Șaisprezece ani și patru luni de detenție, aproape toți trăiți în regim de izolare celulară – aceasta a fost „răsplata” statului român pentru un combatant în cel de-al Doilea Război Mondial. Un erudit al breslei marinarilor, un comandant vizionar și un Om, în adevăratul sens al cuvântului. Până unde a putut ajunge terfelirea unui ofițer român?
Domnul misterios. Din declarațiile ulterioare date de comandorul
Matei Toma rezultă că avocatul
Ion Mihalache a reușit să atragă vreo douăzeci de aderenți la Mișcarea Națională de Rezistență din județele Tecuci și Covurlui, precum și din București. Astfel, pe 16 aprilie 1948 comandorul
Toma menționa că „Din Tecuci și Covurlui sunt țărani din diferite comune, unde are cunoscuți personali, cam una până la trei pe comună. De asemenea, a mai raportat că și în București a captat 3 - 4 inși din celule comuniste pe care el le frecventa, spunând că le poate frecventa ușor fiind membru, declarând că acei trei - patru sunt înscriși la comuniști numai de formă.
Mihalache a adus informații din rândurile comuniștilor asupra stării de spirit și asupra problemelor care le ridică comuniștii [Marian Moșneagu, ,,Elita Marinei Regale Române în rezistența anticomunistă”, București, Editura Militară, 2010, p. 139]. În declarația din 17 aprilie 1948, acesta menționa: „
Horia Macellariu, într-una din comunicările sale, mi-a comunicat că o persoană cu mare suprafață va pleca în străinătate, unde va lua contact cu
Rădescu, pentru a-i face raport asupra stadiului în care se află organizațiile subversive și pentru a-i cere instrucțiuni pentru viitor și totodată pentru ca [
Nicolae]
Rădescu să obțină cât mai repede înlesniri pentru corespondență și armament. Acest om se numește
Bujoiu, zicea amiralul
Macellariu. Despre
Bujoiu mai susțin că este „un om de-al nostru”, foarte legat și cu influență în străinătate. Tot atunci
Horia Macellariu mi-a comunicat că
Bujoiu va face legătura directă cu
Rădescu și americanii, căci până acum are legătură cu americanii numai prin
Gheorghiu și că, de asemenea, în același fel are legătură prin americani cu
Rădescu. Mai declar că
Horia Macellariu ne-a comunicat că tot prin
Gheorghiu - Legația Americană - R
ădescu vrea să trimită o scrisoare fostului rege
Mihai, dar că n-o va preda lui
Gheorghiu până când nu va avea confirmarea scrisorii anterioare trimise lui
Rădescu prin
Gheorghiu - Legația Americană. Avocatul
Policrat avea însărcinarea din partea lui
Horia Macellariu să informeze asupra tuturor chestiunilor interne și a stării și să-i raporteze regulat direct lui
Horia Macellariu“
[Ibidem]. Referitor la comandorii
Anton Marin și
Constantin Tănăsescu, în Declarația din 19 aprilie 1948 comandorul în rezervă
Toma menționa: „Pe comandorul în rezervă aviator
Marin Anton l-am cunoscut cam pe la începutul anului 1947 din întâmplare, în modul următor: veneam de la Casieria Corpului II Teritorial, împreună cu comandorul
Voinescu Victor.
Anton Marin mergând pe stradă și venind din sens opus, s-a oprit să dea bună ziua lui
Voinescu Victor, cu care se cunoștea. Cu această ocazie,
Voinescu Victor mi l-a prezentat și mie. Ulterior,
Horia Macellariu mi-a spus că ar dori să vadă pe comandorul de aviație
Marin Anton, despre care a auzit că este un element care activează și în care se poate avea încredere. Eu i-am spus că întâmplător am făcut cunoștință cu el și atunci
Horia Macellariu mi-a spus să mă duc la
Marin Anton acasă, pentru ca să înlesnesc o întâlnire între ei amândoi. După ce am vorbit la telefon cu
Marin Anton, m-am dus la el acasă pe str. Sf. Constantin.
Marin Anton aflând că vin din partea lui
Horia Macellariu, mi-a spus că înainte de a-i telefona eu, i-a vorbit un domn misterios și căruia i-a răspuns că la telefon refuză să facă astfel de discuții și că abia în acest moment își dă seama că acel domn misterios era
Horia Macellariu, dar care, pentru motive conspirative, și-a dat alt nume. L-am pus în curent cu existența și scopul organizației condusă de amiralul
Horia Macellariu și i-am cerut lui
Horia Macellariu să vină și să se întâlnească. În acest scop i-am dat adresa din str. Popa Nan a lui
Horia Macellariu, fixându-i ziua, ora și locul de întâlnire în stradă. A doua sau a treia zi după amiază, către seară m-am întâlnit cu comandorul
Anton Marin pe B-dul Pache Protopopescu, aproape de str. Popa Nan. De acolo am mers împreună la locuința lui
Horia Macellariu. După câteva minute a sosit și căpitan-comandorul
Eftimie Ștefan.
Horia Macellariu l-a informat asupra organizației și scopul ei și l-a întrebat pe câți aderenți din Aviație poate conta. Comandorul
Marin Anton a răspuns că el are aderenți, cu unii a și vorbit și că va căuta să mărească numărul lor, adăugând că vrea să organizeze grupe în munți, cu care să facă acte de sabotaj, mai ales asupra transporturilor C.F.R. Că va pregăti aceste grupe, care să intre în acțiune la momentul oportun. Prin februarie 1948 am primit un telefon de la un comandor în rezervă aviator, care s-a recomandat comandor în rezervă aviator
Tănăsescu Constantin și mi-a cerut să mă vadă. Ne-am fixat întâlnire în fața cinematografului Aro, spunându-ne unul celuilalt cum suntem îmbrăcați, ca să ne putem recunoaște. Întâlnindu-ne, comandorul în rezervă
Tănăsescu Constantin mi-a spus că este cumnatul lui
Marin Anton, care vrea să se întâlnească cu amiralul
Macellariu Horia și că
Marin Anton i-a spus ca să-l caute prin mine pe
Macellariu. I-am comunicat lui
Macellariu despre întâlnirea mea cu
Tănăsescu Constantin și dorința lui
Anton Marin.
