Lumea marinarilor

Prinţul din Răsărit Noul Pitagora (galerie foto)

Armata și Marina Română ar trebui să se mândrească peste măsură cu un ofițer cu profilul intelectual, plurivalența spirituală și creativitatea exuberantă a comandorului Matila Costiescu Ghyka. Un ilustru exponent al diplomației militare naționale și un autor cu o reputație internațională incontestabilă, pe care l-am descoperit relativ târziu dar pe care l-am inclus la loc de cinste în ,,Dicționarul marinarilor români”.
 
Citindu-i Memoriile[1], am identificat amănunte interesante despre carierasa de ofițer al Marinei Române și experiența de combatant în Războiul de Întregire Națională. Corespondența cu timișoreanul Vasile Cornea, autorul îndelung ticluitei și minuțios documentatei sale Biografii, pe care o anticipez ca pe un eveniment editorial de referință pentru istoriografia românească, m-au determinat să-l readuc în actualitate pe Prințul Marinei Române. Pe care m-aș bucura să-l regăsesc cât de curând omagiat într-un muzeu de profil din București, Iași sau Constanța sau, de ce nu, într-o sesiune solemnă a Academiei Române.
 

Prințul ieșean

 
Născut la 3 septembrie 1881, la Iaşi, viitorul marinar a fost singurul copil al principesei Maria Ghyka şi al căpitanului Matila Costiescu. Mama sa, Maria, născută Ghyka, era fiica beizadelei Constantin Ghyka și a Catiței Balș, din ramura Balșilor de la Dumbrăveni, jud. Botoșani. ,,După cum se știe, tatăl bunicului său matern a fost Grigore Alexandru Ghyka (1804 – 1856), ultimul domnitor al Moldovei (Grigore al V-lea, 1849 – 1853 și 1854 – 1856), din care descindeau, prin alți fii ai săi, Monseniorul Vladimir Ghika și fratele său, diplomatul Dimitrie Ghika, ministru de Externe în 1931 – 1932, legionarul Alexandru Ghyka și fiul său, medicul cercetător Grigore Ghyka.”[2].

Tatăl său, maiorul de artilerie Matila Costiescu, fiul Adelei și al colonelului artilerist Anton Costiescu, s-a născut la 20 octombrie 1858 la București. La 30 octombrie 1880 s-a căsătorit cu Maria Ghyka, de care va divorţa curând după naşterea viitorului savant.
La 29 aprilie 1904 se va recăsători cu domnișoara Lucreția Covrig din Piatra Neamț, de care va divorța ulterior.
Timp de 15 luni va efectua campania din Bulgaria în 1877-78, ca șef de secție în Bateria a 5-a din Regimentul 3 Artilerie. ,,S-a distins prin curaj și sânge rece, participând la luarea Nicopolelului, la luptele și căderea Plevnei, precum și la luptele de la Vidin.”[3].
La 1 aprilie 1906 a trecut în rezervă, cu gradul de maior, prin demisie. Viitorul ofiţer de marină, călător, matematician, estetician, romancier şi diplomat şi-a petrecut primele zece veri ale copilăriei la casa de ţară de la Dumbrăveni, iar iernile şi primăverile în casa Balş din Iaşi.

La sfârşitul lunii septembrie 1891 s-a mutat cu mama sa la Paris, unde a fost înscris ca intern la Școala Sainte-Anne, aflată la Saint-Quen, în marginea Senei, într-un castel ce aparținuse Doamnei de Staël, ținută de călugării Ordinului Saint François de Sales.
Au urmat doi ani de pregătire la Şcoala Navală a iesuiţilor din Jersey. Ulterior a fost admis la Şcoala Navală din Brest,clasându-se al 38-lea din 66 de candidați. Ca urmare, în perioada 17 septembrie 1897 - 11 iulie 1899 s-a numărat printre cadeții care au suportat disciplina spartană de pe ,,Borda”.Aici s-a împrietenit cu viitorul amiral Henri Devin, ,,unul dintre cele mai seducătoare caractere de ofițer din Marina franceză pe care l-am cunoscut.”[4]. Începând cu 3 octombrie 1899a urmat Şcoala de Aplicaţie a Ofiţerilor de Marină, ambarcat pe fregata ,,Iphigénie”, comandată de viitorul amiral Henry Louis Manceron. Cu această navă a străbătut Atlanticul vreme de 10 luni, făcând escale la Madeira, în Canare, Senegal, Antile şi Azore.
La 1 august 1900, ,,Iphigénie” a revenit la Brest, după ce a încheiat cu succes ultima sa croazieră.
 

Ofițer în tânăra Marina Română

 
Ca ofițer de marină, Matila a avut o carieră de succes, urcând treptele ierarhiei militare de la gradul de aspirant (11 iulie 1899), locotenent (28 noiembrie 1905), căpitan (10 mai 1910), locotenent-comandor (16 noiembrie 1916), căpitan-comandor (1 ianuarie 1921) la cel de comandor (1 ianuarie 1930). Și-a început cariera la 3 septembrie 1900, ca sublocotenent la Apărarea Porturilor Fluviale.
La 1 octombrie 1900 a fost repartizat la bordul crucişătorului ,,Elisabeta”, pe care a petrecut şase luni. ,,Ofițerii crucișătorului – avea să-și amintească Matila peste ani -, deși complet deosebiți ca formație de colegii mei de pe ,,Borda” (majoritatea absolviseră Școala Superioară de Artilerie sau de Geniu, căci în România nu aveam încă Școală Navală), aveau totuși buna dispoziție și spiritul de aventură propriu marinarilor din toate țările.

