Ulișii doamnei Cătălina Peste mări și țări (galerie foto)

Sincer, vestea trecerii la cele veșnice, sâmbătă, 3 august 2019, a reputatei regizoare Cătălina Buzoianu m-a răvășit și m-a întristat. Am avut șansa să mă aflu în compania Domniei Sale, la bordul navei-școală “Constanța”, în perioada 4 iunie - 9 august 2001, pe timpul periplului cultural internațional „Odiseea”, travestit, printr-o fericită întâmplare, într-un Ulise conjunctural.
 
Adevărată „cruciadă culturală a păcii”, călătoria inițiată de actorul francez Richard Martin, directorul Teatrului “Toursky” din Marsilia și vicepreședinte al Institutului Internațional al Teatrului Mediteranean (I.I.T.M.), asociație recunoscută de UNESCO și susținută de Uniunea Europeană, secondat de spaniolul José Monleon, directorul acestui for cultural mediteranean, a fost un grandios spectacol itinerant, care au avut ca suport logistic nava-școală „Constanța”.
 
După zece ani de preparative și demersuri diplomatice, România s-a dovedit a fi nu numai principalul favorit pentru punerea în practică a acestei aventuri maritime ci și un susținător înfocat al periplului. Au contat, pe de o parte, reputația continentală a Teatrului „Bulandra”, inspirația distinsei regizoare Cătălina Buzoianu, „arhitectul” insurmontabilului spectacol „Ulișii” și amiciția maestrului Virgil Ogășanu, directorul de program pentru România, cu freneticul și temperamentalul Richard Martin.
 
Navigând pe urmele periplului inițiatic al legendarului Ulise timp de 66 de zile prin 9 țări, în ediția 2001 și 52 de zile prin 12 țări, în 2003, organizatorii au urmărit și reușit să pună în evidență necesitatea creării de noi punți spirituale și a unui climat de înțelegere reciprocă între țărmurile Mării Mediterane, prin transformarea acesteia într-o adevărată Mare Nostrum.
 
„Odiseea” a reconfirmat faptul că dialogul între națiuni și oameni de culturi diferite poate fi nu numai posibil dar și deosebit de benefic și de fructuos, chiar și atunci când, simbolic, este folosit suportul militar.
 
În memoria distinsei regizoare a secolului, cum a fost supranumită Cătălina Buzoianu, vă propun o retrospectivă a itinerariului pe care l-a parcurs grandiosul său spectacol „Ulișii”, care mi-a facilitat și oferit, în cel de-al patruzecilea an al vieții, un voiaj și o experiență unice. O candelă pe Marea Neuitării geniului său, la împlinirea a 40 de zile de la urcarea sa în Constelația Eternei Odisei.
 

Despre pace, prietenie și dragoste

 
În decursul celor 66 de zile ale acestui trepidant periplu, început cu botezul unei furtuni în Marea Neagră de gradul 7, marinarii, artiștii și ziariștii- români, francezi, italieni, spanioli, algerieni, marocani, japonezi, iugoslavi- care au trăit, înțeles și evocat această aventură circummediteraneană, inspirată de miturile inițiatice ale Mediteranei, au fraternizat întru binele creației și al culturii universale.
 
Tradiția marinărească, omniprezentă la bordul navei-școală „Constanța” în toate ipostazele sale mai mult sau mai puțin oficiale, fie că a fost vorba de aspectul exterior, de onoruri și ceremoniale, de uniforme, de botezul marinăresc onorat de mai-marele mărilor, slăvitul zeu Neptun, interpretat cu aplomb de comandorul dr. Marius Hanganu (astăzi contraamiral de flotilă în retragere - n.n.)sau de superstiții și folclor, a concurat cu succes cu inițiative precum concursul „Mister Ulise” și apariția ziarului de croazieră „Constanța” și explozivul spectacol „Ulișii”, pus în scenă cu cel mai înalt profesionalism de regizoarea Cătălina Buzoianu. De altfel, spectacolul a fost magistral interpretat de actorii Teatrului „Bulandra” pe cele mai originale scene: pe puntea heliport a navei, pe cheurile din Marsilia și Nador, la Universitatea corsicană din Corte, în Teatrul din Alger ori în centrele istorice din Palma de Mallorca și Split.
 

