Călăii lui tata Matei (I) Ispita conspirației (galerie foto)

Matematician de profesie, doamna Ileana Toma, fiică de preot ortodox din Basarabia, a trăit o viaţă contemplând cerul cu stele. Dar nu în sens meditativ ci ca domeniu de cercetare asumat în calitate de cercetător ştiinţific la Observatorul Astronomic Bucureşti al Academiei Române.
 
Dincolo de astronomie, autoarea „Catalogului de stele slabe”, lucrare distinsă cu Premiul „Gheorghe Lazăr” al Academiei Române, a publicat romane şi proză scurtă, biografii şi traduceri, devenind, din anul 2001, membră a Uniunii Scriitorilor.
 

 
„Proza Ilenei Toma se mai confruntă cu un risc: reamintirea trecutului, a unor situaţii deloc uşoare din anii comunismului. Cântecul de sirenă al uitării acoperă astăzi cu intenţie experienţele trăite atunci. Acei ani au trecut, totuşi urma lor a rămas în noi, se zbate refulată, rezistând setei de repaus...”. acest avertisment l-am receptat citind „Cuvântul înainte“ la volumul „Coloane. Momente, schiţe, mărturii”, apărut în 2009 la Editura Vremea.
 
Aşa am avut şansa să-l identific printre eroii acestor mărturii cutremurătoare pe cel care a fost comandorul Matei Toma, rămas în memoria camarazilor şi a discipolilor săi drept „Tata Matei”.
 

Doctorul în Drept

 
Fiul Dumitrei şi al lui Petre Toma, viitorul comandor Matei Toma s-a născut pe 27 februarie 1899, în localitatea Toxof (Pantelimonul de Jos), judeţul Constanţa. A urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, pe care le-a întrerupt din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, la care a participat ca cercetaş voluntar.
 
A absolvit cursurile Liceului Militar din Iaşi, Şcoala Navală Constanţa (1 iulie 1922), Şcoala Specială a Marinei (1925) şi Facultatea de Drept (1929), numărându-se printre primii ofiţeri de marină care au obţinut titlul de doctor în drept, ştiinţe economice şi politice (1939).
 
A urcat treptele ierarhiei militare de la gradul de sublocotenent (1 iulie 1922), locotenent (28 septembrie 1926), căpitan (1 ianuarie 1934), locotenent-comandor (31 octombrie 1939), căpitan-comandor (23 februarie 1944) la cel de comandor (23 august 1945). Şi-a început cariera ca ajutor al ofiţerului cu Artileria şi Dragajul la bordul canonierelor N.M.S. „Ghiculescu” (4 august - 10 noiembrie 1922), N.M.S. „Stihi” (11 noiembrie - 1 decembrie 1922, 25 ianuarie - 25 august 1923), pe M.A.S. (2 decembrie 1922 - 25 august 1923) şi N.M.S. „Lepri” (3-5 mai 1924, 2 iunie - 31 octombrie 1924).
 
Ulterior a fost repartizat la Apărarea Fixă Maritimă (25 august 1923 - 5 mai 1924) şi ofiţer de clasă la Şcoala Navală (5 mai 1924 - 1 aprilie 1925). La 1 aprilie 1925 a fost mutat la Şcoala de Mecanici şi Electricieni din cadrul Bazei Navale Maritime iar la 12 noiembrie 1925 la Institutul Maritim.
 
După o perioadă petrecută la Corpul Depozitelor Fluviale, în calitate de comandant al Companiei a III-a Ordonanţe (1 aprilie - 1 octombrie 1927), a fost ambarcat ca ofiţer la bordul distrugătorului „Mărăşti” (1 august - 1 noiembrie 1927), respectiv ofiţer cu manevrele pe nava-şcoală „Mircea” (25 aprilie - 8 octombrie 1928).
 
Numit ajutor al comandantului Corpului Echipajelor Maritime (1929-1930), a fost desemnat ofiţer secund pe N.M.S. „Dumitrescu” (15 martie - 23 octombrie 1930, 22 februarie - 10 aprilie 1932) şi ofiţer cu timonieria pe monitorul „Lascăr Catargiu” (15 mai - 1 octombrie 1931). Pe 23 decembrie 1923, Matei Toma s-a căsătorit cu Paraschiva Dordea. Împreună au avut doi băieţi, Virgil, născut pe 10 aprilie 1924, la Constanţa şi Eugeniu, născut pe 5 iulie 1932, la Constanţa.
 
