Lumea marinarilor

Un apărător al Dobrogei La masă cu Grigore Antipa (galerie foto)


În galeria comandanților de nave care s-au aflat și afirmat, pe timpul Primului Război Mondial, la comanda unor unități navale maritime și fluviale, viitorul contraamiral Dumitru Lupașcu ocupă un loc aparte. De altfel, acesta a fost introdus în istoriografia navală și elogiat ca atare pentru meritele sale incontestabile de fostul director al Muzeului Marinei Române, regretatul comandor în retragere Nicolae C. Petrescu.





Un ofițer performant


Fiul Mariei și al lui Gheorghe Lupașcu, Dumitru Lupașcu s-a născut pe 10 decembrie 1869, la Vizurești, jud. Galați. A absolvit Școala Fiilor de Militari din Iași (1889) și Școala de Ofițeri (1891).
De-a lungul carierei sale a îndeplinit următoarele funcții:
 
Școala Fiilor de Militari Iași Elev 20 septembrie 1889
Școala de Ofițeri Elev 1889 - 1891
Inspectoratul Porturilor Sublocotenent 8 iulie 1891
Depozitul Flotilei Locotenent 8 aprilie 1895
Divizia de Mare Locotenent 1 aprilie 1896
Divizia de Dunăre Locotenent 1 aprilie 1897
Depozitul Echipajelor Căpitan 10 mai 1899
Depozitul Marinei Căpitan 1 aprilie 1900
Apărarea Porturilor Fluviale -
Comandantul bastimentului „România“
Căpitan 1 iunie 1900
Divizia de Dunăre Căpitan 15 aprilie 1901
Depozitul Echipajelor Marinei Căpitan 16 aprilie 1904
Divizia de Dunăre Căpitan 15 aprilie 1907
Serviciul Transporturilor Căpitan 1 aprilie 1908
Serviciul Transporturilor Locotenent-comandor 10 mai 1908
Inspectoratul Navigației și Porturilor – comandant al Portului Constanța Locotenent-comandor 1 aprilie 1909
Divizia de Dunăre -
comandant al monitorului „Mihail Kogălniceanu“
Locotenent-comandor 1 aprilie 1910
Divizia de Dunăre Locotenent-comandor 1 noiembrie 1911
Depozitele Generale Căpitan-comandor 1 aprilie 1913
Divizia de Dunăre
Flota de Operații
Comandor 15 august 1916
Ministerul de Război – la dispoziție Comandor 1 ianuarie 1917
Comandantul garnizoanei Tecuci Comandor 15 august 1917
Trecut în rezervă în urma demisiei înaintate la 1 aprilie 1918 Comandor 29 aprilie 1918
Trecut în retragere Comandor 1 ianuarie 1933


Ca ofițer activ, a urcat treptele ierarhiei militare de la gradul de sublocotenent (8 iulie 1891), locotenent (8 aprilie 1895), căpitan (10 mai 1899), locotenent-comandor (10 mai 1908), căpitan-comandor (1 aprilie 1913) la cel de comandor (15 august 1916)1.
 

În campanie, cu Grigore Antipa


Inițial, sublocotenentul Dumitru Lupașcu a activat la Inspectoratul Porturilor. În luna decembrie 1891 maiorul de marină Emanoil Koslinski aprecia că „își dă silința a servi bine”, mulțumind pe șefii săi și „promite a fi un bun ofițer”. În perioada 15 mai - 15 iulie 1893) a avut șansa să participe, ca ofițer la bordul crucișătorului “Elisabeta”, la prima campanie românească de cercetări marine desfășurată în Marea Neagră.


Astfel, la începutul lunii aprilie 1893, crucișătorul a fost armat, avându-l la comandă pe maiorul Ilie Irimescu, ca secund pe căpitanul Pavel Popovăț, iar în statul major pe căpitanul Paul Rădulescu și Gheorghe Crivăț și locotenenții Petre Săvescu, Vasile Toescu, Constantin Boțan și Dumitru Lupașcu. Conform planului de pregătire aprobat, crucișătorul trebuia să navige între 15 mai și 1 august în Marea Neagră, între Constanța, Sulina, Burgas, Constantinopol și Odessa, fără să intre în aceste porturi decât în situații deosebite, făcând astfel 50 de zile de marș și 25 de zile de port. Scopul perioadei de pregătire era exersarea navigației cu vele, prin realizarea unui număr dublu de zile de marș decât de cele de staționare.


