Comunicat 1 legea 52/2003- transparenta decizionala

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare

 
Potrivit prevederilor art. 92 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „declararea contribuabililor inactivi, îndreptarea erorilor materiale precum şi reactivarea contribuabililor declarați inactivi se realizează de către organul fiscal, prin decizie, emisă conform competenţelor şi procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se comunică contribuabilului”.

În prezent, declararea contribuabililor inactivi, îndreptarea erorilor materiale precum şi reactivarea contribuabililor declarați inactivi se realizează potrivit prevederilor art. 78^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

În aplicarea acestor prevederi legale a fost emis Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1847/2014, prin care a fost aprobată procedura aplicabilă pentru declararea inactivităţii fiscale potrivit art. 78^1, alin.(1) lit.a) - c), procedura privind reactivarea contribuabililor declarați inactivi, precum și procedura privind îndreptarea erorilor materiale.
De asemenea, prin acest act normativ a fost reglementată, competenţa directorilor generali ai direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi a municipiului Bucureşti, respectiv directorului general al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, pentru aprobarea deciziilor de declarare în inactivitate fiscală/reactivare/îndreptare eroare materială.
Prin Legea nr. 207/2015 au fost prevăzute noi condiții pentru inactivarea contribuabililor, astfel față de actualele condiții de inactivare, potrivit art. 92 alin. (1) au fost prevăzute următoarele noi condiții:
............................................................................................................
         d) inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerţului;
            e) durata de funcţionare a societăţii este expirată;
            f) societatea nu mai are organe statutare;
            g) durata deţinerii spaţiului cu destinaţia de sediu social este expirată.
 
În urma analizei fluxurilor pentru aplicarea procedurilor de inactivare/îndreptare eroare materială/reactivare a contribuabililor declarați inactivi, în vederea optimizării acestor procese de activitate, a fost necesară schimbarea competenței decizionale privind aprobarea deciziilor de declarare în inactivitate/reactivare/îndreptare eroare materială de la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice către administrațiile județene ale finanțelor publice/administrațiile de sector ale finanțelor publice/administrațiile pentru contribuabili mijlocii.
 Astfel, această măsură are ca efect simplificarea procedurilor de aprobare a declarării în inactivitate/îndreptare eroare materială/reactivare a contribuabililor declarați inactivi, prin reducerea duratei fluxului procedural pentru aceste activități.

 
Față de cele menționate, prin prezentul proiect de ordin se propun următoarele:
a) stabilirea competenţei șefului de administrație al administrațiilor județene a finanțelor publice/administrațiilor de sector ale finanțelor publice/administrațiilor pentru contribuabili mijlocii, după caz, pentru aprobarea deciziilor de declarare în inactivitate/reactivare/îndreptarea erorii materiale;

b) actualizarea procedurilor privind declarare în inactivitate/îndreptarea erorii materiale/reactivare a contribuabililor declarați inactivi, precum și a formularelor utilizate pentru declararea în inactivitate/îndreptarea erorii materiale/reactivare a contribuabililor declarați inactivi, potrivit noilor prevederi legale stabilite prin Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
 
*  *  *
Proiectele de acte normative, iniţiate de ANAF, sunt făcute publice pe site-ul instituţiei la adresa www.anaf.ro, domeniul Legislatie/ Transparenţa decizională. De asemenea, acestea pot fi consultate la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucureşti.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media - cu menţiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese:
  • Prin scrisori la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 - la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media;
  • Electronic la adresa de mail: relatiipublice.anaf@mfinante.ro
  • Prin fax la numarul: 021-319.98.57.
 
Pentru a avea acces la informaţiile de presa privind aplicarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se poate accesa domeniul Informaţii / Comunicate şi informaţii de presă aflat pe site-ul instituţiei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.