Lumea marinarilor Ctitorii primului muzeu naţional din Dobrogea. Muzeul Marinei Române, Mangalia, 1965 (galerie foto)

 
Preocupările pentru înființarea unui Muzeu al Marinei Române, reprezentativ pentru activitatea profesională și prestigiul național și internațional al breslei marinarilor români, încep să prindă contur abia la începutul secolului al XX-lea.

Primele expoziții marinărești

„Trecutul nu poate fi – nici nu trebuie – rupt de viitor. În filele lui găsim strădaniile înaintașilor, rezultatele muncii și experienței lor, îndrumătoare pentru viitor.
Iar când este vorba de Marină, putem spune că ea are un trecut glorios, care trebuie să fie cunoscut.
Navele au însă și ele o viață, le vine și lor vremea, dacă nu s-au dus la fund, să fie vândute ca fier vechi, spre a se întoarce în cuptoarele uzinelor.
Cine-și va mai reaminti de prima noastră navă de pasageri «Cobra», care era cu zbaturi? De «Meteor» naufragiat, de eleganta «Principesa Maria», de «Medeea», de «Turnu Severin», de «Împăratul Traian»?
Tânărul subdirector al S.M.R. –ului, dl. comandor V. Dragalina, a avut fericita idee de a reînvia acest trecut glorios, adunând tot materialul care să formeze baza unui Muzeu al Marinei, una din preocupările Ligii Navale.
Se va reconstrui salonul de muzică al vaporului «Principesa Maria», o capodoperă de sculpturi și picturi. Se va aduna tot ce poate reaminti istoricul navigației.
Dar mai ales se va reface istoricul tuturor navelor noastre dispărute, cu fotografii care să redea trecutul lor.
În această frumoasă și migăloasă operă trebuie ajutat însă de toți care au fost legați cu acest trecut.
De aceea, Liga Navală, în numele ințiatorului, roagă pe toți foștii comandanți, ofițeri sau mecanici, șefi de echipaje, maiștri, a trimite dlui comandor Dragalina orice documente, fotografii, obiecte care ar fi în legătură cu vapoarele pe care au fost îmbarcați.
Învită călduros familiile celor decedați a contribui, în același sens, pentru ca memoria celor dispăruți să fie la loc de cinste în istoricul navei respective.
Domnii comandanți în special sunt rugați a-și trimite câte o fotografie de fiecare vas comandat, dacă se poate din acele vremuri.
Nu ne îndoim că cu toții vor răspunde la acest apel, care va scoate în relief aportul marinarilor noștri la opera de propășire a țării.”.[1]

Proiecte postbelice

„În funcția ce o îndeplinește, ofițerul depune mult interes pentru procurarea și pregătirea materialelor și exponatelor necesare organizării Muzeului Forțelor Maritime Militare.
Este un ofițer activ, cu multă voință și consecvent în muncă, reușește să îndeplinească la timp responsabilitățile încredințate.
În colectivul de redactare a istoricului Marinei Militare a dovedit multă preocupare pentru strângerea documentelor, studierea lor și redactarea lucrării. […]
Ofițerul nu a putut să-și îndeplinească sarcina principală – organizarea muzeului – din cauză că nu a putut rezolva încă problema localului. Lipsa localului și a unor materiale necesare încă organizării muzeului împiedică pe ofițer de a desfășura în totalitate activitățile cerute de funcția ce o deține.”[2].
Pe 18 ianuarie 1964 a fost trecut în rezervă.
Cu raportul nr. 760 din 24 octombrie 1970, căpitanul de rangul 1 Ioan Pascu, primul director al Muzeului Marinei Române, informa șeful de stat major al Marinei Militare: ,,În timpul cât a deținut funcția de șef al Muzeului Marinei, căpitanul de rangul 1 (r) Nicolaescu Dan a adunat materiale și documente, în scopul înființăriii Muzeului Marinei Române.
În acest scop, timp de mai mulți ani a studiat documentele și arhivele de la Căpităniile porturilor, Arhivele Statului din orașele dunărene, Constanța, referitoare la Marină de la Academia R.S.R., organizarea și tematicile a 63 de muzee din țară.
În timpul studiului, a întocmit fișe despre conținutul documentelor văzute, așezându-le pe ani în bibliorafturi, păstrându-le acasă.
În perioada amintită, căpitanul de rangul 1 (r) Nicolaescu Dan a adunat de la marinarii pensionari și activi numeroase lucrări de literatură și de specialitate din trecutul Marinei Române, ca de exemplu revistele ,,Marea Noastră”, editate de Liga Navală Română, ,,Istoria Marinei Române” de locotenent-comandorul Constantin Ciuchi, ediția 1905, ,,Manualul Gabierului” din 1881, ,,Anuarele Marinei” întocmite anual cu personalul activ și de rezervă al Marinei Militare și Comerciale, rapoartele privind traficul marinei comerciale la Dunăre și mare, precum și cărți de tactică navală, specialitate și tehnică.
Din relatările căpitanului de rangul 1 (r) Nicolaescu Dan rezultă că în perioada când s-au ars bibliotecile din Marina Militară, dânsul a salvat o parte din acestea, păstrându-le la locuința sa.”[3].

