Viața, zbor peste valuri


Fascinația mării


Are 97 de ani și o poftă de viață electrizantă. Scrie, organizează și participă la evenimente, acordă interviuri, lansează mesaje cu impact în spațiul public și scrie. Scrie și iar scrie. Are, până acum, peste 50 de titluri – romane istorice, cu subiecte contemporane, științifico-fantastice, document, de analiză politică și șapte volume în colecția „Cărțile Mării” [1]..
În anul 2020 a publicat două tomuri consistente de „MĂRTURII, MĂRTURISIRI”.
 O radiografie, „fără fard”, a vieții sale de aviator și combatant la tinerețe, pe frontul aerian al celui de-al Doilea Război Mondial, de gazetar și scriitor de anvergură la maturitate, de temerar om politic postdecembrist și de aventurier, de la tinerețe pân’ la bătrânețe.
Aventura mea existenţială însumează două trăiri complementare: acţiunea și comunicarea – mărturisește jovialul nonagenar. Faptul și cuvântul. Ambele, eliberându-mă. Descătuşându-mă”.
Dincolo de toate acestea, venerabilul general-maior aviator Radu Theodoru este, pur și simplu, fenomenal!
 

De la bleu ciel la bleu marin


„La un moment dat, am simţit nevoia să evadez – se confesează seniorul. Cum și unde? Râul se revarsă în fluviu. Fluviul se revarsă în mare. Marea se leagă de ocean. Oceanele înconjoară Pământul. Cum să evadez? Cu o ambarcaţie, mi-am zis! Unde să evadez? Pe ape! Pe apele poeziei. Pe apele nostalgiei. Ale largului. Ale orizonturilor fără sfârșit. Pe apele care-au determinat civilizaţii și culturi. Care-au prilejuit schimb de civilizaţii și culturi. Atunci mi-am luat puiul de mare „HAI-HUI 1”.
L-am transportat de la Timişoara la Galaţi. L-am corupt pe mai tânărul confrate Ion Arieşanu[2] să facă echipaj. De la Galaţi să navigăm pe Dunăre până în Deltă. Un întreg univers de explorat. Fabulos. A fost cea dintâi experienţă de oarecare complexitate. Formalităţi administrative. Pregătiri tehnice. Contact cu o lume necunoscută. Lumea portului. Hamali și pescari amatori sau profesionişti, împătimiţi ai apei.
Prima lecţie severă. Adaptarea psihologică și comportamentală la condiţiile specifice. Eu o fac din instinct. Din reflexul militar. Mă subordonez când este cazul. Îmi asum responsabilitatea totală când este cazul.
Într-o barcă, chiar dacă sunt numai doi echipieri, unul din ei răspunde de bunul mers al treburilor. Ion era un dilematic:
 - De ce să trag cu rama stângă, dacă eu vreau să trag cu dreapta?
- Pentru că eu văd cum intrăm în ostrov, stând la cârmă.
I se pare absurd ca doi intelectuali să aibă „roluri de echipaj”. Intolerabil. De neconceput. Atât de intolerabil încât, acostând la Isaccea, bunul meu prieten a părăsit bordul, întorcându-se la Timişoara să-și regăsească condiţia suverană.
Aici se face o precizare. După ce am rămas singur, trăgând cu năduf la rame, mi-am făcut un scurt și dur proces de conştiinţă. De aia a plecat Ion și te-a lăsat singur. Pentru că, mereu îţi iese prin pori militarul. Pentru că ştiindu-l de o sensibilitate deosebită, visător, fără nici o pregătire psihologică în domeniu, l-ai smuls din viaţa lui armonioasă, l-ai ambarcat pe înserat, când Dunărea se zbârlise, se lăsase un frig umed, apa supura pe la încastrări, apoi a venit noaptea, una neagră, n-aveai nici măcar o lanternă la bord și cu glasul tău aspru, tăios, cu gesturile tale scurte, cu oratoria ta retezată, i-ai făcut un curs de marinărie și altul de geografie fluvială, când el avea nevoie de un prieten afectuos, nu de un şef de echipaj.

