Lumea marinarilor De ce mi-e dor de Cercul Militar? Linz, Orăscu, Renard (galerie foto)



O coincidență oarecum stranie face ca două clădiri emblematice ale Constanței, situate în poziții privilegiate în zona peninsulară, aflate de ani buni într-un întortocheat proces de consolidare și modernizare, să fi avut același statut, de Cerc Militar. Vorbesc, la timpul trecut, despre fostul Hotel „Carol”, cu destinația actuală de sediu al Comandamentului Flotei. Și, evident, de actualul Cerc Militar de pe strada Traian nr. 29, din perimetrul Tribunalului Constanța și al fostului Palat Regal. Ambele clădiri de patrimoniu, aflate pe Lista monumentelor istorice din județul Constanța, cod CT-II-m-A-02828, respectiv CT-II-m-A-02856.

Cercul Ofițerilor

 
Primele informații privind înființarea acestei instituții la malul mării datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel, în anul 1899, ziarul „Constanța” constata că „Astăzi avem, deosebit de alte instituții ale diferitelor comunități, nu mai puțin de 5 cluburi: Ovidiu, Cercul Militar, Clubul Comercial, al Tinerimei și Mercur...”.

La 1 ianuarie 1900 se înființa Cercul Ofițerilor din garnizoana Constanța, cu scopul „cultural, educativ, sportiv, relațiile camaraderești, sociale”.
Organele de direcție și administrație erau următoarele: colonelul Haralambie Milcu, în calitate de președinte, respectiv locotenent-colonelul Barbian din Regimentul 13 Artilerie, maiorul M. Georgescu din Regimentul 34 Infanterie, căpitanul M. Constantinescu de la Divizia de Mare, locotenentul Ștefan Cristescu din Regimentul 13 Artilerie, locotenentul H. Herter din Brigada 9 Infanterie, ca membri. Casier era desemnat locotenentul Gheorghe Sandu.

Averea imobilă o constituia Cercul Militar iar cea imobilă - mobilierul clubului.

Arhitectul primul Cerc Militar a fost inginerul brașovean Adolf Linz (1855 – 1927). Stabilit în Constanța în anul 1891, la propunerea maiorului Șonțu, ca arhitect al armatei, timp de trei ani acesta concepe cazărmi, edificii pentru manutanță și Cercul Militar, situat în fosta Grădină Belvedere, în actualul perimetru al Casei Albe.

Conform planurilor de construcție identificate în Arhivele Militare Naționale Române, proiectul a fost aprobat de Ministerul de Război, Direcția Geniului, Secția Construcțiilor, în luna februarie 1900. Aceste documente mă îndreptățesc să cred că viitorul Cazinou sau Club Militar, cum mai era denumit în epocă Cercul Ofițerilor, a fost construit special cu acest scop, și nu preluat de la Administrația Companiei „Danube and Black Sea Railway LTD”, care construise calea ferată Constanța-Cernavodă, după răscumpărarea concesiunii de către statul român.

Că acest Cerc Militar nu era o instituție oarecare a urbei tomitane o confirmă presa vremii. Conform informației consemate de ziarul „Constanța”, în seara zilei de 15 decembrie 1903 a sosit „în orașul nostru, însoțit de domnul prefect, Principele Ferdinand, inspectorul general al Cavaleriei, trăgând la Hotelul Francez.

A doua zi luni dimineață, străbătând lungul orașului, frumos pavoazat, a trecut la cazarma de călărași, unde a inspectat regimentul local, pe care l-a găsit în perfectă stare.


La orele 12, A.S.R. a luat dejunul la Cercul Militar, cu toți domnii ofițeri din garnizoană, la care au asistat domnul prefect Scarlat Vârnav și cu domnul primar Christea Georgescu. A.S.R. a ridicat un toast în sănătatea M.S. Reginei, cu ocazia aniversării nașterii Augustei noastre Suverane.

Terminând cu inspectarea trupelor după amiază, A.S.R. a făcut o plimbare prin oraș și în port, însoțit de domnul prefect.

La orele 08.00 a servit dineul tot la Cercul Militar la care, pe lângă domnii ofițeri, prefect și primar, au mai fost invitați domnii Panait Holban, vicepreședinte al Consiliului Județean, Zottu – președintele Tribunalului și G. Boteanu, procuror.

