Lumea marinarilor Fatidica lună aprilie... In memoriam Virgil Sozanski (GALERIE FOTO)

          Oamenii senini la suflet și pe deplin virtuoși, cu har și dragoste de viață și de frumos devin ei înșiși peste ani amintiri frumoase și eterne. Cu condiția să-i (re)descoperim și să le prețuim ca atare creația și performanțele. Și să le păstrăm vie amintirea personalității și vieții lor mult încercate, uneori prea puțin cunoscute. Dar care dăinuie discret, ca o pecete, în conștiința sau pe zidurile Cetății tomitane. Un asemenea mare OM și distins caracter a fost locotenentul Virgil Sozanski.

L-am descoperit pe acest artist marinar prea puțin cunoscut dar plurivalent, printr-o suită de întâmplări, deloc întâmplătoare, îmi place să cred.
Totul a pornit de la un Certificat de botez marinăresc de un pitoresc debordant, care m-a determinat să identific și să cunosc autorul. După câtva timp în care am aflat doar un nume cu o rezonanță minoră pentru mine, am intrat în posesia „Monografiei Promoției 1959 a Școlii Militare Superioare de Marină”, apărută în 2012, la 50 de ani de la absolvire. Aici am savurat câteva mărturii și amintiri ale cadeților de odinioară.



Din cei 91 de elevi admiși, în 1959 au absolvit cursurile Școlii Militare Superioare de Marină doar 45!

Grație inginerului Ion Nae am aflat câte ceva despre cel care i-a fost nu numai coleg de facultate ci și prieten la... pafta!

Născut la 24 iulie 1933, în prima zi din Zodia Leului, la Galați, Virgil Sozanski are în siajul geanologiei familiei sale un trecut tumultuos.
Astfel, străbunicul său, comandorul Tadeusz Sozanski, a fost comandantul Arsenalului Marinei Austro-Ungare din Pola pe timpul Primului Război Mondial. În 1918 acesta revenind Italiei împreună cu întreaga Istrie, familia sa a fost expulzată din considerente politice.

Împreună cu soția și fiul lor, Marian Paul Ioan, în vârstă de 17 ani, s-au mutat în localitatea natală Storojineț, la 22 km sud-vest de Cernăuți, redevenită pământ românesc, după reunirea Basarabia cu România, la 28 noiembrie 1918.

Pe cât de mare i-a fost comandorului Sozanski bucuria întoarcerii acasă pe atât de cruntă va fi vestea anexării Bucovinei de Nord de către U.R.S.S., la 28 iunie 1940, eveniment care, de altfel, i-a cauzat moartea.

Poliglot, cunoscător a nu mai puțin de cinci limbi – franceză, germană, italiană, română și rusă – Marian Sozanski avea să ajungă peste ani traducător la Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Galați, dar cu frecvente deplasări în scop profesional la Tulcea și Sulina.

Din rațiuni lingvistice, el a fost cel care, în 1948, a predat rușilor farul, generatorul și cheile de la casa farului de pe Insula Șerpilor. Pe timpul deplasării cu o navă cu fundul plat până la insulă și înapoi la Sulina, pe o mare învolburată, timonierul rus nu l-a slăbit din ochi, minunându-se cum de nu are rău de mare.

A avut doi fii – Gildo, născut în anul 1926 și Virgil, născut în 1933, viitor ofițer de marină și artist plastic.

Cu o asemenea ascendență, Virgil - devenit Gelu pentru rude și prieteni -, a aterizat la Școala Militară Superioară de Marină din Constanţa, decis să devină un artilerist de mare... calibru.

Aici i-a avut ca mentori și instructori pe faimoșii comandori Constantin-Bibi Costăchescu, Eugeniu Bălăbănescu, Corneliu Enăchescu – “Tata Mare”, Constantin Costăchescu - „Geaga”, Constantin Chiriac, Ion Apostol, Mihail Alexandrescu, Constantin Sârbu și alții corifei din fosta elită a Marinei Regale Române.

Deşi cu mult succes la fete, surprinzător, în luna ianuarie 1958, - încă student în Anul IV -, se căsătoreşte cu Cecilia, viitor economist în cadrul Centralei ONT Litoral. Discret, „Țânțarul” va avea un singur martor la eveniment, pe colegul său cel mai apropiat, Ninel Nae.

Prezentabilul tânăr locotenent din vara anului 1959 a fost repartizat, împreună cu visele şi ambiţiile sale, la bordul unui dragor de bază, în loc de mult visatul distrugător „Mărăști”, pe care făcuse stagiu de practică în Anul III și cu care participase la o aplicație în comun cu Marina sovietică, la Caliacra.

Dar vremurile tulburi din punct de vedere politic l-au pus la grea încercare: a trebuit să dezbrace definitiv uniforma, pe 1 aprilie 1960 fiind trecut în rezervă.

Stupoare şi durere! Probabil, aceasta a fost a doua mare ratare din carieră şi viaţă, după abandonarea Facultății de Arhitectură, pe care a urmat-o prin anii 1961-63.

Pe 2 aprilie 1960 a venit pe lume Daniela, viitoare absolventă de Politehnică, astăzi reputat fizician, plecată în 1991 în Canada și stabilită ulterior în Georgia, pe tărâm american.

