, la dispoziția călătorilor.
Toate amenajamentele de clasa I sunt situate la prova, adică în partea dinainte a vaporului.
Pe puntea superioară, amatorii de băi de soare vor găsi amenajat un strand cu numeroase dușuri.
O instalație de condiționare a aerului va asigura, în tot cuprinsul vaporului, o temperatură agreabilă, chiar și în zilele cele mai toride ale anului.
Pentru alimente, băuturi și apă potabilă, s-a prevăzut o instalație completă de frigider.
Totalul călătorilor ce vor putea fi luați la bord este de 1500.
Ca formă exterioară, noul vapor are linii arhitectonice cu totul noi, care rup cu vechea tradiție în materie de construcții navale”.

Un botez fastuos
Festivitățile prilejuite de lansarea navei la apă au fost grandioase: „În fața debarcaderului, noul vas «Regele Carol al II-lea». Îl încadrează vasul «Grigore Manu», monitoarele «Bucovina» și «Ardeal», precum și două vedete militare.
Își face intrarea în port trenul regal, în frunte cu dl. prim ministru Gheorghe Tătărescu și invitații oficiali din Capitală (Voievodul Mihai, Victor Antonescu, Richard Franasovici, Nicolae Titulescu – n.n.).
Miniștrii iau loc în fața peronului de onoare, în așteptarea trenului regal.
Trenul regal sosind la Turnu Severin la ora 10.25, e salutat cu 21 lovituri de tun, trase de pe monitorul «Bucovina».
M.S. Regele, împreună cu președintele Eduard Beneș, Voievodul Mihai și suitele lor, descind din vagoane, întâmpinați de guvern și autorități.
Din toate piepturile izbucnesc strigăte de Ura, muzica militară intonează Imnul regal, mulțimea ovaționează pe cei doi șefi de state iar stegulețele se agită frenetic.
Înalții oaspeți trec în revistă compania de onoare și apoi iau loc în salonul de recepție.
Aici, dl. Ion Cogan, primarul orașului, după ce oferă tradiționala pâine cu sare, rostește o cuvântare în care arată sentimentele poporului român și ale severinenilor față de suveranul României și președintele Republicii Cehoslovace.
Suveranul pășește apoi spre debarcader unde, la capătul pontonului, dl. viceamiral Ioan Bălănescu, comandantul Marinei Regale, îi dă raportul.
Când conducătorii celor două state urcă pe bordul vasului, la catarg se înalță pavilionul românesc și cel cehoslovac.
Pe covertă se oficiază după aceea un serviciu religios de către episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, cu un sobor de 12 preoți. Răspunsurile sunt date de corul „Doina” din Turnu Severin și de corul „Ion Vidu” din Lugoj.
După serviciul religios, a luat cuvântul dl. ministru Richard Franasovici, ministrul Comunicațiilor, care a spus: «Această zi de sărbătoare a Marinei noastre comerciale, cinstită prin prezența Majestății Voastre și a Înaltului oaspete, Excelența Sa dl. Eduard Beneș, președintele Republicii Cehoslovace, nu este atât de însemnată în dezvoltarea navigației noastre, prin importanța vasului ce se inaugurează cât prin aceea că ea marchează o etapă în evoluția Marinei românești.
Acum aproape 50 de ani, Dunărea care-și deapănă cursul de-a lungul hotarelor țării noastre, sortită să ducă la mare rodul ogorului românesc, era brăzdată numai de vase străine.
Pavilionul străin stăpânea întreg comerțul nostru fluvial, lui îi era tributară întreaga noastră economie, el controla, stimula sau stăvilea desfacerea produselor noastre după cum dictau interesele lui și nu nevoile noastre. Rar câte un vas, purtând la pupa pavilionul român se zărea pe întinsul apei.
Doi buni români, Grigore Manu și Ion Brătianu, au priceput că adevărații stâlpi ai unei căi de comunicație nu sunt acei cărora le aparține, ci acei care le folosesc; au înțeles că dezvoltarea noastră comercială depinde de libertatea transporturilor fluviale și că nu vom putea obține completa neatârnare economică atâta timp cât mijloacele de navigație nu vor fi ale noastre.
Din înaltul îndemn al regelui Carol I, și din străduința acestor doi oameni s-a născut Marina noastră comercială.
