Cu Ceaușescu la bere! Ce marinar a făcut cinste (galerie foto)

S-a scurs deja un an de la trecerea la cele veșnice a unui reputat ofițer de marină, devenit peste ani unul dintre cei mai buni manageri ai Întreprinderii de Pescuit Oceanic din Tulcea. Și pentru că mulți dintre foștii subalterni și colaboratori mi-au împărtășit regretul în urma dispariției sale, mă simt dator să mă alătur celor care i-au evocat personalitatea, cu câteva amănunte menite să-i nemurească amintirea.
 

Economist de cursă lungă

 
Fiul Elenei și al lui Gheorghe Budu, viitorul clc Gheorghe Budu s-a născut la 16 august 1935, în orașul Bacău.
După ce a absolvit Școala Medie Tehnică de Mecanică Agricolă Bacău, a urmat cursurile Facultății Artilerie, în prima promoție de învățământ superior a Școlii Militare Superioare de Marină din Constanța, pe care a absolvit-o în anul 1957. A activat în Marina Militară doar doi ani, cu gradul de locotenent, în calitate de comandant Unitate de Luptă Artilerie pe dragorul de bază 12 (1957-1959)[1].
 
Ulterior și-a desfășurat activitatea la Oficiul de Îmbunătățiri Funciare Bacău (1959-1961). În perioada decembrie 1961 - 1977 a fost director al Întreprinderii de Bere și Spirt din Mărgineni, jud. Bacău. În această calitate, a coordonat construirea primei Fabrici de Bere și Malț cu tehnologie modernă (Siemens), introducând paletizarea completă a distribuției produselor, concomitent cu dezvoltarea Fabricii de drojdie de panificație și furajeră.
 
„În decembrie 1961 am fost numit director la Întreprinderea de Bere și Spirt Mărgineni, până în anul 1977, îndeplinind, în perioada existenței Combinatului de Industrie Alimentară, funcțiile de director comercial și director tehnic”[2] - mărturisea clc Budu.
“Producția de alcool în municipiul Bacău începe în anul 1895, cu o fabrică de spirt din cereale. După naționalizare, fabrica a trecut în proprietatea statului și s-a trecut la fabricarea de lichioruri. În anul 1966 începe în Bacău și producția de bere. La inaugurare a fost prezent și fostul președinte Nicolae Ceaușescu, care a semnat în Cartea de Onoare. Era o unitate complexă, care avea fabrica de malț, îmbuteliere, centrală termică, centrală de producere a frigului, spații de depozitate, dar și o linie de cale ferată internă.
 
Cea mai înfloritoare perioadă a fabricii de bere din Bacău a fost între anii 1966-1998, când aceasta avea o capacitate de 480.000 de hectolitri pe an și o cotă de piață de 35% pe zona Moldovei și 4% pe țară. În zona Moldovei și în țară, berea Mărgineni din Bacău devenise un brand. Fabrica avea 1100 de salariați și producția mergea foarte bine. Ba mai mult, s-a deschis și o fabrică de drojdie de panificație, care producea între 35-40 de tone în doar 24 de ore, menționa Sergiu Șerban, fostul director al fabricii.”[3]
 

La conducerea Întreprinderii de Pescuit Oceanic Tulcea

În perioada octombrie 1977 - octombrie 1986, Gheorghe Budu a îndeplinit funcția de director al Întreprinderii de Pescuit Oceanic Tulcea. În timpul mandatului său a reușit să obțină și să se înființeze, la Tulcea, Liceul Industrial de Marină, Centrul de Conducere și Coordonare a Flotei de Pescuit Oceanic, o stație de transmisiuni în fonie de mare putere și un Centru de calcul prin sistemul informațional integrat care a fost implementat. De asemenea, a introdus un management modern, cu reale rezultate economice.
 
