Lumea marinarilor Profesorul de navigație. Petre Mureșanu, „Constanța“, „Normandie“


  • Fiul Ecaterinei și al ofițerului Vasile Mureșanu, Petre Mureşanu s-a născut la 15 octombrie 1921 la Craiova.

Inspirat de cariera tatălui său, a urmat cursurile Liceul Militar „D.A. Sturdza“ din orașul natal, la absolvirea căruia a obținut diploma de bacalaureat nr. 7009/1940.
În vara anului 1940 a optat definitiv pentru Marină, susţinând cu brio, în toamna aceluiaşi an, concursul de admitere în Şcoala Navală din Constanţa.
Ca elev al Şcolii Navale, în vara anului 1941, în condiţiile intrării ţării în război, a efectuat un prim stagiu de ambarcare la bordul distrugătoarelor.
După absolvirea şcolii şi obţinerea gradului de aspirant, la 10 mai 1942, în baza Decretului nr. 1391/1942, a fost repartizat la Depozitele Maritime, fiind ambarcat pe una dintre canonierele Diviziei de Mare.
Cu aceasta avea să participe la operaţiunile militare în campania din Est.
La 1 octombrie 1943 a fost înaintat în gradul de locotenent iar la 1 aprilie 1945 a fost mutat la Comandamentul Forțelor Fluviale, o perioadă aflându-se la comanda vedetei fluviale nr. 3 „Căpitan Mihail Romano”.

Aspirantul Petre Mureșanu, aflat la bordul monitorului „Catargiu”[1], bombardat de vedetele și aviația sovietică în zilele de 24 și 25 august 1944, avea să relateze ulterior cum s-a salvat împreună cu comandantul navei, locotenent-comandorul Dumitru Stanciu:
Monitorul era bine pus pe uscat. Am scos din casa de fier memoriile ofițerilor și am coborât pe mal. Am fugit în mlaștină când a început din nou bombardamentul urmat de mitraliere, ofițerul secund Nicolau fiind rănit.
Am plecat după aceea împreună cu comandantul, însoțiți de doi-trei oameni, înapoi la monitor. Puntea nu se mai vedea, nava ajunsese sub apă, cu turelele afară. Apa nu ajunsese la careul maiștri și la cabinele ofițerilor, dar pe punte se vedeau flăcări...
Am pornit pe uscat cu comandantul, ajunși din urmă de câțiva marinari, scăpați de mitraliere. Am trecut peste brațul Cernovca, noaptea am ajuns la Chilia Veche.”[2].
Pentru a evita să cadă prizonier, aspirantul Petre Mureșanu avea să-și amintească cum s-a dus la un barcaz care pleca în jos spre brațul Sulina printr-un canal săpat ce intra în plaur (mlaștină cu stuf):
Era un barcaz mare cu răniți și infanteriști. S-a pus pe uscat înainte de a ajunge în plaur. A ieșit de pe nisip și cum canalul dădea într-o japșe (lac), a plecat din nou pe întuneric.
A intrat apoi într-un plaur, peste care barcazul a trecut cu ajutorul unor lotci și au ajuns la Mila 23 (pe Dunărea Veche – n.r.), api pe jos, pe brațul din amonte, a ajuns la brațul Sulina și a trecut pe malul stâng al brațului.
Barcazul a venit din urmă și a ajuns cu el la Tulcea, unde s-a dus la șlepul ponton de comandament...”[3].
Scăpat teafăr din război, la 28 februarie 1946 tânărul combatant a absolvit cursurile Școlii Speciale, fiind clasificat al 13-lea din 35 de elevi, cu media 7,76.
Prin Decizia Ministerială nr. 181/1946, la 1 martie 1946 a fost mutat ca profesor în cadrele Școlii Navale.
La 1 octombrie 1946 a fost înaintat în gradul de căpitan.

Prin Înaltul Decret nr. 1826 din 29 august 1947, la 1 septembrie 1947 a fost îndepărtat din cadrele active ale Marinei, în temeiul prevederilor Legii nr. 293/1947.
Ulterior a mai fost concentrat timp de 60 de zile, în baza Ordinului M.Ap.N. nr. Z 8291/1948, la Grupul Navelor Dezarmate și ca ofițer secund pe torpilorul „Smeul” (1 octombrie – 1 noiembrie 1948).
 