Macellariu mi-a spus că este de acord și urma ca eu, împreună cu
Tănăsescu, să stabilim locul de întâlnire. În acest scop am vorbit cu
Tănăsescu Constantin.
Tănăsescu Constantin vorbind cu
Anton Marin, acesta din urmă a refuzat să iasă din casă la o întâlnire și a cerut la
Macellariu să vină la el. Am comunicat acest lucru lui
Macellariu. Acesta, de asemenea, a refuzat să se ducă la
Marin Anton. La vreo săptămână,
Horia Macellariu văzând aceste greutăți, m-a însărcinat pe mine să mă duc eu la
Marin Anton acasă, pentru a afla rezultatele activității sale printre aviatori și totuși să stabilesc o întâlnire între ei. I-am cerut lui
Tănăsescu Constantin să-mi fixeze întâlnirea cu
Marin Anton, adică să-l înștiințeze că mă duc la dânsul. În acest scop, după ce am primit telefonul lui
Tănăsescu, am trecut prin fața porții acestuia la ora fixată și am mers împreună la
Anton Marin, după ce ne-am apropiat mai întâi de Piața Amzei, ca să ne ridicăm cartelele de pâine. De acolo ne-am dus la
Marin Anton unde, de față cu comandorul
Tănăsescu, am stat de vorbă cu el, aproape o oră. I-am cerut să mă informeze asupra activității sale în rândurile aviatorilor și să stabilească pentru viitor planul de lucru. L-am informat, de asemenea, asupra legăturilor cu
Rădescu prin intermediul Legației Americane, i-am vorbit despre ceea ce știam de la Macellariu în legătură cu activitatea conspirativă a lui
Bujoiu și inginer
Gheorghiu. El mi-a spus că s-a întors de curând din munți, dar nu mi-a dat numărul aderenților și nici stadiul activității, mulțumindu-se să-mi declare doar că are mulți aderenți. În privința întâlnirii cu
Macellariu, a rămas că va comunica lui
Tănăsescu. Pe la 22-23 martie 1948 am primit un telefon de la
Macellariu Horia să vin imediat la
Tănăsescu Constantin acasă. Aci l-am găsit pe
Horia Macellariu, însoțit de colonelul
Popovici Alexandru și pe comandorul
Tănăsescu Constantin, primii doi cu valizele în mână. De acolo am plecat imediat cu
Horia Macellariu și
Popovici Alexandru la
Condeescu. La sfârșitul lui martie 1948,
Tănăsescu Constantin mi-a dat o „dovadă" de rămânere în Capitală, ca s-o predau amiralului
Macellariu, din partea lui
Anton Marin. Această dovadă, nu țin minte pe ce nume era, dar nu era nici pe numele de
Anton Marin, nici numele
Macellariu și nici numele
Ioan Popa. Eu am transmis-o lui
Macellariu prin
Condeescu, pe care l-am întâlnit în oraș întâmplător. Nu m-am mai văzut după aceea cu comandorul av.
Tănăsescu Constantin” [
Ibidem, pp. 140 – 142].
De bună voie și (ne)silit de Siguranță... Ciudat pare faptul că, în pofida oricărei acțiuni liber consimțite, în Declarația din 23 aprilie 1948, comandorul în rezervă
Matei Toma devine dintr-odată hotărât să spună tot adevărul și numai adevărul, dând prezenta declarație, chipurile, „de bună voie”: „Fac parte din Mișcarea de Rezistență condusă de amiralul
Horia Macellariu. Scopul mișcării este răsturnarea regimului actual din România prin mijloace violente și acțiuni teroriste și executarea personalităților proeminente din guvern odată cu răsturnarea regimului, începând cu d-nii miniștri
Teohari Georgescu,
Ana Pauker,
Vasile Luca și alții; domnul ministru
Gheorghiu Dej era pus mai la urmă. Mijloacele pentru atingerea acestui scop erau: armament și muniții pentru aceasta și material de distrugere (trotil). Armament și muniții, în afară de ceea ce se putea strânge în țară, trebuia să ne sosească de la americani, să ne fie aruncate cu avioanele (parașutele), la momentul oportun. În ceea ce privește acest moment oportun, el urma să fie în următoarele cazuri: 1. Atunci când ar izbucni conflictul între anglo-americani, pe de o parte și Uniunea Sovietică, pe de altă parte, ceea ce se prevedea într-un timp foarte apropiat; 2. Când echilibrul de forțe ar fi înclinat de partea americanilor sau când anglo-americanii ar fi avut vreun conflict cu România; 3. La retragerea Armatei Roșii de pe teritoriul românesc în urma semnării Tratatului de pace cu Austria, cu care ocazie urmau să se facă mari manifestații. În toate aceste cazuri, se plănuia instalarea unui guvern
Rădescu. Aceste probleme s-au pus mai ales începând din ianuarie, februarie și martie, cu apogeul în martie 1948. Anterior acestei date, s-a pus mai ales problema recrutării de aderenți pentru organizația noastră, trebuind să recrutăm, după indicațiile șefului nostru
Horia Macellariu, elemente tinere active din rândurile ofițerilor deblocați, funcționari din Ministere, telefoane, din industrii, muncitori de la C.F.R., urmând să căpătăm elemente și din regimente, Diviziile „Tudor Vladimirescu”, „Horia Cloșca și Crișan”, Marele Stat Major și alții. Organizarea noastră era conspirativă, având în vedere scopul urmărit; din această cauză, organizarea oamenilor se făcea pe grupe, care nu trebuiau să cuprindă decât 3-4 maximum 5 persoane, iar ședințele lor, de asemenea, să nu cuprindă mai multe persoane; astfel, grupa din care eu făceam parte era formată din comandorul de marină
Condeescu, căpitan-comandorul
Eftimie Ștefan și subsemnatul, comandor
Toma Matei. Această grupă era condusă direct de amiralul
Horia Macellariu. La rândul nostru, eram șefi de ramură și conduceam grupe din câte 2-3-4 persoane. Astfel, comandorul