Ion aparţine, ca scriitor, altui univers decât universul meu. Un meticulos în construcţie. Un reflexiv de o gingășie nebănuită la felul lui ursuz și retractil prin care se apără de intruși gălăgioși, de mizeria cotidiană, de superficialitate. Ce fel de psiholog eşti, mi-am spus atunci, vâslind cu sârg, cum îţi poţi înţelege personajele, cum le desluşeşti căderile și spaimele, când nu eşti în stare să-ţi înţelegi pe unul din cei mai apropiaţi prieteni de taină?
Pe urmă a răsărit soarele. Dunărea s-a învăluit pudic într-un văl diafan de borangic. Am dezarmat catargul. Am parcurs drumul Isaccea - Tulcea - Ilganii de Sus, la rame și de unul singur. A fost o lecţie drastică, confirmată în deceniul în care am devenit cu adevărat un navigator de larg. Am învăţat să navig cu vele pe Dunăre, când vântul și curentul se compun câteodată de-a dreptul ameninţător.
Am intuit că cea mai sigură reţetă pentru a strica o prietenie este să-ţi inviţi prietenii la bord, să le împarţi roluri de echipaj, rezervându-ţi-l pe cel de skipper.

Am trăit clipa de groază, când rămând noaptea să intru pe canalul Sulina, am venit sub prova unui remorcher care urca silenţios spre Tulcea. Cei de la comandă au stopat mașina. Mi-au sfârtecat măruntaiele cu semnalele stridente ale sirenei.
Câştigul fabulos n-a stat numai în faptul că nu m-au mâncat peştii. În clipa când am ieșit de sub umbra etravei, băieţii aceia vigilenţi m-au înproşcat cu tirade scurte în cel mai pitoresc argou fluvial de la Dunărea de Jos.
Rămând cu nădejde, am ciulit urechea. Interes profesional. Un adevărat monument lexical, care, pe loc, sub lumina argintie a lunii, mi-a demonstrat vivacitatea, puterea creatoare și de asociaţie a limbii române. Generozitatea și opulenţa ei. Valoarea ei dinamică. Plasticitatea ei unică...
 

Mirajul marilor aventuri marine


Prin 1973, isprăvisem casa de la Grădiştea. Aventura construcţiei se consumase în bună măsură. Începuse rutina ţărănească supusă anotimpurilor. Simţeam că prind un fel de mucegai interior. În nopţile cu lună îmi aminteam Dunărea sclipind sub siajul argintiu. Sălciile pline cu bâtlani. Mă învăluiau mirosuri aspre de mâl și ape. De pâcle subţiri și trestiişuri. Nelinişti vagi stârneau dintr-un adânc nebănuit, imagini stranii. Porturi însorite. Nave albe. Minarete. Valuri foşnitoare sub un cer plin de zborul pescărușilor. Ca întotdeauna, gestul este urmarea unei munci interioare. Care aglomerează un gen specific de lecturi. Care focalizează atenţia pe o temă. Transformată într-o dominantă. Aproape o obsesie. Când dominanta se instaureză suveran, întâmplări, lecturi, oameni din aceeași tematică sau din tematici asemănătoare îmi taie calea, ca atrase și atrași de frecvenţa specifică a bioundelor pe care le emit. Iani visa Delta. Mi-a adus reviste franţuzeşti de yachting.
Stihi Bogdan a desenat în curte o formă de cuter: 5 metri lungime. Ziceam atunci un cuter de 5 metri puntat, cabină, derivor rabatabil, catarg cu vele triunghiulare, motoraş. Bun pentru lungi vacanţe în Deltă. Bun și pentru croaziere: de la Sulina sau Sf. Gheorghe la Constanţa. Acolo urcat pe remorcă și adus la Tulcea pentru iernatec. Miraculoasa Deltă.
Dar Marea? Cui lăsăm Marea? Gata cu visele. La treabă. Adică la toceală. La fişe. Dunăre sau Mare? Nu e totuna. Și una și alta, cam greu de împăcat.
Deocamdată liste interminabile de materiale. Între 3 și 5 metri cubi scândură de stejar uscat, fără noduri. Apoi o mie și unul de materiale, de la holtzşuruburi și cuie de aramă la lacuri și pituri. De la tot felul de accesorii de bord la aparate de navigaţie, vele, ancore și parâme. Dumnezeule! Cu cât citeam și fişam, cu atât întreprinderea devenea înspăimântătoare. Construcţia casei mi se părea un fleac, materialele și meşteşugarii găsindu-se pe toate drumurile.