După o perioadă de doi ani în care a activat ca şef al Birourilor 3 şi 4 la Divizia de Mare (4 mai 1932- 26 aprilie 1934), a fost numit ofiţer cu timonieria şi manevrele pe distrugătoarele N.M.S. „Mărăşeşti” (27 aprilie - 1 octombrie 1934) şi N.M.S. „Regina Maria” (1 octombrie 1934 - 11 mai 1935), rspectiv şef al Biroului 3 la Apărarea Fixă Maritimă (12 mai - 1 octombrie 1935).
 
Datorită calităţilor sale pedagogice şi a pregătirii superioare dobândite prin obţinerea titlului de doctor, a fost numit director de studii la Şcoala Navală (1 octombrie 1935 - 1 aprilie 1937). Ulterior a devenit comandant al N.M.S. „Ghiculescu” (1 octombrie 1938 - 1 aprilie 1939), şef al Grupului Apărării Submarine şi Antiaeriane (1939-1941), respectiv comandant al puitorului de mine auxiliar „Durostor” (15 iulie 1940 - 6 martie 1941).
 
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial a fost numit comandant al Şcolii de Specialităţi a Marinei (1 aprilie 1939 -1 aprilie 1941), respectiv director de studii la Şcoala Navală (1 aprilie 1941 - 1 aprilie 1943). A participat la campania din Est în calitate de comandant al distrugătorului N.M.S. „Mărăşti” (24 mai 1943 - 22 iunie 1944), cu care a executat numeroase misiuni de escortare a convoaielor, contribuind la retragerea trupelor române şi germane de la Sevastopol¹.
 
După arestarea navelor de către aliatul sovietic, a fost numit şef al Biroului Istoric pe Marină în cadrul Serviciului Istoric din Marele Stat Major (1 noiembrie 1944 - 15 aprilie 1945), şef al Biroului Regulamente (15 aprilie 1945 - 4 martie 1946) şi şef al Biroului Dotare din Statul Major al Marinei (4 martie - 22 mai 1946). ²
 
Şi-a încheiat cariera în calitate de comandant al Şcolii Navale (22 mai - 9 august 1946). Prin Î.D. nr. 2495/1946, pe 9 august 1946 a fost trecut, la cerere, în cadrul disponibil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 433/1946. Prin Î.D. nr. 1652 din 8 august 1947, pe 9 august 1947 a fost trecut din oficiu în rezervă, la împlinirea unui an în cadrul disponibil³.
 
A redactat şi a predat cursuri de Navigaţie, Istoria războaielor navale şi Drept internaţional public. A susţinut numeroase conferinţe, precum „Cine va câştiga acest război?”, „Stăpânirea oceanelor - factor dominant” (1941), „Disciplina - factor de putere naţională şi de progres al civilizaţiei” (1942), „Drept şi forţă” (1942) şi a pregătit pentru publicare lucrările „Istoria navigaţiei”, curs la Şcoala Navală (1943), „Drept internaţional” (Bucureşti, 1945).
 
A tradus din limba franceză „Învăţăminte din războiul 1914-1918 pentru viitorul război” de general Mordacq (Constanţa, 1936) şi „Cucerirea mărilor” de Hendrik van Loon (Editura Mecu, Bucureşti, 1945). Pentru prestaţia notabilă şi performanţele remarcabile obţinute de-a lungul întregii sale cariere, a fost distins cu Medalia „Victoria Marelui Război” (Î.D. nr. 3390/1921, brevet nr. 59186/1937), Insigna de război a cercetaşilor” (Î.D. nr. 1802/1935, brevet nr. 1205/1938), Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler (Î.D. nr. 1843/1936, brevet nr. 2252/1936), Crucea „Meritul Sanitar” clasa I (Î.D. nr. 373/1936, brevet nr. 6852/1936), „Crucea Comemorativă” cu barete (Î.D. nr. 1744/1918, brevet nr. 59186/1937), Medalia „Regele Ferdinand I” cu spade pe panglică (Î.D. nr. 2379/1941), Medalia „Virtutea Maritimă” clasa a III-a Navigant (Î.D. nr. 2390/1941, brevet nr. 376/1941), Ordinul croat „Zvonimir” clasa a II-a cu spade (Î.D. nr. 640/1943, brevet nr. 2946 din 8.11.1943), „Crucea de Fier” germană clasa a II-a (Ordinul Comandamentului Forţelor Maritime nr. 12/1944, brevet nr. 3305 din 22.11.1944), Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler cu spade şi panglică de „Virtute Militară” şi frunze de stejar (Decretul nr. 2257 din 20.07.1945), Ordinul „Coroana României” cu spade, în grad de Ofiţer cu panglică de „Virtute Militară” (Î.D.R. nr. 2632 din 18.08.1945) şi Semnul onorofic pentru 25 de ani serviţi în armată (Î.D. nr. 1751/1945, brevet nr. 7463/1945).⁴.
 