Condeescu conducea grupa formată din
Romeo Snaidero (din marina comercială), colonelul
Popovici Alexandru și locotenent-comandorul în rezervă
Tăutu Marcel.onduceam grupa formată din căpitanul
Buruiană, avocatul
Mihalache și
Gheorghiu. Fiecare din grupa respectivă din care făcea parte conducea alte grupe de mai jos; aceasta era făcută cu scopul ca nu se cunoască între ei decât 3-4 oameni. În ceea ce privește regulamentul de lucru, el nu era scris, ci predat verbal și cuprindea mai multe reguli ca: 1. Recrutarea și organizarea trebuia să se facă în cel mai mare secret, ca oamenii din grup să nu cunoască decât pe șeful grupului. Mai sus nu cunoșteau pe conducătorul șefului lor de grup; 2. Grupele trebuiau să fie formate din 3-4, eventual 5 persoane; 3. Comunicările și instrucțiunile trebuiau făcute verbal și nu scris; 4. Întâlnirile se făceau în stradă la ziua și ora fixată, aceasta când urmau să se facă comunicări scurte sau de transmis instrucțiuni; Ședințele se ținem în case; comunicările se făceau, de obicei, de către responsabilul grupului, iar uneori chiar de către altul din grup. 5. În caz de arestarea vreunuia, ceilalți trebuiau să plece de acasă și să-și caute adăpost; 6. În cazul când vreunul se simțea urmărit de Siguranță, el trebuia să comunice telefonic celorlalți acest lucru prin expresii „nu sunt sănătos” sau „nu mi-e bine” sau „vreau să plec în spital” sau „cutare a plecat în spital”, aceasta pentru ca ceilalți să ia toate măsurile de prevedere. Semnul de recunoaștere al oamenilor care fac parte din mișcarea de rezistență a lui
Horia Macellariu era acesta: omul prezenta o moneda de 5 lei, arătând partea cu efigia Regelui
Mihai, iar celălalt trebuia să arate un ac de siguranță (sau eventual tot o monedă de 5 lei); 7. Pentru corespondența scrisă, ea trebuia cifrată în felul următor: s-a luat un cuvânt cheie și s-a aranjat într-o anumită ordine; 8. Sarcinile care ni s-au dat de către
Horia Macellariu, în afară de ceea ce am arătat mai sus, erau următoarele: a). Formarea de nuclee, în sânul unităților militare: regimente, diviziile „Horia Cloșca și Crișan” și „Tudor Vladimirescu” și Marele Stat Major, aceasta pentru cooptarea de aderenți, cât și pentru procurarea de informațiuni pe care urma să le predăm lui
Horia Macellariu direct. b). Procurarea de armament și munițiuni, precum și material de distrugere prin prietenii sau cunoscuții noștri pe care îi aveam în armată,
Horia Macellariu declarându-ne că el a și vorbit mai mult cu comandorul
Eftimie Ștefan, ca acesta să facă rost de trotil de la unul din Depozitele Marinei, unde
Eftimie spunea că are cunoștințe. c). Redactare și difuzare de manifeste de propagandă pe linia scopului urmărit de organizația noastră. Comandorul
Condeescu Dumitru a fost însărcinat în acest scop să procure o mașina de scris și un „Gestetner” (mașină de multiplicat). Această sarcină au avut-o, de altfel, și ceilalți din grup. Cu această ocazie, precizez că manifestul iscălit și aparținând organizației „Vlad Țepeș II” nu era făcut de organizația noastră, ci
Horia Macellariu ne-a arătat un astfel de manifest și ne-a spus că l-a primit de la un prieten sau cunoscut al lui din acea organizație; eu însă nu cunosc cum s-a stabilit legătura între
Horia Macellariu și organizația „Vlad Țepeș II”. În ceea ce privește intrarea mea în organizația dusă de amiralul
Horia Macellariu, arăt mai jos cum s-au petrecut faptele și anume: Căpitan-comandorul
Eftimie Ștefan, prin decembrie 1945 mi-a vorbit de amiralul
Macellariu că face parte dintr-o organizație de luptă contra Guvernului, propunându-mi să intru și eu în această organizație. La răspunsul mei afirmativ, mi-a spus că îmi face legătura directă cu
Horia Macellariu. După câteva zile m-am văzut cu
Horia Macellariu, care a venit la mine în birou, la Ministerul Marinei. Aici mi-a spus că vrea să mă aibă lângă el în acțiunea sa, că are încredere în mine și să ținem contactul. În afară de câteva întâlniri pe care le-am avut cu
Horia Macellariu, împreună cu
Eftimie, când
Horia Macellariu ne-a comunicat că el face parte dintr-o organizație, al cărui nume nu mi l-a spus, dar că este împreună cu generalul [
Nicolae]
Aldea și care avea ca scop răsturnarea regimului printr-o lovitură de stat, pentru care ne cere să căutăm câți mai mulți prieteni în Ministerul Marinei pe care să putem conta, în afară de aceste întâlniri am fost chemat de
Horia Macellariu la începutul lunii mai 1946 la o întâlnire în stradă, seara. Întâlnindu-ne la ora fixată,
Horia Macellariu m-a condus într-o casă și înăuntru era un atelier - magazin cu abajoruri, lămpi, piese electrice și alte obiecte mărunte. Aci ne-a primit un domn, pe care
Horia Macellariu nu mi l-a prezentat nici la venire nici la plecare. În această casă,
Horia Macellariu mi-a citit un program conspirativ aparținând organizației din care făcea parte
Horia Macellariu. Țin minte vag conținutul său. Se vorbea acolo despre răsturnarea guvernului, în care scop se cerea recrutarea de aderenți în rândurile unităților militare. Atunci
Horia Macellariu mi-a declarat că face parte din această organizație cu știrea lui
Maniu și a regelui, care sunt ținuți în curent de generalul
Aldea.
