Numai până la 30 aprilie 2013, se poate depune cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul “Plăţilor naţionale directe complementare sector zootehnic, speciile ovine şi caprine”

25 aprilie 2013
INFORMARE DE PRESĂ



Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari, precum şi publicul interesat, că numai până la 30 aprilie 2013, pot depune cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul “Plăţilor naţionale directe complementare sector zootehnic, speciile ovine şi caprine”.


De prima pe cap de animal pot beneficia producătorii agricoli crescători de ovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.


Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul judeţean / local al APIA.


Prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli, înscrişi în evidenţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cod unic de identificare, pentru femele ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
  1. efectivul din exploataţie să fie de minimum 50 de capete femele ovine/25 de capete femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la 31 martie a anului în care se face solicitarea primei;
  2. efectivul de femele ovine / femele caprine pentru care se solicită prima să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei;
  3. efectivul de femele ovine / femele caprine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere pe perioada de retenţie până la data de 3 august 2013.
  4. cererea să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine / caprine legal constituite, viză care atestă efectivele de ovine / caprine pentru care se poate solicita primă.


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pune la dispoziţia solicitanţilor cereri pretipărite astfel:


Cererile pretipărite pot fi solicitate de la centrele locale/județene ale APIA, respectiv al municipiului București, individual sau prin reprezentant legal sau prin intermediul reprezentantului asociațiilor crescătorilor de ovine/caprine legal constituite.


A. Pentru primirea formularului de cerere pretipărit (individual sau prin reprezentant legal) solicitanţii se prezintă la centrul local / judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza căruia se află înregistrată exploataţia, cu următoarele documente:
a)   copie de pe buletinul de identitate/carte de identitate/cod unic de înregistrare/certificatul de înregistrare;


b)  dovada înscrierii în evidenţa APIA cu cod unic de identificare (codul unic de identificare atribuit de către APIA în Registrul unic de identificare), dacă este cazul;
c)   dovada contului bancar (extras de cont).


B. Pentru primirea formularului de cerere pretipărit, prin intermediul reprezentantului asociației crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, solicitantul trebuie să-şi dea acordul în scris.


Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociațiilor crescătorilor de ovine/caprine legal constituite.


Pentru depunerea cererii vizate de o asociaţie a crescătorilor de ovine / caprine legal constituite, prin intermediul reprezentantului asociației crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, solicitantul trebuie să-şi dea acordul în scris.


Cererile pot fi completate şi online individual sau prin operatorii SNIIA prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. După tipărire, cererea vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite se depune la centrul local/judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti.


Controlul la faţa locului se desfăşoară în perioada 3 mai – 3 august 2013 pentru speciile ovine şi caprine, la adresa menţionată în cerere, timp în care solicitanţii primelor au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat primă.
Animalele pentru care solicită primă trebuie să fie înregistrate şi identificate după cum urmează:
  • identificate cu o crotalie auriculară simplă, având imprimat un cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute până la 1.01.2008;
  • identificate cu două crotalii auriculare simple, ambele conţinând acelaşi cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute în perioada 1.01.2008 - 31.12.2009;
  • identificate cu o crotalie auriculară simplă şi o crotalie auriculară electronică, ambele conţinând acelaşi cod unic de identificare a animalului în cazul animalelor născute începând cu data de 1.01.2010.
Prin centrele locale / judeţene ale APIA, până la data de 25 aprilie 2013, au fost depuse peste 34.000 cereri de solicitare a primei pe cap de animal pentru un număr aproximativ de 5.300.000 animale.
Precizăm că în anul 2012 au fost depuse un număr de 53.700 cereri de solicitare a primei pe cap de animal pentru un număr aproximativ de 8.270.000 animale.


SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis în apropierea Muzeului de Artă. Un autoturism, implicat (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1735

Horoscop pentru marți, 19 martie 2024. O zi minunată pentru a stabili călătorii profesionale pentru unii nativi

19 Mar 2024 603

Grupul de spitale MEMORIAL din Turcia deschide birou de reprezentanță la Constanța

18 Mar 2024 546

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe DN2A între localitățile Stupina și Crucea. O persoană a decedat(GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 3846

Știri Constanța azi O mașină s-a răsturnat la Cumpăna! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 1488

UPDATE. Pompierii intervin în cartierul Faleză Nord din Constanța! Arde un apartament (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1730

Un doc s-a scufundat în Portul Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1383

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 469

Florin Salam, reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune. Detalii din anchetă (VIDEO)

14 Mar 2024 878

UPDATE Accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța

12 Mar 2024 1100

Horoscop pentru luni, 11 martie 2024. Dorința de comunicare este mare pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 585

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 621

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în Medgidia! Două autoturisme implicate

01 Mar 2024 882

UPDATE Accident rutier în localitatea Cumpăna, județul Constanța. O persoană, rănită

29 Feb 2024 733

Știri Constanța Accident rutier în zona la Hanul Piraților!

29 Feb 2024 848