Pentru José Monleon și Richard Martin, directorul și respectiv vicepreședintele I.I.T.M., „Odiseea 2001” a fost, probabil, mai mult decât o piatră de încercare a capacității lor de a descătușa forța creatoare a celor ce zămislesc lumini care să însenineze chipuri și inimi. De aceea, am fost convins că ei doi și sutele de adepți din lumea largă nu se vor opri aici.
 
Celebra actriță Irène Papas, miniștri, politicieni, ziariști și oameni pentru care pacea este mult prea scumpă spre a nu fi invocată și salvgardată pe marile scene ale lumii, s-au oferit să devină ei înșiși ambasadorii acestui ideal al dragostei, comuniunii și înțelegerii între popoarele Mediteranei, care trebuie să unduiască peste milenii mentalitățile și conștiințele semenilor.

Ulise a redevenit din erou un Om de toate culorile, vârstele și naționalitățile. Uliși ai mileniului III, marinarii și actorii români s-au dovedit europeni prin tot ceea ce poate fi benefic și trainic pentru o Europă unită în diversitatea culturilor sale tradiționale.
 
La „Odiseea 2001” au participat 247 de persoane, dintre care 82 de militari din echipajul navei și 60 de studenți din Academia Navală “Mircea cel Bătrân”. De asemenea, la bord s-auaflat47 de reprezentanți ai Teatrului „Bulandra”, dintre care 45 de români, o japoneză și un macedonean, 58 de reprezentanți ai I.I.T.M., dintre care 36 francezi, 6 spanioli, 5 algerieni, 3 israelieni, 2 marocani, 2 iugoslavi, o argentiniancă, un croat, o italiancă și un american. 
 
În cadrul Proiectului „Odiseea 2001", pe navă s-a organizat și desfășurat 45 de spectacole, dezbateri, mese rotunde, seri muzicale și de dans, lecturi, lansări de carte, proiecții de filme etc., opt conferințe de presă și trei transmisiuni în direct la televiziunile naționale.
 
Cu o idee genială și o realizare pe măsură, „Odiseea” a fost o misiune prin excelență diplomatică a actorului mediteranean, slujitor al Cetății și al crezului de libertate de exprimare și de creație, dintotdeauna pelerin și exponent al fraternității și armoniei cu natura interioară a ființei umane.
 
Când armele tac, muzele cântă” -acesta a fost leit-motivul paradoxului pe care nava-școală „Constanța” l-a creat și difuzat în ochii opiniei publice internaționale ori de câte ori silueta sa gri-sinilie s-a proiectat pe cheurile asaltate de forfota curioșilor.
 
PACE- un cuvânt mult prea sacru pentru a fi luat în derâdere oriunde în lume, a fost arborat multiplicat în limbile celor nouă state vizitate de către Ulișii mileniului III și preumblat sub soarele verii peste valurile Mării Negre, Marmara, Egee, Cretei, Ionice, Tireniene, Mediterane și Adriatice. Români și francezi, spanioli și marocani, algerieni și italieni, croați și sârbi, greci sau japonezi, marinari și actori, civili și militari, ziariști și spectatori, zeci de mii de semeni au fraternizat întru triumful rațiunii și al dragostei asupra himerei războaielor.
 

De la profeții, la peripeții

 
Voiajul navei-școală „Constanța”, receptată ca navă în serviciul fraternității mediteraneene și considerată drept „o utilitate de creație, de difuzare și de transport”, a fost deopotrivă o premieră în istoria culturii și a navigației române.
 
„Odiseea 2001” a reprezentat, în esență, unul dintre punctele culminante ai celor zece ani de muncă, de perseverență, de schimburi și confruntări de idei; o muncă asiduă care îngloba câteva sute de activități și demersuri pentru promovarea a ceea ce organizatorii au denumit principiul descoperirii colective, principiu pus în slujba construcției unei Europe comune, plecând de la identificarea și evidențierea diferențelor spațiului cultural european.
 

Bastia, Insula Corsica, 11-13 iunie 2001

 
 
După o primă duminică la ancoră, luni, 11 iunie nava-școală „Constanța” a fost condusă în portul Bastia de pilotul Casanova, acompaniat de însuși comandantul portului, c.l.c. Radu Spătaru, un bucureștean stabilit în Franța înainte de 1989.
 
A doua zi, oficialii navei au fost oaspeții Primăriei din Bastia, aflată vizavi de Gara Maritimă, fapt care l-a determinat pe viceprimarul Riolacci să înceapă cu o invitație pe balcon pentru a ne oferi prilejul să admirăm panorama orașului. Schimburile de informații și de cadouri simbolice au pus în valoare dimensiunea privilegiată a acestui periplu, aceea de a cultiva prietenia și respectul pentru specificitatea culturilor noastre naționale.
 