Horia Macellariu mi-a declarat tot atunci că a avut câteva întâlniri cu generalul
Aldea. Îmi aduc aminte că în acel program despre care am vorbit mai sus se vorbea și despre procurarea de arme și alt material. În preajma procesului „Sumanelor Negre”, adică după arestarea generalului
Aldea,
Horia Macellariu a fugit de acasă fiind înștiințat de
Eftimie că va fi arestat, întrucât după cum îmi spunea și
Eftimie mai târziu,
Horia Macellariu făcea parte din această organizație. După condamnarea lui
Horia Macellariu am fost chemat acasă la acesta la familia
Giani :din str. Popa Nan; chemarea fost făcută prin căpitan-comandorul
Eftimie Ștefan, care m-a condus la această adresă. Acolo s-a discutat și s-a hotărât ca
Horia Macellariu să rămână în ilegalitate, după cum era dorința lui. În cursul iernii 1946/1947 ne întâlneam cu
Horia Macellariu când în str. Popa Nan (de 2 sau 3 ori), când în casa căpitan-comandorului
Eftimie Ștefan și o dată la mine, în prima jumătate a lunii ianuarie 1947, când a venit împreună cu
Eftimie. Tot în cursul acestei ierni m-am întâlnit cu amiralul
Macellariu și cu
Eftimie la inginerul căpitan-comandor
Panait Ion, în str. Tunari. În acea seară, în casa lui
Panait Ion,
Macellariu ne-a întrebat ce aderenți avem, ce informațiuni mai avem din Ministerul Marinei. Atunci
Horia Macellariu ne-a spus că grupul nostru este format din
Eftimie,
Panait și subsemnatul
Toma Matei, bineînțeles condus de
Horia Macellariu (adică era vorba numai de grupul din care făceam și eu parte. Nu cunoșteam celelalte grupe). În urma condamnării lui
Horia Macellariu, am fost trimis de acesta în două rânduri la
Iuliu Maniu. Prima dată, la vreo două luni după condamnarea lui
Horia Macellariu, când i-am spus lui
Maniu că sunt trimis de
Horia Macellariu, care se simte sănătos și care trăiește fugar. A doua oară am fost prin aprilie 1947 la
Iuliu Maniu, tot acasă la el, în Schitu Măgureanu, pentru schimb de informație, cu care ocazie
Maniu mi-a spus să-i transmit lui
Horia Macellariu că americanii au grijă de România și că se va alcătui un alt guvern. Tot în anul 1947, cam prin luna aprilie, l-am adus (la cererea lui
Horia Macellariu) pe comandorul de aviație
Marin Anton la o întâlnire cu amiralul
Macellariu; cu
Anton Marin m-am întâlnit la ora stabilită în Bdul Pache Protopopescu, cam pe la stația Traian și de acolo l-am dus în Popa Nan la
Horia Macellariu în casă, unde s-au făcut discuțiile la care au participat în afară de noi trei și căpitan-comandorul
Eftimie Ștefan. Deci discuțiile s-au făcut în casă și nu pe stradă, așa cum am indicat într-o declarație anterioară. Mai complectez că tot atunci
Anton Marin a arătat că are pricepere în lupte de stradă și în organizarea grupelor de munți și se pregătește întrucât până la 15 mai 1947 va izbucni conflictul între anglo-americani și Rusia Sovietică. A mai declarat totodată că el cu grupele lui va putea face incursiuni din munți și să atace transporturile pe calea ferată. În cursul verii 1947 m-am mai văzut cu amiralul
Macellariu și într-o curte din dosul gazdei sale din str. Popa Nan, de vreo două-trei ori către seară, de față fiind în două rânduri și căpitan-comandorul
Eftimie și la una din acestea a asistat și un avocat cunoscut a lui
Horia Macellariu. Curtea arătată este în schița de
față (n.r. vezi galeria foto). Din iulie 1947 și până în luna octombrie aveam cu
Horia Macellariu și căpitan-comandorul
Eftimie numai comunicări telefonice; cu căpitan-comandorul
Eftimie totuși m-am văzut. Pe la sfârșitul lui octombrie 1947, în urma unei comunicări făcute de amiralul
Macellariu sau de căpitan-comandorul
Eftimie, m-am întâlnit cu
Horia Macellariu pe o stradă din dosul casei dumisale din Popa Nan. La această întâlnire,
Horia Macellariu mi-a comunicat că trebuie să se mute imediat de la această gazdă întrucât servitoarea concediată și maltratată de gazdă a amenințat că va denunța că ține în casă un om care se ascunse de Poliție și, ca atare, ne roagă pe mine și pe
Eftimie să-i găsesc o altă gazdă, bineînțeles căutând prin prieteni. După vreo două săptămâni am fost iar chemat în același loc unde a venit și comandorul
Eftimie Ștefan, care i-a spus că a găsit gazdă prin cumnata sa (această gazdă este d-na
Iosipescu, dar pe care n-am cunoscut-o). Tot atunci eu i-am spus că vreu să vorbesc și cu comandorul
Condeescu Dumitru, cu care
Horia Macellariu era de acord. A rămas ca și
Eftimie să mai controleze bine această gazdă oferită de cumnata sa și, totodată, să mai caute o altă gazdă de rezervă. A doua zi sau a treia zi m-am dus acasă la comandorul
Condeescu și i-am vorbit despre
Horia Macellariu, care este urmărit de Poliție, fiind condamnat în procesul „Sumanelor Negre” și că acum activează în altă organizație subversivă, cerându-i totodată să adere la această mișcare și totodată să facem ceva pentru adăpostirea lui
Horia Macellariu. Comandorul
Condeescu cunoștea în parte situația lui
Horia Macellariu și a acceptat propunerea mea, urmând ca să se întâlnească cu
Horia Macellariu. Am stabilit o întâlnire între amiralul
Macellariu și comandorul
Condeescu. Întâlnirea s-a făcut pe strada din spatele casei din Popa Nan, unde se află o biserică și un mic square. La această întâlnire am fost de față patru oameni și anume
Horia Macellariu, subsemnatul
Toma Matei,
Condeescu și
Romeo Snaidero, care însoțea pe
Condeescu.
Horia Macellariu i-a vorbit lui
Condeescu și
Snaidero pe scurt despre organizația noastră și scopul ei, după care a comunicat că și-a găsit o gazdă prin cumnata lui
Eftimie, la care se muta chiar în seara aceea.