Cu aprobarea ministrului de Război, generalul Iacob Lahovary, la bordul crucișătorului s-a ambarcat și tânărul cercetător Grigore Antipa, pentru efectuarea unui studiu asupra faunei Mării Negre. Conform scrisorii oficiale primită la mijlocul lunii aprilie 1893 de comandantul crucișătorului „Elisabeta”, nava urma să ridice ancora la 15 mai pentru prima campanie de pregătire. Grigore Antipa s-a ambarcat la 13 mai 1893, fiind ajutat în cercetările sale de trei ofițeri specialiști din echipaj – un hidrofizician, un hidrochimist și un astronom. Cu ajutorul gruiului din babord lansa și ridica batometrul cu care scotea apa de la diferite adâncimi, precum și fileurile de capturare a faunei planctonice. Cu celălalt grui, instalat în tribord, s-au manevrat sonda de măsurare a adâncimii, curentometrul și bondengreiferul (apucătorul de fund) pentru colectarea faunei bentonice de pe fundul mării. La pupa navei, Antipa solicitase comandantului să-i monteze o dragă primită de la Napoli, cu care aducea la bord o bogată faună bentală.
Cercetările s-au efectuat de la Constanța spre Sud până la frontiera cu Bulgaria, după care crucișătorul a navigat spre Nord, punând cap compas Sulina. S-au efectuat mai multe opriri la diferite latitudini și longitudini. Materialul cules era selectat, analizat la microscopul instalat în laboratorul din cabina pusă cercetătorului la dispoziție, după care era introdus în borcane, depozitate în lăzi2.


În dreptul Tuzlei, crucișătorul „Elisabeta” a fost surprins de o puternică furtună de gradul 8 pe scara Beaufort, care a provocat, în pofida tuturor precauțiilor luate, spargerea mai multor borcane cu probe de plancton și bentos. Ajuns la gura Canalului Sulina, crucișătorul a navigat spre portul Sulina, unde s-a făcut aprovizionarea cu apă, carburanți și alimente. Ulterior, nava a revenit pe mare, cercetările fiind continuate până la 15 iulie 1893, când „Elisabeta” a intrat în portul Constanța, încheind prima etapă a campaniei de vară.


O a doua campanie de cercetare s-a desfășurat între 8 iulie și 26 august 1893. Staționarea în portul Constanța a durat numai cinci zile, crucișătorul „Elisabeta” având misiunea ca în partea a doua a campaniei să execute o călătorie în jurul Mării Negre, vizitând porturile Balcic, Constantinopol, Sinope, Trebizonda, Ialta, Sevastopol și Odessa.


Expediția a durat 42 de zile (20 iulie - 31 august) și a permis echipajului, pe de o parte să execute un reușit marș de instrucție și reprezentare, iar pe de altă parte, ilustrului oceanolog Grigore Antipa să studieze „repartiția spațială a faunei planctonice și bentonice pe întinsul întregii zone litorale a Mării Negre.”3. în acest marș „Elisabeta” a navigat singur ori împreună cu „Mircea” și canoniera „Grivița”.


Campania din vara anului 1893 a durat 118 zile, fiind una din cele mai complexe. Pe lângă pregătirea specifică a echipajului, crucișătorul „Elisabeta” a concurat la reușita primei cercetări oceanografice românești4.Maiorul Emanoil Koslinski aprecia că „se aplică la serviciu cu multă voință. Ținută corectă. S-a condus foarte bine. Este serios și activ. Va deveni un ofițer util armei.”5.


În octombrie 1894, locotenent-colonelul Ilie Irimescu, inspectorul Porturilor, aprecia că își face bine serviciul, dar „este încă tânăr și ar mai trebui să fie ambarcat în subordine, pentru a se forma bine”, în timp ce inspectorul general al Marinei era de părere că este un „Foarte bun ofițer. Dorește a se instrui. Servește foarte bine. Merită a fi înaintat la alegere”.


