Lumea marinarilor Pescuitorul de mine. Cazul Johnson

          La 31 decembrie 1929 la conducerea Serviciului Maritim Român (S.M.R.) a fost adus comandorul Nicolae Ionescu-Johnson.
Cel care cutreierase aproape 20 de ani mările și oceanele lumii, pe comanda cargoului “Turnu Severin”, a pasagerelor “Regele Carol I” și “Dacia”, precum și a cargoului “Bucegi”, avea nu numai o reputație de navigator experimentat ci și un impresionant palmares de fapte de arme, pentru care fusese recompensat cu numeroase ordine și medalii.



De exemplu, în vara anului 1908, pe când deservea cu cargoul “Turnu Severin” linia Dunăre-Occident, a pescuit în Marea Ionică o mină marină, pe care a dezamorsat-o, gestul său fiind apreciat de superiori:

„Având în vedere primejdia ce această mină putea constitui pentru navigaţie şi hotărârea ofiţerului de a o lua la bord cu toate că ştia că se expune, vă rog să binevoiţi a aproba să se acorde căpitanului Nicolae Ionescu de la S.M.R. «Coroana României» în grad de Cavaler.”.

“Nu a fost marinar care să nu se bucure și să nu sărbătorească ziua înscăunării comandantului de cursă lungă Nicolae Ionescu la conducerea flotei maritime a statului – avea să-și amintească cu entuziasm, în Memoriile sale, clc Nicolae M. Balotă.
Venea în fruntea marinarilor un om capabil, bun și cinstit, ca și predecesorii săi, cu deosebirea că era îndrăzneț și mai hotărât ca toți în a lua taurul de coarne în lupta pentru mărirea parcului de vapoare.
Venea în fruntea marinei comerciale omul care promisese din tinerețe că de va veni vreodată în fruntea direcției, va ridica puterea Serviciului Maritim Român la nivelul puterii de export a țării.
Venise omul care la o consfătuire a marinarilor spusese: «Eu, de voi avea zile și voi ajunge cândva director, am să construiesc 50 de vapoare de mare tonaj pentru transportul mărfurilor noastre și le voi face asemănătoare cargourilor engleze din Compania Johnson Line.
Majoritatea produselor românești vor fi cărate cu vapoare românești, așa că tot aurul care iese din țară pe navluri luate de străini va rămâne în vistieria României noastre».”.

Rebotezat de Regina Maria

Reformele lui Johnson

          “În Direcția Generală a Porturilor și Căilor de Comunicație pe Apă (PCA), de care depindea flota maritimă comercială a țării, se formase o bandă de impostori, care a început să jefuiască exact ca în codru, furând de unde se putea și cât se putea. A rămas de pomină în lumea vechilor marinari haita inginerilor Teodor Gâlcă, Virgil Mihalopol și Cristea Niculescu – afirmă Nicolae M. Balotă – care încheiau contracte oneroase cu diferite case din străinătate, pentru a stoarce cât mai mulți bani de pe spinarea marinei comerciale, cerând și sume de 55 milioane subvenție anuală de la stat, iar pe de altă parte, intenționau să vândă toate vapoarele, din cauza neputinței și a nepriceperii în a le conduce.
Mai multe alianțe de greci și de tot felul de naționalități, toate alcătuite din afaceriști, mișunau pe culoarele Direcției P.C.A. și pe la Direcția S.M.R. pentru a se informa de capacitatea și de starea navelor. Astfel, vapoarele noastre, care duseseră faima în Mediterana și timp de 35 de ani purtaseră culorile noastre naționale aproape pe tot globul, erau acum scoase la vânzare de banda lupilor flămânzi și lipsiți de patriotism.