Condeescu a spus că totuși trebuie continuat cu găsirea și a celorlalte gazde de rezervă, pentru cazul când această gazdă, la care se mută în acea seară, nu prezintă destulă siguranță, atunci ar putea deocamdată să se mute la
Snaidero. Prin decembrie 1947, pe la începutul lunii, am fost convocați de
Horia Macellariu la
Condeescu acasă. Subsemnatul și cu căpitan-comandorul
Eftimie ne-am întâlnit seara la ora fixată în Confederația Balcanică și de acolo ne-am dus împreună cu
Horia Macellariu, cu care de asemenea ne-am întâlnit în Piața Confederației Balcanice, la
Condeescu. În casă la
Condeescu am ținut o ședință, unde amiralul
Macellariu ne-a vorbit încă o dată despre organizație, scopul ei, despre mărirea numărului de aderenți, despre munca conspirativă, arătându-ne că grupul nostru este format din
Eftimie,
Condeescu și subsemnatul, iar conducerea aparține direct lui
Horia Macellariu și fiecare din noi, ca și ramură de ramură, să mărească numărul aderenților și să-i organizeze pe grupe. Tot atunci ne-a comunicat că are și alte legături cu persoane. Tot atunci (ca și de obicei) ne-a făcut o expunere a situației internaționale și interne, arătându-ne că conflictul între anglo-americani și Uniunea Sovietică se apropie în foarte scurtă vreme și, ca atare, trebuie să fim pregătiți. La plecare,
Macellariu a fost însoțit de toți o bucată de drum scurtă, după care a continuat drumul împreună cu
Eftimie. După această ședință m-am mai întâlnit cu
Condeescu separat și cu
Macellariu separat. Cu amiralul
Macellariu m-am întâlnit odată până în Crăciun la statuia lui
Tudor Vladimirescu, conform înțelegerii telefonice. În acest timp,
Condeescu mi-a comunicat că s-a mai văzut cu
Horia Macellariu, cu care a vizitat casa
Romeo Snaidero și au mai discutat și alte case. Știu că
Condeescu a mai oferit o casă în care locuiește o femeie singură.
Condeescu se vedea cu
Macellariu des și fără mine, el ajungând chiar un aghiotant și secretar a lui
Macellariu și mergea și la gazda cea nouă a lui
Macellariu. Mai adaug că, în timpul sărbătorilor de Crăciun, amiralul
Macellariu a luat masa la comandorul
Condeescu.” [
Ibidem, pp. 142 – 147].
Apel către Rege. În aceeași zi, comandorul
Matei Toma adaugă în continuare la Declarația anterioară: „Prin ianuarie 1948, conform celor stabilite m-am întâlnit la statuia lui
Tudor Vladimirescu, cu amiralul
Horia Macellariu și căpitan-comandorul
Eftimie Ștefan și am mers împreună la
Condeescu Dumitru acasă. La această ședință,
Condeescu a comunicat lui
Macellariu că un prieten de-al lui, numit avocat
Dumitriu, cu care a stat de vorbă asupra organizației și cu care este de acord, ar dori să pună în legătură pe amiralul
Horia Macellariu cu avocatul
Aurel Dobrescu și
Roxin, care conduc Partidul Național-Țărănesc în mod clandestin. Amiralul
Macellariu a fost de acord cu această propunere. Întâlnirea a avut loc mai târziu și despre care voi vorbi în altă parte. Pe la începutul lui februarie am mai avut o întâlnire cu amiralul
Macellariu, la statuia lui
Tudor Vladimirescu, unde mi-a comunicat că a scris o scrisoare lui
Rădescu, pe care a expediat-o prin Legația Americană din București, prin ing.
Gheorghiu. N-a avut la el textul scrisorii, dar mi-a arătat verbal conținutul ei, din care rețin următoarele: recunoaște pe generalul
Rădescu ca șef al organizației subversive condusă de
Horia Macellariu și ceilalți prieteni ai lui, cerându-i să procure pentru această organizație fonduri și armament, acestea de la americani și să le expedieze la timpul oportun în România. Tot atunci mi-a comunicat că prin ing.
Gheorghiu a obținut de la Legația Americană, ca prin ea să se facă transmitere de corespondență lui
Rădescu în străinătate, știind că este vorba de o organizație subversivă care luptă pentru răsturnarea guvernului prin mijloace violente. Tot atunci mi-a comunicat că există o posibilitate de a trimite un raport asupra stadiului în care se află organizația sa; acest raport urma să fie predat lui
Rădescu de către
Bujoiu, care trebuia să plece în curând în străinătate. Prin luna februarie 1948, m-am mai întâlnit la statuia lui
Vladimirescu cu amiralul
Macellariu,
Dumitru Condeescu și cu un cumnat al lui
Condeescu, de profesiune avocat. La această întâlnire, amiralul
Macellariu a vorbit mai tot timpul cu acest avocat, iar eu cu
Condeescu ne plimbam în urma lor. Pe la începutul lui martie 1948, am participat la o ședință în casa lui
Condeescu, la care au luat parte următorii:
Horia Macellariu, subsemnatul
Toma Matei,
Condeescu, avocatul cumnat al lui
Condeescu (
Toma). După puțin timp venit și avocatul
Rene Policrat. Atunci
Horia Macellariu ne-a citit un concept de scrisoare ce urma să fie trimisă fostului rege
Mihai. El ne-a citit această scrisoare după ce
Rene Policrat ne făcuse o expunere asupra situației internaționale. Scrisoarea, spunea
Horia Macellariu, urma să fie semnată de el,
Bujoiu și ing.
Traian Nițescu și urma să fie trimisă prin
Gheorghiu - Legația Americană -
Rădescu. În scrisoare se exprima devotamentul față de ex-regele
Mihai și i se arăta existența unei mișcări subversive în România, care are de scop înlăturarea regimului și reîntronarea monarhiei. Tot în prima jumătate a lunii martie 1948
, am fost la
Condeescu Dumitru, unde se mai aflau și colonelul în rezervă
Popovici Alexandru,
Tăutu Marcel și
Romeo Snaidero. În acea ședință am desfăcut harta României și planul Bucureștilor, discutând aspra modului cum am putea trece pe hartă numărul aderenților. Planul Bucureștilor era făcut de mine pe o hârtie de calc, iar harta României pe județe era făcută de mine pe hârtie albă, aceasta la cererea amiralului
Macellariu de a face o numărătoare a aderenților organizației noastre. Nereușind s-o facem, am amânat această numărătoare pentru altă dată, când va fi de față și
Horia Macellariu. Această numărătoare am făcut-o într-o ședință următoare tot în casa lui
Condeescu, la care au luat parte următorii:
Horia Macellariu,
Condeescu, subsemnatul
Horia Matei și
Romeo Snaidero. Am ajuns la următoarele cifre: circa 500 aderenți în București și mai puțin de 900 în țară. S-a procedat în felul următor:
Condeescu nota pe o hârtie numărul aderenților pe București și pe județe, după aceea s-a notat pe harta României numărul aderenților în județul respectiv iar pe planul Bucureștilor s-au făcut puncte pentru fiecare om în parte. Lucrarea a rămas neterminată. La numărătoare, eu am indicat pe ramura mea circa 250 până la 280 oameni, în București și în județele Ialomița, Constanța, Covurlui, Tecuci și Brașov. În acest număr intrau și numărul aderenților lui
Anton Marin și ai lui
Eftimie. Pe ramura mea reușisem să recrutez în București pe căpitanul
Buruiană Ion și avocatul
Mihalache Ion. 1. Întâi îl recrutasem pe căpitanul
Buruiană și apoi acesta m-a condus în casa lui
Mihalache, aceasta s-a întâmplat cam prin noiembrie - decembrie 1947. 2. A doua întâlnire cu aceștia doi am avut-o la mine acasă, cam prin ianuarie 1948. La această ședință, după ce ne-am informat reciproc asupra situației politice internaționale și interne, căpitanul
Buruiană a propus acțiuni energice și de sabotaj, mai ales la căile ferate, cu ajutorul unor muncitori ceferiști, arătând că aceștia pot executa acțiunile chiar cu târnăcopul.