Un remorcher («Despina Doamna», ex-«Pacs» de 750 tone – n.n.) și patru șlepuri, cumpărate de Regia Monopolurilor Statului pentru transportul sării în Serbia, iată nucleul în jurul căruia s-a construit, s-a grupat și s-a organizat flota de șlepuri, remorchere și vase de pasageri, prin care azi pavilionul român își afirmă, zilnic, prezența de la Ratisbona (Regensburg – n.n.) până la Marea Neagră.
Tot atunci a luat naștere și Șantierul Naval de la Turnu Severin (înființat în anul 1851 de prima societate austriacă de navigație cu aburi pe Dunăre D.D.S.G. și cumpărat de la aceasta de statul român în vara anului 1893 – n.n.).
Dintr-un modest atelier austriac de reparații, dorința de a ne elibera de tutela constructorilor străini a creat acest șantier naval românesc.
Învingând toate greutățile, făcând apel la specialiști străini, șantierul de la Severin a reușit încă din primii ani să construiască un vas de pasageri (pasagerul fluvial «Principele Carol», construit în anul 1895 –n.n.).
Acest prim vapor, făcut în România mică de atunci, ca un simbol al tuturor nădejdilor ce întruchipa, a primit numele Majestății Voastre, pe atunci principe abia născut.
Astăzi, când năzuințele făurite în acea vreme sunt atinse, astăzi când, sub înțeleapta cârmuire al Majestății Voastre, poporul român privește cu mândrie spre trecut și pășește hotărât și sigur spre viitor, nu pot să văd numai o coincidență în faptul că vaporul inaugurat azi, construit în întregime pe pământ românesc, din munca, priceperea și materialul românesc, poartă tot numele Majestății Voastre, azi rege al tuturor românilor.
Nimeni altul, mai bine decât mine, al cărui părinte a fost primul conducător al Serviciului Fluvial român (căpitanul Richard Franasovici, primul inspector al Serviciului Navigația Fluvială Română (NFR) – n.n.), care, din cea mai fragedă a mea copilărie am asistat la nașterea și la dezvoltarea, zi de zi, a navigației noastre, nimeni nu-și poate da mai bine seama de munca, de truda, de abnegația și devotamentul de care a fost nevoie pentru a ajunge, de la modestele începuturi, de la primul nostru remorcher și cele patru șlepuri, la vasul pe care-l inaugurează azi Majestatea Voastră.
Revăd acele grele începuturi. Nu aveam personal tehnic românesc, nu aveam personal navigant românesc.
Dacă pentru ingineri constructori am fost siliți să ne adresăm străinătății, angajând suedezi și italieni, pentru a avea totuși echipaj românesc pe bordul primelor noastre vapoare ne-am adresat la români, mai ales bănățenii care învățaseră meseria la puternica societate de navigație D.D.S.G.
Văd încă pe puntea de comandă a primului nostru remorcher «Despina Doamna» pe bătrânul bănățean Ion Uratoriu (specialist în navigația prin cataracte – n.n.), cu ochii muiați în lacrimi, comandând pentru prima oară în limba românească un echipaj românesc pe un vas purtând pavilion românesc.
De la aceste modeste începuturi de la «Despina Doamna», remorcher cumpărat în străinătate, de la «Principele Carol», primul vas construit în țară de ingineri străini și în bună parte meseriași străini, la vasul «Regele Carol al II-lea», o operă exclusiv românească, s-a parcurs prima etapă a evoluției navigației fluviale române, care astăzi poate privi cu încredere viitorul.
Războiul cât și dificultățile financiare ce au urmat, au oprit înzestrarea parcului nostru de vase cu noi unități, înzestrare ce începuse într-un ritm destul de viu înainte de 1914.
Puternica concurență născută în ultimii ani în comerțul fluvial, precum și nevoile imperioase ale economiei noastre naționale, ne impun în mod hotărât și mai mult ca oricând azi, când avem la noi toate psobilitățile tehnice, să dăm o dezvoltare cât mai mare navigației noastre.
Pătrunși de aceste nevoi, într-un spirit de largă înțelegere a ideii de continuitate, guvernele Majestății Voastre s-au străduit în ultimii ani, învingând dificultățile financiare, să reia politica de înzestrare cu noi vase a Marinei noastre comerciale.
Astfel, vasul inaugurat azi este primul dintr-o serie de patru care vor fi construite în șantierul de la Severin, în afară de mai multe tancuri-motor și noi șlepuri care vor fi lucrate parte în acest șantier, parte la industria navală particulară română.
