Lumea marinarilor Să ne încredem doar în șansă? Bătălia păcii și a războiului pe mare

22 aprilie 1943. Predarea comenzii navei-bază Constanța. Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

          Vânzoleală mare deunăzi în apele Mării Negre. Cu o navă militară de concepție și construcție românească, care face toți banii, pe post de vedetă media. Și în care lumea pacifistă își pune toate speranțele...
 Războiul din Ucraina ne-a readus la o realitate și niște adevăruri nu tocmai confortabile. Iar una dintre întrebările care ne frământă este, evident: Avem cu ce ne apăra frontierele noastre maritime și fluviale?
          Pentru că nu sunt cel mai în măsură să ofer analize profunde și soluții pertinente la ceea ce se întâmplă astăzi în apele bântuite de minele marine ale Pontului Euxin, vă propun să facem recurs la istorie. Prin vocea și raționamentele celui ce a fost căpitan-comandor Gheorghe Mocanu.
Acțiune de minare în Marea Neagră. Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

Cine a fost Gogu Mocanu?

Mai întâi de toate, vă propun să faceți cunoștință cu personajul invocat.
Pentru obiectivitate, redau propria sa declarație, dată la 26 august 1947, organelor de anchetă privind activitatea sa legată de Cercul Profesional Militar al Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de acuzat în procesul intentat contraamiralului Horia Macellariu, fostul său comandant de elită:
Sunt născut la Constanţa în anul 1905, luna noiembrie, ziua 9. Părinţii mei: Gheorghe Mocanu, funcţionar public, decedat în anul 1933; Angela, actualmente Ghica, domiciliată în com. Ferdinand, jud. Constanţa. Am o soră, Elvira locotenent-colonel Navasart, profesoară de liceu. Căsătorit prima oară cu Elisabeta (Theohari) Oprescu, divorţat. Doi copii, fete: Ioana, 19 ani, studentă şi Maria, 17 ani, elevă. Căsătorit a doua oară cu Madeleine Nichifor, copil o fată de 2,5 ani.
          Şcoala primară la Constanţa, la Liceul „Mircea cel Bătrân” (liceu real). În Şcoala Navală în anii 1922-1924. Primii trei ani de ofiţer ambarcat pe bricul «Mircea» (vechi), când am făcut Școala Specială.
Din 1924 până în 1927 am fost fie ambarcat la Constanţa sau în voiaje de instrucţie, fie în oraşul Constanţa la unitate (şcoală). Voiaje de instrucţie în Marea Neagră, Egee, Mediterana şi Adriatica (1925).
Căsătorit prima oară în 1927, apoi iarăşi ambarcat pe N.M.S. «Mărăşeşti», ca ofiţer la bord un an. În anul 1928 la Baza Navală şi Divizia de Mare Constanţa.
În anul 1929-1930 la Institutul Militar de Educaţie Fizică Bucureşti.
În 1930 ofiţer de cadre la Şcoala Navală, după ce în 1928 fusesem avansat locotenent. În Şcoala Navală am fost ofiţer de clasă şi profesor.
          În 1930 ambarcat pe N.M.S. «Constanţa» ca vas de instrucţie, având funcţia de instrucţie pentru elevi. Şcoala Navală – voiaj în Marea Egee şi Mediterana cu acest prilej.
În toamna 1930 şi iarna 1930-1931 cu N.M.S. «Constanţa» la Fiume pentru recepţia submarinului «Delfinul». Reîntors în ţară, continui ambarcarea pe N.M.S. «Constanţa» până în toamna 1932, când sunt ambarcat pe N.M.S. «Regele Ferdinand» ca ofiţer cu navigaţia, apoi comandant secund, iar în 1934 ca ofiţer cu operaţiile la Escadrila de Distrugătoare, ambarcat pe aceeaşi navă.
Între timp, în 1933, luna martie, divorţasem.