„Erau tunuri, mitraliere, mine, puști scoase de pe nave în 1919 – 1920, după Primul Război Mondial. Navele au fost casate, iar piese, inițial, s-au depozitat la Muzeul Militar Național din București.
În șapte locuri au fost mutate piesele, iar în 1961 au ajuns la Mangalia, odată cu mutarea Comandamentului.
S-a dorit o instituție după modelul muzeelor de profil din Anglia, Franța și Italia. Viceamiralul ing. Grigore Marteș m-a însărcinat să fac muzeul, deși unii, la acea vreme, s-au împotrivit.”[4].

„Ceremonia de inaugurare s-a desfășurat în curtea acestuia, în prezența a 800 de marinari, cuvântul de deschidere fiind rostit de șeful de stat major al Marinei Militare Române, contraamiralul Victor Bogdan, care a tăiat și panglica inaugurală.
Muzeul Marinei s-a constituit în 13 săli, într-o baracă din lemn, pe malul lacului Mangalia, din ordinul expres al comandantului Marinei Militare, viceamiralul ing. Grigore Marteș.
Misiunea de amenajare, pentru prima dată în istoria Marinei Române, a muzeului i-a revenit comandorului Filaret Popescu, care împreună cu un subofițer, un civil și un soldat, au început organizarea expoziției de bază, atât în interior cât și în exterior.
Durata organizării și expunerii a fost de șapte luni, cu o bază materială destul de valoroasă. De fapt, a fost o testare a ceea ce privește istoria Marinei Române de către Comandament, Minister, Direcția Muzeelor din Ministerul Culturii și Secția Militară a P.C.R.”[5].
,,De atunci au început să vină amirali bătrâni să doneze documente, medalii vechi, ordine, în timp ce eu adunam material de la unități militare.
Prin ’68, a venit Nicolae Ceașescu, invitat la Ziua Marinei, și a dorit să viziteze și muzeul. I s-a spus că nu se poate, deoarece este într-o baracă și nu se ridică la nivelul unei vizite prezidențiale.
Și atunci, s-a luat decizia de a se muta instituția la Constanța. S-a muncit zi și noapte pentru amenajarea acestui muzeu, ceea ce alții au făcut în ani de zile, noi am făcut în câteva luni. Machete, vitrine, uniforme de la Fondul Plastic, treaba a mers bine.”[6].

1. Ion Ionescu, Marian Moşneagu, Carmen Atanasiu, Georgeta Borandă, Cornel Greavu, „Muzeul Marinei Române. 1969-1999. Monografie”, Editura Modelism, București, 1999
2. Comandor drd. Marius Laurenţiu Rohart, dr. Andreea Atanasiu-Croitoru, dr. Silvia Ioniță, Tanţa Măndilă, drd. Dan Dragoș Sichigea, „Muzeul Naţional al Marinei Române 50 de ani de existenţă. 1969-2019. Monografie”, Editura Muzeului Național al Marinei Române, Constanța, 2019