De asemenea, pot vesti Majestății Voastre că în cursul chiar al acestei luni se va încheia contractul pentru înzestrarea Serviciului nostru Maritim cu două noi vase de pasageri, destinate a deservi linia maritimă de Orient («Basarabia» și «Transilvania» - n.n.).
Sire,
Dacă pentru toți cei de față ziua de azi e zi de bucurie și zi de sărbătoare, pentru mine ea reprezintă mult mai mult.
Nu pot uita că acel care, slujitor credincios al Regelui Carol I, a lucrat la fondarea Serviciului Fluvial român și a condus lucrările de construire a primului vas românesc «Principele Carol» a fost părintele meu.
Acum mie, fiul pionierului acelor două modeste începuturi, îmi este dat ca aproape după jumătate de veac, să iau parte ca ministru al Majestății Voastre, la botezul acestui vapor «Regele Carol al II-lea», care reprezintă rezultatul progresului realizat.
Ieri tatăl, în slujba Regelui Carol I, azi fiul în slujba Regelui Carol al II-lea, succedându-se în realizări diferite, dar urmând aceeași linie dreaptă, aduc rând pe rând umilul lor aport la ridicarea țării și gloria Regelui lor.
Așa și-au îndeplinit cu prisosință datoria generațiile de ieri, așa ne străduim noi cei de azi, cu dârză hotărâre, să ne-o îndeplinim pe a noastră, așa fără îndoială și-o vor îndeplini pe a lor și generațiile de mâine.
Ce altceva poate reda mai bine imaginea vie a evoluției și propășirii unui popor de-a lungul vremii decât această înlănțuire succesivă de muncă, de credințe și de devotamente, transmise din tată în fiu, generații după generații, care toate trăiesc, se trudesc și mor în slujba aceluiași ideal, preamărirea Patriei și slava Regelui ei.
Și acum, Sire, în clipa aceasta solemnă în care Majestatea Voastră urmează să dea numele Ei acestui vas, să-mi fie îngăduit să urez:
Fie ca acest vapor, pus sub Înalta Ocrotire a numelui Majestății Voastre, să poarte cu demnitate și spre mai mare folos al țării tot mai sus, tot mai departe pe întinsul apelor pavilionul românesc.
Fie ca ziua de azi să însemne în adevăr pentru Marina noastră comercială de Dunăre și Mare, începutul unei noi ere de continue progrese, asigurându-i locul de cinste ce-l râvnim alături de celelalte țări.
În numele tuturor marinarilor de toate gradele ai flotei comerciale române, în numele acestei mulțimi pe care am cinstea să o reprezint, mulțime venită din Munții Dunării să vadă și să aclame pe Suveranul ei, îngăduiți-mi să strig din toată inima:
Sire, să trăiți!».
Apoi adresându-se domnului Eduard Beneș, președintele Republicii Cehoslovace, dl. Franasovici a rostit următorul discurs în limba franceză: «Domnule Președinte,
La sfârșitul șederii Domniei Voastre în România, în care timp ați putut culege dovezile indestructibilei prietenii ce unește cele două țări, ați putut cunoaște sentimentele de afecțiune și de profundă admirație pe care vi le-a exprimat poporul nostru, prezența dumneavoastră alături de Augustul nostru Suveran la această sărbătoare a Marinei noastre comerciale este pentru noi un simbol.
Este un simbol al tendințelor profund pacifiste care îndeamnă națiunile noastre prietene și aliate să caute într-o muncă înverșunată rațiunea activităților creatoare și să-și găsească fericirea în contribuția pe care o aduc acestei opere de civilizație și progres.
Ați auzit astăzi, Excelență, bubuind tunul. Dar unit cu sunetul clopotului care se împrăștie în toate părțile pentru a-și amesteca glasul cu rugăciunile acestei mulțimi și pentru glorificarea operei de pace, pace între oameni și pace între popoare, operă către care se îndreaptă cele mai arzătoare dorințe ale noastre.
Uniți într-un același ideal de pace și armonie, știind că nimic măreț n-a fost niciodată clădit fără dragostea de aproapele, că nimic nu durează din ceea ce este conceput în ură, cele două națiuni ale noastre afirmă voința lor tenace de a urmări fără încetare cucerirea păcii.
Mulțumind Excelenței Voastre pentru marea cinste ce a binevoit să ne-o facă participând la această sărbătoare, o rog să-mi permită, în numele Marinei comerciale române și al acestei mulțimi care vă aclamă, să formulez urările cele mai călduroase pentru mărirea și prosperitatea Republicii Cehoslovace».