În plan personal, s-a preocupat continuu de consolidarea pregătirii de specialitate, prin cursuri de perfecționare în organizarea și conducerea întreprinderilor la Institutul General de pregătire a cadrelor din economie și administrația de stat (2 ani, cursuri de zi), după 1989 absolvind, cu specializarea Management și marketing, și Cursul de pregătire pe probleme de comerț exterior organizat de Inspectoratul Teritorial. Prin Ordinul ministrului Educației și Învățământului nr. 2 620 din 1 martie 1982 i-a fost confirmat titlul științific de „Doctor în Economie”.
 
În perioada octombrie 1986 - septembrie 1989, a activat ca inginer principal I la Centrala Delta Dunării Tulcea. Ulterior a fost încadrat inspector general în Departamentul Comerț Exterior din cadrul Ministerului Comerțului și Turismului (aprilie 1990 - aprilie 1991). Din aprilie 1991 până la sfârșitul lunii februarie 1993 a fost director general al Companiei Române de Pescuit Oceanic.
 
“Trebuie să subliniez că la dezvoltarea acestei flote până în anul 1989 nu se ajunsese la nivelul cerut de economia vremurilor și nu s-a reușit să se coreleze necesitatea de reparații a navelor, prioritate având, așa cum se cunoaște, industria grea și cea constructoare de mașini - sublinia clc Gheorghe Budu.
 
Dacă Flota a făcut față necesităților de hrană și chiar export, măsura inumană luată pentru acoperirea nevoilor de supraviețuire a populației este poate una din cauzele de respingere a produselor de pește oceanic, imediat după 1989, dispariția acestei flote după 1993 având, desigur, alte cauze.
 
Pentru punerea în aplicare a „Acordurilor de pescuit“, cât și pentru stingerea unor litigii, am fost delegat în multe țări, din care aș enumera limitativ: Algeria, Peru, R.I. Mauritania, Maroc, Regatul Unit al Marii Britanii, R.P.D. Coreeană, fosta U.R.S.S., conducând flota și ca îmbarcat un timp îndelungat.
 
Doresc să subliniez realizarea unui complex de măsuri moderne de pregătire și testare a personalului navigant, cu ajutorul specialiștilor din cadrul Institutului de Cercetări a Ministerului Transportului, măsură cu reale rezultate în activitate.
 
Aceste succinte și incomplete realizări din activitatea personală conduc la unele sfaturi pentru generațiile prezente și viitoare, ce vor trece prin cea mai complexă pregătire pentru viață:
- pregătirea personalului navigant, de înaltă calificare, trebuie să fie permanent adusă la zi, cu cerințele progreselor rapide ce se petrec în domeniu, fără a se neglija cunoștințele de bază ale acestei meserii, cunoștințe salvatoare în momentele grele ce ne influențează major viața. De asemenea, cred că trebuie să se pună accent pe cunoașterea la perfecție a cel puțin două limbi străine, engleza fiind pentru moment de bază;
- o atenție deosebită trebuie dată cunoștințelor juridice maritime, economice ce guvernează specialitatea (dreptul mării, dreptul maritim, Codul comercial maritim etc.) și probabil câteva noțiuni de negocieri și chiar de psihologie specifice.
 
Am enumerat doar câteva din necesitățile pe care generația promoției 1957 trebuia să le completeze.
Închei aceste câteva aspecte din viața profesională cu satisfacția că mi-am făcut datoria de român și specialist (sbl. ns.) și cu regretul că multe realizări au fost deturnate, rămânându-mi speranța că viitorul va aduce tuturor bucuria unei existențe împlinite.”[4]. În luna martie 1993 a ieșit la pensie, stabilindu-se cu soția sa Elena în municipiul Bacău.
S-a stins din viață la 7 octombrie 2018.
 

In memoriam

 
“Am avut o relație specială cu acest om deosebit, un exemplu de manager eficient, cu mare suflet pentru navele sale și pentru echipajele care le-au încadrat, pentru prestigiul pavilionului național pe mările și oceanele lumii, precum și a școlii naționale de navigație și pescuit industrial - avea să-mi mărturisească, copleșit de amărăciune la primirea veștii, dr. Nicolae C. Papadopol.
 
