COMUNICAT DE PRESĂ - APIA

Pot depune cereri de plată beneficiarii Măsurii 215 - pachet a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, care au depus cereri de ajutor în conformitate cu prevederile OMADR nr. 149/2012.
Cererea de plată poate fi completată pe format de hârtie sau online de către beneficiar, individual prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. După completarea online, cererea se tipăreşte şi, la fel ca şi cererea completată pe format de hârtie, se depune la Centrul  Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul social sau pe raza teritorială unde are capacitatea de producţie cea mai mare. Eventualele greşeli care se fac la completare se corectează de către beneficiar prin tăiere cu o linie orizontală, iar informaţia corectă va fi înscrisă alături, confirmând corecţia efectuată prin semnarea şi datarea acesteia de către beneficiar. Dovada depunerii cererii de plată o reprezintă bonul de mână care conţine următoarele date: centrul judeţean, numărul cererii din registrul special, data şi ora înregistrării, numele lizibil şi semnătura funcţionarului APIA care a primit cererea.
Cererile de plata vor fi însoţite, obligatoriu, de următoarele documente:
1. copie CUI / CIF, după caz;
2. copie buletin/carte de identitate a titularului/administratorului/reprezentantului legal/ împuternicitului;
3. copie autorizaţie sanitar-veterinară/copie înregistrare sanitar-veterinară pentru exploataţiile comerciale tip A, după caz sau
4. copii autorizaţii sanitar-veterinare/copii înregistrări sanitar-veterinare pentru exploataţiile comerciale tip A, după caz pentru mai multe exploataţii cu cod ANSVSA;
5. copia schiţei adăpostului/adăposturilor pentru fiecare exploataţie cu cod ANSVSA (din care să reiasă adresa şi suprafaţa spaţiilor de cazare/ spaţiul maxim de cazare pe compartiment iar pentru pachetul 2 a), schita peretilor exteriori cu suprafetele transparente, pentru determinarea suprafetei vitrate precum si pentru  sistemul de iluminare si ventilatie (admisie – evacuare aer) - pentru fiecare hala.)
6. programul de iluminat: vară/ iarnă (în funcţie de dată schimbării orei) care să conţină intervalul orar pe perioade, in functie de tehnologia de crestere si categoria de porcine, după caz;
7. graficul de livrare estimat anual;
8. graficul de populare estimat anual;
9. copia declaraţiei pe suprafaţă, dacă este cazul;
10. împuternicire şi copii acte de  identificare  împuternicit, dacă este cazul;
11. document coordonate bancare;
12. alte documente justificative, dacă este cazul.

În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii trebuie să respecte standardele de eco-condiţionalitate (SMR) aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei. În cadrul acestei măsuri este exclus sprijinul pentru investiţii.

Legislaţie :
- OMADR nr. 784/2013 publicat în Monitorul Oficial 509/13.08.2013 - pentru aprobarea modelului cererii de plată privind măsura 215 - pachet a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor pentru sesiunile 1 şi 2 şi pentru completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 239/2012 privind aprobarea modelului Cererii de ajutor privind măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachetul b) – păsări.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 552

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 449

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 485

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 558

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 477

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 606

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 610

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 803

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 692

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 747

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 694

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 705

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1470

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 849

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 649