Lumea marinarilor

Rugă pentru tata Ucis de anglo-americani (galerie foto)

În „Introducere“ la cea de-a şaptea sa lucrare de referinţă pentru istoriografia navală naţională, intitulată „Ofiţeri de marină eroi şi martiri ai României“, comandorul Nicolae C. Petrescu (1926-2008), fost director al Muzeului Marinei Române între anii 1975 şi 1987, afirma: „Am considerat ca o datorie de onoare şi de suflet, ca om pentru care Marina Militară a însemnat fericirea supremă a vieţii, […] să mă implic în scrierea unor cărţi despre viaţa şi activitatea a 23 de ofiţeri de marină care, prin bărbăţia, tenacitatea, voinţa de a învinge, dăruirea şi curajul lor, şi-au îndeplinit până la sacrificiul suprem jurământul de credinţă pentru apărarea ţării, pe frontul apelor, contra celui mai periculos inamic al României de atunci, imperiul sovietic“. Unul dintre eroii evocaţi în carte este locotenent-comandorul ing. Constantin Constantinescu.
 

Remarcabil inginer artilerist

 
Fiul Mariei şi al lui Alexandru Constantinescu, Constantin Constantinescu s-a născut pe 30 martie 1904, în Brâncoveni-Romanaţi (astăzi, jud. Dâmboviţa). A absolvit Secţia Pregătitoare la Şcoala Navală (1 august 1926, clasificat al II-lea), Şcoala de Aplicaţie (1 noiembrie 1926, şef de promoţie), Şcoala de Gaze la Baza Navală Maritimă (18 octombrie - 1 decembrie 1928, brevetul nr. 737 de „Ofiţer cu Gazele“, cu media 7,61) şi Şcoala de Artilerie Navală din Paris, specialitatea Balistică navală (16 octombrie 1937).
 
A activat ca ofiţer cu Navigaţia şi cu detaliul pe canoniera „Ghiculescu“ (1 august 1926), în Corpul Echipajelor Maritime (23 aprilie 1927), adjutant la Divizia de Mare (15 octombrie 1927), instructor de tunuri şi telemetrie la Şcoala de Tunari (1 mai 1928) şi ofiţer cu Navigaţia şi cu detaliul pe torpilorul „Năluca“ (24 mai 1929).
 
Ulterior, a fost încadrat la Serviciul Geografic al Armatei (1 noiembrie 1929), Şcoala Navală (1 mai 1931), Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri (12 august 1934), pe nava „Constanţa“ (15 octombrie 1935) şi din nou la Şcoala Navală (1 noiembrie 1936).
 
Ca specialist în domeniul artileriei navale a fost membru în Comisia de recepţie la Uzinele Skoda (4 aprilie 1938), însărcinat cu Serviciul Artilerie la Escadrila de Distrugătoare (15 ianuarie 1939), în Comandamentul Marinei Militare (1aprilie 1940), în Direcţia Armament, Muniţii, Gaze şi Transmisiuni (A.M.G.T.) la Ministerul Aerului şi Marinei (15 aprilie 1940), în Comisia de recepţie la Uzinele Skoda (1 octombrie 1940), la Ministerul Aerului şi Marinei (15 noiembrie 1940), şef al Secţiei Armament de Marină din Subsecretariatul de Stat al Marinei (22 aprilie 1941), în Comisia Tehnică de Capturi Odessa (16 august 1941) şi la Direcţia A.M.G.T. din Subsecretariatul de Stat al Marinei (1 ianuarie 1942 - 22 iulie 1944).
 
La 1 august 1926, a fost ambarcat ajutor al ofiţerului cu Navigaţia şi ofiţer cu detaliul pe canoniera „Ghiculescu“. Conform uzanţelor, a trecut prin toate specialităţile existente la bordul navei, dovedind că are toate calităţile pentru a se forma şi a deveni un foarte bun ofiţer de marină. Comandantul canonierei a consemnat în Foaia Calificativă aprecieri elogioase la adresa lui: „Sănătos, rezistent, nu suferă de rău de mare. Inteligent, îşi completează, cu sârguinţă, cunoştinţele de specialitate. Disciplinat, ascultător, execută judicios ordinele. Aptitudini marinăreşti în formare. Are multa voinţă spre a se forma din punct de vedere teoretic şi practic. Destul de bună educaţie militară. Foarte bun camarad“.
 
După trei luni, s-a prezentat la Şcoala de Aplicaţie, unde, timp de un an, a urmat cursurile teoretice şi practice. Directorul de studii a reţinut modul serios în care tânărul ofiţer s-a ocupat de partea teoretică, dezvoltând, în special, aptitudini pentru navigaţie, artilerie şi drept internaţional. A absolvit şcoala cu media 7,36, clasificându-se primul din cei nouă ofiţeri-elevi. „S-a prezentat cel mai bine - nota şeful său - dintr-o serie slabă“.
 