Actorii au fost oaspeții Universității din Corte. În sala „La Citadelle”, a fost prezentată Enigma ludică, moment coregrafic pregătit de Mollie Lehberger împreună cu Mihaela Zamfirescu, Cristina Secăreanu și Lorette Enache și un rezumat scenic al spectacolului Cătălinei Buzoianu.
 
În replică, gazdele au prezentat „U Medicu stranieru”, un spectacol dramatic multilingv (corsicană, sardă, italiană) după un text de Antoni Arca, pus în scenă de Compania „U Teatrinu”.
 

Marsilia, Franța, 14-20 iunie 2001

 
 
În acordurile imnului „O, Marseille…", nava-școală „Constanța” a acostat în seara zilei de joi, 14 iunie 2001, la cheul de promenadă J4 - „la Joliette” al portului autonom Marsilia. Imediat după dublarea legăturilor, tandemul navă-cheu s-a metamorfozat într-o uriașă entitate sonoră. Pe punțile navei au evoluat într-o vervă de zile mari actorii Teatrelor „Bulandra” din București și „Tourski” din Marsilia, intercalat cu cadeții percuționiști ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
 
Pe cheu, percuționiștii francezi de la „Bami Village” și grupul de dansatoare de la „Kunkaga Conques”, coordonați de trepidantul Paulo Lombard, mimând bucuria întoarcerii acasă a unui Ulise imaginar, au declanșat ceea ce un jurnalist francez avea să denumească drept o adevărată „urgie” culturală.
 
La finele acestei fulminante reprezentații transmisă în direct de France 3 Méditeranée, Bami, percuționist și multiplu instrumentist camerunez, rezident la Marsilia, cel care a reușit să transforme în decurs de numai o săptămână nava-școală „Constanța” într-un uriaș instrument de percuție, menit parcă să impună ritmul la fiecare sosire/plecare în/din port, acompaniat de colegul său Jean Marie Bergey, și-a adunat discipolii pentru o primă fotografie de grup.
 
După instalarea copertinei, heliportul navei-școală „Constanța” a concentrat încă din prima seară a escalei mulțimea de artiști, jurnaliști și oficialități, civili și militari, „ademeniți” pe această scenă itinerantă a păcii și prieteniei de recepția de bun venit oferită de gazde.
 
Omniprezent, plin de curtoazie și vizibil marcat de reușita vieții sale, Richard Martin s-a străduit și a reușit să fie un amfitrion pe măsura oaspeților noștri-primarul Marsiliei, consulul României la Marsilia, Vasile Popovici și ministrul Culturii și Cultelor din România, academicianul Răzvan Teodorescu.
 
Vreau să vă urez bun venit dumneavoastră, care sunteți reprezentanții popoarelor Mediteranei din parte de nord, din sudul, din estul și din vestul bazinului și totodată, urez bun venit navei-școală „Constanța” și echipajului său de marinari și actori- a precizat Serge Bottey, viceprimarul Marsiliei. De asemenea, vreau să-i mulțumesc lui Richard Martin, care este sufletul Teatrului „Toursky” și echipei Institutului Internațional al Teatrului Mediteranean pentru ideea acestei aventuri, a acestei croaziere care este o adevărată cruciadă- inspirat intitulată „Odiseea 2001”- deoarece consider că este o adevărată utopie să transformi această navă, acest portelicopter românesc, care la origine a fost simbol al războiului, într-un simbol al păcii, un fel de mesager maritim care transportă un vis. Visul ca Marea Mediterană, care este marea noastră ancestrală și leagănul atâtor civilizații și care, din nefericire, a fost multă vreme teatrul unor confruntări sângeroase, să devină un simbol al speranței, că va redeveni o mare a meditației, a dialogului și a parteneriatului și că, împreună, vom adopta aceste valori universale care sunt pacea, prietenia și dragostea. Eu cred că Mediterana are nevoie de acest vis și dumneavoastră sunteți cei chemați să-l transportați dintr-un port în altul de-a lungul acestui periplu și să-l înfăptuiți.
 
Cred că „Odiseea 2001” este cu adevărat un mijloc de a ne face mai bine înțeleși, de a facilita schimburile, de a dialoga și de a coopera mai eficient pentru promovarea acestor valori pe care trebuie să le redăm Mediteranei iar cultura este, cu siguranță, domeniul și mijlocul esențial pentru înfăptuirea acestui deziderat.
 Mulțumesc tuturor și felicitări navei-școală „Constanța”, simbolul păcii.”.
 
