Sedinte consiliu

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, convoacă şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, jud.Constanţa, în conformitate cu prevederile Legii nr.215/2001, republicată, cu  modificările şi completările ulterioare în data de 11 decembrie2018 (marţi) ora 12,00, ce va  avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Local.
 
Ordinea de  zi  este  compusă din urmatoarele puncte: 
 
1.  Proiect  de  hotărâre  privind  modificarea  și completarea  H.C.L. nr.96/16.03.2015 privind   aprobarea  nomenclaturii  stradale  la  nivelul  comunei  Valu  lui Traian, cu  modificările  şi  completările  ulterioare.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

2. Proiect  de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei Valu lui Traian, peanul 2018, aprobatprin H.C.L. nr.6/15.01.2018, cu  modificările ulterioare.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN

3. Proiect de hotărâre  privind  stabilirea   impozitelor  și  taxelor  locale  pentru   anul 2019.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN

4.  Proiect de hotărâre  privind  aprobarea  PROGRAMULUI  DE  ACHIZIŢII   şi  a STRATEGIEI  de ACHIZIŢIE  PUBLICĂ  pentru  anul 2019.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

5. Proiect  de  hotărâre privind aprobarea  RECTIFICARII  BUGETULUI LOCAL pe anul 2018 aprobat  prin  H.C.L. nr.37/14.02.2018, cu  modificările  ulterioare.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN

6. Proiect  de  hotărâre  pentru  modificarea  şi  completarea  anexelor  nr.1 şi   nr.2  la    H.C.L. nr.437/ 15.12.2017  privind  aprobarea  PROGRAMULUI  DE  ACHIZIŢII   şi a  STRATEGIEI  de ACHIZIŢIE  PUBLICĂ, pentru  anul 2018, cu modificările  şi  completările  ulterioare.
Iniţiator-Primar-  MITROI  FLORIN

 7. Proiect  de  hotărâre privind aprobarea vânzării, cu plata în rate, a terenului intravilan în suprafaţă de 243 m.p.,  lot nr.165, situat în comuna Valu lui Traian, str. Plopilor  nr.22,  domnului Plugaru Vasile.
Iniţiator-Primar- MITROI   FLORIN

 8.  Proiect de  hotărâre privind  renunţarea la vânzarea unui teren ce face parte din domeniul privat al  comunei Valu lui Traian.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN

  9.  Proiect de  hotărârepentru  modificarea  alin.(2) din  Capitolul V- Clauze  speciale   din   contractul- cadru  de  închiriere  a  unei locuinţe ANL.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN

 10.  Proiect de  hotărârepentrumodificarea art.150 din Regulamentul Serviciului de  alimentare  cu  apă şi  de  canalizare în  unităţile  administrativ teritoriale  membre ale  A.D.I. „Apă-Canal Constanţa”  şi în care  îşi  desfăşoară  activitatea  operatorul regional S.C.RAJA S.A.Constanţa.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN

 11. Proiect de hotărâre privind  aprobarea  finanţării  din  bugetul  local  pe  anul 2018  a  cheltuielilor  ce  se  vor efectua  cu  organizarea  turneului  de  fotbal  de către   Asociaţia  Sportivă  „VOINŢA” Valu  lui Traian.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

12. Proiect de hotărâre pentru   modificarea Regulamentului Local  privind circulaţia pe drumurile publice aflate în administrarea Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, precum şi  a   modului de  asigurare  a  semnalizării rutiere şi a  marcajelor pe raza  U.A.T.  Valu lui Traian, aprobat prin H.C.L. nr.334/14.10.2016.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

13 Proiect de hotărâre pentru  modificarea şi  completarea   H.C.L. nr.287/25.08.2017 privind stabilirea  contravenţiilor  şi sancţiunilor în  domeniul gospodăririi comunale, cu modificările  şi  completările  ulterioare.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

 14 Proiect de hotărâre privind împuternicirea persoanei  ce va  reprezenta interesele comunei  Valu lui Traian în Adunarea Generală  a  acţionarilor  SC”RAJA”SA Constanţa.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

 15. Proiect de hotărâre  privind  acordul  Consiliului Local  al  comunei Valu lui Traian  pentru  autorizarea  construirii,  pe  terenul  extravilan- parcela  A 413/77/2, a  obiectivului „Amplasare staţie de bază pentru servicii  de comunicaţii electronice”, de către  RCS&RDS S.A.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

16. Proiect de hotărâre  privind  acordul Consiliului Local  al comunei Valu lui Traian  pentru autorizarea  construirii  în zona F, a  obiectivului „Amplasare  reţele subterane pentru furnizare servicii de televiziune, internet şi telefonie princablu cu fibră optică”, de către  RCS&RDS S.A.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