În Mişcarea Naţională de Rezistenţă

 
Deşi la 9 aprilie 1948 fusese rechemat în cadrele active, pe 16 decembrie 1948 a fost arestat şi condamnat în procesul unui lot de 40 de marinari pentru înaltă trădare (25 de ani de muncă silnică), uneltire (25 de ani de muncă silnică) şi complot în scop de răzvrătire (10 ani de detenţie), pentru apartenenţa la Mişcarea Naţională de Rezistenţă, din care mai făceau parte contraamiralul Horia Macellariu, inginerii Ioan Bujoiu şi Dumitru Gheorghiu, profesorul Gheorghe Bontilă ş.a.
 
Drama comandorului Matei Toma, şi implicit a familiei sale, am cunoscut-o din dosarele de anchetă pe care le-am identificat în Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi am redat-o integral în volumul „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă”⁵.
 
Astfel, din Procesul verbal întocmit pe 16 august 1948, în Bucureşti, aflăm că „Noi, Mateescu Emil, comisar ajutor în Direcţiunea Generală a Siguranţei Statului, Brigada Mobilă; în baza delegaţiei dată nouă de Domnul Inspector General, Şef al Brigăzii Mobile, de a cerceta pe numiţii: Antonescu Gheorghe, Ionescu Mircea, Grozdea Dimitrie, Teodorescu Anibal, Bădărău Alexandru, Toma Matei, Eftimie Ştefan, Condeescu Dumitru, Mihalache Ion, Buruiană Ştefan, Drimba Gheorghe, Anton Marin şi alţii jos menţionaţi, care, începând din vara anului 1945, au colaborat şi participat la constituirea unei organizaţiuni subversive de tip fascist, politică şi paramilitară, cu scopul ca prin mijloace violente şi acţiuni teroriste, printr-o acţiune intensă de înarmare a membrilor, să provoace răsturnarea regimului democratic al ţării.
 
Pentru realizarea scopului, comitetul acestei organizaţiuni compus din Bujoiu Ioan, Gheorghiu Dimitrie, Macellariu Horia şi Antonescu Gheorghe, constituiţi într-un aşa-zis „Comitet de conducere şi coordonare a organizaţiilor subversive”, având la dispoziţiunea lor controlul mai multor mari întreprinderi, la care au creat fonduri secrete, provenite din speculaţiuni la bursa neagră, au subvenţionat atât activitatea subversivă a partidelor anti-democratice Naţional Ţărănesc şi Liberal, cât şi acţiunea unor grupări subversive, reprezentate în comitet, prin conducătorii lor, Bontilă Gheorghe, Manu Gheorghe şi alţii, astăzi data de mai sus, încheind cercetările, am stabilit cele ce urmează:
 
[…] TOMA MATEI, născut la 27 februarie 1899 în com. Pantelimonul de Jos, jud. Constanţa, comandor în rezervă, domiciliat în Bucureşti, str. Amiral Bălescu nr. 29; În decembrie 1945 primeşte propunerea lui Horia Macellariu de a se încadra şi colabora în acţiunea subversivă ce a întreprins, în cadrul unui grup compus din: Bujoiu Ioan, Gheorghiu Dimitrie şi Antonescu Gheorghe, care, constituind o organizaţie subversivă pusă sub conducerea lor şi constituiţi la rândul lor în comitet de conducere, urmăreau să întrunească toate elementele reacţionare din ţară, care să fie conduse după indicaţiile lor.
 
După indicaţiile primite de la Horia Macellariu, a recrutat aderenţi, vizând în special elemente tinere din rândul ofiţerilor deblocaţi, epuraţi sau comprimaţi, cum şi alţi nemulţumiţi şi ostili regimului.
 