          În anul 1934, septembrie, debarc de pe distrugătorul «Regele Ferdinand» şi sunt mutat în Marele Stat Major, Secţia a II-a, Biroul Cifru şi Marină. Rămas în această funcţiune până în 1936 toamna, când încep stagiile pentru Şcoala Superioară de Război, unde reușisem. Aceste stagii au fost executate la Apărarea Fixă Maritimă, submarinul «Delfinul», distrugătorul «Regina Maria», Regimentul «Mihai Viteazul», Şcoala de Trageri Artilerie şi întreg anul 1937-1938 ca ofiţer cu operaţiile (avansat căpitan în 1937) pe N.M.S. «Regina Maria», la Escadrila de Distrugătoare.
În ianuarie 1938 am participat ca ofiţer cu navigaţia la furtuna din Marea Neagră, pe N.M.S. «Regina Maria», cu Voievodul Mihai, plecat la Atena cu această navă.
În mai 1938, nava intră în reparaţii la Malta, unde am rămas până în septembrie 1938.
          În noiembrie 1938 încep cursurile Şcolii Superioare de Război, pe care le absolv în 1940. În tot acest timp am stat în Bucureşti, locuind întâi în oraş şi apoi la Şcoala de Război.
Am fost brevetat ofiţer de stat major în luna aprilie 1941 şi repartizat la Marele Stat Major, Statul Major al Marinei şi la Comandamentul Marinei Regale. În acelaşi timp am fost numit profesor la Şcoala Superioară de Război.
La Comandamentul Marinei am îndeplinit funcţia de subşef al Diviziei Operaţiuni la începutul operaţiunilor din 1941, apoi şef al Biroului 2, până în aprilie 1942.
În aprilie 1942 am luat comanda N.M.S. «Constanţa», pe care am deţinut-o până în aprilie 1943. Între timp, fusesem avansat locotenent-comandor.
Din aprilie 1943 şi până în ianuarie 1944 am funcţionat la Subsecretariatul de Stat al Marinei, Biroul Studii.
În octombrie 1943 m-am recăsătorit.
          În ianuarie 1944 am fost numit ofiţer profesor în cadrele Şcolii Superioare de Război. La suspendarea cursurilor din mai 1944, am fost numit şef de stat major al Litoralului Maritim, unde am funcţionat până în decembrie 1944, dată la care am revenit profesor în cadrele Şcolii Superioare de Război. Am predat în mod continuu «Istoria maritimă», «Tactica Generală Navală» şi «Strategia Maritimă». În continuare am predat «Tactica Forțelor Maritime, Forţelor Fluviale şi Vaselor de Suprafaţă».
În aprilie 1945 am cerut şi obţinut să fiu trimis pe Frontul de Vest, unde am funcţionat la Armata I, ca ajutor al Biroului Operaţii.
          M-am întors cu armata în vara lui 1945 şi am revenit la Şcoala Superioară de Război, ca profesor în cadre. Am funcţionat apoi ca profesor în cadre şi ca şef al Secţiei de Marină al Şcolii Superioare de Război, până la trecerea în cadrul disponibil, în luna august 1946.
După această dată am rămas necontenit în oraşul Bucureşti.
          Ca publicist am scris la revistele de specialitate marină şi armată, articole militare tehnice, tactice şi strategice încă de la gradul de locotenent. În 1939-1940 am scris 3-4 articole la „Timpul” (caracter naval) şi apoi regulat la „Facla”, până la suspendarea acestuia de către legionari.
Am colaborat ulterior la „Revista Familiei” (1941-1944) şi la Dicţionarul Politic” al „Curentului” (15-20 cuvinte cu caracter naval sau marinăresc geografic) şi la ziarul „Evenimentul”, tipărind și câteva broșuri cu acelaşi caracter militar: „Strategia Mării Negre” şi „Strategia Mediteranei”, pe care le-am pus în vânzare sau le-am împărţit.
Am scris numeroase articole de ordin naval şi marinăresc cu caracter strategic şi tactic în „România Militară”.
          După trecerea în cadrul disponibil, am colaborat la ziarul „Dreptatea”, scriind cronica externă, regulat zilnic, director fiind Nicolae Carandino, pe care-l cunoaştem de la „Dicţionarul Politic
”.
Strategia Mării Negre. Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu


Pavăză la gurile Dunării

         
Așadar, Gogu Mocanu – ofițer, profesor și publicist - o persoană avizată din mai toate punctele de vedere. Într-o Conferință prezentată la Universitatea Radio, la începutul anului 1943, tânărul locotenent-comandor Gheorghe Mocanu analiza, cu argumente credibile, situația la zi a Marinei de Război.
Veghe în larg. Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Sub titlul „Puternici la Marea Neagră, prin Marina puternică”, ofițerul considera că

Acesta este rostul prezenței noastre la «Marea cea mare», după cum îi spunea Mihail Kogălniceanu, atât ca interes național, cât și ca misiune europeană (sbl.ns.).
Altfel, nu am putea invoca dreptul nostru de ieșire cât mai largă la mare, decât pe baza trecutului istoric, care oricât de categoric, nu ar fi capabil nici să umple buzunarele economiei naționale, nici să garanteze încrederea pe care țările europene au manifestat-o întotdeauna, în noblețea și în puterea pazei noastre de la gurile Dunării.
Din fericire, numărul celor care contest necesitatea Marinei Române a scăzut și nu interesează mai mult decât ca noște fenoimene de curiozitate intelectuală. În trecut însă, trebuie să o reamintim, oricât ar părea de bizar, idea de Marină românească a avut dușmani. Nu știm pe seama cărei mentalități să punem acest sentiment de neexplicat, dacă frica de apă sau frica de necunoscut, sau amândouă, au făcut pe mulți dintre oamenii noștri politici și dintre intelectualii de frunte să refuze orice credit material sau moral în acest domeniu, mergând până la a blestema pământul învecinat cu marea, întocmai ca vracii înmărmuriți și furioși în fața unei scântei electrice.

Vremurile acelea au trecut, însă și ura sau frica pentru lucrurile mării ne dau aceeași nostalgică senzație ca și manifestările ostile ale diligenței împotriva drumului de fier.

 
*
*       *
Dar dacă înainte de a începe acest război bătrânii marinari români, acei pionieri neînfricați și perseverenți cu toată vitregia vremurilor, au reușit să spulbere ura și teama, nu putem spune că îndoiala, un sentiment la fel de neprielnic Marinei noastre, nu sălășluia în sufletele multora.
Ca să vorbim pe șleau, mulți marinari chiar, se îndoiau de eficiența Marinei noastre de Război și de Comerț, pe vreme de criză și, mai cu seamă, pe vreme de război.
Ne vom permite să nu vorbim despre pace, fiindcă oamenii de interes și de bună credință nu se puteau îndoi de valoarea Marinei de Comerț cel puțin, într-atât de elocvente erau cifrele, iar în ceea ce privește Marina de Război, oricât credit i s-ar acorda din timp de pace, s-a văzut chiar la marile puteri maritime, că acesta poate fi zadarnic și înșelător.
Deci o îndoială care purta titlul – îndeajuns de justificat: Ce va face biata Marină Română când va izbucni un conflict armat cu primejdiosul vecin de la Nord-Est?
Desigur că, hotărâți la sacrificiu, marinarii noștri elaborau planuri cutezătoare, dar câți erau convinși de reușita lor și câți nu blestemau neînțelegerea celor ce au neglijat Marina și nu au urmărit cursa înarmărilor navale rusești?
 