A vorbit apoi Suveranul, rostind următoarea cuvântare:

«Domnule Ministru,
Este lucru cunoscut faptul că din fragedă copilărie am avut totdeauna o deosebită dragoste pentru tot ceea ce este în legătură cu Marina noastră, fie ea cea de Dunăre, fie ea cea de Mare, fie ea cea de pace, fie ea cea de război.
Aceasta este una din cauzele pentru care, cu cea mai vie bucurie, am venit să iau parte la botezul acestui vas.
Am venit la această solemnitate, fiindcă sunt convins de importanța sporirii navigațiunii noastre pe Dunăre.
Am venit totodată cu un sentiment de mare mândrie știind că acest vas a fost construit în întregime în țara noastră.
Aici văd Eu cel mai mare progres. În eliberarea noastră economică văd Eu posibilitatea să creăm forțele navale de care țara noastră are nevoie.
Fie ca programul, care a fost început acum câțiva ani, să fie continuat de toți și dus la bun sfârșit, astfel ca nu atât prin cantitate și prin reclamă, ci prin calitatea tehnică și calitatea personalului nostru să putem să facem o adevărată concurență celorlalte marine de comerț.
Aceasta este în ziua de azi urarea cea mai fierbinte pe care o fac Marinei noastre comerciale.». (Urale, ovațiuni).
La orele 14.00 vasul s-a pus în mișcare în uralele mulțimii, încadrat de cele două monitoare și urmat de vaporul «Grigore Manu», plecând în susul Dunării până la Cazane, la punctul numit Dubova, de unde s-a înapoiat și a trecut direct spre Giurgiu.”.
Sub titlul „Înfătuiri și cuvinte promițătoare”, revista „Marea Noastră”, publicația departamentală a Ligii Navale Române, semnala cititorilor săi semnificația acestui eveniment memorabil: „Pe lângă faptul în sine, bucuria și mândria ne sunt sporite prin aceea că concepția și execuția sunt pur naționale. Inginerii noștri le-au realizat în șantierul românesc de la Turnu Severin.
Mare – cel mai mare vapor fluvial din lume -, solid, elegant până la cochetărie, confortabil și rapid, iată în câteva cuvinte calitățile noului vapor.
Dacă englezii se mândresc cu «Queen Mary», noi trebuie și mai mult să ne mândrim cu «Regele Carol al II-lea», fiindcă am făcut dovada că suntem în stare a fi și englezi, când ni se dă posibilitatea.
Corp solid de oțel, compartimente etanșe, motoare Diesel, cârmă cu 5 pene, punți de promenadă, cabine de lux cu băi, telefoane radio, restaurant-grădină, bar, dancing - am putea spune un «Queen Mary» sau «Normandie» în miniatură.
Nu putem trece cu vederea numele celor care au înfăptuit această podoabă a Navigației Fluviale Române domnii inginer Toma Gâlcă, inginer Ștefan Bedreag, directorul șantierului, inginer Gheorghe V. Bârdeanu și desenatorul principal Meyer Gottlieb, din corpul tehnic al șantierului”.

Din nefericire, faimosul nostru pasager, botezat „Mihai Viteazul” în anul 1940, și-a încheiat existența prin a se scufunda, după numai 7 ani, joi, 27 mai 1943, ora 12.58, în dreptul Milei 48,5, în urma unei explozii. (detalii în articolul „Ancore frânte. Cernita lună mai”, postat în „Ziua de Constanța”, vineri, 25 mai 2018).
Coincidență sau nu, nava prezidențială livrată în anul 1971 de Șantierul Naval Oltenița pentru cuplul Elena și Nicolae Ceaușescu, a preluat numele „Mihai Viteazul”, după 1990 fiind redenumită „Siret”.

Bibliografie:

1. „Adevărul”, 50, nr. 16065, 10 iunie 1936
2. „Marea Noastră”, Anul V, nr. 6, iunie 1936
3. „Marina”, Anul III, nr. 10, iulie 1936
4. „Realitatea ilustrată”, Anul X, nr. 491, 17 iunie 1936
5. Constantin Petrică Dănescu, „Șantierul Naval din Turnu Severin vol. I (1851-1950)”, Editura Prier, Drobeta-Turnu Severin, 2004

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor ,,Ziua Marinei la români” (2002), ,,Cultul apelor la români” (2004), ,,Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), ,,Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), ,,Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), ,,Dicţionarul marinarilor români” (2008), ,,Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), ,,Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și ,,Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).
 
Citește și:
Sfântul Nicolae printre marinari