Finanţări nerambursabile pentru investiţii în eficienţă economică

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) finanţează investiţii incluse în Planul European de Redresare Economică (PERE) pentru domeniul dezvoltării rurale, mai precis pentru folosirea energiei regenerabile, reducerea poluării şi calitatea produselor agricole.

Aceste finanţări sunt bugetate separat de alocările Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) şi însumează până în prezent peste 120 de milioane de euro.

Banii disponibili prin PERE se pot accesa numai împreună cu sprijinul financiar acordat prin PNDR pentru un proiect de investiţii, însă beneficiarul trebuie să alcătuiască un buget separat pentru ceea ce doreşte a fi finanţat prin această oportunitate.

Măsurile care beneficiază de suplimentarea oferită prin PERE sunt:

Măsura 121 - „Modernizarea exploataţiilor agricole"

În cadrul acestei Măsuri operaţiunile finanţate prin PERE se referă la îmbunătăţirea eficienţei utilizării de îngrăşământ azotat, investiţii legate de producţia de lactate, tratamentul apelor reziduale, precum şi culturi perene de plante energetice.

Măsura 123 - „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice"

Solicitanţii de fonduri nerambursabile care accesează Măsura 123 pentru procesarea produselor agricole şi silvice pot primi finanţare prin PERE pentru prelucrarea biomasei în vederea obţinerii de energie regenerabilă, tehnici de producţie pentru economisirea apei, dar şi pentru ameliorări ale prelucrării şi comercializării lactatelor.

Măsura 125 - „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice"

Fondurile PERE aferente acestei Măsuri privesc investiţiile în tehnologiile de economisire a apei prin sisteme de irigaţii eficiente (staţii de pompare, contorizarea apei, etc)

Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi" Banii disponibili prin suplimentarea PERE pot constitui un sprijin financiar nerambursabil pentru achiziţionarea de echipamante pentru producere a energiei din alte surse regenerabile decât biocombustibilii.

Solicitanţii de fonduri vor completa un buget separat pentru investiţiile finanţate prin PERE din cadrul proiectului depus pe una din Măsurile menţionate şi se vor asigura că deţin şi cofinaţarea aferentă întregii valori eligibile a proiectului, inclusiv pentru bugetul PERE.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ca răspuns la criza economică, încă din 2008 Comisia Europeană a propus o serie de măsuri menite să crească puterea de cumpărare, să genereze creştere economică şi să creeze noi locuri de muncă.

Planul European de Redresare Economică (PERE) prevede investiţii. la nivelul UE. în valoare de 5 miliarde de euro pentru proiecte de energie, internet în bandă largă şi măsuri destinate dezvoltării rurale. Din suma de 5 miliarde de euro s-a alocat la nivelul Uniunii Europene aproximativ un miliard de euro pentru proiecte din domeniul dezvoltării rurale.

Majoritatea fondurilor este concentrată în domeniile biodiversităţii şi gestionării apei. De asemenea, restructurarea sectorului laptelui şi a produselor lactate, măsurile de combatere a schimbărilor climatice sau măsurile de susţinere a energiei regenerabile au o importanţă deosebită.

Dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii de bandă largă rămâne un aspect de politică important pentru zonele rurale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1167

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1209

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1267

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1194

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1348

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1493

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1933

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1562

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1503

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1427

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1602

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1844

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3696

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3094

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6155