*
*             *
 
Acum, după un an și jumătate de război, în fața unor rezultate miraculoase, când datorită unor forțe navale mult inferioare, dar unei prevederi, unei concepții, unei întrebuințări fără cusur, stăpânim bazinul apusean al Mării Negre, avem cuvânt în regiunea centrală și ne infiltrăm până în oglinda Caucazului, când sub loviturile noastre au sucombat puternice unități, afectând grav forța combativă navală sovietică, iar a noastră a rămas intactă, îndoiala asupra eficienței Marinei noastre în timp de război s-a șters și a făcut loc în toate sufletele unei certitudini limpezi și luminoase.
Căci ne punem întrebarea: Dacă această Marină, mică, ale cărei calități, a cărui activitate continuă și îndrăzneață a putut obține rezultatele cunoscute, ce s-ar fi întâmplat dacă posedam acele unități necesare, de suprafață, submarine și în aer, care corespundeau intereselor și poziției noastre sud-est europene?
Să nu uităm că rezultatele pe care le-am enumerat mai sus sunt datorită unor eforturi fără precedent în istoria noastră; că 18 luni de război sângeros au trecut fără să avem măcar timp să ne precupețim sacrificiile; că dintre toate, cetățile navale rusești de la Marea Neagră au ținut piept cel mai bine și că armatele noastre terestre au depus un efort înzecit pentru a le lichida, din cauză că superioritatea maritimă a permis sovietelor să folosească din plin căile de comunicație maritime, capabile să alimenteze și să susțină o armată atât în ofensivă cât și în retragere.
Să nu uităm, cu alte cuvinte, că Marina Română nu a putut să-și ia partea de 50%, care i s-ar fi cuvenit, din ocuparea Odessei, Sevastopolului, Kerciului și Novorossiisk-ului, din cauza poziției ei de copil vitreg al României (sbl.ns), vreme de 25 de ani!”.
*
*       *
Deci, după ce am tras un prim învățământ, că operațiunile militare terestre în vecinătatea regiunilor maritime sunt considerabil ajutate de acțiunea Marinei celei mai puternice (sbl.ns.) și că din această cauză Marina rusă a întârziat și chiar a salvat armata în retragere de un dezastru echivalent cu pierderea imediată a războiului, să tragem o a doua concluzie mai comodă și mai agreabilă: “Totuși Marina Română a câștigat războiul iar cea sovietică l-a pierdut!”.
Cauza acestui miracol, în afară de elementele calitate și servituți, care au fost în dauna Marinei ruse, este una mai simplă și mai palpabilă: Marina sovietică a fost urmărită în tot decursul evoluției ei de o fatalitate dramatică, de un ghinion continuu, de o paralizie de-a pururi. Din contră, Marina Română a avut și are noroc, este susținută de o protecție supranaturală (sic!), pe care nu ne interesează decât să o constatăm!
Pentru a nu ne cufunda prea mult în trecut, ce soartă tristă au avut frumoasele unități navale rusești în războiul Crimeii, deși erau tot atât de multe și tot atât de bune, ca și cele aliate?
Cât de trist și fără glorie au pierit pe rând escadrele imperiale de la Port Arthur și apoi nefericita caravană a amiralului Zinovi Rojestvenski, plecată de la Kronstadt să ocolească pământul pentru a sucomba la o palmă de țintă, la Tsushima, în războiul ruso-japonez?
Dar în războiul trecut, când o întreagă escadră rusească a fost manevrată și ținută în șah de faimosul duo germano-turc, crucișătoarele germane «Göeben» și «Breslau» și aceeași escadră splendidă, contaminată de Revoluție, a ruginit apoi, pentru a fi vândută ca fier vechi la Bizerta?!
Și toate acestea cu marinari admirabili, devotați și pricepuți, și cu amirali de talia unui [Stepan Osipovici] Makarov, [Zinovi Rojestvenski], [Vladimir Alekseevici] Kornilov!
*
*             *
 
Ar mai fi multe de spus pentru a explica această fatalitate care stăpânește escadrele rusești, căci vom conveni că și norocul lor a fost după cum și l-au făcut dar ne mărginim la constatarea, plăcută nouă azi, ca inamici ai sovietelor, că Marina lor este fără noroc.
Odată acest lucru stabilit  - și nu de noi, ci de istorie – ce asteptăm pentru a profita?
Ce așteptăm pentru a profita de paralizia lor și de norocul nostru? Admițând chiar, pe de-a-ntregul, că Victoria Marinei noastre se datorează numai norocului (sbl.ns.), căci marinarii, fie din modestie, fie din stima pe care o acordă «șansei», nu sunt dispuși să explice, cel puțin deocamdată, detaliind contribuția pregătirii, inteligenței, curajului și spiritului lor de sacrificiu, nu este normal să se exploateze această realitate, fără a mai sta pe gânduri?
Recomandăm tuturor celor ce se interesează de Marină să adopte procedeul existent în alte marine, unde se admite «șansa» ca o calitate individuală, despre care se face o mențiune specială în Memoriul calificativ al ofițerului și să ajute acest noroc, făcând apel la spiritul tradiției românești care ne-a scos întotdeauna din impasurile în care puteau să ne bage aventurile.
 