Buruiană susținând necesitatea de a se face deraieri de trenuri, arătând totodată că el mai poate atrage aderenți mulți din rândurile ceferiștilor din Fetești și Grivița - București, iar
Mihalache Ion spunea că poate atrage aderenți foarte numeroși din comunele din județele Tecuci și Covurlui și, de asemenea, și muncitori din București, întrucât el are acces la celulele comuniste, fiind înscris în Partidul Comunist numai de formă. 3. Ultima întâlnire am avut-o cu
Buruiană și
Mihalache Ion prin februarie 1948, în felul următor: ne-am fixat întâlnire prin telefon, pe Calea Dorobanți, în dreptul bodegii „Roata Lumii”; acolo au venit amândoi cu mașina lui
Buruiană, unde m-au luat și pe mine, mergând spre lacul Herăstrău. Avocatul
Mihalache Ion mi-a raportat că a reușit să atragă peste 20 de țărani și muncitori din județele Tecuci și Covurlui și din București, cu care stătuse de vorbă în timpul vacanței de Crăciun, iar căpitanul
Buruiană a raportat că a reușit să atragă 5-6 aderenți din rândurile muncitorilor din București și Fetești. Căpitanul
Buruiană, cu care m-am mai văzut și după aceea, de câteva ori, insista mereu asupra necesității de a se face acte de deraiere la căile ferate, căci altfel guvernul va trăi prea liniștit (sic!), socotind că nu are adversari. La una din dăți, când a venit la mine acasă, căpitanul
Buruiană, cam pe la sfârșitul lunii februarie 1948, mi-a adus zece exemplare dintr-un ziar intitulat „Lupta Românească”, redactat și scris de
Buruiană și
Mihalache, trase la șapirograf - mărimea era cât o jumătate de pagină din ziarele obișnuite. Din aceste exemplare, am predat două lui
Condeescu pentru amiralul
Macellariu, pe celelalte le-am distrus. Ziarul conținea un îndemn la revoltă împotriva guvernului și a Armatei Roșii. Ziarul, mai departe îndemna populația să fie pregătită pentru acțiunile care urmează în curând. Mai avea un articol cu conținut huliganic și de ațâțare la ura de rasă. Căpitanul
Buruiană și cu
Mihalache au tras vreo 200 până la 300 de exemplare din acest număr,
Buruiană spunându-mi că ele au fost împărțite de el și de
Mihalache, pe la cunoscuții lor și prin curțile oamenilor și că au pus unele exemplare în cutiile poștale pentru București și provincie. Tot de la
Buruiană mai știu că au scos după aceea un alt număr și mi-a adus și mie 18 exemplare, pe care eu le-am distrus prin ardere în aceeași zi. La una din ședințele ținute cu
Horia Macellariu, am raportat rezultatele activității propagandistice și de organizare pe firul meu. Comandorul
Condeescu a raportat și el aderenții care formează grupele sale. Avocatul
Dumitriu făcea parte din oamenii lui
Condeescu și nu din oamenii mei”
[Ibidem, pp. 147 – 149].
Rețeaua constănțeană. În aceeași zi, comandorul în rezervă
Matei Toma completează o nouă Declarație: „Prin martie 1947, în cadrul ajutorului american, am cunoscut la Constanța doi ofițeri din Marina Americană; unul este căpitan
Karpe și altul este locotenentul
Rura. Comunicându-i lui
Horia Macellariu că am cunoscut pe acești doi americani, care acum se află în București, mi-a spus să iau legătura cu ei pentru a-i tatona mai întâi ce poziție au față de organizația noastră. În luna mai 1947, m-am dus eu la Misiunea Militară Americană din strada Batiștei, colț cu strada Caragiale. Am vorbit acolo cu locotenentul
Rura. Prin birou a trecut și
Karpe cu care am dat mâna, recunoscându-mă. A doua oară am fost în toamnă, dar locotenentul
Rura era plecat la Viena. După aceea am fost la începutul lui februarie 1948, când am putu vorbi cu locotentul
Rura căruia i-am comunicat că fac parte dintr-o organizație subversivă, arătându-i și scopul acestei organizații și că din ea mai fac parte amiralul
Horia Macellariu, ca șef, diferiți oameni politici, iar în America avem pe
Rădescu și că, cu
Rădescu avem legătură prin Legația Americană. De la
Horia Macellariu mai aveam instrucțiuni că le pot vorbi în felul acesta. I-am cerut să contribuie la ajutorarea organizației noastre, comunicând șefilor săi să ne trimită bani și materiale (armament și muniție în caz de război între anglo-americani și Rusia Sovietică). După ce mi-a spus că în urma procesului lui
Maniu nu se poate angaja americanii în orice condiții, m-a asigurat totuși că va comunica șefilor săi cele arătate de mine. Adevărul este că
Horia Macellariu mi-a spus că vrea să mai aibă cu americanii încă o legătură, adică și prin acest locotenent
Rura și că de altfel, el mai are și o altă cale prin inginerul
Gheorghiu la colonelul
Lowell. De altfel,
Horia Macellariu mă împingea mereu când mai merg pe la americani ca să iau răspunsul. La un moment dat i-am comunicat amiralului
Horia Macellariu că nu mă pot duce la ei înainte de finele lunii martie căci acesta era termenul pe care mi l-a dat locotenentul
Rura, ca să vin după răspuns. Eu nu m-am mai dus să iau răspunsul. Am uitat să mai arăt că prin februarie 1948 când am fost la locotenentul
Rura, acesta m-a întrebat dacă nu sunt cumva (filat) urmărit și dacă n-am fost văzut de poliție intrând la ei. I-am răspuns că nu știu.”