În România vremii nu existau şantiere pentru construit yachturi. Nici magazine cu accesoriile necesare. Nici firme specializate în croitul și cusutul velelor. Paradoxal, existau toate aceste materiale produse de diferite unităţi, pentru cu totul altă destinaţie.
- Este o nebunie ce vrei să faci, mi-au spus prietenii. Să zicem că reuşeşti să aduni toate astea. Îţi trebuie un hangar în care să-l construieşti. Un marangoz. Înainte de toate, un arhitect naval. Instalaţii de forţă. Mașini. Banzic. Fierăstraie. Unelte. Planuri de forme. Potoleşte-te, omule! Nu ţi-a ajuns?...
În adevăr. Era o nebunie. Tocmai pentru că era o nebunie,  merita să încerc.
Elisei Nicolescu are calitatea rară de a fi în mai multe locuri în același timp. De a intra într-un birou ferecat pe horn sau pe gaura cheii. A organizat un fel de club de turism nautic, adunând de pe la cluburile sportive tot felul de bărci scoase la reformă.
Într-un fel de hangar există nişte „FD"-uri, recte Flying Dutchman, „Olandezul zburător", un tip ultrarapid de barcă sportivă cu vele, alte semiepave și vrăjitorul care le cârpeşte, meşterul Iszlay, trimis cândva de Carol al II-lea la Londra să se specializeze în marangozerie pentru Yacht Clubul Regal Român.
Aici se pune la cale o croazieră în grup: Tulcea - Sf. Gheorghe - Constanţa - Mangalia. Iani mă alarmează. Mă prezintă la acel hangar. Îl cunosc pe operatorul de la televiziune Radu Iansen, care mă invită să fac parte din echipajul lui. Împreună cu un cercetător ştiinţific în biologie și un june profesor de matematică. Îmi las acasă vârsta și statutul social.
La 17 august 1972, Iansen și biologul pleacă la Tulcea cu autocamionul care duce un FD recondiţionat, căruia i s-a montat un fel de cabină din placaj în care se poate intra târâş. Totul este o drăgălaşă de improvizaţie. Îl iau pe profesor în brava R.10M.
La Tulcea dăm barca la apă. Las mașina în grija celor de la parcare. Mutăm pe barcă sacii de marinar. Cu biologul, fiind mai grei, facem rol de trapezişti, spre a menţine echilibrul bărcii. Sunt atent la felul cum skipperul nu-și organizează croaziera, totul fiind o dulce harababură.
După o voltă menită să ne fixeze pe braţul Sf. Gheorghe, se aude un trosnet sinistru. Piciorul catargului se retează brusc. Catargul cade peste biolog. Sunt aruncat peste bord. Am piciorul stâng încurcat în şcota focului. Asta înseamnă că sunt luat la remorcă. Înghit apă. Nu vreau să tai şcota cu cuţitul de vânătoare pe care-l port la centura încheiată peste slip. Răcnete. Comenzi inutile. Fac acrobaţie. Îmi dezleg piciorul. Urc la bord.
Iansen se duce la Șantierul Naval Tulcea. Confecţionează un picior metalic pentru catarg. Ridicăm bivuacul. Plecăm în stil mare. Navigăm în volte. La jumătate de milă în amonte de Mahmudia, altă trosnitură. S-a rupt derivorul. Jos velele. La pagae, ajungem la Mahmudia. Aici există un şantier. Se confecţionează un derivor metalic.