În cadrul organizaţiei lui Horia Macellariu, Toma Matei era şef de ramură, având în grupa sa pe Condeescu Dumitru şi Eftimie Ştefan, având de asemeni o grupare subversivă condusă de fraţii Buruiană, Mihalache Ioan şi alţii, care scoteau un manifest subversiv cu articole calomniatoare la adresa Guvernului.
 
Organizaţia era constituită pe grupe de câte 3-4 persoane, pentru a se putea păstra conspirativitatea. Scopul urmărit de această organizaţie a lui Horia Macellariu şi Toma Matei era ca, prin mijloace violente, să se provoace răsturnarea Guvernului. În acţiunea lor, complotiştii duceau o intensă propagandă de procurare de armament şi muniţiuni, cum şi de captare de aderenţi.
 
Recrutarea membrilor se făcea în cel mai strict secret, astfel că oamenii din grupă nu cunoşteau decât pe şeful grupei. Comunicările şi instrucţiunile se făceau verbal şi nu în scris, iar întâlnirile pentru comunicări scurte sau pentru transmiterea de instrucţiuni aveau loc în stradă.
 
Şedinţele organizaţiei aveau loc fie în casa lui Toma Matei, fie la Condeescu Dumitru, Eftimie Ştefan sau Horia Macellariu. Într-una dina ceste şedinţe ţinută în luna mai 1946, în locuinţa lui Horia Macellariu din str. Popa Nan, acesta trăind în clandestinitate fiind condamnat în procesul „Sumanelor Negre”, s-a citit un program conspirativ al organizaţiei, în care era trasată acţiunea ce trebuia dusă în vederea răsturnării Guvernului, în care scop se cerea să se stăruie în recrutarea de aderenţi din rândurile unităţilor militare.
 
Cu această împrejurare, Horia Macellariu a spus membrilor prezenţi că generalul [Aurel] Aldea ţine în curent pe Maniu şi pe rege cu activitatea organizaţiei. În urma condamnării lui Horia Macellariu în procesul „Sumanelor Negre”, Toma Matei păstrează legătura cu Iuliu Maniu, pe care-l informează asupra activităţii organizaţiei şi care îi spune să comunice lui Macellariu, care trăia ascuns, că americanii au grijă de România şi că se va alcătui alt Guvern.
 
În cursul lunii aprilie 1947, grupul din care făceau parte Toma Matei şi Eftimie Ştefan, de sub conducerea lui Macellariu, se completează cu Panait Ion. La sfârşitul lunii octombrie 1947 recrutează pe comandorul Condeescu Dumitru, căruia îi înlesneşte o întâlnire cu Macellariu, la care ia parte şi Snaidero Romeo, care de asemeni este recrutat.
 
În decembrie 1947, Toma Matei are întrevederi cu căpitanul Buruiană Gheorghe şi avocatul Mihalache Ion, pe cari îi recrutează în organizaţie, aceştia le rândul organizând un grup separat sub conducerea lui Buruiană Gheorghe, care încep activitatea prin tipărirea manifestului subversiv „Lupta Românească”, tras la shapirograf în trei serii, prima în 30-40 exemplare, a doua serie în 100-120 exemplare şi a treia serie în 130-150 exemplare, din cari a primit şi Toma Matei mai multe exemplare.
 
În martie 1947, în cadrul ajutorului american a cunoscut la Constanţa doi ofiţeri din marina americană, căpitanul Karpe şi locotenentul Rura. În urma instrucţiunilor primite de la Macellariu, a stabilit o legătură permanentă cu cei doi ofiţeri la Misiunea Americană din Bucureşti.
 
În cursul discuţiunilor ce a avut cu aceşti ofiţeri, a comunicat locotenentului Rura că reprezintă o organizaţie, arătându-i şi scopul ce urmăreşte şi cerându-i ca americanii să contribuie cu ajutorarea organizaţiei, trimiţând bani şi materiale (armament şi muniţiuni) cari să fie folosite în cazul unui război între anglo-americani şi U.R.S.S.
 
În luna martie 1948, Toma Matei are o consfătuire cu comandorul Anton Marin, membru al organizaţiei încă din anul 1945, care făcea parte din comitet ca şef al unui grup separat. La această consfătuire, la care participă şi comandorul av. Tănăsescu Constantin, Toma Matei informează pe Anton Marin că a trimis generalului [Nicolae] Rădescu o scrisoare prin intermediul Legaţiei americane. Cu aceasta ocazie, Toma Matei a cerut comandorului Anton Marin să-l informeze asupra activităţii ce a dus în rândurile aviatorilor.
 