La practică, ambarcat ofiţer cu dragajul şi detaliul pe canoniera „Ghiculescu“, s-a achitat în mod mulţumitor de sarcinile pe care le-a avut, dar nu cu suficientă tragere de inimă. Ca adjutant la Divizia de Mare, a manifestat multă tragere de inimă şi conştiinciozitate.
 
Ca instructor de tunuri şi telemetrie la Şcoala de Tunari, a condus zeci de serii de tir redus, arătând aptitudini satisfăcătoare, cu înclinaţie către chestiunile de ordin practic, îmbogăţindu-şi cunoştinţele asupra tirului la mare.
 
În următoarele şase luni s-a ocupat de instrucţia militarilor din Batalionul de Recruţi, privind gazele de luptă şi de administrarea acestei unităţi. De ambele însărcinări s-a achitat în mod lăudabil, fiind apreciat de către comandantul său ca „un ofiţer bun din toate punctele de vedere, pe care se poate conta mult“.
 
La 24 mai 1929 a fost ambarcat ofiţer cu Navigaţia pe torpilorul „Năluca“. Pentru activitatea desfăşurată la bord, timp de şase luni, comandantul său l-a apreciat: „Înfăţişare plăcută, sănătos, rezistent, ţinută îngrijită. Energic cu trupa. Temperament sănătos, deşi cam nervos. Ţine bine marea. Muncitor, conştiincios şi perseverent. Concepţiuni uneori cam îndrăzneţe explicabile prin tinereţe numai. Judecată serioasă de altminteri. Bun camarad şi de caracter. Inteligent şi cu mult bun-simţ. Cu spirit de observaţie şi de metodă. Cultură generală şi profesională foarte frumoase şi în plină dezvoltare. Aplicaţiune la studii. Disciplinat şi respectuos. Demn şi leal. Moral şi modest. Ofiţer manierat şi cu frumoasă conduită. S-a ocupat ireproşabil de toate însărcinările date. Execută ordinele punctual şi în timp. S-a ocupat de oamenii din subordine. Dacă şi-ar înfrâna spiritul critic pe care-l manifestă mai ales inutil, ofiţerul ar fi excelent din absolut toate punctele de vedere. În general, ofiţer foarte bun şi de valoare reală. Merită cu prisosinţă a înainta la gradul de locotenent“.
 
Comandantul Diviziei de Mare, contraamiralul Vasile Pantazzi, a menţinut notele date de comandantul său direct, remarcând că „deşi tânăr, este un ofiţer serios, muncitor şi capabil şi merită să înainteze“.
 
La 1 noiembrie 1929 a fost detaşat la Serviciul Geografic al Armatei, unde s-a evidenţiat prin excelentele sale aptitudini intelectuale, inteligenţă şi spiritul critic dezvoltat. Cunoştinţele însuşite la matematici la Facultatea de Ştiinţe pe care o urma l-au ajutat în rezolvarea determinărilor astronomice, pe care le-a făcut sub conducerea căpitanului Tardi, eminent specialist al Institutului Geografic Francez, în punctele Constanţa, Balcic, Ciucurova şi Moldoviţa. După întoarcerea din campania astronomică a anului 1930, a executat numeroase calcule de birou, pe baza observaţiilor din teren, distingându-se prin însuşirile sale remarcabile, fiind la curent cu toate chestiunile de astronomie şi T.F.F. Şi-a îndeplinit lăudabil serviciul, predând la timp lucrările de calcule. Competenţa sa l-a determinat pe şeful Secţiei de Geodezie din Serviciul Geografic al Armatei să remarce: „Considerând bunele sale aptitudini, socotesc că, în cazul în care locotenentul Constantinescu ar consimţi să rămână şi se specializeze la Serviciul Geografic, ar fi de mare folos Secţiei Geodezice“.
 
Dar tânărul ofiţer nu a dorit să renunţe la Marină, ţelul său fiind să devină inginer de artilerie navală, fapt realizat în anul 1937. La 1 mai 1931, a fost mutat la Şcoala Navală şi s-a ambarcat cu elevii pe diferite nave. A luat parte la examinarea elevilor şi a candidaţilor pentru intrarea în şcoală, fiind remarcat de comandorul Petre Bărbuneanu, comandantul instituţiei, ca „bun matematician şi bun profesor“. Ca ofiţer de clasă şi profesor la Şcoala Pregătitoare, în perioada 1 noiembrie 1931 - 21 octombrie 1932, a predat matematicile elementare, trigonometria şi analitică. Muncind cu râvnă, a obţinut rezultate frumoase.
 
