Comunicat de presă - Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa

Astăzi, 8 octombrie 2015, la Krems, a avut loc ediția aniversară, a zecea, a Zilei Portului Constanța în Austria, eveniment organizat de Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, în parteneriat cu Mierka Donauhafen Krems.
 
Peste 200 de participanți din 15 țări au venit la întâlnirea cu Portul Constanța, aceștia reprezentând companii importante din domeniul transporturilor și logisticii din Austria, Slovacia, Cehia, Italia, Olanda, Serbia, Germania, Croația și Bulgaria. Au fost reprezentate portul Vukovar din Croația, compania DOE SE din Cehia, porturile austriece la Dunăre, oficialități din Austria, reprezentanții ambasadelor din Kazahstan, Georgia, Bulgaria și Serbia.
Operatori importanți din Portul Constanța - APM Terminals, Chimpex, Comvex, Socep și United Shipping Agency au fixat întâlniri de afaceri la eveniment cu potențiali parteneri din Europa Centrală.
 
Valeriu Nicolae Ionescu, directorul general al CN APM SA, a declarat în deschiderea evenimentului: „Portul Constanța face eforturi constante pentru a determina factorii de decizie din Comisia Europeană să sprijine parteneriatele menite să ducă la creșterea navigabilității Dunării.  Iar pe lângă oportunitatea pe care Portul Constanța  o pune la dispoziție țărilor din centrul și sud-estul Europei de a fi utilizat ca poartă pentru clasica rută spre Orientul Îndepărtat, oferă și o rută mai scurtă, rapidă și implicit eficientă spre Marea Caspică, pe vechiul Drum al Mătăsii”.
 
Ambasadorul României la Viena, Bogdan Mazuru, a subliniat importanța și eficiența acestui eveniment, remarcând participarea numeroasă din atâtea țări, fapt ce arată importanța și potențialul la nivel internațional ale Portului Constanța.
 
În premieră, la ediția din acest an a fost prezentă o delegație din Turkmenistan, condusă de Rustam Kutlyyev, șeful Serviciului de Stat pentru Transport Maritim și Fluvial.
Acesta este rezultatul eforturilor CN APM SA de a atrage noi parteneri din zona Mării Caspice, în scopul creşterii interesului pentru un coridor comercial Europa Centrală – Marea Caspică, Portul Constanţa fiind utilizat ca port de tranzit.
Colaborarea strânsă dintre cele două porturi are ca bază un protocol încheiat, în 2011, între Portul Constanța și Portul Turkmenbashi din Turkmenistan.
Karl Seitz, de la Sino Danube Logistics, a prezentat cea mai recentă oportunitate de a atrage fluxuri de marfă dinspre China spre Austria cu utilizarea Portului Constanța, unde își desfășoară activitatea compania de agenturare China Shipping România, partenerii companiei austriece. Se utilizează astfel eficient coridorul de transport Dunărea, dar se conturează încă un pas făcut în revigorarea Drumului Mătăsii, pe al cărui itinerariu se află și Turkmenistan.
Reprezentantul Portului Constanța în Austria, Alexandru Capatu, le-a prezentat participanților la eveniment cele mai noi informații din port, de la operatorii portuari, evoluția investițiilor private, a traficului de mărfuri.
A fost evidențiată importanța Portului Constanța pentru Europa Centrală și de Est, în 2014, importante fluxuri de marfă sosite în Marea Neagră, ajungând apoi pe Dunăre până în Austria (1,2 milioane tone), Ungaria (1,7 milioane tone), Serbia (2,8 milioane tone), Bulgaria (1,3 milioane tone), dar și în Slovacia, Germania, Croația sau Bosnia&Herțegovina.
Rezultatele Portului Constanța în ceea ce privește traficul de cereale nu au trecut neobservate.

În prezent, Portul Constanța deține cea mai mare capacitate de depozitare a cerealelor, de peste 1,25 milioane tone, având cea mai modernă bază de depozitare, cu multiple modalități de transport și încărcare. În primele opt luni ale acestui an s-a înregistrat un trafic de cereale de 14,5 milioane tone, cu peste 53% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Au fost promovate investițiile majore pe care CN APM SA Constanța le propune pe termen mediu și lung: molul III – IV Sud, insula artificială, terminalul de LNG, etc.
 

“Obiectivul acestui eveniment este de a menţine şi dezvolta relaţiile de transport şi schimbul de mărfuri în spaţiul Uniunii Europene, de a identifica noi zone de interes în vederea atragerii de noi fluxuri de mărfuri și de a realiza parteneriate cu noi porturi pentru încurajarea deschiderii de noi linii de navigaţie cu escale în porturile romaneşti, respectiv iniţierea de conexiuni multimodale şi cu alte porturi”, a declarat George Gabriel Vișan, director comercial al CN APM SA.
Evenimentul s-a remarcat de-a lungul celor zece ediții ca un reper în regiune, de la o ediție la alta crescând interesul oamenilor de afaceri pentru Portul Constanța, fapt demonstrat de numărul tot mai mare de participanți și de prezentările tot mai interesante, cu o tematică complexă.
 
 
                                                  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 461

Justiție Constanța Euro Audit Service SRL, obligată de instanță să achite CN APM Constanța cheltuielile de judecată

03 Apr 2024 505

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 665

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 474

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 554

Pureships Services SRL, din Constanța, va repara navele multifuncționale Sela și Noema ale Administrației Porturilor Maritime! (DOCUMENT)

18 Mar 2024 464

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 951

CN APM SA Constanța cumpără servicii de reparații al șalupei Sirius 1

02 Mar 2024 533

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța anunță licitație pentru lucrări de foraj orizontal dirijat (DOCUMENT)

01 Mar 2024 733

Compania Naționala Administrația Porturilor Maritime SA Constanța în proces cu două firme. Dosarul, pe rolul Tribunalului

01 Mar 2024 632

Licitații Constanța CN APM SA, închiriere de pilotine cu echipaj pentru transportul pilotului la navă (DOCUMENT)

28 Feb 2024 514

Licitații Constanța CN APM Constanța investește în servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

27 Feb 2024 614

Investiție de peste de 7,5 milioane euro în Portul Constanța CN APM SA continuă demersurile pentru înființarea unui parc fotovoltaic

25 Feb 2024 837

Vizat, Portul Midia! Administrația Porturilor Maritime Constanța a atribuit cu contract important (DOCUMENT)

24 Feb 2024 787

Licitații Constanța Primăria Istria, contract de peste 4,6 milioane de euro pentru înființarea sistemului de canalizare în Nuntași și Istria! Ce firme și l-au adjudecat (DOCUMENT)

15 Feb 2024 823