În luna martie 1948, a luat parte la o şedinţă ţinută în locuinţa lui Condeescu Dumitru, la care au participat colonelul Popovici Alexandru, Tăutu Marcel şi Snaidero Romeo. La această şedinţă s-au desfăcut harta României şi planul Bucureştiului, trasând pe aceste hărţi numărul aderenţilor. Numărătoarea aderenţilor a fost făcută într-o şedinţă următoare tot în casa lui Condeescu Dumitru, la care au participat, afară de cei arătaţi mai sus şi Horia Macellariu, cu care ocazie s-a constatat că în Bucureşti sunt circa 500 aderenţi şi aproximativ 900 în restul ţării.
 
Din cifrele de mai sus, ramura lui Toma Matei dispune de circa 250-280 oameni, în Bucureşti şi în judeţele Ialomiţa, Constanţa, Covurlui, Tecuci şi Braşov. Tot în ramura lui Toma Matei se includeau şi aderenţii lui Anton Marin şi Eftimie Ştefan, a căror conducere o avea Toma Matei.
 
La recensământul făcut s-a constatat că grupa Buruiană-Mihalache, de asemeni inclusă în ramura Toma Matei, are 26 aderenţi.
 
15. TOMA VIRGIL, născut în anul 1924, fiul lui Matei Toma, student Anul V Electromecanică, domiciliat în Bucureşti, str. Amiral Bălescu nr. 29; A avut cunoştinţă de existenţa organizaţiei, ştiind de la tatăl său că activează în mişcare.
 
A făcut servicii lui Horia Macellariu în timpul când acesta era găzduit în casa lor, ducând corespondenţa făcută de Macellariu şi aducând răspunsuri. L-a însoţit în diverse drumuri făcute. Ştia că Horia Macellariu este urmărit de autorităţi ca (sic!) condamnat în procesul „Sumanele Negre” şi participant la organizaţia condusă alături de Toma Matei.
 
A primit de la Horia Macellariu un buletin de populaţie cu nume fals de Ion Popa, pentru a-l ştampila în preziua alegerilor din 28 martie 1948, cu viza „VOTAT”. În martie 1948, Condeescu i-a cerut să facă versuri pentru un marş al organizaţiei.
 
Tot în luna martie a văzut şi citit pe biroul tatălui său Toma Matei 18 exemplare din manifestul subversiv „Lupta Românească”, tipărit de Buruiană Gheorghe.”. Într-o primă Declaraţie, coinculpatul comandor Matei Toma consemna: „Subsemnatul comandor de Marină în rezervă Toma Matei, domiciliat în Bucureşti, str. Amiral Bălescu nr. 29, născut în comuna Pantelimonul de Jos, jud. Constanţa, anul 1899 luna februarie, declar următoarele:
 
În cursul lunii octombrie 1947, fiind informat la telefon de căpitan-comandorul în rezervă Eftimie Ştefan că are de vânzare unele alimente, m-am dus la el acasă, după indicaţiile ce mi-a dat şi după hartă. Am cumpărat de la el brânză, miere şi săpun şi o funie de usturoiu.
 
Cu această ocaziune mi-a spus că s-a întâlnit cu amiralul Horia Macellariu, care este urmărit, fiind condamnat. Ştiam, de altfel, că este condamnat cu muncă silnică fiindcă făcuse parte din organizaţia „Sumanele Negre”. Căpitan-comandorul Eftimie nu mi-a spus unde l-a întâlnit pe amiralul Macellariu, dar i-a adăugat că i-a găsit o gazdă. Nu mi-a spus unde este acea gazdă şi cum se cheamă, dar mi se pare că el l-a trimis la o rudă a lui, sau o rudă a cumnatei sale. I-am atras atenţiunea că relaţiile cu acest om sunt periculoase şi că ar trebui să nu se mai întâlnească cu el.
 
A doua oară l-am întâlnit pe căpitan-comandorul Eftimie Ştefan în oraş. Cu această ocazie mi-a spus din nou că a mai văzut pe amiralul Macellariu şi că acum acest om se numeşte Ion, ca să se ascundă de urmărirea Poliţiei, de aceea gazda lui nici nu-l cunoaşte cu alt nume şi nici nu ştie cine este cu adevărat.
 
