Lumea marinarilor Sărmana noastră „Transilvanie”. „Ardeal”, „Basarabia”, „Transilvania” (galerie foto)


Ceea ce nu a reușit aliatul sovietic după 23 august 1944, am înfăptuit noi înșine cu consecvență. Cu bună știință și o iresponsabilitate impardonabilă. În postura de campioni ai dezastrului național am fost – și din păcate – suntem imbatabili. Și soarta flotei noastre naționale este doar unul dintre cele mai elocvente exemple.
Poate părea orecum ciudat, dar dintre cele două superbe pasagere cu numele a două provincii istorice mult râvnite și îndelung disputate de marile imperii, rușii ne-au luat, ca de obicei, „Basarabia”. Noi am rămas doar cu „Transilvania”.
Până când am abandonat-o noi înșine, de o manieră reprobabilă...
 


În elita balcanică
 
Liga Navală Română (LNR) – unul dintre militanții activi și consecvenți în promovarea principiilor politicii noastre navale – susținea sus și tare că
Dezvoltarea acestei Marine trebuie să se ridice, neapărat și nu prea tardiv, la nivelul situației politice și a valorii economice a țării noastre, mare, frumoasă și bogată, precum este.”.

Că s-a vrut și s-a și putut, o dovește ascensiunea remarcabilă a celor două societăți naționale – Navigația Fluvială Română (NFR) și Serviciul Maritim Român (SMR), care în perioada interbelică au reușit să aducă beneficii și prosperitate cu mijloace proprii și să impună pavilionul național în Marea Neagră, Marea Mediterană și chiar peste Ocean.

Faptul că în anul 1938 parcul de nave al S.M.R. s-a îmbogățit prin intrarea în serviciu a celor mai noi și moderne pasagere ale epocii,
„Transilvania” şi „Basarabia”, construite de firma ,,Burmeister et Wain” din Copenhaga, primele nave de pasageri cu propulsie Diesel din Marina comercială română – era încă o dovadă a consecvenței și viabilității strategiei adoptate în acest domeniu.

Sosită în portul Constanţa la 26 iunie 1938, sub comanda comandorului Alexandru Ştiubei și botezată, pe 8 septembrie, de însuși suveranul României Mari cu numele ,,Transilvania” - ,,ca simbol al legăturii sufleteşti dintre românii din văile Mureşului şi celor trei Crişuri, cu românii din văile Dunării şi Prutului şi de pe ţărmul Mării Negre”, această superbă navă avea să fie încredințată de Carol al II-lea marinarilor săi „pentru a o duce peste mări şi oceane, unde să spună lumii întregi că legătura sufletească a românilor de pretutindeni este sfântă şi eternă.”.


Astfel, la 13 septembrie 1938 modernul pasager își începea cursele regulate, în tandem cu sora sa ,,Basarabia”, sosită în portul Constanța la 26 septembrie 1938, pe linia Constanţa – Alexandria – Haifa – Beirut – Pireu – Istanbul - Constanţa.

Referitor la aceste două nave, P. Cokinis, secretar general al Comitetului Maritim al Înţelegerii Balcanice, menționa într-un articol publicat în anul 1938:
Atât flota comercială română cât şi cea turcă sunt flote de stat, aparţinând statului şi fiind dirijate de stat.
Suferă probabil efectul birocraţiei, dar pe de altă parte au avantajul de a putea angaja, fără zgârcenie, capitaluri importante, ce le permit să aloce nave noi pe liniile lor, vase de un tonaj relativ ridicat şi răspunzând exigenţelor actuale ale pasagerilor.
De altfel, am primit cu bucurie vestea recentă a punerii în funcţiune de către Compania română S.M.R., pe linia Constanţa – Istanbul – Pireu – Alexandria, a două noi pacheboturi care, prin confortul lor şi tonajul important, au crescut în ochii voiajorilor străini prestigiul pacheboturilor balcanice.”.
Rolul Serviciului Maritim Român în dezvoltarea comerţului maritim a devenit tot mai important, el asigurând raţionalizarea pieţei navlului şi sprijinind comerţul cu ţările mediteraneene. De altfel, în perioada 1936-1938, peste 50% din mărfurile transportate de S.M.R. făceau obiectul comerţului cu ţările din bazinul mediteranean.
 
