Povestea primei corăbii româneşti - „Mariţa”, care pleca în cel dintâi voiaj acum 184 de ani

Astăzi se împlinesc 184 de ani de la momentul lansării la apă a primei nave sub pavilion românesc, cunoscută drept corabia „Mariţa”, botezată în cinstea Mariei Ghica, soţia domnitorului Gheorghe Bibescu.
În volumul I al cărţii „Contribuţii la istoria Marinei Române, din cele mai vechi timpuri până în 1918”, scrisă de prof. dr. căpitan de rangul III în rezervă Nicolae Bîrdeanu şi de căpitan rangul I în rezervă Dan Nicolaescu, (pusă la dispoziţie, cu amabilitate, de colaboratorul nostru Marian Moşneagu), am găsit amănunte despre prima navă românească sub pavilion naţional, care i-a aparţinut lui Al. Vilara şi care a fost construită în şantierul naval de lângă Giurgiu.
 

 
Marele vornic Alexandru Vilara (1786-1852, ministru în mai multe rânduri, joacă un însemnat rol politic începând din 1821) cere, în septembrie 1834, aprobarea lui Alexandru Ghica, domnul Ţării Româneşti, „să transporte spre Constantinopol «300 chile mari» de grâu. Arătând că ieşirea la mare a acestei corăbii este de folos statului, întrucât «s-ar întemeia pentru totdeauna privilegiul marinei comerciale a Valahiei», domnitorul a supus cererea lui Vilara aprobării Sfatului administrativ al ţării şi aceasta a acordat dreptul de a îmbarca cantitatea de grâu solicitată şi a o duce spre Constantinopol. Nava a fost pusă în funcţiune la Brăila în anul 1834, cu o solemnitate deosebită, şi i s-a dat numele de «Mariţa». Cu ocazia lansării la apă, Cezar Boliac i-a făcut următoarea urare:
«Mergi, corabie, mergi de arată Europei culorile României; mergi a-i duce bogăţiile solului nostru şi a-i cere luminile sale; mergi de vizitează Italia, Francia şi Ispania şi spune popoarelor lor că sunt încă românii de la Dunăre. Când vei trece înaintea Italiei, ridică-ţi toate pavilioanele tale, aceasta este muma ta; când vei merge în lungul coastelor Franciei, salut-o cu strigăte de bucurie, ea este ţara libertăţii. Şi dacă tu atingi Ispania, şi trebuie a atinge, tu ne vei spune la întoarcerea ta, cât de multă virtute a trebuit acestei mândre naţiuni a se regenera. Tu vei saluta în ea pe sora ta ca cea mai mare, patria lui Traian».
Deosebit de frumoase sunt şi versurile lui Cezar Boliac din poezia «La cea dintâi corabie românească», publicată cu această ocazie:
«Corabie frumoasă: Te du, te du, grăbeşte!
Pe ţărmuri depărtate aleargă, povesteşte
Că lesne-aşa nu moare un neam care-a trăit,
Că tirania poate, p-un om să-l prăpădească:
Dar viaţa unei naţii nu poate să sleiască,
Până-n sfârşit, dreptatea în veci a biruit».
Comanda navei a fost dată căpitanului Gheorghe Lazăr Bresco, primul căpitan de mare «care a purtat, la 7 decembrie 1834, pavilionul românesc spre Constantinopol în prima sa cursă maritimă».
Pe bord, în afară de echipaj s-au aflat şi negustori din Ţara Românească. Chiar în prima sa cursă nava a avut de înfruntat o furtună puternică, după cum reiese din Jurnalul de bord completat de Bresco. Proprietarul navei, Al. Vilara, a cerut domnitorului să i se dea căpitanului «o carte domnească mulţămitoare», pentru misiunea pe care a îndeplinit-o cu succes, ca prin aceasta să-l încurajeze şi să-i urmeze şi alţii exemplul”.
Se mai spune că ambarcațiunea a fost grav avariată, trecând prin două furtuni, ultima la întoarcerea în ţară, când echipajul a fost nevoit să arunce încărcătura peste bord (butii de vin). La 5 iunie 1835, cu velele rupte şi trosnind din toate încheieturile, Mariţa a ajuns în ţară, dar voiajul ei a avut însă un puternic răsunet.
De la Sulina, corabia a plecat la Brăila, unde au fost predate pavilionul şi Jurnalul de bord, pentru a fi păstrate în Arhiva ţării. Documentele vremii consemnează că „Mariţa” a fost primul vas care, după secole de suzeranitate otomană, a purtat pavilionul Ţării Româneşti pe Dunăre şi Marea Neagră, până la Constantinopol.