[Ibidem, pp. 149 – 150].
Arestarea. Într-o altă Declarație, datată 24 aprilie 1948, comandorul în rezervă
Matei Toma declara: „Pe comandorul
Condeescu l-am recrutat eu în această organizație a lui
Horia Macellariu; nu i-am vorbit prea mult și a fost complet de acord. Despre întâlnirile cu
Condeescu Dumitru și ședințele ținute la el în casă, am vorbit în declarații diferite, dar precizez că începând din februarie și mai ales martie 1948, elementul cel mai de încredere a lui
Macellariu era comandorul în rezervă
Condeescu Dumitru, mai ales că nu la mine a locuit
Horia Macellariu. De altfel, și mai înainte ca
Horia Macellariu să fi locuit la
Condeescu, tot
Condeescu era acela care se vedea foarte des cu
Macellariu și i-a scos hainele de la fosta gazdă a lui
Macellariu, la care se ducea foarte des, iar eu nu am fost niciodată la acea doamnă.
Condeescu, în afară de cele arătate anterior, avea mai mulți oameni și mai multe grupe decât mine. Pe firul lui știu că au fost următorii: colonelul în rezervă
Popovici Alexandru,
Romeo Snaidero,
Marcel Tăutu, avocatul
Dumitriu,
Drimba Gheorghe, cumnații lui
Snaidero, cumnații lui
Condeescu. La
Condeescu se păstrau scriptele și însemnările. Harta României și Planul Bucureștilor pe care s-au făcut însemnările la numărătoarea aderenților, mi-au fost cerute (să le fac) de către
Horia Macellariu, prin
Condeescu. El a ajuns secretarul lui
Macellariu. Nu rețin toate grupele și toți aderenții lui
Condeescu Dumitru. Ultima dată m-am văzut cu
Condeescu Dumitru în ziua de 5 aprilie, în urma unui telefon pe care mi l-a dat
Condeescu ca să mă întâlnesc cu el. M-am întâlnit cu el în urma acestui telefon, în Piața Confederației, dimineața. Aici mi-a comunicat că nu mai doarme acasă de teama Siguranței și, ca atare, mă roagă să trec pe la nevastă acasă și să-i spun următoarele: 1. Să concedieze servitoarea (aceasta de teamă ca nu cumva fiind arestată, să divulge anumite lucruri). 2. Soția lui să plece și ea de acasă și să anunțe că pleacă la țară pentru mai multă vreme, la o rudă a lui
Mache, care deschide farmacie. 3. Că îi va trimite prin poștă o scrisoare de despărțire, dar ea să nu se sperie (căci aceasta va fi făcută numai de formă.) Tot atunci mi-a spus că
Horia Macellariu s-a mutat într-o casă fără telefon pentru a risca mai puțin. Când m-am dus la d-na
Condeescu să-i transmit aceste lucruri, am găsit acolo doi comisari de Siguranță, care m-au arestat. Îmi aduc aminte încă, că la 1 aprilie 1948, la amiază, am fost chemat urgent la
Condeescu acasă, pe care l-am găsit de plecare. M-a chemat să-mi spună că pleacă de acasă întrucât căpitan-comandorul în rezervă
Eftimie Ștefan i-a comunicat în acea zi că la el acasă se face percheziție, motiv pentru care a plecat de acasă și că tot
Eftimie i-a comunicat că și la fosta gazdă a lui
Macellariu s-a făcut percheziție.
Condeescu mi-a spus că întrucât el este cunoscut de acea gazdă, se teme ca Siguranța să nu vină și la el.” [
Ibidem, pp. 150 – 151].
Soluția de compromis. Într-o altă Declarație, din aceeași zi,
comandorul în rezervă
Matei Toma declară: „Știu că în urma celor stabilite,
Horia Macellariu a luat contact cu
Aurel Dobrescu și
Puiu, reprezentanții P.N.Ț. clandestin, cam prin luna ianuarie sfârșit sau începutul lui februarie 1948. Comandorul
Condeescu m-a chemat și pe mine la prima întâlnire dar eu n-am participat; însă
Condeescu Dumitru m-a informat după aceea că întâlnirea dintre
Horia Macellariu,
Aurel Dobrescu și
Roxin a avut loc într-o casă din spatele cinematografului Aro sau Scala, la care întrevedere au participat și comandorul
Condeescu Dumitru și avocatul
Dumitriu. Tot comandorul
Condeescu m-a informat asupra celor discutate și hotărâte la această întrevedere și anume: 1. Legături mai strânse între P.N.Ț. clandestin și organizația lui
Horia Macellariu. 2. Recrutarea de elemente tinere chiar și din tineretul Partidului Național-Liberal al lui
Brătianu. 3. Constituirea unui grup de conducere (Comitete de conducere) unitară a rezistenței din țară, pentru răsturnarea prin violență a regimului democrat din România. 4. Stabilirea unei legături și mai strânse cu americanii și englezii, de la care să se ceară ajutorul în ceea ce privește armamentul, muniții și bani. Armamentul și munițiile să vină la Legația Americană din București, de unde să fie scoase la momentul oportun, sau asvârlite din avion, punându-se accent deosebit în ivirea conflictului apropiat între americani și englezi, pe de o parte și Uniunea Sovietică, pe de altă parte. 5. Când m-am întâlnit după aceea cu
Horia Macellariu, acesta m-a întrebat dacă
Condeescu m-a informat asupra celor discutate la întrevederea cu
Aurel Dobrescu și
Roxin, la care eu i-am răspuns afirmativ. Tot atunci sau în alt rând,
Horia Macellariu m-a întrebat ce părere aș avea dacă, pentru câștigarea Apusului și a Papei de partea noastră și pe cale religioasă, am trece Biserica Creștină Ortodoxă română la aceea Unită. Eu am răspuns că este cam greu, pentru că poporul român nu-și leapădă o credință religioasă tradițională, la care
Horia Macellariu mi-a spus că aceasta s-ar putea face pe nesimțite și fără știința poporului. Știu că întrevederi cu
Aurel Dobrescu și
Roxin s-au ținut și ulterior, dar nu cunosc conținutul discuțiilor, deoarece nu mi s-a mai comunicat”
[Ibidem, pp. 151 – 152]. La 16 decembrie 1948, comandorul
Matei Toma a fost arestat și întemnițat inițial la Aiud și apoi la Gherla, de unde a fost eliberat, prin „grațiere”, în vara anului 1964.