Ocolite de dezastru
 
Printr-un ordin al Marelui Stat Major, la 13 iunie 1940 s-a hotărât ca S.M.R. să ia măsuri de evacuare a întregului parc de vase, urmând a fi trimis în Bosfor și porturile bulgare. Ca urmare, „Basarabia” a plecat la 16 iunie în ultima sa cursă la Istanbul, unde a și rămas. „Transilvania” va pleca, de asemenea, la 19 iunie, în cursa obișnuită la Istanbul.

Astfel, la declararea războiului contra URSS, la Istanbul se aflau navele „Transilvania”, „Basarabia”, „Balcic” și „Alba Iulia”.

Pe baza ordinului dat de ministrul Subsecretariatului de Stat al Marinei, la 6 decembrie 1944 comandantul de cursă lungă Nicolae Mauguș, însoțit de șase ofițeri sovietici – căpitanul de rangul 1 Vasiliev și căpitanul de rangul 2 Klinin -, precum și doi comandanți de cursă lungă și doi mecanici – pleacă la Istanbul, unde au ajuns pe 12 decembrie, pentru a readuce la Constanța motonavele „Transilvania” și „Basarabia”.

În ziua de 16 decembrie la bordul m/n „Transilvania” s-au îmbarcat căpitanul de rangul 2 Klinin, comandantul Potipaev și mecanicul Plavnic, iar la bordul m/n „Basarabia”, căpitanul de rangul 1 Vasiliev și clc Nicolae Mauguș.

În ziua de 18 decembrie, la ora 12.20, în prezența atașaților militari român și sovietic, motonavele părăsesc portul Istanbul, în linie de șir, cu m/n „Basarabia” în cap iar m/n „Transilvania” la 1000 metri.

Pe 19 decembrie 1944, la ora 11.15, cele două pasagere reintră în portul Constanța, m/n „Basarabia” acostând la dana 13 iar „Transilvania” la dana 25. Cele două nave emblematice ale S.M.R. vor rămâne la dispoziția Comandamentului sovietic.

La 29 ianuarie și respectiv 30 ianuarie 1945, cele două pasagere au fost dezarmate, echipajele fiind somate să părăsească navele, cu excepția a trei ofițeri mecanici și a unui ungător, care au fost păstrați pe „Basarabia”.

În anul 1948, pasagerul ,,Basarabia“, cu numele schimbat în ,,Ukraina“[1],a intrat în serviciul Companiei de Navigație de la Odessa.
Ca printr-o minune, motonava ,,Transilvania“ a rămas României, deschizând în anul 1945 linia de trafic Constanţa-Marsilia.
 
Recepție la bord
 
În privința pasagerului „Transilvania”, norocul părea să-i surâdă atât navei cât și echipajului.