În luna martie 1948, nu-mi aduc aminte bine ziua dar trebuie să fie fost în jurul lui 20 martie, am primit un telefon de la Condeescu Dumitru, când mă ruga să ies din casă puţin şi să mă întâlnesc cu colonelul Popovici (Mircea) care însoţeşte pe cineva. Era pe la 7.30 seara. Îmi dădea indicaţia că cele două persoane vin pe strada Iuliu Tetrat şi că le pot întâlni pe la colţ spre Dorobanţi.
 
M-am dus şi când l-am văzut am rămas înmărmurit. Era amiralul Macellariu zis Ion, însoţit de colonelul Popovici (Mircea), fiecare cu câte o mică valiză în mână. Surprins de această întâlnire neaşteptată, am mers totuşi ca ei. Mi-au spus că merg la comandorul (rez) Condeescu Dumitru unde vrea să rămână câteva zile, deoarece gazda lui poate să fie vizată de poliţie, din cauza că unul din prietenii lui cu numele Bujoiu a fost arestat şi că acesta ar putea să-l declare unde se ascunde. Auzeam prima dată despre acest nume.
 
Pe drum spre comandorul Condeescu Dumitru mi-a spus că prima lui grijă este să se pună la adăpost de poliţie. Că nici la comandorul Condeescu nu ar putea rămâne prea mult fiindcă prietenii şi rudele lui ar putea să fie cercetate de Siguranţă. În acest chip a ajuns acasă la comandorul Condeescu, pe Str. Mora. Acolo n-am rămas decât 5-6 minute aproximativ şi am plecat.
 
Amiralul Macellariu a ieşit după mine la poartă, unde a ţinut să-mi spună că el ar dori să ne mai întâlnească cât de curând şi că voi fi rugat prin telefon de comandorul Condeescu să vin la ei. Afirm că mă găseam foarte stingherit şi aveam chiar din acel moment intenţia unei primejdii care se adună în jurul meu, numai prin faptul că m-am întâlnit şi mai ales că am acceptat să mă întâlnesc cu el.
 
Eu am plecat spre casă, spre Str. Dorobanţi, iar el a rămas în poartă la stradă. La câteva zile - cred că la vreo 3 sau 5 zile - am fost invitat la Condeescu Dumitru prin telefon, pentru a mi se comunica unele lucruri. Era seara pe la 7.
 
Am găsit înăuntru pe comandorul Condeescu Dumitru şi pe martorii amiral Macellariu Horia, un oarecare Cosmovici, pe care nu-l mai văzusem până atunci şi pe o femeie, al cărui nume şi a cărei faţă o vedeam prima dată şi care se numea Pusi Magdalena. Am fost mirat de prezenţa acestor două nume atunci când ieşind mai târziu, am aflat de la comandorul Condeescu Dumitru că acel Cosmovici a fost legionar.
 
Înăuntru era o masă la care se cunoştea că se mâncase şi se băuse. Personal nu a servit nimic, refuzând pe motivul că îmi stric pofta de mâncare şi că vinul îmi face rău.
 
Amiralul Macellariu a început să vorbească despre situaţia internaţională care este favorabilă pentru izbucnirea unui război, motivând cu conflictul ideologic dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite şi cu pregătirile masive de război din America. În acest conflict noi am avea o misiune, aceea ca în momentul izbucnirii luptei să fim pregătiţi pentru a răsturna regimul actual. Prin urmare, este nevoie să avem oameni mulţi şi de încredere. Mie mi s-a adresat ca şi cum aş fi fost deja angajat în organizaţia pe care vroia s-o facă şi s-o lărgească.
 
Între altele, amiralul Macellariu mi-a spus că e bazat pe afirmaţiile lui Condeescu şi pe cunoştinţa ce are despre mine, ca fire democratică şi entuziastă pentru „marile idei” şi le pot da concursul. Cu teamă şi cu cunoştinţa neputinţei mele, am promis totuşi că tot ce va fi posibil şi demn voi face. Mă bazam pe faptul că înainte cu o lună şi jumătate se legase de mine căpitanul în rezervă Buruiană Ion şi Mihalache Ion, avocat. Despre aceasta vom reveni.
 
O altă chestiune ce a pus-o amiralul Macellariu a fost aceea dacă e bine să înceapă unele acţiuni teroriste, deoarece unele ramuri de-ale lui îi cer acest lucru. Eu m-am opus la aceste acţiuni criminale deoarece sunt inutile, s-ar putea să ucidă o mulţime de oameni şi ar fi păcat. Nu cred în aceste acţiuni violente, care ar duce la prigoane îndreptăţite din partea Guvernului şi nu ar schimba nimic.
 