În schimb, în timpul liber Virgil pictează marine, icoane pe lemn și peisaje, inspirat de pictorul rus Ivan Șișkin, sculptează, confecționează machetele unor veliere faimoase, precum „Golden Hind”, ex - „Pelican”, cu care navigatorul englez Francis Drake a făcut înconjurul lumii între 1577 și 1580 și bricul „Harvey”, timone, dar și felicitări sau mărţişoare, pe care le valorifică, rotunjind bugetul familiei.

Prin anii 1966-68 a fost sunat de la Comandamentul Marinei Militare, cu propunerea de a fi reactivat, dar rana sa sufletească era mult prea adâncă. A refuzat politicos, preferând să-și continue activitatea la Institutul de Proiectări, ca proiectant și ulterior inginer, unde era apreciat și se simțea în largul său. Coleg și prieten, printre alții, cu arhitectul prof.univ. Gheorghe Vecerdea, apreciat specialist în probleme de patrimoniu al Primăriei Constanța, graficianul Dan Corneliu, Lala Bordâncă și alții.

Printre altele, Virgil Sozanski este cel care a realizat frescele exterioare și de paviment ale actualului Acvariu „Profesor Ion Borcea”, clădire emblematică a municipiului Constanța, situată în peninsulă, pe faleza de sub bulevardul Regina Elisabeta, vizavi de Cazinou.

Construit în perioada 1955-1958 după planurile arhitectului A. Bernovschi, acesta a fost inaugurat la 1 mai 1958 ca al doilea acvariu public din România, după cel care a funcționat între anii 1930 și 1940 în subsolul Muzeului „Grigore Antipa” din București.

Proiect lansat încă din perioada interbelică de savantul Ion Borcea și susținută prin campanii de presă și conferințe itinerante de comandorul Eugeniu Botez și viceamiralul Ioan Bălănescu, ca obiectiv și prioritate a Ligii Navale Române.

O perioadă îndelungată a locuit cu soția și fiica lor în gazdă, „La Turcu”, undeva prin spatele magazinului „Tomis”. Din 1973 a primit o locuință spațioasă și generoasă pentru acele vremuri, pe strada Sucevei, unde fiul său, juristul Andrei Sozanski, păstrează cu sfințenie comorile zămislite cu migală și real talent de tatăl său. Dar și altele semnate de bunicul său, la fel de înzestrat, talent moștenit și perpetuat, de altfel, și de nepoata sa, Daniela, de peste Ocean.

S-a bucurat din plin de anturajul și prietenia căpitanului-locotenent în rezervă Ion Nae, inginer în cadrul Institutului Român de Cercetări Marine, cel care, peste ani, avea să-i dedice și următorul catren:

De altfel, tot el a fost cel care l-a determinat pe Virgil Sozanski să participe la întâlnirile promoției sale - denumită în anul 2005 „Comandor Nicolae Milu”, după numele comandantului instituției din vremea cadeției lor - cea din 22-24 septembrie 1989, după 30 de ani de la absolvire, rămânând memorabilă.

Pensionar de la începutul anului 1991, după Revoluție continuă să-și îmbogăţească bugetul familiei, lucrând la un holding privat, până în 2002.
Deși zorii libertății i-au readus speranța și pofta de viață, se pare că plecarea fiicei sale în Canada l-a afectat puternic emoțional, chiar dacă mai avea alături soţia şi fiul. Cu toate că nu i-a îmbrățișat cariera de marinar, pe Andrei avea să-l învețe de toate: constelațiile și mânuirea sextantului, orientarea pe mare, confecționarea unei hărți și lucrul efectiv pe o hartă de navigație, clasele de nave, precum și fascinante capitole de istorie navală.

La 17 aprilie 2004 un cancer galopant l-a trimis în lumea celor drepţi, la numai 71 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul „Constantin Predescu” din Constanța.

Picturile inginerului Virgil Sozanski, majoritatea păstrate ca moștenire de familie sau aflate exclusiv în colecții particulare, merită pe deplin să fie incluse în patrimoniul cultural național, fiind reprezentative pentru harul și râvna unui încercat nepot de marinar, care deși nu a avut parte de gloria mării și a Marinei, le-a iubit și imortalizat în stil propriu, cu nostalgia unei resemnări neconvenționale și rafinată acuratețe pe pânzele elocinței sale și rămase, din păcate, aproape necunoscute marelui public.

Îi rog cu toată cosiderația pe entuziaștii ghizi constănțeni, ca pe timpul escalelor în fața Cazinoului, când se opresc în fața fostului restaurant al acestuia, să le explice oaspeților noștri că actualul Acvariu poartă pe frontispiciu amprenta talentatului locotenent în rezervă Virgil Sozanski, care deși plecat dintre noi, și-a pavoazat și eternizat amintirea cu aceste frumoase simboluri din lumea apelor.
Pe care a iubit-o nespus de mult dar de care, din motive politice, nu a  avut parte, precum odinioară iluștrii săi înaintași marinari.
Să-i cinstim memoria, să-l pomenim și să-l prețuim!

Bibliografie:

Sursa foto: Albumul familiei Andrei Sozanski
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 

Citește și:

Lumea marinarilor Odraslă de general. Marinarul familiei Scheletti