Pe timpul practicii la bordul navei-şcoală „Constanţa“, în calitate de ofiţer cu navigaţia, timoneria şi profesor pentru aceste discipline, a predat ofiţerilor-elevi şi elevilor cursurile respective, dovedind multă conştiinciozitate. A îndeplinit foarte corect şi bine serviciul la bord. Comandantul Şcolii Pregătitoare de Ofiţeri arăta într-o notă calificativă că s-a achitat lăudabil de atribuţiile sale ca inspector de studii, profesor şi însărcinat cu laboratorul de chimie şi fizică, dovedind aptitudini deosebite, devotament, zel în serviciu şi o conştiinciozitate superlativă. Şeful său aprecia că „este un ofiţer care trebuie să ajungă până sus în arma lui“.
 
După un stagiu de perfecţionare în navigaţia maritimă ca ofiţer de bord pe nava comercială „Carpaţi“, unde a fost apreciat pentru rezultatele exacte cu care a făcut toate calculele necesare şi pentru stăpânirea tuturor cunoştinţelor şi aptitudinilor carierei de marinar, a fost ambarcat pe nava-bază „Constanţa“, ofiţer cu navigaţia şi şef de grupă de elevi la Şcoala de Aplicaţii. Aici a predat cursurile de navigaţie, hidrografie şi manevre, fiind considerat un foarte bun ofiţer, care merită să înainteze la „alegere“.
 
Comandantul Şcolii Navale şi al Şcolilor Marinei, comandorul Alexandru Constantinescu, a împărtăşit notele elogioase ale şefului direct cu privire la modul serios în care s-a ocupat de instrucţia şi disciplina elevilor, de serviciul de cart în mare şi de întreţinerea şi folosirea şalupelor şi bărcilor navei. Rezistenţa la mare, autoritatea, prestanţa, calmul şi buna manevră a navei, disciplina, severitatea, respectul şi dreptatea dovedite în relaţiile cu subordonaţii i-au adus aprecierea de „ofiţer de marină eminent“, care merită să înainteze la „alegere“, având o solidă pregătire intelectuală, profesională şi morală.
 
În perioada 1 noiembrie 1935 - 31 octombrie 1936, a urmat cursurile Şcolii de Aplicaţie de Artilerie Navală din Paris, unde a obţinut note foarte bune la toate materiile, făcând cinste României şi Marinei Militare. A primit calificarea de inginer de artilerie navală.
 
Mutat în Serviciul Armament, Muniţii şi Arme (S.A.M.A.), din Ministerul Aerului şi Marinei (M.A.M.), a fost trimis la Uzinele „Skoda“ din Pilsen, în calitate de preşedinte al Comisiei de supraveghere a fabricării noilor turele de 120 mm pentru monitoarele „Ardeal“ şi „Basarabia“. Şeful său a apreciat competenţa deosebită cu care a îndeplinit această funcţie, cunoştinţele sale superioare în domeniul artileriei, judecata clară, bazată totdeauna pe argumente ştiinţifice, caracterul şi corectitudinea desăvârşite, capacitatea de ofiţer foarte distins şi de mare folos instituţiei. A demonstrat dragoste deosebită pentru Marina Militară şi pentru armamentul comandat. Fiind un desăvârşit tehnician în domeniu, a contribuit, în mod categoric, la realizarea şi îmbunătăţirea construcţiei turelelor.
 
Ca inginer însărcinat cu Serviciul de Artilerie la Escadrila de Distrugătoare, s-a ocupat de înfăptuirea tuturor modificărilor prevăzute pentru artileria de la bordul acestor nave moderne în epocă.
 
La 15 noiembrie 1940 a fost numit şef al Secţiei Armament de Marină în Subsecretariatul de Stat al Marinei. A primit misiunea specială de a recupera şi, eventual, de a pune în funcţie bateriile de coastă din Odessa şi împrejurimi rămase de la ruşi, însărcinare ce n-a putut fi îndeplinită, deoarece armamentul de coastă sovietic fusese distrus în totalitate.
 
În Serviciul Capturi din Odessa a avut răspunderea investigării şi inventarierii tuturor materialelor şi instalaţiilor de marină rămase în port după retragerea inamicului. Şeful său aprecia că, deşi misiunea a fost deosebit de dificilă, portul Odessa reprezentând un uriaş bazar de diverse materiale şi mărfuri, ofiţerul a adus reale servicii Armatei Române şi ţării. A lucrat la primele degajări ale portului, a investigat şi referat asupra bateriilor şi lucrărilor de fortificaţii de coastă sovietice, de-a lungul întregului litoral cuprins între Odessa şi Oceakov. De asemenea, a dovedit tact şi diplomaţie în relaţiile cu autorităţile germane, într-un moment în care raporturile cu acestea deveniseră deosebit de tensionate.
 