Mentorul viitorilor navigatori

 

În anul 1947 a fost numit comandant al Grupului de Nave de Salvare şi Ranfluare din cadrul Direcţiei Porturilor Maritime, din portul Constanţa.
În această calitate a avut posibilitatea să participe la o serie de lucrări de ranfluare, precum scoaterea epavei unei nave scufundate în faţa plajei Tataia sau recuperarea căldărilor din epava remorcherului „Ovidiu”, ambarcaţiune care s-a scufundat în portul Constanţa, în vara anului 1916, lovindu-se de o mină.

Atras de cariera didactică, în aceeaşi perioadă a a fost numit director de studii şi profesor de fizică şi navigaţie la Şcoala Medie Tehnică de Marină, care a funcționat în portul Constanţa în perioada 1949 - 1955. În această calitate și-a pus cunoştinţele și experiența dobândită în slujba pregătirii câtorva promoţii de viitori specialişti ai Marinei și nu numai.
Printre erudiții mei profesori din Școala Medie Tehnică de Marină Constanța, Petre Mureșanu, directorul de studii, era o figură, oarecum, aparte – avea să menționeze peste ani Valerié Timofei, unul dintre discipolii săi.
Vijelios și agitat în permanență, își merita pe deplin porecla - care îi și plăcea, de altfel - de „«Normandie»... sub presiune”. E drept că mai avea una, de circulație mai largă: Bau-Bau!
Aceasta explica groaza pe care ne-o insufla prin vocea-i de stentor și aparițiile sale neașteptate în cele mai insolite cotloane ale școlii, pe unde noi ne mai ascundeam la câte un chiștoc. Mult mai târziu aveam să descopăr o mare sensibilitate, ce sălășluia într-un trup pe măsură.”[4].
Cu domnul director de studii Petre Mureșanu, cu care nu am avut ore, fiind mașinist, am avut o singură tangență – avea să-și amintească la 5 ianuarie 2016 Mircea Haneş, absolvent promoţia 1955, viitor tehnician auto.
La o oră a minunatei Dive, doamna profesor Sarah Grosu, eu, pentru a fi mai demn de luat în seamă, cu o oglindă sprijinită în spatele unui elev și cu un pieptene, care nu îmi lipsea niciodată din buzunar, îmi aranjam freza. În acel moment domnul Mureșanu, prin geamul de la ușa ce separa holul de clasă, privea, dar nu spre mine, ci spre «serafica»doamnă.
În același timp a observat un «plebeu», care făcea, în viziunea sa, un gest necugetat. A deschis ușa și, cu un gest acuzator, mi s-a adresat: «- Elev, te duci și te tunzi!».
Vai mie, ce palmă pentru mine, primită în fața Divei și a colegilor de clasă!
Am plecat la frizerul Kiazim, dar... m-am rotunjit și nu m-am tuns zero, cum suna verdictul.”[5].
Tot Valerié Timofei avea să mai adauge:
Petre Mureșanu, directorul de studii, mi se părea un uriaș, cu mâini pe măsură, cu pulpanele hainei descheiate fluturând, cu ochi exoftalmici și glas de tunet, bântuind culoarele în căutarea vreunui rătăcit întârziat sau ascuns la ... o țigară.
Toate acestea: mărimea, stabilitatea, viteza de deplasare și veșnica sa disponibilitate la harță, meritau porecla de «Normandie sub presiune», aluzie la celebra navă, mândria flotei franceze, cu un sfârșit nedemn într-un incendiu din portul New York, după ce fusese rechiziționată de autoritățile americane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. (La fel de nedemn a sfârșit și motonava «Transilvania», una din „perlele Mării Negre“ în portul Galați).
Spre deosebire de această poreclă, care se pare că îi plăcea, una, cu o mult mai mare circulație pentru noi, era de Bau-Bau.
Nu mai știu ce ne preda. Parcă Navigație. Dar holtei bătrân cum era pe vremea aceea, mi-l amintesc ca promotor de spectacole de teatru și susținător fervent al echipei noastre sportive. Nu știu de ce nu excelam în fotbal. Aveam în schimb echipă bună de volei, baschet și handbal; în 11 jucători (nu se inventase cel în 7 jucători de astăzi), iar Bau-Bau era nelipsit de la meciuri.