Imediat ce a preluat conducerea instituției, comandorul Johnson a ignorat toate jongleriile murdare ale P.C.A. și a gonit liota de samsari și afaceriști veroși care puseseră ochii pe vapoarele noastre, gândindu-se cu durere în suflet că turcii se străduiau din răsputeri să revitalizeze flota comercială, în timp ce hienele din fruntea P.C.A. puseseră gând rău S.M.R., cu gândul să obțină profituri fabuloase din vinderea vapoarelor.
Prin această acțiune fermă, comandorul Johnson a salvat S.M.R., cu riscul de a-și atrage ura profitorilor lipsiți de scrupule.
A doua decizie salutară făcută de noul dar experimentatul director al S.M.R. a fost naționalizarea agențiilor din Orient. Echipajele noastre și pasagerii care debarcau la Pireu, Haiffa, Alexandria sau Beirut, vizitau acum agențiile noastre, privind cu drag culorile naționale. Înainte vreme, Direcția S.M.R. plătea comisoane grase agențiilor străine, care încasau milioane. Astfel în primele zece luni s-a adus un beneficiu de 1.500.000 lei.

Al treilea demers a fost înființarea liniei mixte de navigație numită Levant, adică Dunăre-Constanța-Siria-Liban-Palestina-Egipt, economisind astfel de la taxele Comisiei Europene a Dunării (CED), prin amenajamentele făcute vapoarelor, câte 1.000.000 lei de fiecare navă.
A mai înființat și linia de navigație numită Arhipelag, adică Dunăre-Constanța-Volos-Pireu, economisind, de asemenea, câte 1.000.000 lei de fiecare navă anual.
În fine, a înființat linia de marfă Dunăre-Constanța-Occident-Mediterana.
Prin modificarea itinerariilor navelor de pasageri, care efectuau curse regulate, s-au economisit anual 8.000.000 lei.
O a patra măsură a constituit-o organizarea unui serviciu propriu de subzistență, care a făcut posibilă trecerea de la un deficit anual de 1.000.000 lei la beneficii de 3.000.000 lei pe an.
Dar cel mai cutezător demers făcut de comandorul Nicolae Ionescu-Johnson l-a constituit anularea faimosului contract încheiat de șleahta lupilor flămânzi din P.C.A. cu o firmă din Constantinopol, pentru aprovizionarea vapoarelor cu cărbuni la prețul de 32,5 shillingi tona! Johnson a dispus trimirea vapoarelor direct la producător, măsură care a însemnat o reducere de 9,5 shillingi/tonă, datorită noului contract încheiat de el cu mina de cărbuni din Zonguldak-Anatolia, la prețul de 23 shillingi/tonă, ajungându-se astfel la un beneficiu anual de 5.000.000 lei.
În aceeași serie de măsuri de eficientizare a managementului companiei s-a înscris și reducerea reparațiilor navelor la strictul necesar, o parte dintre lucrări fiind executate cu mijloacele bordului. Prin renovarea vaporului de pasageri «România», care a fost redat navigației cu viteza de 18 Nd, s-au economisit alte 25.000.000 lei.
Tot comandorul Nicolae Ionescu a propus înființarea Casei de Pensii pentru marinari.
Prin reducerea furniturilor de material și organizarea serviciului respectiv s-au economisit 6.000.000 lei.
În altă ordine de idei, noul director a desființat sistemul de curățătorie a albiturilor navelor, care erau trimise tocmai la București. Johnson a construit chiar în port o spălătorie automatizată, măsură care a condus la economii de 2.000.000 lei anual.
A zecea lovitură drastică data profitorilor a fost revocarea contractului oneros pentru aprovizionarea navelor de pasageri cu păcură, încheiat preferențial chiar de fostul director general al P.C.A., inginerul Ion Vardala. Prin scăderea prețului păcurii de la 79 bani/kg la 45 bani, s-a realizat un beneficiu anual de 8.000.000 lei.
Deși în timpul mandatului său țara a trecut printr-o mare criză financiară, în acele vremuri potrivnice comandorul Nicolae Ionescu-Johnson a reușit să reducă deficitul S.M.R. de la 79.000.000 lei, cât a fost în anul 1928, când navlurile erau mari și deficitele nepermise, la 36.000.000 lei.
Din subvenția bugetară de 55 milioane lei acordată S.M.R. numai pentru exploatarea navelor de pasageri, Johnson exploata întreaga flotă comercială, restituind statului 13.750.000 lei.
Prin măsurile sale radicale și un management salutar, comandorul Johnson a adus un excedent de 6.945.000 lei.”.