Astfel, „Motonava «Transilvania» a Societății Sovrotransport s-a întors de curând în țară dintr-o lungă călătorie în care a purtat pentru prima dată după război pavilionul român în apele Mediteranei – titra ziarul „Scânteia” în ediția din 29 noiembrie 1945.
Luni, 26 noiembrie a.c. în portul Constanța, pe bordul vasului «Transilvania» s-a sărbătorit acest succes al noii societăți româno-sovietice de navigație, succes care se răsfânge asupra întregii țări.
Tovarășul ministru Ion Gheorghe Maurer, însoțit de domnii L.R. Krasnov, director general și ing. S. Săceanu, subdirector general al Societății Sovromtransport au fost primiți, pe bordul «Transilvaniei» de către dl. căpitan Mauguș, comandantul vasului, tovarășul Victor Dușa, prefectul județului Constanța, dl. Gheorghe Popescu, primarul orașului și de reprezentanți ai autorităților militare sovietice și române.
Tovarășul ministru Ion Gheorghe Maurer, luând cuvântul, în numele guvernului român, a adus mulțumiri echipajului care ne-a prilejuit mândria de a vedea pavilionul român străbătând primul apele Mediteranei.
A arătat apoi că acest fericit eveniment nu ar fi putut avea loc fără gestul mărinimos al guvernului Uniunii Sovietice, care ne-a înapoiat o bună parte a flotei noastre comerciale și de război.”[2].
Iată și reflectarea evenimentului în paginele revistei Marea Noastră, organul de presă al L.N.R.:
În seara zilei de 26 noiembrie a.c. a avut loc la bordul motonavei «Transilvania» o recepție, în scopul de a sărbători întoarcerea din prima cursă de după încetarea ostilităților a acestui splendid vapor de pasageri românesc.
Au luat parte domnii ministru Ion Gheorghe Maurer, subsecretar de stat la Ministerul Comunicațiilor, maior Uralov, președintele Comisiei Aliate de Control din Constanța, Krasnov, directorul sovietic al Societății Sovromtransport, comandor Tarakanov, șeful Comisiei Aliate de Control pentru Marină din Constanța, Victor Dușa, prefectul județului, comandor Diaconescu, comandantul Litoralului Maritim și Fluvial, Ion Popescu, primarul municipiului Constanța, N. Cioroiu, secretarul Regionalei Constanța a Partidului Comunist, consilier Darie din partea ARLUS, președinții sindicatelor PCA și marinarilor civili, precum și ofițeri ai Armatei și Marinei sovietice și române, cu doamnele.
Au toastat pentru prietenia româno-sovietică, pentru înțelegerea și generozitatea U.R.S.S. manifestată prin toate actele sale referitoare la România și, în special, acela al înapoierii navelor de război și comerț române, domnii comandor Diaconescu, prefect Dușa, primar Popescu și delegatul ARLUS, consilier Darie.
Domnul comandor Tarakanov, într-o însuflețită și aplaudată alocuțiune, a adus la cunoștința celor de față intenția U.R.S.S. de a înapoia României și celelalte nave de război și de comerț.
Domnul maior Uralov, luând cuvântul, a vorbit despre fondul prieteniei româno-sovietice și de hotărârea U.R.S.S. de a ajuta poporul român și guvernul Petru Groza să clădească o țară mândră, independentă și democrată.
Domnul Cioroiu a analizat relațiile româno-sovietice pe plan internațional.
Domnul ministru Maurer a subliniat că la baza relațiilor româno-sovietice se găsesc prietenia, înțelegerea și bunătatea popoarelor sovietice și a Generalissimului Stalin.
Domnul Stan din partea marinarilor civili, prin cuvinte simple, dar pline de căldură, a arătat deosebirea între situația marinarilor și lucrătorilor din porturi și de pe vapoare, situație mizerabilă în trecut față de situația de astăzi extrem de avantajoasă, promițătoare și plină de speranțe pentru viitor.
Seria discursurilor a încheiat-o comandantul vasului, domnul căpitan Mauguș, care, printr altele, a spus că numai o minte cu totul întunecată nu poate să admită că relațiile de prietenie cu U.R.S.S. sunt o necesitate vitală pentru țara noastră.”[3].
 
O bucurie amară
 
Vineri, 26 septembrie 1947, la restaurantul ,,Capşa” din Capitală a avut loc o masă camaraderească oferită de Marina Română în cinstea reprezentanţilor Marinei Sovietice din Comisia Aliată de Control, care, după ratificarea Tratatului de Pace, urmau să părăsească România.

La această festivitate au participat comandorul Eugeniu Săvulescu, comandantul Marinei Militare Române, locotenent-comandorul Nicolae Stoenescu, comandantul secund al Marinei pentru Educaţie, comandorul Ion Cristescu, şeful de stat major al Marinei Militare, căpitan-comandorul Paul Ghenădescu, comandant secund al Marinei pentru Dotare şi Înzestrare, căpitan-comandorul Teodor Antonescu, comandant secund al Marinei pentru Instrucţie şi alţi ofiţeri din Comandamentul Marinei Militare.

Din partea C.Al.C. Secţia Marină au fost prezenţi căpitanii de rangul 1 Briuhanov şi Sincov, căpitanii de rangul 2 Jmailo şi Ladijinski, precum şi doamna Vera Zamfirova.