Ziua de vineri, 15 iunie, a inclus pentru oficialii navei vizitele la comandantul maritim al regiunii, comandorul Jean Pierre Buchaillet și la Primăria orașului Marsilia. În cursul zilei au avut loc spectacole pentru copii, „Odiseea legendelor”, folclor kurd, dans-”Misri’a mon amour”, Compania Ghazia și lectură-Jordan Plevnes, ambasadorul Macedoniei.
 
Spectacol unitar și dinamic, „Ulișii” a adus pe scena special amenajată pe esplanada cheului de promenadă J4, în fața sutelor de localnici și turiști, eternul exil al omului în interiorul său. Cadrul circumscris acestui periplu existențial imaginar- cel al spațiului mediteranean- reflectă zbuciumul sufletului nostru labirintic și imprevizibil, populat de fantome, străbătut de miraje și de experiențe inițiatice.
 
Ulise, magistral jucat de actorul Mihai Bisericanu, a traversat mileniile, de la fabuloasa țară a lui Homer la sfârșitul de secol XX, abstract și impersonal. Pe parcursul descinderii sale, el întâlnește eroi mitici ai marii tradiții literare: Orfeu, Dionisos, Tezeu, dar și Hamlet, Faust, Leopold Bloom etc. Tot atâtea figuri legendare cu care, antrenat în vârtejurile Cerului și ale Infernului, el împărtășește destinul său metafizic și existențial.
 
La Marsilia, ca de altfel în toate porturile în care s-au succedat peripețiile acestor Uliși contemporani, spectacolul Teatrului „Bulandra” a fost, înainte de toate, unul de nuanță și introspecție filosofică, o profundă explorare artistică și un voiaj cosmic deopotrivă, un fel de Divina Comedie fără de întoarcere, în care suntem parcă rătăcitori pentru veșnicie.
 
Și dacă în toată această uluitoare interferență scenică regizoarea Cătălina Buzoianu a vorbit de Ulise la plural, a fost pentru că eroul său, personaj multiplu, și-a aflat semnificația în permanența incertitudinilor umane. Spectacolul de la miezul nopții, „El Kabaré”, semnat de Marie-Demon, J.M. Sanchez și J. Salier Dolette, avea să constituie o avanpremieră a minifestivalului eterogen și original pe care gazdele aveau să-l ofere în zilele următoare la Marsilia mesagerilor „Odiseei 2001” ambarcați pe nava-școală „Constanța”.
 

Sagunto, Spania, 22- 24 iunie 2001

 
În marșul său spre portul Sagunto, nava-școală „Constanța”, cu o echipă a televiziunii franceze de la „Thalassa. Magasine de la mer” la bord, a traversat miercuri, 20 iunie, meridianul Greenwich, intrând în emisfera vestică.
 
La conferința de presă organizată pe heliport a fost prezentă, alături de José Monleon și Richard Martin, liderii I.I.T.M., și actrița Irène Papas, cunoscută pentru talentul de mare tragediană relevat în Elektra (1961), Zorba Grecul (1964), Troienele (1971), Iphigenia (1977) sau Erendira (1983). Încântată de anvergura, mesajul și succesul Proiectului cultural internațional „Odiseea”, distinsa actriță elenă a promis să devină ea însăși un ambasador și susținător al reluării acestui captivant periplu al artelor și dialogului intercultural.
 
La bordul navei, actorii teatrului de stradă „Ilotopie” au făcut o ultimă repetiție înainte de a revărsa culorile trupurilor pictate pe străzile orașului. În acordurile muzicii de fanfară, actrița Irène Papas și un grup de tineri în costume naționale au dat semnalul începerii festivalului. Seara culturală românească a fost susținută cu aplomb de actorii Teatrului „Bulandra”, spectacolul „Ulișii” fiind jucat, în premieră în variantă navalizată, pe puntea heliport.
 

Valencia, Spania, 25- 27 iunie 2001

 
În avanport, nava-școală „Constanța” a fost întâmpinată de o escadră de scutere care au sprintat în jurul navei, în semn de bun venit.  Odată cu acostarea la Tinglado 2, a fost din nou rândul cadeților percuționiști să atragă atenția localnicilor cu ritmurile mării și ale aventurii. Replica a fost promptă și pe măsură, primirea oficială a echipajului și artiștilor întrecând toate așteptările. Fanfara și scenele de teatru au făcut dovada profesionalismului și autenticității actului cultural. Pe cheu, pe o scenă improvizată, Teatrul „Resistancia” și Agrupation Musical „Santa Cecilia” au susținut spectacole de mare efect la public.
 