Mi-a spus amiralul Macellariu că are ceva material de armament ascuns (câteva pistoale, pistoale automate şi muniţie pentru ele) dar nu mi-a spus unde îl are. Crede că comandorul Eftimie Ştefan - care i-a promis alte date - va putea procura material de distrugere fie de la Depozitul Marinei de la Otopeni fie de la Hinogu. N-a precizat dacă are acolo pe cineva.
 
La opoziţia mea, amiralul Macellariu a repetat „- Atunci dumneata eşti împotriva acestor acţiuni; deci voi comunica şi eu mai departe să nu se facă nimic în acest sens, chiar dacă cineva ar avea material de distrugere.”.
 
Mai departe i-am argumentat că războiul sperat poate să nu fie niciodată, întrucât U.R.S.S. ducea o politică de neprovocare şi, în orice caz, n-ar putea să se arate provocatoare în faţa lumii, iar în America şi în ţările Europei de Apus, lumea este sătulă de război şi cred că nu va urma guvernele lor. Aceasta, cu atât mai mult cu cât grevele din America şi mizeria ţărilor apusene sunt obstacole greu de învins. Planul de aşa-zisă redresare a Europei este un pic negustoresc, iar pe plan militar nu poate să fie atât de serios.
 
Nu cred că ar fi cele mai juste şi cele mai bune argumente dar, în esenţă, ideea era ca să nu se pună nădejdea pe un război, al cărui sfârşit nu se ştie care ar fi.
 
Personal, voi căuta că nu aduc nici o violenţă, iar în privinţa atitudinii faţă de guvern, voi căuta să mă adaptez la noile linii, deoarece eu am familie şi trebuie s-o hrănesc. Amiralul Macellariu n-a rămas mulţumit de spusele mele, totuşi a căutat să mă îmblânzească cu faptul că, fiind democrat, vin alături de el. Negreşit că expresia era aleasă nepotrivit.
 
În seara aceea s-a mai vorbit că Popovici Mircea, Romeo Snaidero, avocatul Dumitru Dobrescu, fost naţional-ţărănist şi Rozini sunt cu amiralul Macellariu - spunea că a luat legătura cu Dobrescu şi cu Rozini. În afară de aceasta, a vorbit de un oarecare Bujoiu care vrea să plece în străinătate, cu paşaport, fiindcă având bani poate să şi-l scoată. Acest Bujoiu, după spusele amiralului Macellariu, urma să ia legătura cu generalul Rădescu. Imaginaţia lui mergea mai departe că de acolo Bujoiu avea să trimită scrisori informative şi instrucţiuni fie prin oameni care vin în ţară, fie dacă se putea prin Legaţia americană, pe care căuta să o convingă acolo în străinătate de a primi scrisorile.
 
Un alt personaj care a venit în vorbirea amiralului Macellariu a fost avocatul Policarp, care avea misiunea să facă amiralului Macellariu un fel de sinteză a evoluţiei evenimentelor externe şi interne, pe care să le comunice când era să fie invitat.
 
Amiralul Macellariu s-a gândit apoi să pună un nume organizaţiei al cărei şef era el. Atunci am văzut că el caută din răsputeri să mă prindă tot mai tare în păienjenişul unei „organizaţii” care urma să devină şi teroristă. I-am atras atenţiunea că, dacă nu exista o organizaţie pentru ce este nevoie să-i dea şi nume. Atunci el a spus: „- Bine, atunci s-o lăsăm fără nume, adică să se cheme «FĂRĂ NUME»”.
 
Cu aceasta s-a terminat discuţia din seara aceea şi atunci eu am plecat. Amiralul Macellariu şi comandorul Condeescu Dumitru au venit în antreu după mine ca să-mi spună „ceva”. Acolo, în antreu, m-au rugat să primesc şi eu în gazdă pe amiralul Macellariu după ce va pleca de la Condeescu. Ei spuneau că au gazde, dar nu mi-au dat nominal decât una, Romeo Snaidero.
 