După desființarea școlii s-a îmbarcat pe navele de pescuit oceanic și în postura de comandant pe una din ele l-am întâlnit în Tulcea. Între timp mă maturizasem, iar omul din fața mea era mai degrabă un bătrânel decât un Bau-Bau.
... Căsătorit târziu și dintr-o mare iubire, moartea soției i-a grăbit și lui sfârșitul.
Fie ca «Normandie» să se odihnească liniștită în apele portului stelar![6].
Și o altă evocare a atmosferei în care trăiau și se instruiau mulți dintre viitorii comandanți de cursă lungă din flota comercială postbelică a României:
Am rămas cu ferma convingere că macaroanele au constituit baza dezvoltării navigației române de după 1944. Amestecate cu zahăr sub formă de desert, cu urme vagi de carne drept surogat de spaghetti bologneze, dar mai ales amestecate cu brânză, părea că acest ultim fel reprezenta ultimul rafinament al tantei Solovei, cu care eram «fericiți» de vreo patru ori pe săptămână. Ba, în zilele de practică la navă, acest fel ni se dădea și dimineața, chipurile ca supliment de îmbarcare, Macaroane și pâine cu ceai de zahăr ars!
Două evenimente cumulate au dus la declanșarea unor greve spontane ce a întrerupt pentru moment alternanța liniștită și continuă a seriei macaroanelor sub diferite forme.
Macaroanele, deși cu brânză, surpriză, aveau și «carne», provenită din fierberea unor dolofani și albi viermișori proveniți din necunoscute procedee de fermentare și păstrare a brânzei.
Acest incident asezonat cu zvonul că Vasilica, ospătărița noastră, ar suferi de o rușinoasă boală venerică, a umplut paharul. Vacarmul iscat de aruncatul furculițelor și fluturarea castroanelor pe la nasul Vasilicăi au grăbit apariția intempestivă a directorului Sârbu. În liniștea prevestitoare de furtună care însoțea fiecare apariție a sa, acesta înșfacă farfuria din fața lui Tunaru, dă la o parte și alege într-o grămăjoară toți viermii și, clefăind satisfăcut, înfulecă întreaga porție de macaroane. «- Ci ari, bă golanilor, mâncarea? Iar lingurilii și furculițilii stricati vor fi imputati!».
Așa a fost spartă greva Marinei Comerciale Române, prima din istoria de după 1944!
Macaroanele și-au continuat mersul lor triumfal și diurn, servite de aceeași Vasilică zâmbitoare, confirmând încă o dată zicala marinărească : «Ce e val, ca valul trece!».
Povestea se leagă cu o zi de practică. Sosiți de la masă, facem manevrele de plecare de la cheu sub privirile de vultur și picioarele rășchirate pe puntea de comandă ale lui Mureșanu, în timp ce în comandă, [Nicolae] Mărăcineanu, plictisit, suge impasibil din chiștocul de trabuc. Alunecând pufăind pe lângă caice turcești burduhănoase și încărcate cu cherestea ce depășea cu mult suprastructura lor jegoasă și, de îndată ce dublăm farul, marea ne ia în primire cu un surâs de gradul 5!
«Neptun» geme împleticindu-se în opturi, amenințând să-i iasă niturile de ciudă! Noi, cei de pe punte, executăm un balet grotesc în încercarea de a ne ține pe picioare, agățându-ne disperați de orice întâlneam în pendularea dintr-un bord în altul.
Mureșanu se încăpățâna să-mi ceară să iau un relevment la nu știu ce clopotniță, pe care numai el o vedea. Alidada devenise un obiect ostil în mâinile mele, clopotnița se muta repede în dreapta și stânga ochilor împăienjeniți, iar golul din stomac ajungea la nivelul maxim admisibil. Las dracului alidada și pe Mureșanu și mă reped într-un bord. De la înălțimea punții de comandă mă «răstesc» în jos, peste colegii înșirați și ei din motive similare, de-a lungul copastiei. Sunt prea vlăguiți să mai protesteze. Doar privirea mirat-întrebătoare a lui Tibi Pecurariu se îndreaptă către puntea de comandă.
Din nasu-i mare și vulturesc atârnă o macaroană lungă cam de patru centimetri, demonstrând deopotrivă legătura anatomică dintre gură și nas, precum și meniul servit de dimineață: macaroane cu brânză.
Nea Mâra, șeful de echipaj, nechează înveselit: «- Bă leat, nu v-am spus să „dați la pești“ în bordul de sub vânt?!»”[7].
 