La plecare, o manevră greșită agaţă randa de prova unui remorcher. Randa se sfâșie. Nervi. Vocabule colorate. Tac și ascult. Tac și privesc. Tac și învăţ. Un croitor turc ne coase randa.
S-a format spiritul de grup, Bisericuţa. La patru oameni. Ridicol. Braţul Sf. Gheorghe, minune. Peisaj de vis. Profesorul rămâne la Sf. Gheorghe.
Ieșim la mare. Plutim magnific. Hulă uşoară! Iansen dublează Insula Sahalin. Din albastră, marea devine galbenă. Lutoasă. Fund mic, îmi zic. Cormoranii și egretele stau în picioare, cu apa la târtiţă pe o întinsură mult ieșită în larg. Desigur, eşuăm. La uscat se văd punctul grăniceresc și o cherhana. Cu chiu cu vai scoatem barca la ţărm. Grăniceri, telefoane, formalităţi. Pescarii ne indică şenalul. Plecăm cu vânt puternic de la uscat. Viteză de-a dreptul tulburătoare. Spectacol de zile mari.
Plesnet sec. S-a smuls capelatura din şuruburi. Pac. Sartul din babord plezneşte. Vântul ne duce la larg. Ne văd pescarii. Vine o lotcă și ne ia la remorcă. Nu se poate face nici o reparaţie cu mijloacele bordului. O cotigă a grănicerilor ne încarcă bagajele. Ajungem la Sf. Gheorghe. Cu vaporul la Tulcea. Îmi este limpede. Fără improvizaţii!
Răscolesc anticariatele. Cumpăr toate cărţile care sunt în legătură cu marea. De la Thor Heyerdahl la Chichester. De  la Alain Colas la Alain Bombard și Alain Gerbault... J.R.I. Anderson despre Francis Chichester... Pentru el a visa înseamnă a hotărî și a hotărî înseamnă a acţiona.
Descopăr universul marin, aşa cum am descoperit universul aerian. Visând. Cercetând. Hotărând. Acţionând. Nu sunt pe teren virgin. Înainte de război, doi ofiţeri de marină, Drimba și Isbăşescu au construit un yacht „Dris”, cu care au ajuns în Malta, „Dor de val”, „Crai nou”, „Euxin”,”Hoinar”,”Crăiţa 2” fac o croazieră în grup până la Istanbul.
Un Aurel Theodoru la bordul lui „Crai Nou” atinge arhipelagul Prinkipo în Marea Marmara.
Yachtingul românesc nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul aviaţiei. Nu există în yachting nume ca Romeo Popescu, Bâzu Cantacuzino, Irina Burnaia, Pantazi, Ionel Ghica. Chichester, înainte de a fi navigator, a fost pilot și instructor de zbor. Gerbault a fost pilot în Primul Război Mondial. Am fost pilot și instructor de zbor.
Voi deschide marea pentru micile bărci cu pânze româneşti, mi-am spus după experienţa cu FD-ul. Am deschis-o. L-am depășit pe inginerul Aurel Theodoru cu al său „Crai Nou”, ieșind în Egeea și prin Dodecanezul de Nord și Dodecanezul de Sud, navigând cu „HAI-HUI 2” spre Rhodos. I-am depășit pe Drimba și Isbăşescu și celebrul lor „Dris” pe itinerariul Tomis - Istanbul - Malta - Malaga - Cadiz - arhipelagul Madeira – arhipelagul Canarelor, unde am fost oprit administrativ, din lipsa unor nenorociţi de 400 dolari, câţi îmi trebuie spre a traversa Atlanticul.
 