M-am împrietenit mai ales cu șeful de cart, un locotenent care cunoștea bine Parisul; avea multe cărți franțuzești, pe care le schimba cu ale mele. Ceilalți doi camarazi preferați erau un ofițer mecanic moldovean, cu barbă lucioasă și voce de bariton; trecuse prin seminar și cunoștea foarte bine vechile cronici moldovene, din care îi plăcea să citeze, și un aspirant de origine macedoneană (sublocotenentul Triandafil Mihuțun.n.), mult mai în vârstă decât camarazii lui, fost profesor la liceul român din Bitolia și trecut prin Școala superioară de Artilerie din București.”[5]. La 1 aprilie 1901 a fost mutat la Divizia de Dunăre, în funcţia de comandant al canonierei ,,Teleorman”, bazată la Zimnicea, care era destinată să patruleze în sectorul dunărean, unde se înregistraseră diferende cu autorităţile bulgare.

A doua iarnă în România a petrecut-o la Galaţi, în cazărmile de la Ţiglina, unde a fost afectat serviciului de uscat, pentru a iniţia o companie de puşcaşi marini în secretele montării şi demontării puştilor Mannlicher, respectiv în mânuirea lor.
La topirea gheţurilor a reluat vremelnic comanda canonierei ,,Teleorman”, cu care s-a perindat timp de trei luni în sectorul Giurgiu - Zimnicea. La sfârşitul lunii iulie, canoniera a fost rechemată şi dezarmată, Matila fiind afectat Şcolii de Mine şi Torpile, cu sediul la Mahmudia, pe braţul Sf. Gheorghe. La 16 aprilie 1904 a fost mutat la Divizia de Mare.

În baza Ordinului Ministerului de Război nr. 374, la 15 iunie 1904 a fost pus în disponibilitate, beneficiind de un concediu de un an.
Interesat de explorare a limitelor ştiinţei moderne şi de unele probleme importante din domeniul metafizicii, începând cu 1 octombrie 1904, a urmatcursurileŞcoliiSuperioare de Electricitatedin Paris, unde a fostadmisfărăexamen, datoritălicenţeiînştiinţe de la ŞcoalaNavală.
La 15 iunie 1905 a fost rechemat în activitate la Divizia de Mare. La 1 aprilie 1906 a fost încadrat la Compania Constanţa, funcţionând şi ca profesor de Torpile şi Electricitate la Şcoala de Marină din Constanţa.

Ulterior a fost desemnat la Direcţia Marinei de la Bucureşti, ca ofiţer de ordonanţă pe pasagerul S.M.R. ,,Regele Carol”, transformat temporar în yacht regal sub pavilionul Marinei de Război, pe lângă principele moştenitor Ferdinand, care trebuia să se îmbarce cu familia regală pentru a efectua o croazieră de două săptămâni în Marea Neagră. La propunerea directorului Direcţiei Marinei din Ministerul de Război, căpitan-comandorul Petre Demetriade, a fost mutat la Serviciul Tehnic din cadrul acestei Direcţii. Datorită abilităților sale lingvistice și deprinderilor tehnice, s-a ocupat de corespondenţa tehnică privind comanda celor patru monitoare fluviale la Şantierele Navale din Trieste, respectiv a celor opt vedete de siguranţă în Anglia. În 1906 a fost inclus ca membru militar în cadrul misiunii extraordinare întreprinse în Persia, la Teheran, sub conducerea principelui George Bibescu, pentru a înmâna şahului Muzaffer -ed-Din, din partea regelui Carol I, Marele Cordon cu briliante al Ordinului „Steaua României”.

Din luna iulie 1906 a fost numit aghiotant al ministrului de Război, generalul Jacques Lahovary, ministrul Afacerilor Externe, care timp de două luni a ţinut interimatul Ministerului de Război, al cărui titular era în concediu. La începutul lunii septembrie 1906, odată cu încheierea interimatului generalului Lahovary, a revenit la Direcţia Marinei. Desemnat să se ocupe în continuare de recepţionarea celor opt vedete fluviale de siguranţă construite la Şantierele Navale „Thames Iron Works” din Canning Town, începând din ianuarie 1907 a coordonat aducerea lor în ţară pe itinerarul Marea Nordului, Rotterdam, Rin, Main, Canalul Ludwig şi pe Dunăre, până la Galaţi.
În calitate de reprezentant al Subdirecţiei Tehnicedin Direcţia Marinei, cu adresa nr. 2419 din 10 februarie 1907 raporta Ministerului de Război: ,,…În ziua de vineri, 2februarie, vedeta ,,Locotenent Călinescu” a făcut o încercare de viteză cu un sistem de elicenou (această elice are un pas mai mare decât cea instalată pe cele 4 vedete care se află la Galați, și permite un număr de rotații mai mare, deci o utilizare mai bună a propulsorului. Aceasta în teorie).