În calitate de şef al Secţiei Armament, Muniţii, Gaze şi Transmisiuni şi şef al Direcţiei Poligoane şi Experienţe, a demonstrat că deţine temeinice cunoştinţe de inginer artilerist. Astfel, s-a remarcat la studierea şi executarea unor lucrări precum Trageri experimentale pentru recepţionarea de armament şi muniţii, Calcularea şi stabilirea unui prototip de turelă cu armament de 47 mm calibru, destinată a arma vedetele blindate fluviale, Trageri pentru stabilirea şi calcularea tabelelor de trageri a tunului de 152,4 mm calibru rusesc. A fost deopotrivă apreciat pentru capacitatea, randamentul şi conştiinciozitatea cu care a condus Secţia A.M.G.T., studiile şi preocupările tehnice făcute în legătură cu repararea şi dotarea cu armament şi muniţii a unităţilor Marinei Regale, precum şi pentru modul în care a organizat primirea acestor material din depozitele germane din Constanţa.
 
În vara anului 1942 s-a deplasat la Helsinki-Finlanda ca expert tehnic în chestiunea furnizării de armament de provenienţă Bofors-Suedia.
 
În Foaia calificativă pentru perioada 1 noiembrie 1942 - 15 iulie 1953, secretarul general pentru Marină, comandorul August Roman aprecia că este un „ofiţer foarte capabil şi destoinic sub aparenţa de modestie, ceea ce face să crească mai mult valoarea sa. Muncitor, conştiincios, la datorie. Însărcinat cu misiuni grele şi în special în străinătate, s-a achitat în mod elogios. Foarte bun tehnician în specialitatea sa, aducând reale foloase Marinei Regale. Ofiţer de mare nădejde. Merită să înainteze la alegere“.
 
Ca urmare, pe 6 septembrie 1943 a fost înaintat în gradul de locotenent-comandor. În continuare, a primit misiuni multiple, legate de instalarea unor baterii de coastă pe litoralul românesc şi repararea materialului artileristic avariat.
 
Pentru documentare, în lunile aprilie şi mai 1944 a fost trimis în misiune specială pentru a studia reţeaua bateriilor de coastă amplasate de germani pe coasta Canalului Mânecii.
 
O moarte intempestivă
 
Trecuseră doar zece ani de când locotenent-comandorul Constantinescu se căsătorise, pe 14 octombrie 1934, cu farmacista constănţeancă Ana Popa, născută la Mamut Kuius, Izvoru Mare de astăzi. Din dragostea lor, pe 22 iunie 1939 se născuse la Pilsen, în sud-vestul Boemiei - unde tatăl se afla în misiune la Uzinele Skoda -, unicul lor fiu, Radu Tudor, botezat la o biserică catolică din localitate.
 
Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, soţia a fost ataşată, cu gradul de locotenent farmacist, Spitalului Militar de la Tălmaciu, cu care a mers pe front. La împlinirea vârstei de cinci anişori, tatăl fusese acasă, să-şi serbeze odrasla la Sibiu, pe strada Mărăşti nr. 18, unde familia refugiată împărţea un imobil cu familia generalului Enache Jugănaru, căsătorit cu Stela, sora Anei. Nu avea cum să ştie că pentru ultima oară.
 
Anuşcăi sale avea să-i scrie pe 17 iulie 1944, de la Periş, o ultimă scrisoare, în care i se confesa revoltat: „M-am săturat până în gât de viaţa asta fără niciun rost şi tare aş vrea să ne revedem la cuibul nostru toţi trei împreună. Am ajuns să doresc să se hotărască la un fel cu toată nebunia asta. Cel puţin să ştim o socoteală“.
 
Marţi, 18 iulie 1944, a plecat cu autoturismul personal Skoda, împreună cu locotenent-comandorii Ion Bănică şi Haralambie Ringhiopol, într-o nouă misiune la Sulina, unde trebuia să instaleze o baterie de tunuri ruseşti. „De cele ce se va hotărî acolo depinde dacă îmi voi schimba reşedinţa pentru un timp mai îndelungat acolo. Despre asta însă voi mai vorbi peste două săptămâni, când sper să fac iarăşi un drum la Sibiu. […] Îmi este tare dor şi de el şi rog pe măicuţa să-l sărute pentru mine. Transmite şi Marioarei şi lui Puişor sărutări iar pe tine cu toată dragostea te îmbrăţişează Titi“.
 