În timpul mesei, domnul general [Petre Ștefan Vasiliu]-Năsturel, comandantul Diviziei Active a Dobrogei, a ridicat un toast în sănătatea Alteței Sale Regale, princâteva cuvinte bine simțite, la care A.S.R. Principele a răspuns bând în onoarea Diviziei Active a Dobrogei și în onoarea orașului și județului, pe care le constată în progres.

A.S.R. s-a întreținut cu domnii din asistență până la orele 10, când a pornit la tren în vagonul regal din gară, de unde a pornit la orele 4 dimineața spre Călărași.”.

Numit profesor de Electricitate și de Torpile la Școala de Marină din Constanța începând cu 1 octombrie 1906, locotenentul Matila Costiescu-Ghyka, viitor diplomat, estetician și scriitor de largă recunoaștere internațională, își va aminti în Memoriile sale de faptul că „După cursurile de dimineața eram obligați să luăm masa la Clubul Militar, unde fraternizau armata de uscat și cea de apă...”.

Într-adevăr, conform Statutului propriu, în perioada interbelică Cercul Militar Constanța era „o instituție aparținând ofițerilor de toate armele, activi și de rezervă din această garnizoană”.

Scopul Cercului Militar era „de a permite ofițerilor activi și de rezervă din toate armele și asimilaților lor să se poată reuni într-un local propriu pentru conferințe, matineuri sau serate cu caracter instructiv și distractiv, de a stimula înclinările ofițerilor ofițerilor pentru o activitate culturală profesională și generală mai intensă, prin crearea unei biblioteci a cercului și, în fine, de a consolida între ofițerii de toate armele și categoriile și între familiile lor legăturile unei cordiale camaraderii, de a stimula și dezvolta sentimentul demnității personale și prestigiul militarilor în viața socială, de a întreține și stimula legături demne sociale între membrii cercului și societatea civilă.

Cercul Militar va organiza în acest scop o sală de baluri și serate, o bibliotecă, o sală de biliard, precum și un joc de popice, un teren de tenis și o sală de scrimă”.

Una dintre prevederile statutare era și aceea de a pune la dispoziția popotei garnizoanei o sală pentru masa ofițerilor, în cazul în care la corpurile din localitate nu s-ar găsi una corespunzătoare.

În ședința din 11 februarie 1924, adunarea generală a ofițerilor din garnizoana Constanța l-a ales ca președinte al Comitetului de administrație pe colonelul C. Bărbulescu, iar ca membri au fost desemnați colonelul (r) Constantin Ionescu-Dobrogianu, locotenent-colonelul Alexandru Eftimescu, locotenent-comandorul Alexandru Bardescu, căpitanul Gheorghe Bănescu, căpitanul Marcu, locotenentul C. Constantinescu, locotenentul în rezervă Traian Constantinescu și sublocotenentul de marină Alexandru Martac.
 

Cercul Militar „Regele Carol I”

 
În ediția din 14 august 1928, ziarul „Dacia” consemna faptul că „în prezența domnilor generali Paul Angelescu – ministru de Război, Toma Dumitrescu și Sion, precum și în fața întregului corp ofițeresc din localitate s-a inaugurat noul Cerc Militar «Carol I».
După inaugurare a urmat o frumoasă serată”.

Devenit proprietatea Societăţii Romanian Hotel Ltd. Londra, cu domiciliul în str. D.A. Sturdza nr. 1 din Constanţa, la mijlocul anilor ’20 hotelul „Carol”, opera arhitectului Alexandru Orăscu (1817 – 1894), era părăsit şi neîntreţinut din timpul războiului, când fusese bombardat şi avariat. Deşi mulţi ani nelocuită, clădirea se menţinea încă solidă şi durabilă. Restaurarea sa necesita, în schimb, cheltuieli importante.
Achiziționat de armată, între anii 1925 și 1927 imobilul, cu subsol, parter şi două etaje, a fost supraetajat cu încă un nivel, adăugându-i-se încă două aripi.

Din anul 1928 emblematicul edificiu din zona peninsulară a Constanţei a fost folosit cu destinaţia de Cămin Ofiţeresc şi sediu al Cercului Militar „Regele Carol I”, găzduind totodată Liga Navală Română și Yacht Clubul Regal Român.

Din punct de vedere tehnic şi de comandament, hotelul a rămas în administrarea Direcţiei Domeniilor Militare şi Cazarmament din Ministerul Armatei, cu destinaţia de cămin militar, fiind folosit de cadrele militare active şi în rezervă din toată ţara pentru cazarea pe timpul misiunilor sau pentru cură heliomarină.
 