Ne-a legat o prietenie atipică, cu mult respect, cu seriozitate, de bună colaborare, dar mai ales de temeinică și reciprocă loialitate în timpuri grele. L-am cunoscut după 1976, anul în care, în calitate de expert, alături de mult regretatul dr. ing. Nicolae Jelescu, am participat la o analiză dură, de la înființare până la zi, a flotei de pescuit oceanic expediționar, cu stabilirea perspectivelor până în anul 2000, inițiată și desfășurată de Curtea Superioară de Control Financiar.
 
După acest control și dezbaterea rezultatelor sale, a venit la conducerea flotei oceanice și restructurând-o din mers, a pornit-o spre anii ’80, ani de mare încercare, când această flotă a asigurat necesarul proteic pentru o Românie înfometată de plata datoriei externe, generând, în același timp, nu puține aporturi valutare, prin practica unui comerț exterior dur.
 
A fost perioada anilor 1974 - 1986, când s-a depășit plafonul de 200.000 de tone producție de pește, în primul rând pe seama segmentului cel mai important de producție - flota expediționară; a fost o perioadă de reînnoire, după 1980, a parcului de nave, cu nave supertrauler, nave frigorifice de transport și nave tank de realimentare pe mare, toate construite în țară, în șantierele Brăila și Galați.
În toate acestea s-a regăsit efortul managerial al prietenului meu.
 
Cu o ținută impozantă, mereu elegant, cu un glas de comandă în care se regăsea ofițerul de marină, dr. Budu Gheorghe a știut să-și apropie oamenii, să strunească comandanții și echipajele, să folosească cu maximă eficiență baza logistică avută la dispoziție. A reorganizat exploatarea navelor, prin permanentizarea a două echipaje de navă, ridicând gradul de interes față de viața tehnică și performanțele marinărești ale navei, a asigurat recompensarea celor ambarcați prin forme legale, de mare curaj pentru anii grei ai epocii.
 
Întotdeauna a fost aproape de cercetarea științifică, de latura sa aplicativă, dar în egală măsură, și de învățământul superior tehnic de marină de la universitatea gălățeană, care a asigurat necesarul de ingineri piscicoli, ingineri mecanici, constructori navali sau frigotehniști.
 
În felul său, cu dinamismul, dar și cu prestanța de care a dat dovadă, a fost și un foarte bun negociator internațional, cu doctorat susținut în acest domeniu. A sprijinit poziția în diverse organisme internaționale regionale, din structurile FAO dar și sistemul de relații stabilit în baza Acordului de Pescuit Maritim de la Varșovia, 1962.
 
A avut dușmani, dar și mulți prieteni, colegi care îl stimează pentru tot ceea ce a făcut pentru binele semenilor, pentru nave, pentru România. Am multe amintiri despre acest mare om, despre prietenul meu de la Bacău.
 
Drag prieten, drum bun spre liniștea eternității, spre uitarea necazurilor vieții. Mă înclin în fața unei vieți trăite frumos, marinărește, mă simt onorat că am fost mereu aproape unul față de celălalt, chiar și în acest sfârșit de toamnă, de mare încercare pentru dumneata.
Cu mult respect, suntem alături de durerea soției dumneavoastră.
 
La Constanța, eu, câțiva comandanți de nave, șefi mecanici, cercetători ai mărilor și echipaje, vom coborî în memoria ta pavilionul de la pupa la jumătate și vom lăsa sirena să plângă dureros onorul.
 
DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN TIHNĂ!”.
 
… Din păcate, la un an distanță, cei doi atât de buni prieteni și-au dat întâlnire în ceruri.
 
DUMNEZEU SĂ LE OSTOIASCĂ DORUL DE MARE ȘI DE NECUPRINS!
 
Sursa foto: Albumul de familie al doamnei Elena Budu    
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).