Ciudat lucru, la exact o lună de când îşi îmbrăţişase fiul, războiul i-a curmat destinul fatidic. Era în ziua de 22 iulie 1944. În timp ce se întorcea din această ultimă misiune, locotenent-comandorul inginer Constantin Constantinescu a căzut pe Şoseaua Râmnic-Buzău, mitraliat de aviaţia anglo-americană. Odată cu el s-a prăpădit şi Ringhiopol. De aici trupul i-a fost transportat la Spitalul Militar „Regina Elisabeta“ din Buzău.
 
Abia pe 1 august 1944 ofiţerul a fost înmormântat creştineşte în Cimitirul Ghencea Militar. La căpătâiul său a vegheat multă vreme o cruce specială din stejar masiv, în formă de troiţă. De fapt, erau trei identice, una lângă alta: a sa, în centru, a lui Ringhiopol, în dreapta şi a căpitan-comandorului aviator Sandu Ioan, comandantul Grupului I Vânătoare, căzut la datorie pe 22 iunie 1944, în stânga.
 
În numărul pe mai-decembrie 1944 al revistei „Marea Noastră“, camarazii i-au deplâns dispariţia intempestivă şi prematură. Evocând personalitatea defunctului, comandorul Corneliu Lungu, şeful Secţiei Operaţii din Statul Major al Marinei, a ţinut să sublinieze: „Ofiţer foarte inteligent, cult şi cu o educaţie aleasă. În toate ocaziunile iubit şi stimat de superiorii şi inferiorii săi. În cursul carierei sale contribuie într-o mare măsură, atât ca specialist, cât şi ca profesor, la dezvoltarea cunoştinţelor de artilerie navală şi asistă în diferite comisiuni dotarea Marinei Regale cu acest material. Rezultatele frumoase obţinute oriunde îl caracterizează ca pe un element de valoare, încredere şi demn a urca ierarhia treptelor militare cât mai repede“.
 
Copleşită de durere, Maria Constantinescu, mama celui de-al doilea său băiat căzut pentru patrie, după decesul lui Alexandru (Sache) la Odessa, îi scria din Târgovişte, pe 4 august 1944, văduvei fiului său: „Dragă Anişoara mea scumpă şi Răducule, de când am venit de la Bucureşti după nenorocire am fost numai în pat, bolnavă de picioare şi bolnavă sufleteşte. Nu am dormit de atunci nici ziua nici noaptea, îl plâng într-una pe Costeluşu meu drag. Nu am fost păţită cu Sache, de soarta a fost aşa de crudă cu noi amândouă. Nu pot să scriu de lacrimi, întrerup mereu. Oh, tare aş fi vrut să rămân lângă tine mai multe zile dar din cauza evenimentelor nu s-a putut. Dragă scumpă, să nu uiţi că te-am iubit cu toată puterea sufletului meu şi te rog pe tine cât şi sora ta Stela şi cumnatul tău Jugănaru să aibă grijă de tine şi Răducu, că cu atâta am mai rămas. Ştiu că trebuie să fii deprimată ca şi mine, eu nu am pe nimeni pe lângă mine, sunt singură cu durerea mea. Răducu drag şi scump să te asculte pe tine şi pe tănţica lui şi pe tine toţi să te consoleze. Să fi fost la Bucureşti mă duceam des la mormântul lui cu flori, să plâng acolo, pe el. Tare mi-era drag să vin la voi că vedeam cum trăiaţi de bine. Scrie-mi, te rog, şi mie şi când te mai duci la Bucureşti la şase săptămâni cum aş fi venit şi eu dar nu am cu ce. Primiţi sărutări dragi de la mama şi sărută pe Răducu pentru mine“.
 
În aceeaşi zi de 4 august, i-a scris şi profesoara de limba română Titica, soţia colonelului de infanterie Costel Ionescu: „Draga şi buna mea prietenă, stau în faţa hârtiei cu condeiul în mână şi nu îndrăznesc să scriu nimic, căci ce aş putea spune pentru a încerca să alin imensa ta durere şi ce cuvinte ar putea exprima golul şi jalea ce a lăsat în inimile noastre pierderea atât de tragică şi timpurie a bietului nostru Titi. Dacă aş fi fost lângă tine - şi cât de mult am regretat absenţa mea de acolo în aceste triste împrejurări - poate aş fi ştiut să găsesc cuvântul sau gestul care mângâie şi uşurează puţin durerea, dar în situaţia de acum n-am putut decât să mă revolt asupra soartei şi să plâng împreună cu Costel nenorocirea care s-a abătut asupra ta. L-am plâns şi îl plângem cu toţii pe bunul şi blândul nostru prieten: Viorica, Gică, tata, fratele meu şi cumnata cu care m-am întâlnit în ultimul timp, cei de la Târgovişte şi toţi cei ce l-au cunoscut şi i-au apreciat calităţile rare, cu care Dumnezeu îl înzestrase din plin. Cât am fost împreună cu rudele mele n-am vorbit decât despre această groaznică pierdere cu care Dumnezeu v-a încercat în primul rând pe voi cei dragi ai lui, apoi pe noi, bunii lui prieteni şi Ţara pentru care s-a jertfit. Am regretat mult împrejurarea nefericită care l-a făcut pe Costel să nu afle vestea la timp, ca să poată măcar el conduce pe bietul Titi la locul de veci. Aş fi vrut şi eu mult să-l mai văd o dată. Când am aflat năprasnica veste - miercuri, după nenorocire - căpătasem din întâmplare un ziar. L-am deschis distrată şi când mi-am aruncat ochii pe ultima pagină... am crezut că visez un vis rău... Nici acum nu-mi vine să cred în hidoasa realitate. Destinul cu asprele lui legi a dorit astfel şi în faţa voinţei lui Dumnezeu nu putem decât să ne închinăm. Mă resemnasem la toate încercările din ultimul timp, dar la această lovitură năprasnică nu ne aşteptam nici eu şi nici unul dintre rudele şi prietenii săi dragi.
 