Noua Decizie ministerială din 1931 stabilea:
Parterul acestui local va servi ca local de reuniune, distracţie, citire şi serbări a ofiţerilor, sub denumirea de Cercul Militar «Regele Carol I».
Această porțiune de local va fi luată în primire, întreținută și administrată de către președintele Cercului Militar al ofițerilor din garnizoana Constanța, fiind sub ordinele directe ale Direcției Domenii Militare și Cazarmament. [...]
Popota ofiţerilor din garnizoana Constanţa continuă a funcţiona în vechiul local al cercului, cunoscând că în noul local nu pot avea loc decât mese colective cu caracter oficial, iar în timpul sezonului de vară atât sala destinată pentru bufet cât şi terasa dinspre mare va putea fi întrebuinţată ca restaurant sub directa conducere a administraţiei cercului, unde să poată lua masa atât ofiţerii viligiaturişti cât şi ofiţeri din garnizoană cu familiile lor.
Civilii nu vor putea lua masa la acest restaurant decât numai persoane de bună condiție socială și numai în compania ofițerilor, atunci când sunt invitați de ofițeri.
Etajul I rămâne la dispoziţia Ligii Navale şi Yacht Clubului, afară de aripa de sud a acestui etaj, care rămâne la dispoziţia hotelului pentru a-i servi ca magazie şi birourile administraţiei hotelului.
Etajele II şi III vor servi ca şi până acum ca hotel pentru ofițerii în trecere și ofițerii viligiaturiști... ».

De-a lungul anilor, instituția a găzduit numeroase activități culturale și protocolare.
Astfel, pe 13 iulie 1930 a avut loc serbarea Ligii Uniunii Marinarilor, dată la Cercul Militar „Regele Carol I” cu concursul ofiţerilor de marină, în prezența A.S.R. Principesa Ileana.

În seara zilei de 15 august 1930, la Cercul Militar a avut loc un bal pentru strângerea de fonduri în folosul Ligii Navale.
Pe 29 august 1930, viceamiralul Vasile Scodrea, comandantul Marinei Regale, a organizat la Cercul Militar „Regele Carol I” un bal în onoarea parlamentarilor.

În seara zilei de duminică, 25 septembrie la Cercul Militar a fost organizat un dineu, oferit de comandantul Marinei.
Pe 7 martie 1939 viceamiralul Petre Bărbuneanu, comandantul Marinei Regale, inspectează unităţile Marinei din port, Şcolile de Specialităţi, Şcoala Navală și Divizia de Mare.

În după amiaza aceleiași zile, Domnia Sa asistă la Cercul Militar la conferinţa despre „Războiul Marinei 1916”, susţinută în fața ofiţerilor de marină din garnizoana Constanţa de către comandorul Horia Macellariu, comandantul distrugătorului „Regina Maria”.
 

De la Prefectură la Casa Armatei

 
Din anul 1949, fostul Palatul administrativ care a găzduit Prefectura Constanței va fi preluat de Ministerul Forțelor Armate, cu destinația de Casă a Armatei.

Punerea pietrei fundamentale a viitorului sediu al Prefecturii a avut loc la 17 august 1903, în prezența prim-ministrului D.A. Sturdza, Vasile Lascăr, ministru de Interne, inginerului Anghel Saligny, prefectului Scarlat Vârnav, primarului Cristea Georgescu, șefilor autorităților civile și militare, reprezentanților Consiliului Județean, precum și a unei numeroase asistențe.
Banchetul, oferit de Primărie, a avut loc în saloanele pasagerului „Principesa Maria”.
Palatul administrativ, finalizat sub coordonarea arhitectului Daniel Renard, a fost inaugurat pe 15 octombrie 1904.
Conform studiilor publicate de regretata Doina Păuleanu, edificiul este „o clădire sobră de două nivele, de dominantă orizontală, cu raport echilibrat între plin și gol; scara monumentală conduce către ușa prevăzută cu arcadă în plin cintru susținută pe console puternic reliefate; forma ancadramentului este reluată la cele două ferestre ale corpului central; un balcon pe console cu motive decorative în casete devine element expresiv important; cele trei deschideri dreptunghiulare mari sunt subliniate printr-un brâu, care înscrie în derularea sa trei frontoane; traveele laterale păstrează forma ferestrelor deja analizate; acoperișul înalt are două lucarne prinse în structura unui element ornamental.”.