Cu acest prilej, comandorul Eugeniu Săvulescu a subliniat:
,,Astăzi, când a intrat în vigoare Tratatul de Pace, Marina are regretul de a se despărţi de câţiva din camarazii sovietici cu care a colaborat timp de doi ani. N-am putea să facem acest pas fără a ne aduce aminte ce s-a petrecut în acest interval şi cât datorează Marina Română Uniunii Sovietice şi reprezentanţilor ei din Comisia Aliată de Control.
La venirea dumneavoastră în ţară, Domnilor, aţi găsit un personal răvăşit şi fără Marină.
Prin gestul de la 12 octombrie 1945 şi prin retrocedarea ulterioară a navei-şcoală «Mircea», Uniunea Sovietică ne-a arătat până unde poate merge generozitatea unui stat democratic, care a ieşit învingător dintr-un război, în care nu plecase din dorinţe imperialiste, ci fusese silit să se apere pe el însuşi şi să lupte pentru dezrobirea celorlalte popoare.
Cu ajutorul dumneavoastră, Domnilor, noi am reuşit să călăuzim paşii noii noastre Marine pe drumul democratizării, dându-i orientarea nouă care era necesară pentru a se încadra în armata democrată şi în noul stat român democratic.

Această operă nu este încă terminată. Ea va găsi însă noi oameni pregătiţi să lupte pentru realizarea ei şi, care, datorită sfaturilor şi îndemnurilor dumneavoastră, am ajuns să deosebim binele de rău şi ceea ce este just de ceea ce nu este just.

 Domnule căpitan de rangul 1 Briuhanov,
 
Ca (!) colaborator apropiat al dumneavoastră, am putut discerne şi urmări câtă înţelegere, câtă bunăvoinţă, câtă dragoste chiar aţi pus în rezolvarea tuturor chestiunilor care erau legate de fiinţa Marinei noastre.
Pot face aici o mărturisire în faţa camarazilor şi anume că de câte ori a fost o situaţie grea pentru Marină – m-am adresat dumneavoastră şi întotdeauna am găsit ajutorul şi sfatul necesar. Acest lucru nu-l vom uita niciodată!
De aici încolo ne lăsaţi să zburăm cu aripile noastre proprii. Ştiu ce sarcini grele ne aşteaptă. Dar vom şti să le rezolvăm pentru că am învăţat de la dumneavoastră să străbatem cu bine etapele grele.
În momentul când plecaţi aveţi satisfacţia că, din Marina răvăşită din trecut, lăsaţi o Marină harnică la lucru. Această Marină nouă are ca principală dorinţă să-şi arate recunoştinţa faţă de Uniunea Sovietică şi să adâncească prietenia cu Marina Sovietică.
Vă rog, în numele marinarilor români de pretutindeni şi de toate gradele, să păstraţi amintirea noastră, amintirea unui cald sentiment de recunoştinţă şi dragoste.
Vă rog să aveţi bunătatea de a transmite înaltelor autorităţi ale Flotei Navale de Război Sovietice încredinţarea că aţi lăsat în România o Marină mică, dar care nu are altă dorinţă mai fierbinte decât aceea de a adânci prietenia dintre cele două marine.
 