Am plecat la 11 a.m. de la cheul Tilbury Pier și am mers la vale vreo 20 de mile până la baza Amiralității, unde timp de un ceas am făcut diferite încercări de viteză cu număr de rotații diferite. […] Directorul Urquhart care se afla pevedetă nu era mulțumit, spunea însă că personalul căldării nu e încă bine deprins cu mânuirea păcurii (într-adevăr, coșurile produceau un fum foarte negru) și că speră în altă încercare de a avea un rezultat mai bun. Această încercare se va face peste vreo 10 zile. Pe bordul vedetei se găsea și atașatul naval austriac, comandorul Napoleon von Wavels Louis, care s-a interesat foarte mult de funcționarea mașinii și a aparatului vaporizator cu păcură, despre care nu avea cea mai mică idee. Subofițerii n-au sosit încă.

Domnul Macrow mi-a spus că vedetele ar putea pleca din Londra în ziua de 11 martie stil nou, adică 26 februarie stil vechi.
Am cerut prin Legație autorizația de a vizita portul și Arsenalul de la Portsmouth.”[6].
La 1 iunie 1907 a demisionat din cadrele active ale armatei, pentru a urma o carieră diplomatică, fiind trecut în cadrele ofițerilor de rezervă, cu gradul de locotenent, de la Divizia de Dunăre[7].
 

Cariera diplomatică

 
Întrucât trebuia să susţină două concursuri, de ataşat şi de secretar III, care impuneau licenţa sau doctoratul în drept, la mijlocul lunii septembrie 1909 ajunsese la Facultatea de Drept din Bruxelles, după ce obţinuse de la Ministerul Marinei din Franţa un atestat oficial că fusese admis la Şcoala Navală, ceea ce echivala cu bacalaureatul de filosofie cerut pentru studiile de drept. Aici l-a convins pe marele avocat belgian Edmond Picard să-l accepte să comprime cei trei ani de doctorantură în unul singur, astfel încât după nouă luni de la sosirea sa la Bruxelles, în iulie 1910 a susţinut ultimul examen, obţinând diploma de doctor în drept magna cum laude. În primăvară petrecuse şase săptămâni la Paris, unde a urmat câteva cursuri de drept la Sorbona.
Întors la Bucureşti, s-a prezentat la primul concurs diplomatic. Clasat al doilea, a fost numit ataşat onorific, neretribuit, pe lângă Ministerul Afacerilor Externe. La cererea lui Alexandru Beldiman, ambasadorul României la Berlin între 1896 și 1916, Alexandru G. Djuvara, ministrul Afacerilor Străine, l-a numit ataşat onorific pe lângă această legaţie.
Așadar, la 16 decembrie 1910 şi-a început cariera de diplomat ca atașat de legație la Cancelaria Legaţiei din Berlin, situată într-o casă nouă în cartierul diplomatic Tiergarten.

La 4 martie 1911 a fost transferat, la cerere, ca secretar clasa a III-a onorific la Legaţia României din Londra, unde a asistat la încoronarea regelui George al V-lea. Înaintat la gradul de căpitan în rezerva Marinei Militare, a fost însărcinat să redacteze un studiu asupra Marinei Marii Britanii și rolului acesteia în apărarea coastelor și a intereselor economice și comerciale ale Imperiului.
Pasionat de călătorii, dornic să facă înconjurul lumii, la sfârşitul lunii iulie s-a îmbarcat pe s/s ,,Kronprinzessin Cecilie”, pachebotul Companiei Nord Deutscher Lloyd, cu care a traversat Oceanul Atlantic până la New York. Având ambiţia să lucreze ca simplu muncitor, pentru a-şi da seama dacă se poate descurca şi poate reuşi în viaţă fără niciun fel de protecţie şi numai prin voinţa sa, s-a angajat, sub numele de Maximilian Eulert, la o fabrică de automobile, sucursala unei firme din Pittsburg, unde se reparau mai ales maşini avariate. Deşi a început modest, de la un dolar pe zi, spălând caroseriile cot la cot cu negrii, peste o săptămână a fost remarcat şi trecut la reglarea magnetourilor, cu un salariu triplu. După o lună a fost promovat la 40 de dolari pe săptămână la firma-mamă de la Pittsburg, dar a declinat oferta.

După ce a vizitat Canada, a revenit la New York, unde s-a angajat figurant, împreună cu un conaţional, la o casă de filme care turna „Războiul american de independenţă”. A vizitat apoi Japonia, Indochina, Egiptul, iar în drum spre Constanţa, de la Alexandria, cu pasagerul ,,Regele Carol”, a vizitat Atena şi Constantinopolul. În anul 1912, în timpul Primului Război Balcanic, a fost detaşat timp de şase luni la Ministerul Afacerilor Străine din Bucureşti, ca şef de cabinet al secretarului general, Gheorghe Cretzianu. La 8 octombrie 1912 și-a reluat pentru următorii trei ani postul de secretar III la Legaţia din Londra, retribuit de această dată.

Începând cu 8 aprilie 1913 a revenit la Legația Regală a României din Londra. Printr-o adresă trimisă ministrului de Război de G. Cretzeanu, ministrul Afacerilor Străine, se specifica faptul că ,,Dl. Matila Costiescu Ghyka, secretar la legațiunea nostră din Londra, în rezerva Marinei noastre de Război, deși este dispensat de mobilizare ca unul ce figurează pe taboul aprobat de Marele Stat Major și trimis acestui Departament cu nota dv. nr. 818/1913 a cerut să fie chemat la serviciu în caz de mobilizare. De la acea dată însă domnia sa s-a îmbolnăvit grav, a fost operat de apendicită, după cum se dovedește prin aci alăturatul certificat medical, ceea ce îl pune în imposibilitate absolută de a se prezenta acum la serviciu la care a fost repartizat.

