Consiliul Local Mircea Vodă se reuneşte în ședință. Care sunt subiectele de interes (document)

Şedinţa ordinară a Consiliului Local al comunei Mircea Vodă va avea loc pe 28 martie, de la ora 15.00. Pe ordinea de zi se află peste zece proiecte de hotărâre, toate fiind iniţiate de către primarul George Ionaşcu.
 
Aprobarea concesionării unui spaţiu din incinta dispensarului medical uman din satul Mircea Vodă se află pe ordinea de zi, precum şi aprobarea încheierii unui contract de prestări servicii cu SC Rural Salubritate Mircea Vodă SRL, pentru colectarea şi transportul gunoiului menajer din comuna Mircea Vodă.
 
De asemenea, pe ordinea de zi se numără şi aprobarea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice de către Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apă-Canal Constanţa". Un alt proiect se referă la aprobarea decontării cheltuielilor cu naveta la şi de la locul de muncă, pentru cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar din învăţământul gimnazial din comuna Mircea Vodă, pentru luna februarie 2017.
 
Aprobarea listei beneficiarilor de ajutor social, precum şi a listei persoanelor care au efectuat acţiuni şi lucrări de interes local pentru luna martie 2017 se află, de asemenea, pe ordinea de zi.
 
Un alt proiect are legătură cu aprobarea planului pentru asigurarea cu resurse umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgentă pentru anul 2017. Şi aprobarea cheltuielilor necesare organizării manifestărilor dedicate Zilei Comunei Mircea Vodă se regăseşte pe ordinea de zi.
 
Contactat telefonic de redactorii ZIUA de Constanţa, primarul George Ionaşcu a precizat că ziua comunei va fi marcată, anul acesta, pe 20 mai, nu pe 21, mai exact într-o zi de sâmbătă, „să fie o zi de relaxare”.
 

„Acum este doar etapa aprobării cheltuielilor, apoi trecem la procedura în sine. Vrem să invităm şi artişti, nu avem deocamdată toate detaliile. Să vedem pe cine reuşim să chemăm”, ne-a declarat primarul.

 
De asemenea, a precizat că, în cadrul evenimentului, vor fi premiate mai multe categorii de persoane, printre care şi elevi cu rezultate bune la învăţătură.
 
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Lucrări de reparaţii străzi pietruite prin scarificare, aşternere de material, reprofilare, compactare şi tăiere acostamente în comuna Mircea Vodă se află pe ordinea de zi, precum şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Demolare magazie amplasată în localitatea Satu Nou (incintă Grădiniţă, suprafaţă construită – 138 mp)”.
 

Ultimele două proiecte de hotărâre se referă la aprobarea acordării de sprijin financiar unei familii din comuna Mircea Vodă, precum şi a unei ajutor constând în achiziţionarea de scutece absorbante pentru persoane cu handicap grav din comună.

Puteţi consulta convocatorul în secţiunea "Documente".


 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infrastructura rutieră din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, modernizată de Transnic Sud Construcții SRL (DOCUMENT)

22 Mar 2024 954

UPDATE. Termoficare Constanța, anunț despre eliminarea avariei din strada Nicolae Iorga

19 Mar 2024 481

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Mircea Vodă! (DOCUMENT)

17 Mar 2024 1520

UPDATE Spitalul Militar Constanța și sediul IPJ Constanța, fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii. Ce puncte termice mai sunt afectate

14 Mar 2024 537

Licitații Constanța Iridex Group Salubrizare SRL, contract de aproape 900.000 de lei cu Primăria Mircea Vodă (DOCUMENT)

13 Mar 2024 614

Licitații Constanța Primăria Mircea Vodă cumpără mobilier școlar cu peste 93.000 de euro. Finanțare din fonduri europene, prin PNRR (DOCUMENT)

28 Feb 2024 517

Primăria Comunei Mircea Vodă, județul Constanța concesionează un teren de 2000 mp

30 Jan 2024 818

Afaceri Constanța Primăria Mircea Vodă scoate la licitație un teren destinat construirii unei locuințe

27 Jan 2024 579

Primarul din Mircea Vodă pierde definitiv procesul cu instituția Prefectului județului Constanța! Despre ce este vorba?

24 Jan 2024 548

Licitații Constanța Trasnic Sud Construcții SRL, din Poșta Câlnău, județul Buzău, modernizează, cu 635.000 de euro, drumurile din Mircea Vodă (DOCUMENT)

19 Jan 2024 867

RAJA Constanța Consumatorii dintr-o localitate constănțeană, fără apă la robinete

09 Jan 2024 616

Licitații Constanța Comuna Mircea Vodă caută firmă pentru modernizarea infrastructurii rutiere din localitate. Contractul, estimat la 1,2 milioane de euro (DOCUMENT)

29 Dec 2023 852

Județul Constanța Autoturism răsturnat între localitățile Satu Nou și Mircea Vodă. Două persoane, rănite (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 1486

UPDATE Bărbat decedat într-un incendiu violent în localitatea Mircea Vodă, județul Constanța. O locuință, cuprinsă de flăcări

20 Dec 2023 884

Parc fotovoltaic la Ovidiu! Anunțul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța

25 Nov 2023 1146