Marți seara, pe heliport s-a consumat festivitatea de despărțire. Poetul Josep Piera, acompaniat de formația „La Drova”, compusă din Andreu Marti, Remigi Morant și Josep Navarro și Gregorio Jimenez, care a interpretat creația „El jardi Ilunyà”, au oferit un recital de muzică și poezie pe versurile unor poeți andaluzi din secolele XI, XII și XIII. A urmat spectacolul de dans „Sol Liquido”, în coregrafia Immei Rubio, care timp de zece ani a fost coregrafa Baletului „Scapino” din Rotterdam.
 

Palma de Mallorca, Spania, 27- 30 iunie 2001

 
Miercuri, 27 iunie, la acostarea navei-școală „Constanța” în bazinul portuar al celei mai mari insule și totodată centrul administrativ al Arhipelagului Baleare, am fost plăcut impresionați de spectacolul inedit oferit de „La Colla Castellers de Mallorca”, asociație culturală care practică arta tradițională a realizării unor acrobatice piramide umane, de la copii la bunici.
 
Momentele în care marinarii și actorii români au fost simpli spectatori au alternat cu intervențiile sonore ale studenților percuționiști și incursiunile cromatice ale actorilor francezi din trupa „Ilotopie”. Încă din prima zi, reprezentanții membrilor echipajului și un grup de actori români și francezi au fost oaspeții Consiliului insulei și guvernatorului Arhipelagului Baleare, la Centrul Cultural La Misericordia.
 
Reveniți la bord, aveam să fim întâmpinați pe cheu de o atmosferă de carnaval, susținută de „Castellers”, „Xeremiers”, „Dimonis” și Teatrul dansant „Trocol”. Spectacolul nocturn a urcat pe heliport, scena atât de familiară de acum actorilor de cele mai diferite vârste și naționalități, unde am avut plăcerea să audiem muzica tradițională a celor de la „Al-Mayurqua”, creația „Jardi Llunya” și rockul Antoniei Font.
A doua zi, artiștii de la „Xeremiers”, „Xanquers”, „Ilotopie” și „Bulandra” au evoluat în spectacole susținute la Sant Miquel, Carrer dels Oms, Rambla sau pe străzile Palmei, în Piața Primăriei și la Cloître de la Misericorde.
 
Seara a inclus în program dezbaterea „Cum dă politica ochii cu poezia?” moderată de Ramon Diaz, de la Consiliul Culturii, Josè Monleon și Biel Mesquida și „Poetes vos papiers” în parcul La Misericordia, respectiv spectacolul „Ulișii”, jucat în Cloître de la Misericorde.
 

Nador, Maroc, 2- 6 iulie 2001

 
Episodul african al periplului nostru a început luni, 2 iulie, într-un decor de regată, intrarea navei în portul marocan Nador fiind acompaniată de un alai de bărci pescărești. Manifestările culturale de marți au cuprins o nuntă tradițională pe cheu, lecturi poetice animate de Uniunea Scriitorilor Marocani iar seara, spectacolul „El Houaryates” (Marrakesh) și piesa „Marsoul Al Hob”- Teatrul „Tensift”.
Miercuri am asistat la dezbaterea „Pace, toleranță și dialog în Mediterana”, animată de Uniunea Scriitorilor Marocani și ne-am delectat cu muzica formațiilor „Hadda ou Akki” și „Rai: Cheb M. Lakhal”. În finalul minifestivalului oferit de gazde, actorii Teatrului „Bulandra” au fost puși în dificultate de intensificarea vântului. În aceste condiții, spectacolul „Ulișii“ s-a derulat în cele din urmă la adăpostul unor autobuze, care au flancat scena.
 

Mostaganem, Algeria, 7- 9 iulie 2001

 
În după amiaza zilei de sâmbătă, 7 iulie, am fost martorii unui adevărat festival folcloric, printre înalții demnitari algerieni numărându-se și M. Mohamed Abbon, ministrul Culturii. Escala noastră a coincis cu cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului euromediteranean de artă dramatică, coordonat de electrizantul Djamel Bensabeur.
 