În consecință, am onoare a vă ruga să binevoiți a dispune ca dl. Matila Costiescu Ghyka să fie dispensat de mobilizare.”[8].
În timpul primei sale misiuni ca diplomat la Londra şi Paris a fost introdus de către Paul Morand şi prinţul Antoine Bibesco în cercurile literare mondene. A devenit prieten apropiat cu Marcel Proust şi un „pieton de Paris” cu poetul Léon-Paul Fargue. Oaspete frecvent al salonului literar patronat de Natalia Clifford Barney, a cunoscut majoritatea scriitorilor americani „exilaţi” ai anilor ’20.
Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, nu a vrut să profite de privilegiul de a fi scutit de serviciul militar, ca urmare a calităţii sale de diplomat, şi a solicitat Direcţiei Marinei să fie rechemat în serviciul activ. Astfel, la 15 august 1916 a fost mobilizat la Ministerul Afacerilor Străine, fiind numit ofiţer de legătură al amiralului P.F. de Veraillon, comandantul escadrei ruse detaşate în apele româneşti, pe cuirasatul-amiral,,Rostislav”.

După înapoierea de la Sevastopol, a fost numit ofiţer de legătură pe lângă Misiunea Navală franceză, cu sediul la Galaţi. De la 16 februarie 1917 a fost numit subşef de stat-major al Flotilei Dunării, aflată pe braţul Chilia, în subordinea contraamiralului Vasile Scodrea, comandantul Flotei de Operaţiuni, înaintat amiral la intervenţia sa. În Foaia calificativă pentru perioada 20 decembrie 1916 până la 10 ianuarie 1917, căpitan-comandorul Aurel Negulescu sublinia: ,,Căpitanul de rezervă Costiescu Matila a concurat la evacuare aparcului de vase din Galați – Brăila în iarna 1916, distingându-se prin energia, curajul și neoboseala depusă spre salvarea acelui material. Ofițer cult, cu profunde cunoștințe marinărești, cultură generală întinsă, disciplinat și sănătos, se prezintă foarte bine.
Merită a fi avansat la gradul de locotenent-comandorînrezervă.”[9].

La rândul său, șeful de stat major evidenția: ,,Căpitanul de rezervă Costiescu Matila este un ofițer distins din toate punctele de vedere.
După rănirea locotenentului Gheorghiu Alexandru, căpitanul Costiescu a luat comanda torpilorului ,,Zborul”, cu care a escortat vasele evacuate la Chilia, prin fața Isaccei.Pentru modul cum s-a achitat de însărcinările delicate ce a avut, a fost propus și decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în gradul de Ofițer. Cât timp a servit la evacuarea vaselor s-a ocupat de aproape și cu pricepere de organizarea convoaielor. Merită a înainta”.[10].

În Foaia calificativă pentru perioada 10 ianuarie – 31 octombrie 1917, comandantul Flotei consemna: ,,CăpitanulGhicaMatila a venit la Flota de Operații la 10 ianuarie 1917 la Serviciul de Stat Major al Flotei. Ofițer de rezervă, provenit din activitate. Absolvent al ȘcoliiNavale din Brest, promoția 1900, are o distinsă cultură marinărească și militară. În serviciul de stat major a fost ajutorul subsemnatului, ajutându-mă cu cunoștințele sale în diferite chestiuni de detalii ale serviciului, atunci în refacere. Muncitor și priceput, a fost de un real folos în munca depusă, până la data de 10 mai 1917, când fiind trimis ca (sic!) curier la Marele Cartier General la Iași, s-a îmbolnăvit și a fost mutat de la Flotă la alte servicii. Căpitanul Costiescu este un ofițer de elită sub toate raporturile.
Scurtul timp cât a stat la Comandamentul Flotei a lucrat cu multă râvnă și munca sa a fost spornică. Merită a înainta.”[11].
La 1 iulie 1917 a revenit la Legaţia României din Londra, ca ataşat naval şi ataşat militar adjunct, devenind membru al „Naval and Military Club” din Piccadilly.

Prin Înaltul Decret nr. 2706 din 3 octombrie 1918, la 1 octombrie 1918 a fost înaintat secretar de legație clasa a II-a.
În Foaia calificativă de la 16 iulie 1917 până la 30 octombrie 1918, locotenent-colonelul M. Arion, atașatul militar la Londra, constata: ,,Căpitanul de rezervă Matila Costiescu Ghica a fost mobilizat la Comisiunea [Militară Română] din Londra ca ajutorul subsemnatului în funcțiunile sale de atașat militar, fiind însărcinat în special cu chestiunile referitoare la vapoarele noastre.
Purtare și educație excelentă. Bun camarad. Vorbește perfect englezește și franțuzește. Merită a fi înaintat la gradul de maior de rezervă.”[12].

La 27 noiembrie 1918 s-a căsătorit la biserica Oratoriului din Brompton Road cu Eileen O’Conor, fiica bătrânului Sir Nicholas Roderick O’Conor, fost ambasador britanic la Istanbul şi la Sankt Petersburg, şi a Minnei Margaret Hope-Scott, cu care a avut doi copii – Maureen şi Roderick. În luna decembrie 1918,Take Ionescu, ministrul Afacerilor Externe al României, l-a detaşat pe lângă Legaţia noastră la Roma, unde s-a prezentat pe 31 decembrie. După şase luni de şedere la Roma, care i-au satisfăcut pe deplin curiozităţile sale de vilegiaturist, în iunie 1919 a fost chemat la Londra. Totodată, prin adresa nr. 3368 din 1 iulie 1919, ministrul Ion Al. Lahovary l-a detașat temporar pe lângă Misiunea română trimisă în S.U.A. și Canada.