Le-am atras atenţiunea că la mine nu pot primi fiindcă eu am familie şi nu pot s-o pun în pericol. Aveam în acest moment conştiinţa că ceea ce făcusem până atunci era şi aşa prea mult. Începusem să lucrez împotriva conştiinţei mele, împotriva întregii mele vieţi. Aveam în faţa mea un om care mă persecutase în tot timpul războiului, care mă pedepsise mereu fiindcă mă ridicam împotriva comandantului, fiindcă căutam să-mi caut platforma politică şi juridică pentru viitor, care mă ţinea de la înaintări şi totuşi nu am reuşit să mă smulg din ghearele sale şi să mă retrag din nou în lumea mea. El mă scosese la raportul Ministerului Marinei, generalul [Nicolae] Şova, pentru că apărasem doi maiştri mecanici civili în faţa Consiliului de Bord şi care, datorită apărării mele, acei oameni fuseseră achitaţi. Preşedintele Consiliului de Bord fusese comandorul Popovici Eneea (în luna iunie 1944).
 
În ciuda acestor relaţii atât de reci cu el şi acum mă vedeam lângă el, atras, prins, înhăţat, fără puterea de a mă salva. Aşteptam parcă o minune, un eveniment sau orice altceva care să rupă această legătură nelegiuită, în conştiinţa ce se stabilise cu el, fără ca totuşi să pronunţ o vorbă de angajament, dar mărturisind prin tăcere şi prin atitudine această legătură. Totuşi el continua să-mi vorbească ca dată fiind conduita mea democratică, un adăpost la mine ar putea să fie sigur pentru el, deoarece poliţia nu s-ar gândi la mine; de asemenea, firea mea blândă nu ar putea să dea de bănuit. Îmi făcea impresia că nici nu-şi dădea seama ce vorbeşte, atât era de obsedat de căutarea unui adăpost sigur. Nu m-am angajat, ci dimpotrivă m-am degajat.
 
La câteva zile - mi se pare la 31 martie a.c. - am săvârşit a doua gravă eroare să trimit pe fiul meu Virgil Toma, călare pe bicicletă, la comandorul Condeescu Dumitru, pentru a se interesa dacă a plecat de acolo amiralul Macellariu. Băiatul a stat foarte puţin la Condeescu şi a venit să-mi spună că a plecat chiar în acel moment cu maşina lui Cherciu. Nu ştie cine este Cherciu, decât că este un vecin al lui Condeescu.
 
Fiul meu a ascultat de mine ca de un tată deşi căuta să i se impute faptul, fiind major. Îmi iau întreaga răspundere, eu sunt vinovat că am utilizat fiul în această faptă, de a mă informa. Voiam să ştiu că prin plecarea de la Condeescu nu mă va mai plictisi cu rugăminţi sau cu cine ştie ce instrucţiuni stupide sau delictuoase. Sau cu vreo invitaţie pentru a-mi comunica unele lucruri.
 
În ziua de 1 aprilie, comandorul Condeescu mi-a dat un telefon că pleacă la ţară să cumpere ceva alimente şi că va veni săptămâna următoare. L-am rugat să-mi dea şi mie câteva kilograme de făină şi eventual un miel. În schimb, eu trebuia să-l servesc cu câteva informaţii privitoare la obţinerea livretului de ofiţer de rezervă (mai întâi copii după mutaţiile din Memoriul personal aflat la Comandamentul Marinei Militare, apoi întocmirea livretului la Cercul Teritorial) şi a sumelor de bani depuse la Casa Oştirii în cursul carierei, plus asigurările.
 
Cu aceste date adunate (sâmbătă şi luni - 5 aprilie) mă duceam pe la orele 13.00 şi ceva la comandorul Condeescu Dumitru. (în ziua de 5 aprilie, luni), bineînţeles având în gând şi făina şi mielul. Lăsasem acasă băiatul cel mare. […].”.
 
Sursa foto: Colecţia Marian Moşneagu
 
Despre Marian Moșneagu 
 
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citește și:  
 
Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemă, ci și un standard de viață“ (galerie foto)
 
Destin de submarinist Cel mai tânăr comandant (galerie foto)
 
 

---

¹  Marian Moșneagu, ,,Fregata-amiral «Mărășești»”, București, Editura Militară, 2014, p. 164.
² Arhivele Militare Române (în continuare se va cita A.M.R.), Registru Ofițeri activi Marină ambarcați, nr. crt. 62, vol. 1, f. 293.
³ A.M.R., Registru Ofițeri activi Marină, nr. crt. 128, vol. 1, f. 239.
⁴ Marian Moșneagu, ,,Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008, pp. 476 – 477.
⁵ Marian Moșneagu, ,,Elita Marinei Regale Române în rezistența anticomunistă”, București, Editura Militară, 2010, pp. 135-156.