Domnilor ofiţeri români,
 
O etapă nouă se deschide în faţa Marinei noastre: aplicarea Tratatului de Pace. Deşi el lasă această Marină cu aripile ciuntite, promitem să facem tot ce ne va sta în putinţă pentru a-l aplica în spiritul şi în litera lui.
În cadrul lui vom căuta să ridicăm Marina nouă, pe care o dorim cât mai puternică atât pentru binele nostru cât şi al păcii.
Dar ştim cu toţii că acest lucru va rămâne numai o chinuitoare dorinţă în sufletul fiecăruia dintre noi dacă nu vom avea sprijinul puternic al marelui stat vecin şi prieten, Uniunea Sovietică.
De aceea, vă rog pe toţi domnii ofiţeri sovietici, de care vom avea regretul de a ne despărţi, să fie solii noştri pe lângă popoarele sovietice, pe lângă cercurile maritime sovietice, pe lângă conducătorii lor pentru a le arăta că aici, în România, există o Marină care merită să fie sprijinită.
Să mulţumim încă o dată, cu toată căldura, bunilor camarazi sovietici care ne-au ajutat în aceşti doi ani de grele încercări.
Vă rog să vă uniţi cu mine şi să bem acest pahar pentru prosperitatea popoarelor sovietice, a Armatei Roşii, a Marinei Sovietice şi a gloriosului lor conducător, Generalissimul Stalin.
Să trăiască în veci prietenia dintre Marina Română şi cea Sovietică!
Să traiască camarazii sovietici din Comisia Aliată de Control!”.
Căpitanul de rangul 1 Briuhanov a toastat: ,,Vă aduc mulţumirile mele pentru calda primire şi adânca înţelegere pe care aţi dovedit-o în colaborarea cu Comisia Aliată de Control, al cărui şef a fost domnul general-colonel de tancuri Susaikov, sub înalta conducere a Generalissimului Stalin.
Îndeplinirea condiţiunilor de armistiţiu în ceea ce priveşte Marina a fost posibilă datorită înţelegerii şi camaradereştii colaborări pe care am găsit-o în Comandamentul Marinei, în general şi în special la comandantul Marinei, dl. comandor Săvulescu Eugen, la comandantul secund al Marinei pentru Educaţie, dl. locotenent-comandor Stoenescu Nicolae, la şeful de stat major al Marinei, dl. comandor Cristescu Ion şi la comandanţii Forţelor Fluviale şi al Litoralului Maritim.
Pentru aceasta suntem adânc recunoscători acestor ofiţeri care ne-au dat concursul spre a ne achita de misiunea noastră dificilă şi delicată.
Misiunea noastră de fapt a fost comună, căci şi noi - ca şi dumneavoastră - dorim ca Marina Română să crească, să înflorească şi să fie mereu alături de glorioasa Marină Sovietică.
Ridic un toast pentru ofiţerii Flotei Române, care vor fi întotdeauna alături de ofiţerii Flotei Navale Militare Sovietice, pe drumul aceleiaşi cauze comune.[4].
 
Un sfârșit lamentabil
 
Soarta pasagerului „Transilvania” avea să fie definitiv pecetluită în toamna anului 1979.

În memoriile sale, clc Nicolae Romulus Moise, director, la acea dată, al Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime „Navrom”, menționează:
La 23 septembrie 1979 s-a pierdut nava «Transilvania» acostată la cheu în portul Galaţi, pe vreme frumoasă, printr-o înclinare periculoasă, din cauza scăderii debitelor apelor Dunării şi răsturnarea acesteia în bordul babord.

Nava a fost scoasă din exploatare la 5 ianuarie 1975, ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare, după 37 de ani în serviciu.
«Transilvania» a ajuns într-o poziţie tehnico-economică incertă, ,,plimbată“, de la o dană portuară la alta, pentru a face loc navelor sub operaţiuni portuare.

Urmare nenumăratelor intervenţii făcute de noi, de-a lungul a trei ani, adresate Ministerului Transporturilor, privind luarea unei decizii legate de situaţia navei, la 22 decembrie 1978 s-a hotărât reparaţia navei «Transilvania» în Şantierul Naval din Galaţi, cu termen de punere în funcţiune în luna mai 1979.“.

În perioada celor trei ani de aşteptare a luării unei decizii de către forurile superioare, noi am contactat un şantier naval din Iugoslavia şi Șantierul ,,Burmeister & Wein“, constructorul navei daneze, care ne-a avansat oferte de reparaţii, cu costuri şi termene de execuţie deosebit de avantajoase.

Potrivit rezultatelor economice înregistrate în bilanţurile financiare ale anilor aceia, utilizarea navei «Transilvania» în voiajele de patru zile, în timpul verii, cu turişti străini, pe relaţia Constanţa-Istanbul, la care se adăugau 3-4 voiaje de zece zile, iarna, în bazinul de Est al Mării Mediterane, erau avantajoase din punct de vedere economic. Costurile de reparaţii ale navei justificau menţinerea acesteia în exploatare.

După primirea dispoziţiei de reparare a navei la Galaţi, din partea Ministerului Transporturilor, Departamentul Transporturilor Navale, cu telexul nr. 4418/22.12.1978, am andocat nava în luna aprilie 1979 pe docul plutitor al Şantierului Naval Constanţa, pentru eliberarea documentelor de registru, remorcajul până la Galaţi şi asigurarea navei, pe toată perioada remorcajului, ca şi a reparaţiilor, prin asiguratorul român ADAS, reasigurat, pe piaţa Lloyd de asigurări londoneze, cu 4 milioane de dolari SUA.