Prin Înaltul decret nr. 440 din 11 februarie 1921, la 15 februarie 1921 a fost înaintat secretar de legație clasa I.
La 18 aprilie 1921 a fost transferat la Madrid, unde s-a prezentat la 1 mai 1921. În iunie 1922, la ceva mai mult de un an după mutarea sa în capitala Spaniei, a fost rechemat, din raţiuni financiare, la Bucureşti, fiind ataşat pe lângă cabinetul ministrului.
În 1924 a fost numit consilier pe lângă Legaţia României de la Varşovia, după un timp solicitând doi ani de disponibilitate.
În 1928 a fost rechemat în activitate în calitate de consilier de legaţie, fiind numit delegat adjunct al României la Comisia Internațională a Dunării, două luni la Bratislava şi apoi la Viena. În acest timp a cumulat postul de la Viena cu cel de consilier tehnic pentru problemele navale ale Legaţiei de la Paris.

La 1 ianuarie 1930 a revenit la Bucureşti, fiind desemnat adjunct al şefului Protocolului. La scurt timp a fost numit ministru al României în Suedia, Danemarca, Norvegia şi Finlanda, cu reşedinţa la Stockholm. Tributar vechii sale pasiuni, trei luni a călătorit cu familia, la invitaţia lui Axel Johnson, proprietarul principalei Companii de Navigaţie suedeze, cu ,,Annie Johnson”, pe itinerarul Puerto Columbia, Cartagena (Columbia), Colon, Panama, La Liberdad (El Salvador), San Diego, San Pedro (Los Angeles), San Francisco, Portland, Seattle, Vancouver şi retur.  Rechemat în activitate la Ministerul Afacerilor Străine din București, prin adresa nr. 63406, Direcția Protocolului, Personalulului și Cancelariei Ordinelor din Ministerul Regal al Afacerilor Străine îl înștiința pe C. Laptew, ministrul plenipotențiar și însărcinat cu Afaceri al României la Londra că ,,domnul Matila Ghyka, ministru plenipotențiar clasa a II-a în Administrația Centrală a acestui minister a fost detașat pe ziua de 15 noiembrie 1936, în misiune specială pe lângă această legație.”[13].

Așadar, în vara anului 1936 va reveni la Londra, ca adjunct al ministrului plenipotențiar VasileGrigorcea.
După o altă perioadă petrecută la Bucureşti, în anul 1939, ministrul M.A.E., Grigore Gafencu, l-a retrimis pe Tamisa ca ministru adjunct pentru probleme culturale[14]. Matila avea să se prezinte la post, conform protocolului, în anul următor, la 23 aprilie 1940, unde avea să conlucreze eficient în compania lui Victor Tilea, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al M.S. regelui Carol al II-lea la Londra.
 

În rezistența londoneză

 
Despre acest ultim capitol al carierei diplomatice și viziunea sa politică, Dumitru Danielopol face următoarele precizări: ,,Practic, până în toamna anului 1940, se conturaseră în cadrul Legației române două curente. Unul, având în frunte pe ex-ministrul V.V. Tilea, antiantonescian și oarecum ,,rezervat” față de regele Carol al II-lea, aduna laolaltă pe mai mulți dintre foștii funcționari din cadrul misiunii diplomatice: Belitoreanu, Șmilovici, Matila CostiescuGhyka, Victor Budeanu, D. Dimăncescu (care, însă, prin postul său de radio, făcea vădit propagandă carlistă).”[15]. ,,Comitetul Național Român, constituit la 29 noiembrie 1940, avea următoarea componență: președinte – V.V. Tilea; Gheorghe Dumitrescu – secretar general și vicepreședinte; Matila Costiescu Ghyka – vicepreședinte: C. Laptew – vicepreședinte;TraianBelitoreanu, MarcuBeza, Annemarie Calimachi, D. Dimăncescu, BarbuNiculescu, Ion Rațiu, OttoȘmilovici, SandaStătescu, C. Vârgolici – membri.

Mișcareacondusă de fostul diplomat se numea ,,Free Roumania” și avea două obiective esențiale: 1. Să-și apropie poporul român în ansamblul său; 2. Să servească ca punct de raliere a românilor din S.U.A. și Canada, adversari ai dictaturii antonesciene.”[16].
,,În lunile martie și aprilie 1941 au avut loc tratative și negocieri între români pentru punerea la punct a proiectatei mișcări; la aceste întruniri au participat așa-numiții membri fondatori: Tilea, Dimăncescu, [contra]amiralul Dumitrescu, căpitanul [Gheorghe] Iliescu, Mateescu, Belitoreanu, BarbuNiculescu, [Victor] Styrcea, Ghyka, Beza, domnișoaraMezincescu, Șmilovoci, Budeanu, Vârgolici și trei crainici de la BBC, Cristea, Podea și Gheorghiu. Se conturau deja două tendințe: prima, din jurul lui Tilea, care voia să se sprijine mai mult pe elementul tânăr; iar a doua, condusă de Dimăncescu, cuprindea pe Ghyka, Beza și pe cei doi ofițeri, care voiau să păstreze controlul mișcării în mâinile prietenilor ex-regelui Carol al II-lea.”[17].