Ora de marinărie

Colonelul în retragere Nicolae C. Dinu, unul dintre absolvenții Școlii Medii Tehnice de Marină, a consemnat în una dintre cărțile sale:
„«- Astăzi vom încerca să pătrundem în tainele marinăriei“ - și-a început profesorul Petrică Mureșanu lecția care avea să ne țină cu respirația tăiată timp de două ore. Vom afla astfel cum se descurcă marinarii pe întinderile de apă și care sunt mijloacele pe care le au la îndemână».
În timp ce vorbea, a întins pe tabla neagră o hartă mare a globului pământesc pe care puteai vedea toate mările, oceanele și porțiunile de uscat cunoscute de om.
«- Mai întâi să vedem care sunt căile navigabile folosite în mod curent de marinarii din lume pentru a se deplasa de la un loc la altul pe glob». Și mâna sa a început să plimbe peste hartă indicatorul lung care se oprea de fiecare dată în locurile pe unde intrau și ieșeau aceste drumuri, specificând strâmtorile, porturile, capurile de continente sau istmurile.
Noi îl urmăream fascinați, visând în acelaș timp, la călătoriile viitore, într-o liniște desăvârșită.
«- Drumurile peste mări se străbat cu ajutorul vapoarelor – a continuat profesorul, înșirând toate tipurile acestora, începând cu barca, corăbiile și până la navele de capacitate mare destinate transportului de mărfuri și persoane. Toate navele sunt construite după o concepție care să le permită o deplasare ușoară și în deplină stabilitate pe orice vreme și cu maximă eficiență, având în vedere scopul propus. Dar ce este nava? Este un corp plutitor care, scufundat în apă total sau parțial se menține în echilibru stabil conform principiului lui Arhimede și se deplasează de la un loc la altul cu ajutorul unui propulsăr oarecare; elice, zbaturi (sau turbină eoliană).
Corpul navei se mai numește cocă și se construiește ca și corpul omensc, pe o osatură; coloana vertebrală a navei este chila care are mai multe adaosuri de rezistență: contrachilă, carlingă, varangă, în care se încastrează coastele de formă curbată; capetele de sus ale coastelor se unesc între ele cu ajutorul traverselor care sunt susținute de niște stâlpi verticali denumiți pontili ș.a.m.d.
Și indicatorul profesorului trecea peste schița cu nava descompusă în elementele ei pe care noi le primeam ca o comoară de noutăți.
Dintre colegii mei, unii erau mai aproape de realitate cu denumirile, întrucât se născuseră pe lângă Dunăre sau mare, dar cei de la munte, de prin Transilvania sau Moldova priveau buimaci, nu erau familiarizați nici cu bărcile și erau îmbujorați la față și mirați. [...]
Vom continua lecția următoare despre catarge, vele, piese auxiliare care deservesc nava», a mai spus profesorul.
Când acesta a părăsit clasa, discuțiile au continuat între noi pe timpul întregii pauze, unii apreciind profesia aleasă, alții evidențiind pericolele ce însoțesc o astfel de întreprindere temerară peste mări și oceane.
- Aici noi jonglăm cu monoame, binoame, trinoame și polinoame, ecuații de gradul I și II, ecuații bipatrate și logaritmi, certându-ne cu hârtiile, dar pe mare nu este de glumit! a spus Ster Doru, un coleg din Satu Mare, care încă nu se dezbărase de expresiile sale, zise în dialect ardelenesc, dându-ne adesea prilejul să facem glume pe seama lui, mai ales când spunea «am fost la tunjerie», în loc de frizerie.
- Nu te zburli, măi, așa! îl apostrofa Blaj Victor, un mucalit de prin orașul Roman. Păi nu-ți trebuie logaritmi și toate celelalte calcule matematice pentru a reuși să faci măsurători cu aparatele de bord de pe nave? Tu nu l-ai auzit pe director câte calcule face un comandant pentru a afla punctul de stație al navei și corecția drumului și altele, până când să ajungi la destinația propusă?
- Lasă-l, Victore, nu-l mai certa atâta, că și așa tot nu va ajunge el comandantul navei!
- Până să ajungem noi acolo mai trebuie să treacă apă pe gârlă, a intervenit Mircea Dragoș, care asista la ciondăneala lor. [...]
La orele următoare, profesorul Petre Mureșanu ne-a prezentat catargele, velatura navei, macarale, bigi, palancuri, apoi despre bărci și centuri de salvare, precum și despre manevrarea velelor cu școte, fungi, mure; în ora următoare am învățat despre guvernarea navei, principala piesă fiind cârma. /.../
Deși dădea multe date tehnice, profesorul știa să ne prezinte anumite fapte și întâmplări încât ne închipuiam că ne aflăm în călătorii reale unde ne foloseam de aceste cunoștințe.
Ora de navigație se transforma într-o incursiune adâncă în meseria ce ne aștepta. /.../
Petre Mureșanu vorbea rar, puțin tunător, dar melodios; glasul lui avea inflexiuni ușor ironice, însă noi știam că glumește și-l ascultam cum formula clar orice noțiune pentru care nu se zgârcea niciodată cu explicațiile.
Nu obișnuia să stea la catedră mai mult timp decât îi cerea să facă prezența în catalog; în rest, se plimba printre pupitrele noastre bine aliniate sau desena pe tablă figurile care însoțeau expunerea sa.
În el pulsa viața. Era înalt de peste 1,90 metri, robust și mereu bine dispus, avea distincție, sobrietate, măsură și spirit...”[8].
 