Referindu-se la vocația de ctitor a colonelui Alexandru Ignătescu, fost prefect al județului Constanța în perioada 1941 - 1944, reputatul jurnalist constănțean Sever Cărpinișan consemna pe prima pagină a ziarului „Dobrogea Jună” din 23 mai 1943:
Astăzi clădirea Prefecturii județului Constanța nu-ți dă numai senzația de restaurată autoritate, în care intri respectuos și cu nădejde, dar îți dă și siguranța de fericită îmbinare a trainicului cu utilul, cu frumosul, cu gospodărescul...”.

În perioada 1944-1948 Cercul Militar a fost ocupat de trupele aliate sovietice.

Prin Decizia ministerială nr. 161 din 1949, în primăvara acestui an au luat ființă Casele Armatei, ca instituții de cultură și artă, în garnizoanele Galați, Constanța și, ulterior, la Giurgiu și Mangalia.

Instituția s-a înscris în canoanele epocii, deservind marile unități și unitățile militare din garnizoana Constanța, precum și instituțiile de învățământ ale Marinei Militare.

După 1990 s-a revenit la denumirea de Cercul Militar, continuând să se situeze printre instituțiile de cultură reprezentative ale municipiului Constanța.

Mi-e dor de Cercul Militar!

Așadar, mă întreb, evident retoric, unde sunt vremurile de demult, când Cercul Militar din Constanța era un reper al vieții cotidiene? Adică locul unde civili și militari, oameni de rând sau oficialități, râvneau să acceadă la tot felul de sindrofii.

O spun în cunoștință de cauză, atât ca beneficiar al suitei de manifestări organizate sau găzduite de această prestigioasă instituție de cultură a armatei pe timpul cadeției (1976 – 1984) dar și ca locatar, între 1990 și 1996, ca membru în redacția revistei „Marina Română”, cu sediul în această locație.

Performanțele instituției s-au datorat, în cea mai mare măsură, talentului organizator, viziunii artistice și reputației unor directori precum comandorii Costică Dedița, Ion Ciurcă, Ananie Gagniuc, colonelul Cristian Soare, maistrul militar principal Aurel Lăzăroiu ș.a., a căror prestație a captivat și atras colaboratori de marcă, confirmând valențele misiunii culturale a armatei.

După Revoluție, instituția fremăta de entuziasmul celor care o populau și o animau în fel și chip. O frecventau aproape zilnic veteranii de război sau urmașii acestora care beneficiau de disponibilitatea camaraderească a generalului Valeriu Dumitrescu, primul președinte al Filialei locale a Asociației Naționale a Veteranilor de Război dar și camarazii pensionari, atrași de activitățile organizate de filiala Uniunii Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, fondată și condusă de viceamiralul Petru Anghel.

Biblioteca, încă intens frecventată la începutul anilor ΄90 de către militari și membrii familiilor acestora, era deservită cu amabilitate de doamna Vasilica Buică.

La etaj, jovialul poet Geo Vlad gestiona cu aplomb și dragoste de frumos creația literaților urbei, pe care îi reunea lunar în tumultoasele ședințe ale Cenaclului „Mihail Sadoveanu”, flancat în permanență de colonelul în retragere Constantin Oprea, fotoreporter și publicist.

Așa i-am cunoscut îndeaproape pe marii condeieri ai Dobrogei, dar și pe Leonida Lari de la Chișinău, Vasile Tărâțeanu de la Cernăuți și mulți alții.

Bun la toate și locatar fidel, electronistul Felix Dumitru era trepădușul care cunoștea toate ungherele clădirii, fiind încântat să distribuie presa militară, să ambienteze holurile și să difuzeze în surdină muzica adecvată mediului cazon.

Tot la etaj funcționa Atelierul de pictură, unde copiii talentați erau inițiați și îndrumați să-și cizeleze stilul de către regretatul comandor Valentin Donici.
Lor li s-au alăturat Redacția de Radio-TV „Scutul Dobrogei”, Cercul de Balet, Clubul Rebusiștilor, Clubul Amiralilor, Asociația „Cultul Eroilor”, Fundația pentru Realizarea Monumentului Marinarilor Români și multe altele.

Spectacolele de ținută organizate cu diverse prilejuri, prezentate multă vreme de tandemul Valeria Gheorghiu - Aurel Lăzăroiu, erau suplimentate cu reprezentațiile unor formații ale echipajelor navelor străine care făceau escale în portul Constanța.