Monstruoasa coaliție reacționează

“În Camera Deputaților – relata peste ani clc Nicolae M. Balotă – Johnson a fost găsit nevinovat, totuși ministrul de resort, prim ministrul și regele Carol al II-lea au refuzat să-i facă dreptate și să-l repună în fruntea S.M.R.-ului […]
După dărâmarea comandorului Nicolae Ionescu-Johnson, flămânzii din conducerea Direcției Generale P.C.A. au anulat contractul cu mina de cărbuni Zonguldak și a revenit - fără nici o rușine – la vechea firmă din Constantinopol, plătind cărbunii cu vechiul preț.”.

“Johnson a fost dat la o parte de tâlhari, pentru că nu mai puteau să jefuiască banul public, din cauza vigilenței acestui om extrem de energic, cinstit, priceput și patriot – avea să constate dr. Nicolae Lupu.
Spre rușinea țării noastre, nu s-a ridicat nici un om politic mai cu pondere, care să ceară tăierea cangrenei. Nu s-a ridicat nici unul pentru că toți au furat.
În cazul Johnson, tot Parlamentul țării, în frunte cu toți miniștrii, trebuia să ceară condamnarea bandei de tâlhari și de trădători din conducerea P.C.A.-ului și să-l instaleze pe comandor în locul lor, care sunt sigur că ar fi realizat progrese extraordinare.
Continuăm însă – din păcate – să ne tăvălim mereu în aceeași mocirlă, fără să ne crape obrazul de rușine în fața oamenilor muncitori, cinstiți, patrioți și săraci, despre care ne mirăm și iarăși ne mirăm cum se face de ne mai tolerează.”.

„Domnul comandor Ionescu Nicolae, bazat pe acei binevoitori care îl ajutaseră a ocupa această funcție prin scoaterea la pensie a fostului său director, pensionare datorată și situației defavorabile creată prin presă de dl. Comandor Ionescu N., domnia sa este un mare prieten al ziariștilor și reporterilor, mai ales de la «Adevărul» și, pe de altă parte, prin situația de director al S.M.R. printre acei care aveau nevoie de solicitudinea sa în relațiile cu S.M.R., s-a crezut liber a conduce acel serviciu după capriciile sale.
Fără să consulte Direcțiunea Generală a Regiei de care depindea, dl. Comandor Ionescu în acțiunea sa și-a luat colaboratori de conducere tocmai din acei funcționari de la S.M.R. sau din afară care lucraseră la subminarea fostului director, colaboratori din nefericire rău aleși și care au contribuit la anarhia administrativă și financiară a acestui Serviciu.
Consecințele i-au fost fatale căci neregulile săvârșite au fost semnalate imediat de către consilierul controlor, iar rezultatul anchetelor Consiliului de administrație care are răspunderea și îndeosebi al Ministerului Industriei, a condus la darea sa în judecata Curții de Conturi pentru abateri administrative și mai ales financiare față de legea contabilității în ce privește conducerea cât și furniturile de cărbuni și materiale, în afară de pagubele pentru serviciu semnalate de Comisia de control în curs de cercetare.
Totuși, Consiliul având în vedere trecutul său marinăresc (sic!), l-a chemat mereu la ordine. După avertismentele și un ultimatum dat de a intra în legalitate, Consiliul, în urma raportului Direcției Generale, s-a văzut nevoit a-l desărcina de acel serviciu, punându-l la dispoziția Marinei Militare de unde era detașat și cerând un alt ofițer pentru a îndeplini această funcție, tocmai pentru a păstra tradiția de legătură cu Marina Militară.”.