,,Mișcarea Românească Liberă a publicat, în anii 1940 – 1942, mai multe articole și lucrări. Matila Costiescu Ghyka a publicat Documentated Chronology Roumanian History from Pre-Historic Times to the Present Day, Oxford, B.H. Blackwell Ltd – 1940. Matila Costiescu Ghyka a mai publicat, cu numele său sau sub pseudonimul Jacques de Carency și alte articole: Inside Romania, ,,Free Europe”, 1942; A Danubian Understanding, ,,Free Europe”, 22 mai 1942; Germany’s Falling Bastions. Armistice with the Satellites, ,,Free Europe”, 22 noiembrie 1944.”[18]. Referitor la evenimentele petrecute în sânul Legației de la Londra în anul 1939, ,,Trebuie menționat că o parte din personal a fost rechemat de autoritățile competente din țară, printre care figurează Beza, Ghyka și Budeanu, Styrcea, Eliade, dar aceștia, pe drept sau pe nedrept au învinuit pe Florescu de această rechemare.”[19].

,,În cursul săptămânilor care au urmat au avut loc mai multe întruniri la Ghyka la Oxford (soții Ghyka locuiau într-o casă din Oxford – n.n.), la care au participat Dimăncescu, Iliescu și [contra]amiralul Dumitrescu și la o ultimă, și V.V. Tilea. La 1 maiCornea, Cristea, Gheorghiu, MateescușiPodea au înființat Comitetul Român Democratic și au publicat Declarația de principii. Matila Ghyka a fost chemat de urgență la Londra la o întrunire a grupuluiTilea, de unde s-a întors foarte mofluz și plictisit. La masa seara explică celor prezenți că Tilea nu va lăsa chestiunea fără a lua măsuri drastice. Nu mica mi-a fost surprinderea când Ghyka a venit în biroul meu cu Statutul ,,Mișcării Românilor Liberi”, pe care m-a rugat să-l semnez imdiat, pentru a putea face parte din categoria membrilor fondatori; se vede că erau extrem de grăbiți acum a racola cât mai mulți membri.”[20].

,,Atât propoaganda grupului Tilea cât și Matila Ghyka în particular dăduseră aci impresia că regele Carol fusese favorabil rezistenței armate.”[21]. ,,În rezumat, iată conținutul celor declarate de Pavel Pavel: […] Nu vedem noi oare că tot ce a avut România mai bun în Anglia s-a raliat lui Tilea și anume celebrul scriitor Ghyka cu renume mondial, precum și alt scriitor, Marcu Beza.”[22].
,,Cei din grupulTilea nu pot negacă: a. au avut contact direct cu ex-regele Carol, prin scrisoarealui Ghyka adresată acestuiași răspunsul primit; b. au menținut contactul cu grupurile carliste din Canada și .S.U.A.

Nu m-a surprins reacția lui Matila Ghyka asupra manifestului ex-regelui, căci mi-a declarat că el consideră gestul făcut ca pripit și netactic. Cu alte cuvinte, că ex-regele ar fi fost mai bine inspirat dacă ar fi așteptat până când - cum mai sperau ei – grupul Tilea ar fi fost recunoscut.”[23]. La 1 ianuarie 1943, Matila Costiescu Ghyka și-a încheiat definitiv cariera militară, fiind trecut în retragere.
Pe baza Referatului Ministerului Justiției nr. 60.949 din 1943, în ședința Consiliului de Miniștri din 11 mai 1943 i s-a retras cetățenia română, întrucât aflat în străinătate, ,,desfășoară o activitate potrivnică intereselor fundamentale ale Statului Român.”[24]. De asemenea, i s-a confiscat întreaga avere mobilă și imobilă.
 

În elita culturii europene

 
Întrucât i s-a oferit Catedra de Estetică la Universitatea Californiei de Sud din Los Angeles, la 25 octombrie 1943 s-a îndreptat spre L.A. Ulterior a predat cursurile de Estetică, Istoria Artei şi un curs de Artă Extrem Orientală la Mary Washington College din Fredericksburg, Virginia. Matila Costiescu Ghykaa fost unul dintre precursorii „esteticii informaţionale” şi ai „poeticii matematice”, elaborând o teorie matematică a formelor cu valoare estetică, precum şi studii asupra funcţiilor ritmului. A colaborat la unele reviste englezeşti şi la „France libre”, care apărea la Londra sub direcţia lui André Labarthe şi a lui Raymond Aron.
Opera sa cuprinde „Esthétique des proportions dans la Nature et dans les Arts” (Estetica proporţiilor în natură şi în arte), apărută în anul 1927 şi retipărită de patru ori, „Le nombre d’or. Rites et rythmes pythagoriciens dans le développment de la civilisation occidentale” – Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale (Gallimard, 1931), „Essai sur le rythme” - Eseuri despre ritm (1938), „Tour d’Horizon Philosophique” (Tur de orizont filosofic), apărut în anul 1946 la Gallimard, „Sortilèges du verbe” (Gallimard, 1949), „A Handbook of Practical Geometry” (1952).