Sub aripa lui Neptun


Aventura construcţiei yachtului „HAI-HUI 2” este descrisă pe larg în volumul „Cu «HAI-HUI 2» spre Sud”, un fel de premieră nautică postbelică. Totul a fost o aventură tensionată și epuizantă. De la găsirea stejarului uscat și fără noduri, la găsirea meşterului. Acel uluitor meşter Iacob Frenţescu, artistul lemnului, adept înverşunat al zeului Bachus.
A inimoșilor de la clubul constănţean „Electrica”, Nicolae Oglindă, Mache Stănescu, inginerul Mircea Băiceanu, autorul tuturor pieselor și accesoriilor de bord, cel care a confecţionat velatura celor trei yachturi pe care, cu diverse echipaje, le-am purtat în croaziere medii și lungi pe patru mări și o parte din Oceanul Atlantic.
Experienţa mea nautică este rodul unei întregi colectivităţi umane dornică să spargă canoanele. De la vârfurile de comandă ale grănicerilor, la miniştrii Apărării, de la Statul Major al Marinei Militare la generalul Ilie Ceauşescu, fratele preşedintelui; de la inspectorul navigaţiei civile Gheorghe Iuraşcu la comandantul de navă Lucian Gafencu, dascăl în navigaţia astronomică, apoi cei doi ofiţeri de marină, căpitanul inginer Teodor Asimit, devenit punct de reper constănţean și căpitanul Buta, apoi bravul și tenacele meu coechipier, singurul pământean care a rezistat tuturor examenelor cumplite ale mării, Vasile Olteanu din Oradea, apoi entuziaştii de la Şantierul Naval Olteniţa puşi pe jar de Vasile Tudor, care, sub flamura Asociaţiei Sportive a Întreprinderii de Aparataj Electric de Măsură Timişoara, animată de doi ieșiţi din canoane: directorul comercial Ion Bebec și contabilul şef Coste Florian, au construit după planurile Asimit yachtul „Decebal 2”, destinat circumnavigaţiei, o lume, un microunivers efervescent mi-a stat alături, ajutându-mă să arunc în aer canoane stupide, un imens eşafodaj birocratic, frica de răspundere, lașitatea sub o mie de măşti.

Aici se stăruie și se mărturisește recunoștința skipperului, a autorului și a familiei sale față de cei doi ingineri, Lenuța și comandorul Teodor Asimit, prezent în toate volumele care alcătuiesc CĂRȚILE MĂRII
Inginera Lenuța Asimit, specialistă în industria alimentară, severă în profesie, a deschis „linia de aprovizionare complexă“ a tuturor croazierelor mele, rezolvând una din cele mai grele probleme puse skipperului spre sfârșitul deceniului 7 și în cel următor.
Comandorul inginer Teodor Asimit, șef de Catedră la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, cunoscut încă de la gradul de căpitan, a supervizat și a optimizat tot ce ține de pregătirea tehnică a yachturilor „HAI-HUI 2” și „DECEBAL 1”, fiind proiectantul yachtului „DECEBAL 2”, cu care am ajuns în arhipelagul Canarelor. Este coautor la volumul „Croaziera cu vele” și punct de referință consultat prin radio în momente tehnice limită ivite în cele două tentative de croaziere circumterestre.
Dincolo de aspectul profesional al relației, soții Asimit mi-au deschis casa, devenită al doilea cămin și baza moral-psihologică de la care luam largul. Aici se opera trecerea Stelei de la starea de angoasă și temere după ce velele se pierdeau în depărtare, la starea de echilibru, căldura și prietenia gazdelor ușurându-i primele ceasuri ale despărțirii.