17. Proiect de hotărâre   privind  actualizarea  valorilor  de  inventar  ale  bunurilor   care  alcătuiesc  domeniul  public  al  comunei  Valu  lui Traian.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

18. Proiect de hotărâre  pentru  modificarea  poz. 11 din anexa la HCL nr.340/14.11.2018.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

19. Proiect de hotărâre  privind  aprobarea prelungirii termenului de plată pentru achitarea unor terenuri ce fac parte din domeniul privat al comunei.
 Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

20. Proiect de hotărâre  privind   aprobarea  încheierii   unui  protocol  de colaborare   cu  Greenpoint  Management SA  în  vederea  aplicării  prevedeilor  Legii nr.249/2015, cu  modificările  şi completările  ulterioare.
 Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

 21. Proiect de hotărâre  privind  stabilirea   tarifelor  pentru  activitatea  de  salubrizare  prestată  de  operator SC”IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCUREȘTI  FILIALA  COSTINEȘTI”SRL, în urma  aplicării  Legii nr.249/2015 cu modificările  şi completările  ulterioare.
 Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

  22. Proiect de hotărâre  privind   stabilirea  tarifelor  pentru  activităţile  prestate  de  S”GOSPODĂRIE  COMUNALĂ VALU  LUI  TRAIAN”SRL
 Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

 23. Proiect de hotărâre   privind   alegerea  preşedintelui  de  şedinţă al  Consiliului Local  al  Comunei  Valu  lui Traian, pe  perioada   ianuarie- martie 2019.
Iniţiator- consilier local ISLEAM  NIRAN

  24. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordării unor ajutoare de urgenţă constând în lemne  de foc unor persoane defavorizate
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

  25. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii prin compensare moştenitorilor  def.  BUTOI  ION a unei suprafeţe  de teren, în vederea soluţionării cererii depusă în baza legilor fondului funciar.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

  26. Proiect  de hotărâre  privind  însuşirea  unor  rapoarte  de  evaluare asupra unor  terenuri   intravilane ce fac parte din domeniul privat al comunei Valu lui Traian.
  Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN

  27. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea scutirii  la plata impozitelor şi taxelor locale  unei  persoane fizice.
  Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Senatorul Ștefan Mihu, despre monumentul Tineretului de la Straja, județul Constanța - „Edificiul a fost lăsat în neîngrijire și paragină”

18 Feb 2019 869

Planul lui Decebal Făgădău Florin Gheorghe desemnat director al RAEDPP

18 Feb 2019 1488

Făgădău, despre sentinţa din Dosarul Retrocedărilor „Vom analiza cu atenţie, în interesul municipiului Constanţa, fiecare situaţie“

16 Feb 2019 1136

Garda de Coastă, la bilanț. Ce activități au desfășurat polițiștii de frontieră pe anul 2018

15 Feb 2019 441

Consiliul Local al comunei Mircea Vodă, județul Constanța, convocat în ședinţă ordinară. Sunt mai multe proiecte pe ordinea de zi

15 Feb 2019 411

LIVE TEXT. Şedinţă de îndată la Consiliul Local Municipal. Două proiecte pe ordinea de zi. Unul se referă la Cazinoul din Constanţa (galerie foto)

15 Feb 2019 1296

Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă de îndată în sala „Remus Opreanu”. Ce proiecte sunt incluse pe ordinea de zi

14 Feb 2019 443

Ședință a Guvernului României. Ce proiecte ar putea fi incluse pe ordinea de zi. Unul are legătură cu emiterea autorizaţiei de mediu pentru Societatea Naţională "Nuclearelectrica" S.A.

14 Feb 2019 399

Zi importantă pentru Gheorghe Popovici, şeful Secţiei de combatere a corupţiei din DNA

14 Feb 2019 1001

Astăzi, la Ministerul Educaţiei, se dezbate calendarul înscrierii în clasa pregătitoare

14 Feb 2019 1057

Şedinţă a Parlamentului în care se dezbat proiectele legii bugetului de stat şi legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2019

13 Feb 2019 324

Gheorghe Popovici vrea să revină la Tulcea Unul dintre cei mai cunoscuţi procurori din DNA ar putea fi revocat din funcţie

13 Feb 2019 1241

Condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, notarul Aurel Jean Andrei află joi dacă le mai poate preda studenţilor la Drept

11 Feb 2019 1078

Se reuneşte Comisia de Urbanism a CLM. Cum poţi lua parte la discuţii?

10 Feb 2019 384

Ședință a Guvernului României. Ce proiecte ar putea fi incluse pe ordinea de zi

07 Feb 2019 357