Pe 8 aprilie 1895 a fost detașat ca ofițer de ordonanță pe lângă comandantul Flotilei, având și comanda vaporașului „Prutul”. În anul 1896 comandantul său direct, locotenent-colonelul Ilie Irimescu consemna în Foaia calificativă:


Traiul în societate:
1. Caracterul ofițerului = blând
2. Felul vieții în societate = moral
3. Felul vieții în corp = trăiește bine cu camarazii
4. Ocupațiile sale în afara serviciului = n-are
5. Educația ce are = îngrijită
6. Dorința de a completa studiile = are
7. Mijloace de existență în afară de soldă = n-are
8. Simțămintele sale asupra familiei și religiei = morale
9. Observații generale = este tânăr și ar trebui a fi pus în poziție a-și completa cunoștințele odată și cu formarea lui.
Modul cum servește:
1. Zelul ce arată = cu zel
2. Dacă arată mai mult zel pe dinafară pe cât are în fond = conform cu realitatea
3. Aptitudinea sa în serviciu = are aptitudini pentru marină.
4. Modul de a trata pe inferiori = cu blândețe
5. Modul cum administrează comanda sa din punct de vedere bănesc = corect
6. Inteligența și capacitatea sa = satisfăcătoare
7. Modul cum pricepe, de a discuta sau a raționa = raționează cu dificultate
8. La ce serviciu este mai util = la bastiment.
În luna octombrie 1896, comandantul Diviziei de Mare, locotenent-colonelul Emanoil Koslinski, menționa că servește bine, având o comportare bună. „Acest ofițer a dovedit că prin dorința și stăruința sa poate câștiga mult. Doresc să continue și va deveni foarte bun ofițer”6, nota comandantul său.


Un an mai târziu, comandantul Diviziei de Dunăre, maiorul Dumitru Poenaru, aprecia că în calitate de „comandant al canonierei «Siretul» a fost la înălțimea serviciului ce i s-a dat și a navigat foarte bine. Porțiunea din harta Dunării cu care a fost însărcinat a lucrat-o foarte bine. Merită a fi propus la alegere pentru înaintarea la gradul de căpitan”, iar inspectorul general al Marinei îl considera un „Bun comandant de vas. A lucrat cu stăruință harta Dunării din secțiunea sa. Merită a înainta la alegere.”7.


Exercitând funcția de comandant al Apărării Portului Constanța, în 1898, inspectorul general al Marinei, contraamiralul Ioan Murgescu, considera că „este un foarte bun ofițer, complet format pentru marină și comandă bine vasele ce i se încredințează. La lucrările hidrografice pe nave a condus foarte bine șalupa «Rahova». A arătat curaj și sânge rece în diferite traversări ce a făcut de la Sulina la Constanța și Mangalia. Conduită foarte bună.”8.


În octombrie 1899, comandantul Școlilor Marinei, locotenent-comandorul Constantin Bălescu, în subordinea căruia se afla bricul „Mircea” pe care era îmbarcat, menționa: „Posedă instrucțiunea generală a Școlii Militare și continuă a se instrui în armă. Nu a executat nicio lucrare. A comandat compania «Mircea» și a servit pe «Mircea» ca ofițer de navigație. Ca administrație și-a dat silința a îndrepta în parte reaua stare în care se afla compania la primire, ca ofițer de cart și de navigație a servit foarte bine. Are bune aptitudini pentru serviciul la mare. Aptitudini speciale n-am constatat dar poate deveni apt la orice specialitate dacă va continua a fi ambarcat la mare. Conduita, ținuta și disciplina generală excelente. Serios, energic, stăruitor și punctual în împlinirea datoriei. Muncește cu folos.”9.


În cadrul corpului Apărărilor Porturilor Fluviale a comandat compania și bastimentul „România”. „A îndreptat reaua stare în care a primit vasul și compania. S-a achitat conștiincios și corect de toate îndatoririle. Ținuta bună. Foarte sociabil. E un bun ofițer”10, îl aprecia comandantul Apărării Porturilor Fluviale.


Pe același ton, inspectorul general al Marinei, contraamiralul Ioan Murgescu, considera că „A comandat foarte bine vaporul «România». Se ocupă a-și completa studiile specifice armei. Are bună aptitudine pentru marină. Conduită foarte bună. Ținută corectă.”11.