Călător în jurul lumii

Odată cu construcţia în 1964, în Japonia, a primelor două traulere româneşti „Constanţa” şi „Galaţi” şi punerea bazelor flotei de pescuit oceanic, Petre Mureşanu începe un nou tip de activitate, obţinând aprobarea de a fi ambarcat în această flotă.
Trimis în Japonia, pentru a face parte din primul echipaj al traulerului oceanic „Constanţa”, construit în docurile Șantierului Naval „Hitachi” din Osaka, întreprinde cu această ocazie primul său ocol al pământului, parţial aerian, pe deasupra calotei polare nordice, parţial la bordul navei „Constanţa”.

Cu douăzeci și doi de ani în urmă făceam parte din echipajul traulerului «Constanța», una din marile nave românești din acele vremuri, de 2400 tone capacitate, aflată în prima cursă transpacifică, de la nord la sud, făcută de un vapor românesc – mărturisea în prima sa carte clc Petre Mureșanu.
Astăzi (1986 – n.n.) sunt comandantul uneia din navele de tonaj mijlociu ale actualei flote comerciale române, vrachierul «Blaj» de 55000 tone capacitate.
În această perioadă, am trecut de câteva ori Cercul Polar Arctic.
De peste treizeci de ori am traversat Ecuatorul prin trei mari oceane.
Am ocolit Africa pe la Capul Bunei Speranțe, pe vreme frumoasă, pe furtuni sau prin cețuri.
Am străbătut Oceanul Indian pe nenumărate drumuri.
Am pătruns în Extremul Orient, în porturile din Marea Chinei și din mările Japoniei.
Am avut sub ochii mei Calota Polară și am făcut parte din primul echipaj românesc ce a ajuns în mările continentului austral.
Am ascultat povestea mărilor când vântul, șuierând prin sarturile navei, cânta pe strunele catargelor, melodii din marea rapsodie a vechilor corăbieri.
Iar în șoaptele valurilor am ascultat, sub calmul razelor de lună, sau navigând sub draperiile mov-liliachii ale aurorelor boreale, baladele corsarilor și epopeea navigatorilor dechizători de drumuri prin înghețata împărăție din lumea «Tăcerii Albe».
Dar, în tot acest timp, navigând cu diferite nave, am transportat peste două milioane de tone mărfuri între multe porturi ale lumii.
Și tot cu nave românești, am pescuit câteva mii de tone de pește în banchiza polară, în apele tropicale africane, pe marile bancuri de la Terra Nova, sau prin mările australe pline de exotism polinesian.”[9].
Pe timpul acestui voiaj îşi descoperă pasiunea pentru cercetarea în domeniul geografic, fiind admis ulterior ca membru corespondent al Societăţii Regale de Geografie din Londra.