Alger, Algeria, 10-13 iulie 2001

 
În timp ce actorii francezi ai Teatrului „Ilotopie” fremătau de nerăbdare să-și reverse culorile pe străzile Algerului, cadeții percuționiști au prefațat spectacolul de pe dană cu bine-cunoscutele ritmuri cameruneze. Acompaniați de muzica tradițională algeriană, membrii Asociației „Fantasia” au evoluat pe dană, în maniera originală a veteranilor combatanți algerieni, slobozind la final salve de salut.
 
„Lamari”, Corala din Tizi, ansamblurile folclorice „Ghardaia”, „Tamanrasset”, „Zorna” și trupa de teatru „Bordj. B” au fost urmate de cocktailul de bun venit oferit de gazde. La Teatrul Național din Alger, studenții au aplaudat opereta „Hizia”, o frumoasă poveste de dragoste pusă în scenă după textul lui Ahmed Benguitoune, jucată în sala „El Mouggar”.
 
O parte dintre membrii echipajului și actorii au beneficiat de un concert privat de muzică andaluză și harozie susținut de membrii Asociației „El Inchirah” la restaurantul hotelului „El Riadh” din Sidi Fredy.
 

Annaba, Algeria, 13-15 iulie 2001

 
Așa cum aveam să constatăm cu încântare, responsabilii algerieni au aliniat pe cheu artiști și formații reprezentative. De la bordul navei-școală „Constanța”, studenții percuționiști au răspuns în maniera de acum celebră a ritmurilor cameruneze.
 
În cursul serii, puntea heliport a redevenit scenă de spectacol. După cocktail-ul oferit de gazde pe dană, oaspeții și echipajul s-au reunit pe punte, unde au asistat la o premieră - o paradă a modei la bordul unei nave militare, urmată de un concert în noapte.
 
Miercuri, la prova, un grup de copii au venit să deschidă „sticlele pe mare”, descoperind mesajele scrise de tineri din Marsilia. Seara a fost acaparată de actorii Teatrului „Bulandra”, spectacolul „Ulișii” fiind din nou răsplătit cu aplauzele publicului, care s-a decis să ne țină companie pe dană.
 

Cagliari, Italia, 16- 19 iulie 2001

 
Luni, 16 iulie, membrii echipajului navei-școală „Constanța” au retrăit emoția întâlnirii unei comunități artistice vivace și joviale. Deși pe cheul Ichnusa, denumirea străveche a insulei, lucrările de amenajare a scenei erau în toi, italienii ne-au așteptat cu brațele deschise. Desigur, Bami n-a ezitat să scoată din nou la rampă cadeții percuționiști. Muzica, dansul și costumele populare au alcătuit și în Cagliari cartea de vizită a culturii tradiționale sarde.
 

Split, Croația, 22-24 iulie 2001

 
Duminică, 22 iulie, odată cu sosirea ofițerului de legătură și a pilotului la bord, manevra de intrare în portul croat Split a decurs normal. Deși pe dană se aflau ocazional doar câțiva turiști curioși, cadeții percuționiști au vestit locuitorilor vechii cetăți a lui Dioclețian sosirea temerarilor actori ai Mediteranei.
 
În peisajul feeric al portului, seara a readus pe puntea heliport spectatori și actori ai orașului-gazdă, alături de care am retrăit povestea vieții actriței Marlene Dietrich.
 

Ortona, Italia, 25-27 iulie 2001

 
Miercuri, 25 iulie am fost invitați să acostăm în portul Ortona, o „comună” care  poate rivaliza oricând cu multe dintre orășelele noastre cu statut de municipiu. În timp ce actorii Teatrului „Bulandra” s-au transferat la unul din hotelurile din Pescara, marinarilor li s-a oferit prilejul să cunoască orașul.
 
La Teatrul „d’Annunzio” și pe străzile Pescarei au susținut spectacole  actorii Teatrului „Bulandra” și trupa „Ilotopie”.
 

Kotor, Muntenegru, 28-30 iulie 2001

 
Pe fundalul salvelor de salut și al imaginilor panoramice oferite de televiziune, personaje alegorice au prefațat spectacolul de bun venit. Întreaga reprezentație a fost acompaniată de fanfara orașului.
În timp ce o Penelopă imaginară investiga mulțimea marinarilor români aliniată pe punțile navei în căutarea virtualului Ulise, pe cheu s-a declanșat un antrenant spectacol de muzică, dans și teatru, care a entuziasmat asistența. Mulțimea împânzise cheul și în tot acest decor mirific fanfara, clownii, Penelopa, sirena, garda de onoare a veteranilor, teatrul de stradă și franch can-can-ul, toate transmise în direct de televiziunea națională, păreau desprinse din marea Odisee homerică.
 