În 1901, comandantul Diviziei de Dunăre, căpitan-comandorul Barbieri, menționa faptul că „Și-a mărit gradul de instrucție. Are dorința de a se instrui. Cunoaște limba franceză, o scrie și o citește puțin. Posedă complet cunoștințele militare corespunzător gradului. Cunoaște bine regulamentele și aplicarea lor. A prezentat tema relativ la atacul barajului, dar a fost cotată slab. A comandat compania și bastimentul «România». Acestea se află în foarte bună stare. A progresat în instruirea echipajului și întreținerea materialului. A luat parte la manevre și a condus foarte bine atât ofițerii cât și trupa. Tirul s-a executat în bune condițiuni. Caută să obțină cel mai bun rezultat. Are multă aplicație pentru serviciul militar și armă. Posedă aptitudini îndestulătoare pentru a putea înainta. Este sănătos, robust, rezistent la serviciu. Exteriorul foarte bun și prezentabil. Are simțul moral viu în viața militară și în cea socială. Educație foarte bună, distins, inteligent și capabil. Are multă inițiativă și pricepere. Purtare exemplară. Obișnuiește jocuri de hazard.”12.


Pe 28 octombrie 1901 s-a căsătorit la Galați cu Maria Stoianovici și a avut trei copii: Alexandru (27 iulie 1902), Maria Nella (28 august 1903) și Gheorghe (26 decembrie 1909). În anii 1902, 1903 și 1904 s-a confruntat cu unele neajunsuri la comanda Companiei Chilia și a canonierei „Fulgerul” la unele trageri, la pregătirea pentru examenul de înaintare la gradul de locotenent-comandor etc. Comandanții săi au considerat că „nu caută a se instrui fără îndemnuri” și că „nu a prezentat nicio lucrare”, iar în administrația companiei de la Chilia „a dovedit lipsă de sinceritate.”13.


Comandantul Diviziei de Dunăre a concluzionat chiar că „nu este un ofițer de mare viitor”, crezând totuși că „este folositor armei dar capabil numai pentru gradul următor.”14. Ulterior a fost apreciat pentru modul în care a comandat Serviciul Transporturilor, subordonat comandantului Marinei. Astfel, în anul 1907 inspectorul general al Marinei, contraamiralul Koslinski, menționa: „Și-a îndeplinit lăudabil însărcinările avute. Punctualitate exemplară în timpul mișcărilor de trupe din Dobrogea pentru îndeplinirea ordinelor primite.”15.


La 1 aprilie 1909 a primit comanda portului Constanța, iar la 1 aprilie 1910 a fost ambarcat pe monitorul „Kogălniceanu”, pe care l-a „comandat în mod mulțumitor.”16. Comandorul Constantin Bălescu spunea că „a întocmit o conștiincioasă culegere a studiilor de istorie și geografie militară executată pe teren de ofițerii Escadrei.”17.


La 1 aprilie 1913 a fost numit comandant al Depozitelor Marinei, unde, conform aprecierilor inspectorului general al Marinei, „În timpul mobilizării a desfășurat o mare activitate, concentrând, echipând și repartizând efectivele active și de rezervă ale Marinei, 17 contingente și s-a ocupat foarte mult cu instrucția și cu gospodăria unității, căpătând rezultate lăudabile.”18. Între anii 1914 și 1915 a comandat monitorul „I.C. Brătianu”, achitându-se „prea bine de toate îndatoririle sale.”19.


Apărător al Dobrogei


În Războiul pentru Întregirea României s-a aflat la comanda monitorului „I.C. Brătianu” în Divizia I a Escadrei de Dunăre. La 15 august 1916 era încadrat în dispozitivul de apărare a capului de pod Turtucaia. A participat la susținerea cu artileria de la bord a aripii drepte a sectorului Staroselo.


În ziua de 20 august a ocupat o poziție de tragere în amonte sub estacadă și a deschis focul asupra inamicului care înainta. În urma tirului său precis, la 21 august monitorul „Brătianu” a obligat o baterie germană să se retragă, după ce a tras 14 lovituri, dirijate din insula Chioslugeaua.
În ziua următoare nava a ocupat o poziție de luptă la km 437 și a tras foarte bine asupra tranșeelor și bateriilor inamice de la Staroselo la distanța de peste 7 000 de metri, obligând bateriile atacatoare să-și schimbe foarte des poziția. În ziua de 24 august monitorul „Brătianu” a deschis un foc violent asupra trupelor inamice care înaintau pe coama de sud a dealului Cusui. A tras cu șrapnele și cu tunurile de 47 mm calibru și asupra unor baterii de pe dealul și capul Ostrovului Cusui. Pentru apărarea capului de pod Turtucaia, monitorul a tras în trei zile 116 obuze de 47 mm, 65 obuze de 120 mm și 36 șrapnele de 120 mm calibru.