Draga mea Ana, dacă mai poate exista o consolare pentru sufletul tău greu încercat, gândeşte-te că Titi a căzut la datorie ca un brav, cu fruntea sus şi demn aşa cum a trăit, că şi-a servit Patria până în ultima clipă a vieţii şi că poate el e mai fericit acum acolo unde se află, decât noi, cei rămaşi, care ne luptăm cu mizeriile şi greutăţile războiului. Gândeşte-te că tu ai o datorie sfântă de împlinit: copilul pentru care trebuie să-ţi învingi durerea, să fii tare şi să lupţi ca să-l poţi creşte aşa cum ar fi dorit bietul Titi. Ştiu, va fi greu, dar Dumnezeu te va întări ca s-i poţi creşte copilul. Doiniţa te sărută mult pe tine şi Răducu, îi e dor mult de voi şi regretă şi ea pe bunul ei naş. Eu te îmbrăţişez cu toată căldura sufletului meu şi te asigur, încă o dată, de prietenia noastră pe care poţi conta. Sărută mult pe Răducu din partea mea“.
 
În fine, o altă scrisoare, datată 7 august 1944, păstrată în arhiva familiei, a fost expediată din satul Valea Voievozilor, comuna Răzvad, jud. Dâmboviţa de Lenuţa Junie, soţia unui văr primar: „Dragă Anişoară, suntem încă sub impresia groaznicei nenorociri care ţi-a răpit pe cel scump şi mai ideal soţ ce l-ai fi putut întâlni în viaţă. Îmi stă mintea în loc şi nu pot crede că Răducu e lipsit de Tati al lui. Am rămas înmărmuriţi şi nu ştiam ce să credem atunci când printr-o femeie necunoscută venită de pe la Tanti ne-a anunţat trista veste, am crezut că e vreo eroare, că nu-i pentru noi, căci nu ne preciza despre care băiat e vorba, şi n-am crezut până n-am văzut negru pe alb. Atunci bineînţeles mi-am dat seama de cruda realitate, de groaznica nenorocire. Dragă Anişoară, Domnul a dat, Domnul a luat şi să rugăm tot pe bunul Dumnezeu să te întărească să poţi rezista la această crudă încercare, această pierdere ireparabilă, să poţi îngriji şi creşte pe scumpul tău Răducu, pe care să-l vezi mare, ca cel puţin la bătrâneţe să te poţi bucura, să-ţi fie răsplata durerii de acum. Răducu să-ţi fie mângâierea zilelor pustii, zilelor lipsite de soţul pe care oricât l-ai mai chema şi aştepta, nu mai vine. Groaznică e viaţa asta! Groaznică e moartea când te desparte de ce îţi e mai scump pe lume!... Încă o dată, dragă Anişoară, rog pe bunul Dumnezeu să fii tare, să te ocrotească pe tine şi pe Răducu, să ajungem cât mai repede zile mai bune, liniştite, lipsite de această împrăştietoare de nenorociri. Multe sărutări şi îmbrăţişări“.
 

Umilit dincolo de mormânt

 
Ca şi când o moarte n-ar fi fost de ajuns, locotenent-comandorul Constantinescu a fost parte într-un proces penal care a durat şapte ani după decesul acestuia! Este vorba despre dosarul nr. 2512 conexat cu 3025/1942, întocmit de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Marţială Odessa, prin care zece ofiţeri erau învinuiţi de crime împotriva umanităţii, prin aceea că, profitând de situaţia oficială, şi-ar fi însuşit în mod ilicit bunuri private şi de stat de pe teritoriul unui stat ocupat. În urma anchetei, aceştia au fost achitaţi.
 