Au fost și toamne în care ne-am regăsit la Grădiștea în ipostaza rurală a skipperului, iată, timpul păstrând peste decenii, o legătură caldă, mereu împrospătată cu amintiri.
Am cheltuit luni de hârţogăraie. De audienţe și para audienţe. M-am transformat într-o lamă de oţel, programată să taie măcar o fantă în ucigătorul sistem al administraţiei, prin care să pătrundă aerul iodat al mării. Activişti de partid și câţiva miniştrii s-au adăugat echipei PRO.
Aşa am putut realiza, an de an, după întoarcerea de pe ocean, croazierele egeene și cele două tentative de navigaţie circumterestră.
Toate acestea și multe altele sunt scrise în CĂRŢILE MĂRII, publicate sau încă nepublicate. Ar fi să mă descalific, dacă n-aş mărturisi, că în efortul meu de a deschide marea pentru micile nave cu pânze, n-am avut alături oamenii de port și unele din cele mai înalte autorităţi ale statului.
Că nu mi-a stat alături Marina Comercială, ale cărei nave mi-au acordat asistenţă în Mediterana și Atlantic.
Că vedetele grănicereşti și elicopterele care mi-au acordat primul salut de bun venit în largul apelor noastre teritoriale, nu s-au constituit într-un factor de sprijin moral.
Și iarăși m-aş descalifica, dacă n-aş recunoaşte că stupiditatea, ranchiuna, invidia unor bravi marinari de cheu și intrigă nu m-au blocat în Las Palmas, când aveam toate şansele să traversez Atlanticul în siajul lui Columb, neacordându-mi contra-costul nu ştiu câtor kilograme de zarzavaturi și fructe și când, apelând disperat la toate forurile de conducere ale statului prin radiograme și scrisori, m-am ales cu tăcerea de mormânt, care m-a obligat să înscriu în palmaresul victoriilor mele nautice, cea mai absurdă și aberantă înfrângere. Răzbunarea rânjită a birocraţiei pe grumazul căreia, vai mie naivul și infatuatul, crezusem că mi-am pus talpa.
De câte ori numai cu Puiu Olteanu la bordul yachtului nostru „HAI-HUI 2”, unele zile au devenit oţelii-feruginoase, suprasaturate de griuri dure care ucideau orizontul, zvârlindu-l în marea clocotitoare?

De câte ori nu ne-am absorbit în genune gri-albastru, gri-sinilii, albastru marin, între pereţi lichizi evacuând milioane de bule de aer într-o şuvoire sonoră, ca pe urmă să ne ridicăm la creste înspumate cu prova ţâşnind spre cerul mâncat lacom de nori?
De câte ori ciocane de vânt prăbușite de pe crestele muntoase ale insulelor egeene nu ne-au sfâșiat velele, dându-ne ambardee care aduceau crestele valurilor la nivelul cabinei, catargul gemând gata să fie smuls din sarturi și de câte ori duhurile negre ale nopţilor n-au încercat să rupă echilibrul nostru interior și să ne arunce în spaimele născătoare de panică, acolo unde raţiunea și demnitatea, stăpânirea de sine și bărbăţia făuriseră identitatea noastră dură și netratabilă?...
De câte ori, stând la eche sau la timonă sub cerul înstelat sau bântuit de furtună, nu m-am simţit smuls din rutină și confortul ei imbecilizant, din oratoria goală de şedinţă, din îmbâcseala sclerozei cotidiene, din incapacitatea de a sări din dogmă în viaţa cea de toate zilele, redescoperindu-mă în esenţial, spălat de zoaiele intrigilor, pus să mă înţelepţesc sub strălucitoarea constelaţie a Lirei, în dialog cu Vega și Deneb și Altair, stele orfice, în lungi ceasuri de reverie, trăind între legende și realitate?!
De câte ori provele negre ale cargourilor n-au ţâşnit din noapte, gata să facă aşchii brava noastră „HAI-HUI 2”, invizibilă pe ecranele locatoarelor de la bord și de câte ori n-am întâlnit în insule lumea elină a artei și filosofiei, matematicilor și poeziei, conversând lejer sub cerul mirific al Egeei, cu Sapho în Lesbos și Pythagora în Samos, cu părintele meu spiritual Homer în Chios și cu Hippocrate în Kos.
Dar întâlnirea de taină cu don Cristobal Colon la Cadiz și Porto Santo în arhipelagul Madeira?
Dar noaptea aceea stranie, când sub portalul palatului marilor maeştri ai Ordinului Ioaniţilor din Malta, l-am întâlnit pe Jean Parisot de La Valette, apărătorul insulei asediate de piraţii algerieni, de sub comanda sălbaticului și vicleanului Daud?
Mereu impunându-mi să mă depăşesc, mereu silindu-mă să storc rezerve de energie nebănuite, mereu obligându-mă să fiu eu însumi până în cele mai tăinuite adâncimi, mereu biciuindu-mi rezistenţa fizică și psihică, ingenozitatea și răbdarea, stăpânirea de sine și curajul, MAREA m-a măsurat și m-a cântărit cu măsuri necunoscute pământului, şlefuindu-mă, polizându-mă, aşezându-mă de neclintit în mine însumi și-n timpul meu spiritual.
Iată scriu aceste rânduri în toamna de aur a Grădiştei. Mă întreb, dacă m-am despărţit cu adevărat de vânt și valuri, de inefabila melancolie a plutirii cu vele în solitudinea nobilă a apelor și de fantastica oră zero a cartului, când se dă lupta dintre real și fantasmă, când se aud vaerele celor aduși jertfă adâncurilor și când, din întunericul catifelat și misterios al cerului, se întruchipează arhipelagurile visate, în golfurile fermecate ale cărora am gândit să găsesc frumuseţea și binele, cinstea și omenia, adevărul și dreptatea, bucurându-se de soarele generos al Speranţei.
Altfel, de ce-aş fi plecat din dulcele copt al verii rupestre, la chemarea mereu vie și plină de ispite a orizonturilor mereu aflate dincolo de orizont?”.