Monitorul „I.C. Brătianu” a protejat trupele române care se retrăgeau de-a lungul Dunării. Până la sfârșitul lunii august a contribuit la apărarea orașului Călărași și a împrejurimilor acestuia. Pentru sprijinirea flancului drept al Armatei de Dobrogea, monitorul a bătut cu artileria șoseaua Dervent-Ostrov pe care se scurgeau convoaiele inamice cu muniții, a participat la protejarea încrucișării drumurilor Aliman-Musait, la ocuparea Ostrovului Lungu, împiedicând instalarea de baterii dușmane pe cotele din fața Rasovei.
În timpul recunoașterii organizate cu monitoarele în amonte pe Dunăre până la km 326, asupra monitorului „I.C. Brătianu” s-au tras 150 de obuze, punând vasul în mare pericol. Ca urmare, Dumitru Lupașcu raporta: „Este a 11-a oară când această navă este încadrată de inamic. Ziua de 8 septembrie 1916 a fost cea mai încercată și grea de la începutul campaniei. S-au remarcat ordinea perfectă în care s-a navigat și conduita lăudabilă, prin calmul lor, a echipajelor și a ofițerilor.”20.


În continuare a sprijinit cu foc frontul din Dobrogea în retragere. Un puternic bombardament a executat monitorul „I.C. Brătianu” în ziua de 10 octombrie 1916 asupra trupelor inamice care se găseau la sud-est de Rasova, Movila Săpata și Movila Ascic, întârziind înaintarea lor. În ziua următoare s-a tras asupra inamicului de pe dealul Caramancea și din zona Ivrinez.


Monitorul „I.C. Brătianu” a avut misiunea să susțină lucrările de distrugere a podului Cernavodă, acțiune anulată întrucât podul a fost ocupat de inamic. Nava a participat cu trageri de artilerie la bombardarea trupelor inamice care ocupau înălțimile de la Topalu, la susținerea atacului Corpului IV Siberian din luna noiembrie 1916. În ultima lună a acestui an, monitorul „I.C. Brătianu” a participat la protejarea evacuării la Chilia a mijloacelor de navigație existente în porturile Brăila și Galați21.


O recompensă tardivă


În anul 1917, comandorul Lupașcu s-a aflat la dispoziția Marelui Cartier General. La 1 aprilie 1918 a demisionat, fiind trecut în rezervă. Pentru meritele sale deosebite fost distins cu Ordinul bulgar „Sf. Alexandru” clasa a V-a (1899), Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler (1910), Ordinul rus „Sf. Stanislas” clasa a II-a (1910), Semnul onorific „25 de ani de serviciu” (1911), Medalia „Avântul Țării” din 1913 și Medalia “Victoria” (1921).


Prin Înaltul Decret Regal nr. 1543 din 8 iunie 193422 i-au fost apreciate meritele sale incontestabile pe care le-a avut în campanie, pe timpul Primului Război Mondial, fiind înaintat în gradul de contraamiral în retragere.


Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu


Despre Marian Moşneagu


Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 

Citeşte şi:

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Destine de navigatori Impact fatal în Bosfor (galerie foto)

 
1 Comandor (rtg) Nicolae C. Petrescu, “Cu tricolorul la catarg. Comandanți de marină în Războiul pentru Întregirea României”, Editura și Tipografia Europroduct, Pitești, 2002, p. 126.
2Andreea Atanasiu-Croitoru, „Grigore Antipa şi Marina Militară Română”, în „Marina Română”, Anul XX, nr. 7 (145)/2010, p. 57-58.
3 Marian Moșneagu, “Crucișătorul «Elisabeta în campanie»”, Editura Militară, București, 2012, p. 39 – 43.
4 Cu sprijinul Marinei Militare, Grigore Antipa a mai efectuat o expediţie ştiinţifică de două luni, în anii 1894 şi 1895, cu canoniera „Griviţa”.
5 Marian Moșneagu, “Amiralii României. Dicționar enciclopedic”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017, p. 299.
6 Ibidem, p. 300.
7 Ibidem.
8 Ibidem.
9 Ibidem.
10 Ibidem.
11 Ibidem.
12 Ibidem, p. 301.
13 Ibidem.
14 Ibidem.
15 Ibidem.
16 Ibidem.
17 Ibidem.
18 Ibidem.
19 Ibidem, p. 302.
20 Ibidem.
21 Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008, pp. 278-280.
22 “Monitorul Oficial” nr. 138 din 19 iunie 1934.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.