Duminică seara, la bord au avut loc o dezbatere literară în prezența unor scriitori iugoslavi și un moment poetic prezentat de Zarka Malisica. Spectacolul „Ulișii” a fost prezentat, noaptea târziu, în orașul vechi.
 

Vathi, Insula Itaca-Grecia, 31 iulie-1 august 2001

 
Grație bunăvoinței autorităților locale, nava-școală „Constanța” a fost invitată să intre în portul Vathi, manevra de acostare cu pupa la cheu fiind îngreunată de vântul iscat din senin.
În oraș tocmai se desfășura un festival estival tradițional, denumit cum altfel decât…”Odiseea”! Miercuri, 1 august, temerara corabie a Ulișilor contemporani, însuflețiți de spiritul Odiseei culturale imaginate de Richard Martin, a părăsit portul Vathi, acolo unde l-am lăsat debusolat pe cheu pe ziaristul spaniol Emilio Carrido, una dintre cele mai agreabile prezențe din rândul reprezentanților mass-media acreditați la bord.
 

Brăila, 6 - 7 august 2001

 
Luni, 6 august, așa cum ne promisese încă de la Marsilia, ministrul român al Culturii și Cultelor, împreună cu oficialitățile locale, ne-au rezervat o primire fastuoasă la Brăila. „Dunărea-braț al Mediteranei” a constituit genericul inspirat și integrator al spectacolului de gală pregătit de români, pe măsura reputației și a succesului nostru comun.
 
Răsplătiți cu aplauze și câte o linogravură reprezentând imaginea vestitei corăbii a argonauților, oferită de doamna Marilena Niculescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Brăila, actorii și marinarii din familia Ulișilor Cătălinei Buzoianu, regizoarea secolului și a acestui spectacol itinerant care a readus lumea mitică în avanpostul păcii și al creației universale, au profitat de ultimele două zile petrecute împreună la bord.
 
Încântat de ingeniozitatea acestei misiuni culturale pe care România a onorat-o la superlativ, academicianul Răzvan Teodorescu a evidențiat: ”Ați făcut în această vreme un lucru extraordinar, un lucru care nu credeam că se va înfăptui atunci când pentru prima dată s-a vorbit de el. Și, iată că l-au înfăptuit niște oameni admirabili. L-a înfăptuit Cătălina Buzoianu, fiică a acestui oraș, l-a înfăptuit trupa admirabilă de la Teatrul „Bulandra”, l-au înfăptuit prietenii noștri José Monleon și Richard Martin, acești adevărați prieteni ai României, cărora le aduc omagiul și reverența mea.

Ați dovedit că Europa există în România și că România există în Europa și refăcând în atâtea porturi, la atâtea opriri, în fața atâtor oameni din Nordul Africii și din Sudul Europei, istoria începuturilor acestui continent, istoria dramatică a acestui continent, traversând cu un vas de război, condus de comandorul Negrea, prin care vreau să mulțumesc tuturor minunaților noștri ofițeri și subofițeri din Marina Militară, care au dovedit ce înseamnă onoarea românească-ONOARE ȘI PATRIE scrie acolo, sus, pe vas, sub stindardul românesc- am arătat tuturor că într-o lume traversată încă uneori și de războaie, arta poate să aducă pacea, arta și cultura pot să instaureze prietenia între oameni.
 
Vreau să vă mulțumesc în numele meu personal, în numele Guvernului român, în numele oamenilor de cultură din România pentru acest magnific proiect. De acum înainte, „Odiseea” este o realitate și dumneavoastră, cei cu și fără haină militară, care ați creat acest proiect, aveți adânca noastră mulțumire și întregul nostru respect”.
A fost greu, a fost extraordinar de frumos că nu ne-am revenit și nu știm cum vom părăsi acest vapor, pentru că ne-am atașat atât de mult încât va trebui să venim în fiecare an și să petrecem o parte din timp fiecare în cabina noastră- avea să declare la finele acestui periplu homeric doamna Cătălina Buzoianu.
 