Întoarcerea acasă. Mărturisirea pe care doamna
Ileana Toma, soția inginerului
Virgil Toma, fiul cel mare al comandorului
Matei Toma este pe cât de cutremurătoare pe atât de elocventă pentru umilințele, dezonoarea și atrocitățile îndurate de „lotul marinarilor” [Întoarcerea acasă. Mărturie 1964”, Articol publicat cu titlul ,,O condamnare neamistiată” în ,,România liberă”, Suplimentul ,,Aldine” din 9 decembrie 2006. [n.a.]]. „S-a întâmplat la început de august, 1964. Socrul meu, marinarul comandor
Toma Matei, fusese eliberat ultimul de la Gherla. Hemiplegic în urma unui atac cerebral, târându-și piciorul drept și ținându-și mâna dreaptă lipită strâns de piept, ca și cum o feșă imaginară ar fi imobilizat-o, era întovărășit de... -de fapt nu se știe cine era bărbatul care-l însoțise în tren. Comandorul, cu părul cărunt, scurt, nedepășind un centimetru, cu ochii larg deschiși, credea el către lumină, pășea șchiop, șovăitor, știa bine: spre fiii săi; așa i se spusese acolo, în infirmeria Gherlei, că va fi întâmpinat de fiii săi, care îl vor duce acasă. Medicii închisorii încercaseră să-i dea, folosind medicina vremii, o formă cât de cât de om în viață, după cei șaisprezece ani și patru luni aproape toți trăiți în regim de izolare celulară. Cei doi fii ai săi?
Virgil Toma avea 24 de ani când, în '48, îl arestaseră împreună cu el. Îl condamnaseră la trei ani, dar făcuse șase. Pe la Aiud, la Gherla, la Bicaz, la Canal... Apoi din nou l-au arestat în '59. Alți patru ani.
Eugen avea doar cincisprezece ani. Cum o fi crescut fără tată? Se pare că asta era întrebarea care-l frământa cel mai tare. Într-adevăr, l-au întâmpinat cei doi fii - fuseseră anunțați să aștepte „la toate trenurile venind din Ardeal”. Li se comunicase printr-un telefon foarte scurt că tatăl lor nu se poate descurca și că trebuie așteptat la tren. Li se păruse normal, ei știind că pentru el nu mai exista „acasă”. După arestarea comandorului
Toma Matei și a fiului său major
Virgil, cei rămași acasă, soția,
Paraschiva Toma, învățătoare, și fiul său minor,
Eugen, fuseseră arestați la domiciliu câteva luni și mutați apoi cu forța de pe strada Amiral Bălescu într-o mansardă întunecoasă de pe strada Silvestru. Mă uit astăzi la biletul de eliberare (grațiere) a socrului meu și citesc în dreptul adresei sale: București, strada Amiral Bălescu! Șaisprezece ani și patru luni fără nici o veste de la ai tăi, fără nici o scrisoare, necum pachet sau vorbitor. Măcar să i se spună că familia lui și-a schimbat adresa. Era om socrul meu? Avea și el drepturi? Drepturile omului? În sufletul său el se întorcea „acasă”...
Comandorul
Toma Matei, cel despre care se spune că ar fi urmat să fie înaintat în gradul de contraamiral, a decedat pe 10 februarie 1965. La intrarea în Mănăstirea Dintr-un Lemn din comuna vâlceană Frâncești, pe una din plăcile de marmură se poate citi un Pomelnic în care sunt trecuți „toți înfăptuitorii Marinei și marinarii până în 1940”. Deasupra listei cu numele marinarilor aleși pentru pomenire stă scris: „Pentru cei care, urmând pilda luntrașilor și corăbierilor moldoveni și munteni, pentru cei care, căliți în aspra școală a mării, au contribuit, prin curajul și sacrificiul lor sau sufletul și priceperea lor luminată, la reputația și înălțarea Marinei Române. Așezatu-s-au aceste inscripții de evocare veșnică a amintirii acelora care, de la începuturile Marinei și până în anul 1940, anul restaurării acestei voievodale mănăstiri de către Ministerul Aerului și Marinei, seculara ctitorie a marelui domnitor și creștin
Matei Basarab, pentru a fi pomeniți în ziua de Sfânta Maria, ocrotitoarea celor ce plutesc pe ape. Slavă și veșnică pomenire tuturor marinarilor noștri, a căror pildă va fi un puternic îndemn pentru toți cei care urmează pe calea nesfârșită a apelor, acceptând sacrificiile și biruind primejdiile, spre eterna înălțare a neamului!.” [Marian Moșneagu, ,,Eroii Marinei Române”, Buzău, Editura ALPHA MDN, 2009, pp. 281 – 284]. Alături de Întemeietorii Marinei și luptătorii pentru independență 1859 – 1878, Marinarii din perioada 1878 – 1913, din Campania 1913 și din Războiul Marii Uniri 1916 – 1919, printre Marinarii contemporani 1919 – 1940, pe ultima placă a fost înscris, la loc de onoare, și numele comandorului
Matei Toma. Nimeni, în afară de familie, nu-i mai poartă astăzi de grijă.
Matei Toma, erou al Marinei Regale în al Doilea Război Mondial, nu are statuie, nici o stradă nu-i poartă numele și nici o autoritate din breaslă nu luptă pentru reabilitarea sa și a camarazilor săi. Pentru posteritate, el este pe mai departe, pe nedrept, doar un proscris deținut politic. Să ne rugăm pentru liniștea sa, cel vrednic de admirație, slavă și veșnică pomenire, care biruind dezinvolt primejdiile mării, a acceptat fără crâcnire martiriul...
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Despre Marian Moșneagu
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Citește și:
Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemă, ci și un standard de viață“ (galerie foto)
Călăii lui tata Matei (I) Ispita conspirației (galerie foto)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: