55 de milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri in mediul rural

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pune la dispoziţia tinerilor fermieri până pe 30 noiembrie 2009 fonduri nerambursabile în valoare de 55 milioane de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Fondurile vor fi acordate în baza unui proiect de investiţii prin Măsura 112 - „Instalarea tinerilor fermieri", în cadrul sesiunii de primire a proiectelor deschise în perioada 21 septembrie - 30 noiembrie 2009.

Fondurile nerambursabile totale aferente Măsurii 112 sunt de 337.221.484 Euro, din care 80% reprezintă finanţarea Uniunii Europene şi 20% contribuţia Guvernului României.

Fermierii pot obţine sprijin financiar de 10.000 de euro pentru pentru o exploataţie agricolă, care are o dimensiune minimă de 6 UDE. În cazul în care se depăşeşte această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creste cu 2.000 euro pentru fiecare UDE în parte, dar nu va depăşi 25.000 de euro per exploataţie.

Depunerea proiectelor pentru Măsura 112 se face la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP), de Luni până Vineri, între orele 09:00 şi 14:00. Termenul limită pentru depunerea proiectelor de finanţare în cadrul acestei sesiuni este vineri, 30 noiembrie, ora 12:00.

Pentru ca proiectul să fie eligibil, solicitantul trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 112. De asemenea, pentru a fi selectat spre finanţare proiectul trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor menţionate în Ghid. Procedura de selecţie şi documentele de informare pentru depunerea proiectelor sunt afişate pe pagina de internet a APDRP, www.apdrp.ro.

Informaţii suplimentare

Masura 112 „Instalarea tinerilor fermieri" se încadrează în Axa I din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier". Primul obiectiv vizat de această Măsură este îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igienă, bunăstare a animalelor şi siguranţa la locul de muncă. Un alt obiectiv general se referă la îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură, cu alte cuvinte tinerii să preia activităţile agricole ale locuitorilor care sunt la o vârstă înaintată.

Obiectivele specifice ale Măsurii 112 urmăresc creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri. Obiectivele operaţionale au în vedere creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi de exploataţii dar şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani, neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare şi care practică, în principal, activităţi agricole. Exploataţia agricolă pe care o deţin trebuie să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE, să fie situată pe teritoriul României şi să fie înregistrată în Registrul fermelor sau Registrul agricol.

Beneficiari eligibili pentru finanţare prin Măsura 112 pot fi şi persoanele fizice înregistrate şi autorizate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008. Astfel, beneficiarii pot fi înregistraţi ca persoane fizice autorizate individual şi independent, ca întreprizători titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale. Sunt de asemenea eligibile şi Societăţile cu răspundere limitată, înfiinţate în baza Legii 31/1990[3].

Printre activităţile pentru care se poate solicita finanţare în cadrul Măsurii 112 se regăsesc modernizarea tehnologiei de extracţie a mierii, extinderea şi modernizarea fermelor de legume, modernizarea fermelor pomicole şi îmbunătăţirea managementului fermei. De asemenea, creşterea şi diversificarea producţiei în fermă, înfiinţarea de exploataţii agricole, dezvoltarea fermelor de taurine şi creşterea producţiei destinată comercializării, precum şi alte activităţi sunt eligibile pentru finanţare în cadrul acestei măsuri.

Deschiderea sesiunii pentru depunerea proiectelor în cadrul Măsurii 112 se face în conformitate cu decizia Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Unitatea de dimensiune economica (UDE) reprezinta unitatea prin care se exprima dimensiunea

economica a unei exploatatii agricole determinata pe baza marjei brute standard a exploatatiei (Decizia

Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unitati de dimensiune economica este de 1.200 Euro

Ordonanţă de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 2008

Legea 31/1990 - Legea societatilor comerciale


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 335

Firme Constanța Reînnoirea mandatului membrilor şi al preşedintelui CA, pe ordinea de zi a AGOA societății Proiect SA

18 Apr 2024 336

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 324

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 499

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 480

Firme Constanța Acționarii Mamaia SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, inclusă și propunerea de repartizare a profitului net înregistrat în 2023

18 Apr 2024 292

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 200

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 198

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 198

O firmă din Iași va face curățenie în sediile Direcției Generale Asistență Socială Constanța (DOCUMENT)

18 Apr 2024 362

IGPR InfotraficTrafic dirijat pe DN 7

18 Apr 2024 210

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A2

18 Apr 2024 208

În această noapte, circulația rutieră va fi închisă pe Autostrada A2 București – Constanța! Iată în ce interval orar

18 Apr 2024 399

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 579

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 521