Impresiile din anii petrecuţi la Comisia Internațională a Dunării le-a concretizat în unicul său roman „Pluie d’étoiles” (Ploaia de stele), apărut la Paris, la Gallimard, în octombrie 1933, care i-a adus Premiul „Rester jeune”, pentru „cel mai optimist roman al anului”.
În 1941 a stat şase luni la Oxford, unde a redactat şi a publicat o „Cronologie documentată a istoriei României” („A Documentary Chronology of Roumanian History from Pre-historic Times to the Present Day”). În 1946 i-a apărut la New York lucrarea „The Geometry of Art and Life”.

Memoriile sale, publicate în anii 1955 – 1956, sub genericul ,,Couleur du monde”, în cele două volume ,,Escales de ma jeunesse” și ,,Heureux qui comme Ulysse...”, au fostapreciateîn 1957 cu de Premiul Marcelin Guérin,acordat de Academia Franceză.
Din păcate, în volumul II, la p. 455, ,,Dicționarul enciclopedic”, ediția 1996, îi dedică românuluiGhyka, în care - afirma Paul Morand - ,,s-a concentrat geniul întregii Europe culturale”[25], doar nouă rânduri, pe o coloană!
 
Un demers salutar
 
O contribuție esențială la (re)cunoașterea și receptarea ca atare a operei ilustrului savant o are prolifica cercetătoare și publicistă Ilina Gregori, devenită, din 1970, cetățean german, autoarea lucrării ,,Păstrat în uitare? Matila Ghyka. Numărul și verbul”. Referitor la aceastăinspiratășicomplexăantologie, domniasaprecizează: ,,cuprinde nouă eseuri despre Matila Ghyka, scrise în decursul ultimilor patru ani. Prezentându-le aici laolaltă, sub forma unor capitol și dispuse într-o altă ordine decât cea pe care ar fi dictat-o cronologia lor reală, nu am intenționat să disimulez nici durata, nici intermitențele genezei textelor. Fațada unei monografii, presupunând că ea s-ar fi putut construi, ar fi afișat o pretenție pe care nu am avut-o nici la debutul seriei și nici mai târziu, deși, pe măsură ce avansam, realizam importanța subiectului.

Am păstrat caracterul originar al eseurilor – diversitatea tematică, în primul rând – din convingerea că această perspectivă plurală este, cel puțin în stadiul actual al receptării, adecvată obiectului. Viața, personalitatea și opera lui Matila Ghyka nu mi se par încă abordabile altfel decât izolând și aprofundând pe rând componentele unui integrum, de necuprins cu resursele unui singur analist și instrumentele unei singure discipline. La colocviul ideal care și-a propus să realizeze un portret sintetic al acestui ins extraordinar ar trebui să participe matematicieni, esteticieni, istorici, genealogi, critici literari. Dar, până la asemenea apogeu, sunt de asumat multe pregătiri – studii speciale, atente, interpretări și evaluări juste, popasuri în zone mai puțin frecventate sau prea repede părăsite ale universului Ghyka.”[26].

Evocând supriza mai mult decât plăcută de a vizita, în 2016, expoziția ,,Divinitate. Aur. Geniu. O formulă universală: Secțiunea de aur?”, organizată la Muzeul Comunicațiilor din Berlin și itinerată în 2017 la Frankfurt, compatrioata noastră sesizează și semnalează cititorilor săi ,,o lecție de semantică istorică, o provocare culturală, dacă nu chiar, în cazul fericit, o revelație?”[27].
O percepție europeană de data recentă a anvergurii și simbolisticii operei lui Matila Ghyka este compensatorie pentru deceniile de abandon și ignorare a acestui reprezentant de marcă al culturii naționale iar când semnalul unei nesperatere concilieri spirituale vine tocmai de la Berlin, atunci chiar cred că mai putem fi încrezători în asumarea nediscriminatorie și perpetuarea fără resentimente a valorilor sacre ale civilizației europene.

,,Cu numai câteva luni în urmă (2016 – n.n.), - ne semnalează Ilina Gregori – librăriile românești oferiseră publicului o lucrare excepțională: versiunea integrală, în limba română, a celei mai celebre dintre operele lui Matila C. Ghyka, Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale. La optzeci și cinci de ani de la apariția ei, cu toată abundența edițiilor și traducerilor de care a beneficiat, lucrarea, oricât de ilustră cândva pe alte meleaguri, avea nevoie, totuși, de a fi ,,introdusă”în mediul românesc. În mod fericit, i-a revenit matematicianului-filosof Basarab Nicolescu această misiune, care și-a găsit astfel împlinirea optimă, sub titlul memorabil: ,,MatilaGhyka – noulPitagora”.

Conform informațiilor puse la dispoziție cu generozitate de biograful Vasile Cornea, de-a lungul întregii sale cariere enciclopedistul Matila Ghyka a fost distins cu numeroase ordine și medalii, printre care Medalia Jubiliară Carol I (1906), L'Étoile noire du Benin (Stela neagră din Benin) (Franţa, 1906,fiind primul ofiţer de marină care a primit această distincţie), Placheta Leului şi Soarelui (Persia, 1906), Ordinul ,,Coroana României” clasa a V-a în grad de Cavaler (1907), The King George V Coronation Medal (1911), Ordinul,,Steaua României” cu spade de război în grad de Cavaler (1 mai 1917), ,,St. Stanislas” clasa a II-a cu spade (Rusia, 1917), Cavaler al ,,Legiunii de Onoare” (Franţa, 1917),Ofiţer al ,,Legiunii de Onoare” (Franţa, 1917), Military Cross - M.C. - Crucea Militară (Marea Britanie, 1918), Medalia ,,Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”, Comandor al Ordinului Carol al III-lea (Spania, 1922), Comandor al ,,Coroanei României” (1 august 1923), Mare Ofiţer al Ordinului ,,Polonia Restituta” (1923), Ordinul Dannebrog în grad de Colan (Danemarca, 1933), Comandor al Ordinului regal ,,Steaua Nordului” în grad de Mare Cruce) sau KmstKNO, cel mai mare grad al Ordinului suedez Nordstjärneorden / ,,Steaua Nordului”, (1933)și Knigts Commander of the Royal Victorian Order - K.C.V.O. (Marea Britanie, 15 noiembrie 1938).