LA MULȚI ANI, RADU THEODORU!
BUN CART ÎNAINTE PE MAREA VIEȚII!
 
Bibliografie: Radu Theodoru, „Viața fără fard: Mărturii - Mărturisiri”, Editura Paco, București, 2020
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor ,,Ziua Marinei la români” (2002), ,,Cultul apelor la români” (2004), ,,Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), ,,Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), ,,Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), ,,Dicţionarul marinarilor români” (2008), ,,Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), ,,Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și ,,Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).
 
Citește și:

Cine a salvat cargoul „Sinaia”?
 
[1] Colecția „Cărțile Mării” include volumele „Noi, Mircea și Atlanticul”, Editura Militară, 1978, „Cu HAI-HUI 2 spre Sud”, Editura Albatros, 1980, „Din nou spre Sud”, Editura Albatros, 1982, „Croaziera cu vele”, Editura Albatros, 1985, „Croazieră contra cronometru”, Editura Albatros, 1985, „În lupta cu valurile”, Casa Editorială pentru turism și cultură Abeona, 1991 și „Decebal - Circumterra, o tentativă refuzată”, Editura Yacht Club Român, 2002.
[2] Ion Arieșanu (n. 8 septembrie 1930, Ocna Mureș, jud. Alba – d. 1 noiembrie 2019, Timișoara). Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj (1955). După o scurtă carieră didactică universitară la Cluj (1955-1957), se dedică jurnalismului, fiind redactor la ziarul „Drapelul roșu” și ulterior, vreme de peste 25 de ani, redactor-șef al revistei „Orizont”. Este autor a 15 volume de proză.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Talismanul hidrografilor români

26 Feb 2021 1374

O navă militară pierdută!

19 Feb 2021 2210

Reeditarea albumului de colecție „Serviciul Maritim Român – Printre sute de catarge”, scoasă la licitație de CNAPMC (galerie foto)

18 Feb 2021 2762

Nu e valul precum vinul…

12 Feb 2021 2933

Bucătarul reginei

05 Feb 2021 2831

Starostele Marinei

29 Jan 2021 3233

„Anunțăm plecarea în ultimul voiaj” Doliu în lumea marinarilor. Mesajul Sindicatului Liber al Navigatorilor

23 Jan 2021 3647

Tortul rusesc

22 Jan 2021 2517

Cine a salvat cargoul „Sinaia”?

08 Jan 2021 2095

O iarnă de pomină

01 Jan 2021 2330

Crăciun în furtună

25 Dec 2020 2269

Potențialul navalisticii autohtone

18 Dec 2020 2402

Așa da ministru!

11 Dec 2020 2660

Sfântul Nicolae printre marinari

04 Dec 2020 2157

Arca Destinului

27 Nov 2020 2912