Tot în flota de pescuit oceanic, Petre Mureşanu a fost ambarcat la bordul traulerului „Galaţi”, în funcţia de comandant al acestuia.
Ulterior a fost ambarcat ca secund pe motonava „Transilvania” şi la comanda mai multor nave comerciale, printre care mineralierul „Reşiţa” de 25.000 tone, navă tot de construcţie japoneză, cu care, timp de opt luni, a transportat minereu de fier între Narvik - Norvegia şi Germania.
În iunie [1978] am recepţionat prima navă din clasa mineralierelor de tip «Tomis», construită la Galaţi, nava «Blaj», cu un tonaj de 54.615 tdw, plecată în prima cursă, sub comanda căpitanului de cursă lungă Petre Mureşanu[10] – va consemna în Memoriile sale clc Nicolae Romulus Moise.

Fin observator şi inspirat narator al întâmplărilor pe care le-a trăit în timpul lungilor sale voiaje, comandantul de cursă lungă Petre Mureşanu a reuşit să-şi aștearnă pe hârtie amintirile şi impresiile adunate într-o viaţă de navigator, pe mările şi oceanele lumii, pe care în anul 1986 le-a publicat în volumul «Călătorie la antipod», despre care academicianul dr. Mihai Băcescu aprecia:
Cartea «Călătorie la antipod» a comandantului Petre V. Mureșeanu, pe lângă că ne prezintă într-un stil curgător peripețiile și activitatea primului trauler românesc și ale primilor români ce-au pescuit în apele îndepărtate ale Noii Zeelande, executând pentru prima oară complicatele operații ale traulării oceanice de fund, este și un izvor de observații utile asupra mărilor și insulelor din Vestul Pacificului.”[11].
În acelaşi timp, fiind invitat de Universitatea Cultural-Ştiinţifică din Bucureşti, a avut posibilitatea de a-şi face cunoscute experienţele trăite, în faţa unui public larg, printr-un ciclu de conferinţe însoţite de proiecţii, ţinute în sala Fundaţiei «Dales».
După pensionarea sa, în anul 1987, Petre Mureşanu a continuat să fie legat sufleteşte de Marină, devenind, odată cu reînfiinţarea în 1990 a Ligii Navale Române, membru al acestei asociaţii.

Câţiva ani mai târziu, la 24 septembrie 1995, cel care, ani la rând, cutreierase apele Terrei, se stingea din viaţă, la București, în urma unei afecțiuni cardiace.
 
Bibliografie:
 
  1. Nicolae Koslinski, Raimond Stănescu, „Marina Română în al Doilea Război Mondial (1939 – 1945)”, Volumul III (1944 – 1945), Editura Modelism Internațional, București, 1998
  2. Ion Dumitru, „Antologia revistei «Tânărul Marinar» 2007 – 2012 & Addénda”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016
  3. Ion Dumitru, „Un destin între destine. Preludii între copilărie și adolescență. Fragmente. Oameni pe care i-am cunoscut... ”, Vol. I, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
  4. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
  5. Nicolae Romulus Moise, „O jumătate de veac în Marină”, Volumul II, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
  6. Petre Mureșeanu, „Călătorie la antipod”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
Lumea marinarilor Supraviețuitorul. Titus Stănescu, Suez, „Transilvania”
 