Ulterior, Parchetul Curţii Bucureşti, Cabinetul I Instrucţie Criminali de Război (?!?) a reluat ancheta, pe 12 septembrie 1950 emiţând pe numele inginerului de marină Constantinescu Constantin un mandat de arestare, prin care dispunea arestarea preventivă a acestuia şi încarcerarea la Penitenciarul Jilava!
 
Ulterior, s-a dispus şi confiscarea averii ofiţerului, pe 14 octombrie 1950 fiind efectuată inventarierea bunurilor la locuinţa acestuia din str. Mătăsari nr. 7 din Capitală.
 
Abia prin Decizia penală nr. 2084, dată în şedinţa publică din 26 iulie 1951, Curtea Bucureşti Secţia I Penală a decis încetarea urmăririi prin deces faţă de acuzatul Constantinescu Constantin. Astfel, după atâţia ani de umilinţe şi hărţuire a soţiei şi familiei, locotenent-comandorul Constantinescu avea să-şi găsească liniştea definitivă în Cimitirul Ghencea din Bucureşti.
 
Fiul său, Radu Tudor, a absolvit în 1956 Colegiul Naţional „Sf. Sava“, iar în anul 1960 Şcoala Militară de Tancuri şi Auto din Piteşti, unde a fost coleg, printre mulţi alţii, cu generalii Ştefan Guşă şi Nicolae Spiroiu. Ca ofiţer a profesat până în anul 1964, când a fost nevoit să treacă în rezervă, cu gradul de căpitan, din motive de dosar, ca urmare a condamnării postume a tatălui său.
 
În această situaţie, a luat-o, practic, de la capăt. În anul 1970 a absolvit Institutul de Mine din Petroşani. A profesat iniţial ca inginer la Institutul de Proiectări Miniere din Bucureşti. Ulterior şi-a desfăşurat activitatea la Întreprinderea de Exploatare a Nisipurilor şi Pietrişurilor pentru Materiale de Construcţii din capitală, până în anul 1996, când s-a pensionat.
 
În prezent, trăieşte discret şi stingher, ca-ntr-o turelă de tanc, într-o garsonieră din centrul Bucureştiului, cu gândul la cele două fiice, Andreea şi Alice Domnica, şi la cei doi nepoţi ai săi.
 
Ana Constantinescu, mamă a doi eroi şi beneficiară, după Revoluţia din decembrie 1989, a statutului de veteran de război, cu gradul de locotenent major (legitimaţia nr. 468445 din 24 februarie 1992), s-a stins din viaţă pe 9 septembrie 1994. Este înmormântată în cripta familiei din Cimitirul Ghencea, deasupra bunului său soţ, căruia i-a rămas credincioasă până în ultima zi.
 
Contrar celor pătimite de la tinereţe până la bătrâneţe, tanchistul Radu Tudor Constantinescu are un respect deosebit pentru tot ceea ce înseamnă Armata Română, „dat fiind faptul că - zice domnia sa - Oştirea încorporează încrederea neclintită a naţiunii în capacităţile sale de a apăra la vremuri de restrişte fruntariile ţării, lucru dovedit şi prin jertfa familiei mele“. De aceea, lună de lună, unicul fiu al familiei Ana şi Constantin Constantinescu nu uită să aprindă o lumânare la căpătâiul celor doi, ştiindu-i din nou împreună, acolo sus, deasupra noastră, a tuturor.
 
Bibliografie:
 
Marian Moşneagu, Eroii Marinei Române, Buzău, Editura Alpha MDN, 2009
Marian Moşneagu, Odiseea navei-şcoală „Constanţa“, Constanţa, Editura Muntenia, 2002
Nicolae C. Petrescu, Ofiţeri de marină eroi şi martiri ai României, Piteşti, Editura şi Tipografia Europroduct, 2006
 
Sursa foto: Colecţia maiorului (rtr) Radu Tudor Constantinescu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemă, ci și un standard de viață“ (galerie foto)

Vraciul Planşeta radar şi ansa



 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Delfinul”, Doagă şi WC-ul buclucaş Peripeţii la cotă periscopică (galerie foto)

21 Sep 2018 820

Toamna se numără cadeţii! Jos bereta, dom’ ministru! (galerie foto)

14 Sep 2018 1865

Experimentele lui Tichescu Misterul delfinului alb (galerie foto)

07 Sep 2018 998

Îngerii Epavelor Tributul mării (galerie foto)

31 Aug 2018 911

Doliu în Marina Română. Comandorul Ion Raicu s-a stins din viață. Când va avea loc înmormântarea

28 Aug 2018 776

Figurantul Moștenitorul Contesei de Foy (galerie foto)

24 Aug 2018 882

Primul episcop român pe Insula Șerpilor Doamna Ethel (galerie foto)

17 Aug 2018 2825

Amantlâcul Ispitele tinereţii (galerie foto)

10 Aug 2018 1738

Gala absolvenţilor Tresa de aspirant (galerie foto)

03 Aug 2018 1087

Bagheta „Albatrosului“ La... 95 de ani!