Și, de ce să nu recunosc, din peisaj a făcut parte, o perioadă, barul deservit de nea Țapicu, frecventat abitir de avocații din proximitate, unde ne delectam oaspeții cu o cafea sau o vodcă.

Desigur, efortul financiar necesar întreținerii unei asemenea instituții a devenit principala problemă a tuturor cercurilor militare din garnizoanele mari și mai ales din cele mici, de unde au dispărut, odată cu deființarea unor unități militare, și beneficiarii direcți.

La un schimb de experiență cu o delegație militară bulgară, găzduită la începutul anilor 2000 chiar de Cercul Militar din Constanța, vecinii noștri, confruntați cu aceeași problemă, găsiseră deja o soluție viabilă. Cu sprijin guvernamental, înființaseră o Agenție mixtă, în care reuniseră cercurile militare, casele de odihnă, fanfarele, ansamblurile artistice, presa și tipografiile militare, ligile și asociațiile rezerviștilor etc. Astfel integrate, coordonate și relansate pe piața concurențială, acestea erau capabile să ofere servicii dintre cele mai diverse, prin care realizau beneficii, reușind să supraviețuiască.

P.S. Am vizitat deunăzi șantierul Cercului Militar Constanța. După informațiile înscrise de constructor pe panoul aferent șantierului, lucrările de reparații au început la 30 ianuarie 2018 și trebuiau încheiate la 31 ianuarie 2022. Și, totuși, încă se lucrează!
Departe însă de determinarea, ritmul și rigoarea constructorilor militari de odinioară...
          
Bibliografie:
 
  1. Doina Păuleanu, „Axa Est – Vest. Constanța – istorie și dinamică interculturală”, Ediție revăzută și adăugită, Fundația Pro Arte, Constanța, 2000
  2. Doina Păuleanu, „Constanța. Aventura unui proiect european”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2003
  3. Matila Ghyka, „Curcubee. Vol. I Popasuri ale tinereții mele”, prefață de Patrick Leigh Fermor, Traducere de Georgeta Filitti, Editura Curtea Veche, București, 2003
  4. Viorel Ovidiu Lipovan, Gabriel-Octavian Nicolae, „Constanța remember 1895 – 1945”, Editura Ovidius University Press, Constanța, 2010
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
Lumea marinarilor Război și pace în Marea Neagră. Marina Militară, 1922

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Semnal editorial „Simboluri și tradiții marinărești”, de cdr (r) dr. Marian Moșneagu. Despre nave, marinari și prețioasa lor zestre spirituală

29 Jun 2022 566

Cdr. (r) dr. Marian Moșneagu, la aniversare. Cu recunoștință, la mulți ani!

29 Jun 2022 885

Lumea marinarilor Cu patima științei. Comandorul Pavel Popovăț (GALERIE FOTO)

29 Apr 2022 1843

Lumea marinarilor Fatidica lună aprilie... In memoriam Virgil Sozanski (GALERIE FOTO)

27 Apr 2022 2266

Lumea marinarilor Odraslă de general. Marinarul familiei Scheletti

15 Apr 2022 2789

Lumea marinarilor Să ne încredem doar în șansă? Bătălia păcii și a războiului pe mare

08 Apr 2022 1499

Lumea marinarilor Alertă la Spitalul Militar Constanța. Frații Brezeanu (galerie foto)

01 Apr 2022 2631

Lumea marinarilor Pescuitorul de mine. Cazul Johnson

25 Mar 2022 2347

Lumea marinarilor Accident mortal pe submarinul „Delfinul”. Soția a dat statul în judecată (GALERIE FOTO)

18 Mar 2022 3618

Lumea marinarilor Între două democrații. Fugarii de pe „Friedrich Engels”

11 Mar 2022 1815

Lumea marinarilor Un impostor imperial. Victor Lehovschi, „protejatul“ lui Iuliu Maniu (galerie foto)

04 Mar 2022 2213

Lumea marinarilor Privind dincolo de Nistru. Eugeniu Botez, România, Rusia (galerie foto)

25 Feb 2022 2532

Lumea MarinarilorComplotist sau victimă colaterală?

18 Feb 2022 3305

Lumea marinarilor Un comandant de brigadă degradat. Radu Nicolae, ARO

11 Feb 2022 4027

Lumea marinarilor Încă un albatros înrolat în corul îngerilor. In Memoriam Nicu Jigolea (galerie foto)

31 Jan 2022 3147