Mulțumesc comandanților, studenților și personalului vasului care au fost extraordinari, în fiecare clipă am fost uluiți de atâta disciplină, bun simț, frumusețe morală. Asta se simțea în fiecare clipă, în fiecare gest pe care îl făceau. Am fost impresionați de ceea ce înseamnă un loc ca acest vapor, care a fost și scena noastră de spectacole de mai multe ori și care a primit această conotație de vapor al păcii.
 
Cele mai frumoase spectacole au fost atunci când erau tunurile îndreptate spre spectatori și noi cântam un imn împotriva războiului, pentru frumusețea vieții și pentru un secol mai bun decât cele care au fost. Actorii care au venit și specialiștii, toți cei care ne-au înconjurat și ne-au adus elogii au fost pentru noi răsplata muncii noastre pentru că am muncit mult înainte de a pleca, a efortului pe care l-am depus pentru că a fost foarte greu acest periplu și ne-am luptat nu numai cu mentalități dar și cu forțele naturii.
 
Exact ca Ulise, am trecut prin toate încercările. Am ieșit cu toții transformați din această încercare, din această experiență. Cred că suntem alții. A fost o experiență existențială unică, aproape cosmică.”.
 

Constanța, joi, 9 august 2001

 
Cu echipajul la front, nava-școală „Constanța” a revenit în portul Constanța, acolo unde alte legende așteptau să fie readuse la rampă. După un periplu care a durat 66 de zile, timp în care nava a străbătut aproape 7.000 de mile marine, cu escale în 16 porturi din bazinul Mării Negre și al Mediteranei, echipajul a primit felicitările șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul dr. Traian Atanasiu.
 
Fotografia de grup cu toți participanții la această premieră internațională și experiență unică pentru Marina Română avea să pecetluiască definitiv ceea ce a însemnat pentru noi „Odiseea 2001”.
 
Întoarcerea acasă nu a însemnat doar finalizarea cu succes a unei misiuni de excepție pe un traseu geografic și spiritual cu ample conotații pentru trecutul și viitorul Europei, ci și o etalare a potențialului artistic cu care am fost binecuvântați de Dumnezeu.
 
Brăila, aleasă, deloc întâmplător, drept punct terminus al primului periplu, a oferit tuturor, sub genericul „Dunărea-braț al Mediteranei”, confirmarea a tot ceea ce înseamnă tradiție, folclor și geniu creator la români.
 
Pentru Cătălina Buzoianu, fiică a acestor meleaguri și cetățean de onoare al Brăilei, titlul de „regizoarea secolului” cu care a fost gratulată pentru magistrala punere în scenă a spectacolelor „Ulișii” și „Mediterana”, ultimul după opera omonimă a lui Panait Istrati, a fost, cu siguranță, un stimulent pentru un nou spectacol pentru Europa secolului XXI.
 
Deși aceste reverii artistice s-au încheiat, de fiecare dată o altă Odisee, cea a dialogului cu sine, a continuat pentru fiecare dintre protagoniști. Prima a fost cu atât mai bogată cu cât toate experiențele trăite în comun au avut izvoare multiple. De aici înainte aceste comori ne aparțin și nimeni nu ni le va putea smulge vreodată. Cu toții am fost, fără să vrem sau fără să știm, și temerari și norocoși, predestinați aventurii.
 
La finalul celor două ediții, „Odiseea” a redevenit legendă. O legendă cu marinari frumoși și actori zgomotoși, cu țărmuri ospitaliere și Penelope nerăbdătoare ca povestea să se repete. Din preaplinul dragostei pentru Ulișii săi, vara aceasta octogenara Cătălina Buzoianus-a grăbit să devină ea însăși oPenelopă aperiplurilor noastre interioare.
 

DUMNEZEU SĂ O CĂLĂUZEASCĂ PE MAREA VEȘNICIEI!

 
Bibliografie: Marian Moșneagu, “Odiseea navei-școală «Constanța»”, Editura Muntenia, Constanța, 2004
 
Sursa foto: Tudor Predescu
 
Despre Marian Moșneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 

Citește și:
 

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Duhovnicul din submarin Fetițele șefului mecanic (galerie foto)

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în lumea teatrului! S-a stins din viață regizoarea Cătălina Buzoianu

03 Aug 2019 2491

Decrete de decorare, semnate de Klaus Iohannis. Ce personalităţi au primit distincţii

31 Aug 2018 1640

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Cătălina Buzoianu, Marcel Chirnoagă, Mioara Cremene sau cum s-a născut „Pentesileea“ la Constanţa (galerie foto)

03 Jul 2017 7524