27 Jul 2018 1228

Doar marea are remuşcări... ...După 20 de ani! (galerie foto)

20 Jul 2018 2874

Tovarăşul domn amiral Aghiotantul şi nonagenarul (galerie foto)

13 Jul 2018 5657

Contrabandistele din Galaţi Primele distrugătoare româneşti (galerie foto)

06 Jul 2018 1265

Preşedintele nu crede în lacrimi Destin de Pasăre Phoenix (galerie foto)

29 Jun 2018 1770

Odrasla amiralului Coana Mariţa şi Securitatea (galerie foto)

22 Jun 2018 1160

Şi burghez, şi monarhist! (I) Ţarul, Mareşalul şi Lupeasca (galerie foto)

08 Jun 2018 1434

Italieni cu suflet de români Favoriţi ai Familiei Regale (galerie foto)

01 Jun 2018 1287

Ardeleanul Mihail Tanco şi Marina Română (galerie foto)

30 May 2018 1272

Ancore frânte. Cernita lună mai

25 May 2018 1394

Martirii Marinei Eroii României Mari (galerie foto)

18 May 2018 1492

Maeştrii La „Timona“ prestigiului Marinei (galerie foto)

11 May 2018 2224

Corăbiile lui Tutuș De trei ori erou (galerie foto)

04 May 2018 2405

Magistrul Febleţea navaliştilor gălăţeni (galerie foto)

27 Apr 2018 1610

Cine a născocit primul crucişător românesc? Artizanii navei-amiral a României (galerie foto)

20 Apr 2018 3156

Primii submarinişti români în Germania Bibi Costăchescu se impune (galerie foto)

13 Apr 2018 2304

Spovedania marinarului Destine, pilde şi poveţe (galerie foto)

06 Apr 2018 2269

Vraciul Planşeta radar şi ansa

23 Mar 2018 6060

Transfugii celui de-al nouălea val Exodul maritim postbelic

16 Mar 2018 1980

Tradiţie da, flotă ba! Întrezăriţi Farul Speranţei? - galerie foto

09 Mar 2018 1672

Tragedia din portul Călăraşi O navă militară scufundată

02 Mar 2018 2625

Catastrofa de la Hârşova Armata Română, în doliu

23 Feb 2018 6153

Răscoala marinarilor Cu tricolorul pe chipiu (galerie foto)

16 Feb 2018 1709

Timonierul În graţiile şahinşahului Iranului (galerie foto)

09 Feb 2018 3190

Batalionul 307 Infanterie Marină la ceas aniversar. Astăzi este Ziua Infanteriei Marine Române

29 Nov 2017 1234

Programul complet al festivităţilor de Ziua Marinei. Tot ce trebuie să ştii

11 Aug 2017 6704

Licitaţie atribuită de ARSVOM pentru achiziţia a 500 de tone de motorină marină pentru navigaţie. Ce spune directorul Daniel Manole (document)

18 Jul 2017 1933

Infanteria Marină Română împlineşte 128 ani

29 Nov 2016 1353

Agenţia de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare îşi înnoieşte flota! Licitaţie pentru o navă de depoluare! (document)

02 Nov 2016 2074

Artista Marina Voica împlinește, astăzi, 80 de ani (video)

03 Sep 2016 9630

Comandanții Marinei Militare Române de la Revoluție până azi. Cine a stat cel mai puțin? Dar cel mai mult?

11 Aug 2016 8122

Este ziua de naștere a umoristului Ananie Gagniuc

08 Jan 2016 1517

Revista Marina Română a împlinit un sfert de veac

30 Dec 2015 1295

Forţele Navale Române fac ultimele pregătiri pentru Ziua Marinei Române (galerie foto)

14 Aug 2015 1478

Ce trebuie să faci ca să câștigi un tricou de marinar de la Marina Română

09 Aug 2015 1627

Tragedie în Marina Militară Română. A murit amiralul (r) ing. Ilie Ștefan

22 Dec 2014 2910

Alianţa Franceză organizează în Constanţa expoziţia de fotografie "Meseriile mării"

07 Aug 2014 1720

Autoritatea Navală Română, partener într-un proiect regional privind poluarea marină

14 Nov 2013 1956

Au început manifestările dedicate Zilei Marinei Române

15 Aug 2013 1158

Sărbătoarea Sfintei Marii, în siguranţă

14 Aug 2013 819

Un an de la trecerea în nefiinţă a comandantului Constantin Preda

21 Mar 2013 2833