*
*           *
Fără recunoașterea și dobândirea acestei Marine nu se poate vorbi de un stat riveran stăpân pe litoralul său, comerțul său și pe politica sa! (sbl.ns.).
S-a contat o perioadă îndelungată pe posibilitatea unor intervenții aliate în cazul unui război în Marea Neagră. S-a considerat că strâmtorile au devenit, în urma tratatelor, libere ca și marea liberă. S-a contat, în fine, pe jocul diplomației și al combinațiunilor politice, pentru a menține în Marea Neagră un echilibru naval.
Greșeala nu a fost numai a noastră. Popoare cu vechi tradiții navale și politice au crezut la fel și o repetă de secole!
Elementele speciale ale Mării Negre – state, geografie, climat – analizate în detaliu, dovedesc că această mare are o politică, o economie și o strategie particulare, [numai] ale ei.
Odată admis acest lucru, vom conchide că politica, economia și războiul pe mare, care se vor face aici, vor trebui să se poarte cu uneltele existente aici, în toate cele trei domenii. (sbl.ns.).
Politica va combina alianțe în cadrul Mării Negre, cu riveranii prieteni, înpotriva riveranilor dușmani, îndreptând accentul prieteniei spre stăpânitorii strâmtorilor. Iar economia și războiul vor folosi pentru satisfacerea lor, instrumentele de comerț și forță atât în ceea ce privește utilajul coastei, porturi comerciale și baze navale, cât și nave de comerț și de război, cu personal, cu capital și, în orice caz, cu pavilion românesc!
Între marinele existente aici, în spațiul Mării Negre, de la strâmtori încoace, se va da bătălia păcii și a războiului pe mare, în care va câștiga numai Marina cea mai puternică! (sbl.ns.).
Am putea vorbi de un joc al alianțelor, care să ne pună la dispoziție ajutorul naval, numai dacă noi am fi deținătorii strâmtorilor, cărora să le garantăm invulnerabilitatea!
Acestea sunt însă fantezii – noi nu țintim și nu putem ocupa strâmtorile, iar străinul care va fi acolo, oricare, își va impune legea sa.
Nu se poate lăsa soarta unui spațiu maritim vital pentru o țară la discreția numai a conjuncturii politice, care în orice caz ar avea nevoie de instrumentul de forță. (sbl.ns.).
Nici nu s-ar putea spune: Neavând Marină, ne vom bate pe uscat pentru apărarea litoralului. La aceasta venim cu toată istoria spațiului Mării Negre și – ca elemente recente – cu Odessa, Sevastopolul, Kerciul. Dacă victoria poate fi câștigată totuși, dar cu desfășurare uriașă de forțe, câte sacrificii și câte întârzieri!
Dacă pacea victorioasă este scopul războiului, de ce să nu avem Marina care să accelereze victoria? În ce scop să alegem calea cea mai sângeroasă, cea mai grea și – este necesar să o spunem – cea mai nesigură și primejdioasă? Numai pentru motive de zgârcenie și de neglijență? Prețuiește aurul cât sângele sau uneori înfrângerea?
Armata de uscat va avea nevoie de Marină în Marea Neagră, unde se aplică strategia spațiului restrâns nu numai pentru asigurarea transporturilor, dar și pentru lupta cot la cot.
După cum această armată nu poate să stea în hibernare și să se aștepte la ajutor străin într-o țară liberă, la fel se întâmplă cu Marina, care se consideră pe picior de egalitate în drepturi și îndatoriri, cere să i se dea totul, ca să i se ceară totul!
Căci parafrazând o frază celebră din altă țară, vom răspunde celor care au grija banilor și se mai îndoiesc încă de aceste adevăruri: «Dacă vom avea o Marină și nu vom avea nevoie de ea, am pierde numai banii; dacă însă nu vom avea Marină și vom avea nevoie de ea, am pierde țara.».