După aceste pregătiri, sosirea navei în faţa șantierului, la 15 martie 1979 şi aşteptarea 9 zile la ancoră, la 24 martie 1979 conducerea Şantierului Naval din Galaţi ne-a comunicat cu telexul nr. 20123 din 24 martie 1979 că ,,nu primeşte nava pentru reparaţii...în şantier“!

După acest eveniment, câteva luni nava a fost ,,plimbată“ dintr-o dană în alta, până a fost ,,mântuită“ de către autorităţile portului Galaţi. [...]

Între timp, a început ,,războiul“ de mesaje - tipic acelor vremi! - când ,,eşaloanele superioare de stat“ lansau o decizie politică, ,,fantezistă, ca multe altele“, în comparaţie cu oferta fermă, chiar din partea danezilor, constructorii navei «Transilvania». Care erau încântaţi şi interesaţi să prezinte această navă, ca un semn al trăiniciei lucrărilor pe care le execută compania lor...
În aceste condiţii, ,,legaţi de mâini şi de picioare“ de pricazul Ceauşescului, pe care n-avea nimeni curajul să-l smintească, noi schimbam mesaje ... ,,notelex“...ca răspuns... ,,la votelex“... şi soarta navei rămânea la voia întâmplării! Şantierul Naval Galaţi, fără nicio experienţă în construcţia şi reparaţia navelor maritime pentru pasageri, cu refuzul hotărât să primească nave pentru reparaţii, iar noi, rămaşi cu nava în Dunăre, fără nici o perspectivă certă de utilizare a ei, în viitor....

Pentru că nu îndrăznea nimeni să-i spună șefului Statului, care a ordonat ca reparaţia să fie făcută în ţară, pentru economie de valută, că această operaţiune nu o pot executa şantierele noastre navale.

O neînţelegere, generată din sferele înalte ale conducerii de stat, cu nava plimbată din dană în dană, pe Dunăre, peste care s-a suprapus imperiul unor criminale nepăsări, mai ales ale autorităţilor portuare şi a comandantului, care au permis ca nava să ia o înclinare periculoasă, până la răsturnare.

Într-un septembrie, dintr-un an secetos 1979, în care apele au scăzut foarte mult, nava s-a înclinat periculos, sprijinită cu chila de ruliu a bordului tribord pe mal, schimbând centrul de greutate al navei până la condiţia de răsturnare.

Desigur, comandantul, neintuind cât de mult vor scădea apele Dunării, a întărit legăturile de la mal şi aviza zilnic conducerea portului asupra pericolului de răsturnare a navei.

În acest timp, autorităţile portuare se făceau că nu văd pericolul şi refuzau sistematic trimiterea unui remorcher care să îndepărteze nava de la cheu, până la poziţia de plutire a acesteia, către mijlocul Dunării.

Nicio legătură din lume, cât ar fi fost de puternică, nu putea opri o navă, cu cele câteva mii de tone deplasament în balanţa înclinării acesteia, când centrul ei de greutate se deplasa periculos, în afara condiţiei fizice de plutire.
Şi era atât de simplu, ca la primul semn de înclinare a navei să fie slăbite legăturile de la mal, iar aceasta să alunece, către adânc. Dacă astfel nu s-ar fi produs această alunecare, intervenţia unui remorcher portuar ar fi fost salvatoare.

În ziua de 19 septembrie 1979, cu trei zile înainte de producerea evenimentului, clc Constantin Bucur, șeful Secţiei a IV-a Flotă din Galaţi, din ordinul meu expres, a controlat siguranţa tuturor navelor acostate în portul Galaţi, împreună cu comandantul instructor Puiu Moldoveanu, trimis de către mine, la Galaţi.