Matila Costiescu Ghyka s-a stins din viață la 14 iulie 1965, fiind înmormântat alături de soție, în cosmopolitul Cimitir Gunnersbury din Londra.
       
Sursa foto: Arhivele Militare Naționale Române, Muzeul Național al Marinei Române, Colecția Vasile Cornea
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
 
Germania înarmează România Expertiza lui Năstase (galerie foto)
 
[1]Este vorba despre MatilaGhyka, ,,Curcubeie. Vol. I Popasuri ale tinereții mele” și Vol. II, ,,Fericit ca Ulise…”, București, EdituraCurteaVeche, 2003, volume traduse de GeorgetaFilitti.
[2]Mihai Sorin Rădulescu, ,,Cu gândul la lumea de altădată”, București, Editura Albatros, 2005, p. 191 – 192.
[3]Arhivele Militare Naționale Române (în continuare se va cita A.M.N.R.), Fond Maiori Bătrâni, litera C, Memoriul maiorului de rezervă Costiescu Matila, dosar nr. crt. 183, f. 58.
[4]MatilaGhyka, ,,Curcubeie. Vol. I Popasuri ale tinereții mele”, București, EdituraCurteaVeche, 2003, p. 84.
[5]MatilaGhyka, ,,Curcubeie. Vol. I Popasuri ale tinereții mele”, București, EdituraCurteaVeche, 2003, p. 116.
 [6]A.M.N.R., Fond Divizia V Marină, dosar nr. crt. 86/1907, f. 104 – 105.
[7]A.M.N.R., Fond Divizia de Mare, dosar nr. crt. 1479, f. 63.
[8]A.M.N.R., Fond Direcția V Marină, dosar nr. crt. 197, f. 56.
[9]Ibidem, f. 651.
[10]Ibidem.
[11]Ibidem, f. 649.
[12]Ibidem, f. 650.
[13]Arhivele Diplomatice Române, Fond Legația Română Londra, vol. II, nenumerotat.
[14]Referințe privind activitatea sa în folosul Marinei Române, la Marusia Cîrstea, ,,Proiecte româno-britanice privind construirea unei baze navale la Marea Neagră. Documente (1929 – 1939), Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2013.
[15]Dumitru G. Danielopol, ,,Jurnal londonez”, Iași, Institutul European, 1995, p. 12.
[16]Ibidem, p. 15.
[17]Ibidem, p. 18.
[18]Ibidem, p. 29.
[19]Ibidem, p. 123.
[20]Ibidem, p. 203.
[21]Ibidem, p. 204.
[22]Ibidem, p. 222.
[23]Ibidem, p. 245.
[24],,Monitorul Oficial”, Partea I, 111, nr. 116 din 20 mai 1943. Informație furnizată de domnul Vasile Cornea.
 [25]IlinaGregori, ,,Păstratîn uitare? Matila Ghyka. Numărul și Verbul”, București, Editura Tracus Arte, p. 289.
[26]Ilina Gregori, ,,Păstrat în uitare? Matila Ghyka. Numărul și verbul”, București, Editura Tracus Arte, 2018, p. 10 – 11.
[27]Ibidem, p. 20.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peripeții la Ziua Marinei Premiul cel mare (galerie foto)

16 Aug 2019 1174

Aşteptându-l pe „Mircea“ Cartul înrouratelor regăsiri (galerie foto + document)

09 Aug 2019 1027

Aspiranţii sabotaţi de rege Mârțoaga Școlii Navale (galerie foto)

02 Aug 2019 1377

Avatarurile Gărzii de Coastă Reforme „la edec“ (galerie foto)

26 Jul 2019 1846

Germania înarmează România Expertiza lui Năstase (galerie foto)

12 Jul 2019 1884

Mitul apelor sacre Fluviul cu flori şi cadavre (galerie foto)

28 Jun 2019 1595

Cel mai sentimental navigator În căutarea lui Bălcescu (galerie foto)

21 Jun 2019 1795

Provocarea lui Victor Torpilorul din Vaslui (galerie foto)

14 Jun 2019 2739

Sărbătoarea Ultimului Tun Salva de la Năvodari (galerie foto)

31 May 2019 4066

Tort de alge, valuri sparge Vele, stele, caravele... (galerie foto)

17 May 2019 1666

Căsătorie cu bucluc Cine are dreptate? (galerie foto)

10 May 2019 2538

Nea Nae Boier de Cepari (galerie foto)

03 May 2019 1235

Cine repară onoarea Marinei? El a salvat-o! (galerie foto)

26 Apr 2019 1136

Catastrofă navală în Marea Neagră Mai ceva ca „Titanicul“ (galerie foto)

19 Apr 2019 2521

Mare război, mare tărăboi! Prefectul și profitorii (galerie foto)

12 Apr 2019 1309