 

Halal noroc!

 
În pofida experienței de combatant și a viziunii sale de ofițer de stat major și reputat profesor de tactică și strategie la Școala Superioară de Război, la 25 august 1947, căpitan-comandorul Gheorghe  Mocanu a fost arestat ca făcând parte din lotul Mișcării Naționale de Rezistență. Prin sentinţa nr. 777 din 27 mai 1947 a Tribunalului Militar Bucu­reşti avea să fie condamnat la 7 ani detenţie pentru „complot în vederea răzvrătirii”.

A fost eliberat din închisoarea de la Aiud la 23 august 1954. Pentru a-și câștiga existența, ulterior a lucrat ca topograf, muncitor în construcţii ş.a., până la sfârşitul vieţii (21 octombrie 1986) fiind hărţuit, anchetat şi urmărit de Securitate.

Patria recunoscătoare i-a acordat, post-mortem, o ultimă recompensă: o stradă cu numele său în Constanța natală!

Cu speranța că istoria nu se va repeta, îmi pun fireasca întrebare: Este România puternică la Marea Neagră ori ba?
Orice comparație între situația descrisă de analistul combatant Gogu Mocanu și cea actuală din Marea Neagră este de prisos.
Pasămite, acum, ca și atunci, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de fregate, corvete, dragoare, submarine, aviație maritimă, artilerie și rachete de coastă etc.
Și ceva mai mult decât un dram de noroc...
 
Bibliografie:
 
  1. Marian Moșneagu, “Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
  2. Marian Moșneagu, „Elita Marinei Regale Române în rezistența anticomunistă”, Editura Militară, București, 2010
  3. “Armata Română și mass-media”, Editura Istros, Brăila, 2013
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
Lumea marinarilor Alertă la Spitalul Militar Constanța. Frații Brezeanu (galerie foto)
 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unire, armonie și devotament– Spiritul perpetuu al Zilei Marinei Române (GALERIE FOTO)

15 Aug 2022 609

20 de ani de la sfințirea Troiței Marinarilor (GALERIE FOTO)

15 Aug 2022 444

Semnal editorial „Simboluri și tradiții marinărești”, de cdr (r) dr. Marian Moșneagu. Despre nave, marinari și prețioasa lor zestre spirituală

29 Jun 2022 1511

Cdr. (r) dr. Marian Moșneagu, la aniversare. Cu recunoștință, la mulți ani!

29 Jun 2022 1414

Lumea marinarilor Cu patima științei. Comandorul Pavel Popovăț (GALERIE FOTO)

29 Apr 2022 2604

Lumea marinarilor Fatidica lună aprilie... In memoriam Virgil Sozanski (GALERIE FOTO)

27 Apr 2022 3109

Lumea marinarilor Odraslă de general. Marinarul familiei Scheletti

15 Apr 2022 3086

Lumea marinarilor Alertă la Spitalul Militar Constanța. Frații Brezeanu (galerie foto)

01 Apr 2022 2819

Lumea marinarilor Pescuitorul de mine. Cazul Johnson

25 Mar 2022 2568

Lumea marinarilor Accident mortal pe submarinul „Delfinul”. Soția a dat statul în judecată (GALERIE FOTO)

18 Mar 2022 3849

Lumea marinarilor Între două democrații. Fugarii de pe „Friedrich Engels”

11 Mar 2022 2013

Lumea marinarilor Un impostor imperial. Victor Lehovschi, „protejatul“ lui Iuliu Maniu (galerie foto)

04 Mar 2022 2394

Lumea marinarilor Privind dincolo de Nistru. Eugeniu Botez, România, Rusia (galerie foto)

25 Feb 2022 2733

Lumea MarinarilorComplotist sau victimă colaterală?

18 Feb 2022 3559

Lumea marinarilor Un comandant de brigadă degradat. Radu Nicolae, ARO

11 Feb 2022 4309