În procesul intentat de P.C.A. comandorului Nicolae Ionescu-Johnson, numita Regie autonomă îi imputa acestuia cumpărări de materiale fără întocmirea formelor legale de cerere de oferte sau licitație, neîndeplinirea formelor impuse de Legea Contabilității pentru recepționarea materialelor comandate, plăți făcute fără acoperire, ordonanțare pentru sine însuși și achitarea în mod abuziv de diurne de deplasare, abuz de putere prin încheiere de contracte de navlosire de nave în condiții extrem de oneroase (?!), restituiri în mod abuziv de taxe încasate pentru transporturi efectuate de navele S.M.R. și neinstituirea de comisii de recepție pentru materiale.

Cu privire la rezultatul activității comandorului Ionescu la Regia P.C.A., directorul general al acesteia concluziona:

„Justificarea invocată mereu de dl. Comandor Ionescu cum că sub conducerea sa Serviciul Maritim a produs beneficii, față de pagubele produse de administrația anterioară cât și de cea care a urmat după domnia sa, nu corespunde adevărului, fiind numai legendă, care nu se bazează pe acte și cifre. [...]
Prin comparația rezultatelor celor trei ani, se deduce că paguba efectivă cauzată de dl. Comandor Ionescu în timpul de 1 an și patru luni cât a funcționat ca director al Serviciului Maritim Român a fost de circa 15.000.000 lei. [...]

Având în vedere că prin campania de presă ce a dus dl. Comandor Ionescu, procesul de față a ieșit din cadrul obișnuit al unui simplu proces intentat unui administrator public pentru nereguli în gestiune și a pus în mișcare întreaga opinie publică, care așteaptă să vadă ce sancțiuni se vor lua față de flagrantele abuzuri și abateri de la legi făcute de dl. Comandor Ionescu, Regia P.C.A. are credința că Înalta Curte de Conturi, conștientă de rolul superior ce-l are, va sancționa cu ultima rigoare abuzurile arătate, dând o justă satisfacție opiniei publice indignate. (sic!)”.

“Măsura puterii de muncă, a intransigenții și integrității sale și-a dat-o desigur în cele câteva luni cât a funcționat ca director al S.M.R. Este chemat în acest post într-un moment critic, când din cauza marilor deficite, ministerul de resort hotărâse să scoată la vânzare întreaga flotă comercială română. Era un act de adevărată trădare națională, pe care marii bancheri și oamenii lor îl puseseră la cale pe îndelete, socotind să înfeudeze țara și mai mult trusturilor străine.
De la început, comandorul N. Ionescu-Johnson se opune unor asemenea măsuri. Ba mai mult, procedează la naționalizarea agențiilor străine ce reprezentau în străinătate și în țară S.M.R., reduce cheltuielile de regie și întreținere, anulează o serie de contracte oneroase. Înființând unele noi linii de navigație, luptă pentru dezvoltarea legăturilor noastre economice cu țările din Orientul Mijlociu și în special cu Egiptul. Nu uită de cerințele personalului din flota comercială, înființând Casa de Pensii a marinarilor.

Toate acestea îi atrag furia afaceriștilor, care se văd dintr-o dată lipsiți de comisioanele de zeci de milioane ce le încasau din vistieria statului și mașina politică e pusă în funcțiune. Comandorul Ionescu e îndepărtat din postul său în mod brutal, pus sub o anchetă care nu a mai avut loc niciodată și împroșcat cu noroi în coloanele ziarelor pentru vini ce nu puteau fi nicidecum dovedite.
«Cazul Johnson», care a cunoscut o destul de mare amploare la sfârșitul anului 1931, a ajuns și în incinta Camerei, unde a devenit mai mult obiect de bâlci politic, conform obiceiurilor Parlamentului din țara noastră din acea vreme.
După pensionare, comandorul N. Ionescu-Johnson, stabilit de multă vreme la București, nu renunță la preocupările sale, propunând mai multe măsuri pentru îmbunătățirea navigației, printre care și aceea a organizării Serviciului pentru Salvarea Vapoarelor – SALVAMAR.”.

Omul și instituția, la final

1. Clc Nicolae M. Balotă, “România Marinară”, manuscris aflat în arhiva familiei
2. Nicolae Ionescu-Johnson, “Însemnările unui marinar”, Vol. II, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958
3. Marian Moșneagu, “Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008