În aceeaşi zi, Constantin Bucur a ridicat problema navei «Transilvania» în şedinţa de comandament a Portului, condusă de către directorul adjunct al portului, N. Georgescu de faţă şi cu Iancu Mărgărit, căpitanul portului Galaţi, solicitând urgent acţionarea cu un remorcher şi un pilot portuar. Care n-au ajuns la nava «Transilvania», acostată la 300 de metri de Căpitănia Portului Galaţi şi ,,Navrom“, Administraţia Portului Galaţi“!

Nepăsare şi indolenţă, pe fondul unei decizii dictatoriale neprofesioniste, care a sacrificat o navă, a cărei valoare a fost... ,,recuperată prin asigurare“, dar s-a pierdut în mod nepermis şi ruşinos un simbol istoric, emblematic şi moral al Marinei noastre Comerciale.”.
Putea deveni „Transilvania” noastră dragă o navă-școală, un hotel plutitor, precum fusese fostul yacht regal „Libertarea” sau, de ce nu, prima navă-muzeu a Marinei Române?

Personal înclin să cred că până și Ceașescu putea fi înduplecat...
 
Bibliografie:
 
  1. Marian Moșneagu, „Politica navală postbelică a României (1944 – 1958)”, Editura „Mica Valahie”, București, 2006
  2. Nicolae Romulus Moise, „O jumătate de veac în Marină”, Vol. II, editura Ex Ponto, Constanța, 2017
  3.  Constantin Cheramidoglu, „Comerțul maritim al României în perioada interbelică”, UER Press, București, 2020
  4. Gabriel-Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Gheorghe Stănescu, „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

 Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
 

[1] A sfârșit prin a fi redenumit “Ina” și vândut, în 1988, Pakistanului, care l-a tăiat la fier vechi.
[2] „Motonava «Transilvania» s-a întors din apele Mediteranei”, în „Scânteia”, seria III, Anul XVI, nr. 391, joi, 29 noiembrie 1945, p. 3.
 
[3] Sărbătoare la bordul motonavei «Transilvania», în „Marea Noastră”, Anul XIV, nr. 11 – 12, noiembrie – decembrie 1945, p. 154.
 
[4] Ne părăsesc camarazii din Comisia Aliată de Control, în ,,Marina Nouă”, Anul III, nr. 87, sâmbătă, 27 septembrie 1947, p. 1, 2.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Cu patima științei. Comandorul Pavel Popovăț (GALERIE FOTO)

29 Apr 2022 1116

Lumea marinarilor Fatidica lună aprilie... In memoriam Virgil Sozanski (GALERIE FOTO)

27 Apr 2022 1431

Lumea marinarilor Odraslă de general. Marinarul familiei Scheletti

15 Apr 2022 1932

Lumea marinarilor Să ne încredem doar în șansă? Bătălia păcii și a războiului pe mare

08 Apr 2022 1323

Lumea marinarilor Alertă la Spitalul Militar Constanța. Frații Brezeanu (galerie foto)

01 Apr 2022 2407

Lumea marinarilor Pescuitorul de mine. Cazul Johnson

25 Mar 2022 2009

Lumea marinarilor Accident mortal pe submarinul „Delfinul”. Soția a dat statul în judecată (GALERIE FOTO)

18 Mar 2022 3406

Lumea marinarilor Între două democrații. Fugarii de pe „Friedrich Engels”

11 Mar 2022 1599

Lumea marinarilor Un impostor imperial. Victor Lehovschi, „protejatul“ lui Iuliu Maniu (galerie foto)

04 Mar 2022 1996

Lumea marinarilor Privind dincolo de Nistru. Eugeniu Botez, România, Rusia (galerie foto)

25 Feb 2022 2277

Lumea MarinarilorComplotist sau victimă colaterală?

18 Feb 2022 3043

Lumea marinarilor Un comandant de brigadă degradat. Radu Nicolae, ARO

11 Feb 2022 3757

Lumea marinarilor De ce mi-e dor de Cercul Militar? Linz, Orăscu, Renard (galerie foto)

04 Feb 2022 1685

Lumea marinarilor Încă un albatros înrolat în corul îngerilor. In Memoriam Nicu Jigolea (galerie foto)

31 Jan 2022 2910

Lumea marinarilor Patrupedul navetist pe mare. Vifor, „Iași”, Giuseppe (GALERIE FOTO)

28 Jan 2022 1390