[1] Pe 25 august 1944, nava fusese mitraliată de vedete și bombardată de aviația sovietică, ajungând cu prova pe uscat, pe malul Ostrovului Babina, la km 23. Din  rândul echipajului s-au înregistrat 5 morți și 13 răniți.
[2] Nicolae Koslinski, Raimond Stănescu, „Marina Română în al Doilea Război Mondial (1939 – 1945)”, Volumul III (1944 – 1945), Editura Modelism Internațional, București, 1998, p. 90.
[3] Nicolae Koslinski, Raimond Stănescu, Marina Română în al Doilea Război Mondial (1939 – 1945), Volumul III (1944 – 1945), Editura Modelism Internațional, București, 1998, p. 101 – 102.
[4] Valerié Caradobre-Timofei, „«Normandie» ... sub presiune”, în Ion Dumitru, „Antologia revistei «Tânărul Marinar» 2007 – 2012 & Addénda”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016, p. 88-89.
[5] Mircea Haneș, „Amintiri, nostalgii...”, în Ion Dumitru, „Antologia revistei «Tânărul Marinar» 2007 – 2012 & Addénda”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016, p. 52.
[6] Valerié Caradobre-Timofei, „Normandie... sub presiune”, în în Ion Dumitru, „Antologia revistei «Tânărul Marinar» 2007 – 2012 & Addénda”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016, p. 88.
[7] Valerié Caradobre-Timofei, „«Macaroane cu brânză”, în Ion Dumitru, „Antologia revistei «Tânărul Marinar» 2007 – 2012 & Addénda”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016, p. 92 - 93.
[8]Nicolae C. Dinu, „Ora de marinărie”, în Ion Dumitru, „Antologia revistei «Tânărul Marinar» 2007 – 2012 & Addénda”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016, p. 232-236.
[9] Petre Mureșeanu, „Călătorie la antipod”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 10.
[10] Nicolae Romulus Moise, „O jumătate de veac în Marină”, Volumul II, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017, p. 594.
[11] Dr. Mihai Băcescu, „Introducere”, în Petre Mureșeanu, „Călătorie la antipod”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 7.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Regal livresc la Pontul Euxin Gala premiilor „Clubului Amiralilor“ (galerie foto)

29 Nov 2021 485

Lumea marinarilor Sărmana noastră „Transilvanie”. „Ardeal”, „Basarabia”, „Transilvania” (galerie foto)

26 Nov 2021 829

Lumea marinarilor Canalul care a schimbat geografia României. Poarta Albă - Midia - Năvodari (galerie foto)

19 Nov 2021 1911

Lumea Marinarilor Promoția 1984 a mai pierdut un camarad. In Memoriam Comandor Olteanu Constantin

13 Nov 2021 7450

Lumea marinarilor Comandanții unici ai Portului Constanța (III) Teofil Pop, inginer, atașat militar

12 Nov 2021 1803

Lumea marinarilor Lordul s-a îmbarcat pe corabia veșniciei. In Memoriam Viceamiral Anghel Petru

08 Nov 2021 2423

Doliu în lumea marinarilor. S-a stins din viață un fost șef al Statului Major al Comandamentului Marinei Militare

06 Nov 2021 4362

Lumea marinarilor Comandanții unici ai Portului Constanța (II). Ioan Pasidea, inginer militar

05 Nov 2021 1903

Lumea marinarilor Comandanții unici ai Portului Constanța (I). Neculai Hîrjeu, „Woody”, Ceaușescu (galerie foto)

29 Oct 2021 2776

Lumea marinarilor Ieșirea din beznă. In Memoriam Pavel Coruț (galerie foto)

28 Oct 2021 10105

Lumea marinarilor Ctitorii primului muzeu naţional din Dobrogea. Muzeul Marinei Române, Mangalia, 1965 (galerie foto)

25 Oct 2021 2287

Lumea marinarilor Marea de la ţărmul inimii. Gheorghe Ioniță, vedetist, sociolog

22 Oct 2021 1768

Lumea marinarilor Coșmarul unui marș pe muchie de cuțit. Nicolae Moise, 23 august, „Gloria”

15 Oct 2021 2478

Lumea Marinarilor Moștenirea lui Barba Bibicu. Benone Barbu, „Rostock”, „Gloria” (galerie foto)

08 Oct 2021 3003

Ziua Maritimă Mondială Webinar mondial prin care se va sublinia rolul important al eroilor mării și ai civilizației umane

30 Sep 2021 689