Ordonanta de urgenta privind imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale

Nr.  1090370 / 18.05.2009                                
                                                                     
C O M U N I C A T   D E   P R E S Ă

În data de 13 mai 2009, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale.
În contextul economico-financiar actual acest act normativ urmăreşte îmbunătăţirea relaţiei între stat şi contribuabili, prin simplificarea procedurilor fiscale, aplicarea unor principii de eficienţă în colectarea veniturilor bugetare şi  limitarea  evaziunii fiscale.

Prevederile pentru îmbunătăţirea procedurilor fiscale au în vedere relaxarea relaţiei dintre contribuabili şi administraţia fiscală în cazul depunerii de formulare, de declaraţii sau a obţinerii unor formulare, cazier fiscal, certificate de atestare fiscală etc. Certificatele de atestare fiscală în noua formă, eliberate de organele fiscale aflate în subordinea A.N.A.F. pentru contribuabilii care depun documentaţia în vederea accesării fondurilor externe nerambursabile, prezintă imaginea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului, evidenţiindu-se distinct suma obligaţiilor de plată, suma creanţelor şi valoarea neta a diferentei acestora. O altă prevedere a actului normativ  completează certificatul de atestare fiscală cu o nouă secţiune care conţine informaţii pentru verificarea eligibilităţii persoanelor juridice pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile, respectiv valoarea netă a diferenţei dintre obligaţii şi creanţe, precum şi obligaţiile de plată în ultimele 12 luni. De asemenea, prin adoptarea acestei ordonanţe s-a creat posibilitatea legală ca instituţiile care gestionează şi aprobă fondurile externe nerambursabile să solicite direct certificatul de atestare fiscală organelor fiscale subordonate A.N.A.F.
O altă măsură a actului normativ este renunţarea administraţiei fiscale la calculul de majorări de întârziere stabilite în sarcina contribuabililor intraţi în dizolvare, începând cu data hotărârii de dizolvare.

Actul normativ adoptat de Guvern cuprinde prevederi pentru repunerea în termen a înlesnirilor la plată acordate în anii precedenţi societăţilor comerciale, înlesniri care şi-au pierdut valabilitatea, ca urmare a efectelor crizei economice.

În acelaşi timp, actul normativ cuprinde şi măsuri pentru diminuarea evaziunii fiscale în acest scop aducându-se modificări şi completări Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind reorganizarea Gărzii Financiare, cu modificările şi completările ulterioare, urmărindu-se în principal realizarea evaluării de către Garda Financiară la solicitarea procurorilor a prejudiciului bugetar cauzat de faptele ce pot constitui infracţiuni, prin procese verbale care pot reprezenta mijloace de probă; posibilitatea dispunerii de către Garda Financiară de măsuri asiguratorii, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, în cazul constatării şi evaluării prejudiciilor bugetare; legiferarea dreptului de legitimare şi stabilire a identităţii administratorilor şi a oricăror persoane implicate în săvârşirea de contravenţii sau fapte de evaziune fiscală, de către comisarii Gărzii Financiare aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi nu în ultimul rând, monitorizări şi verificări necesare pentru prevenirea şi combaterea evaziunii şi a fraudei.
Prin modificările şi completările aduse Ordonaţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funţionarea cazierului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Ordonanţei Guvernului nr 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în materia regimului fiscal al contribuabililor declaraţi inactivi, se urmăreşte înscrierea în cazierul fiscal a unor fapte sau stări ale contribuabilului care îi determină încadrarea în categoria celor cu risc fiscal ridicat (de ex: autolichidarea societăţilor comerciale în dauna creditorilor şi aducerea acestora în starea de insolvabilitate sau în cea de insolvenţă, starea de inactivitate a contribuabililor, stabilită de organul fiscal în anumite situaţii etc.), iar referitor la inactivarea în evidenţa fiscală a contribuabililor care prin comportamentul lor fiscal determină creşterea gradului de risc fiscal s-a avut în vedere stabilirea criteriilor pentru declararea contribuabililor inactivi, astfel încât să se cuprindă în această categorie toţi contribuabilii cu risc fiscal ridicat şi crearea posibilităţii de retragere a codului de plătitor de TVA.
Prin modificările şi completările aduse Legii nr 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările uletrioare, s-a urmărit combaterea evaziunii fiscale în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport noi realizate de persoane fizice care cumpără autovehicule din ţările intracomunitare şi pe care le pot înmatricula fără a face dovada plaţii TVA în Romania, prin legiferarea eliberării, de către organul fiscal competent, a unui certificat care atestă plata TVA, pentru a fi prezentat la serviciul de înmatriculări.

Măsurile adoptate prin acest act normativ sunt menite să asigure un climat economic de stabilitate, în contextul crizei economice, pentru realizarea finanţării economiei şi creşterea lichidităţii, şi sunt rezultate din Pachetul de măsuri al Guvernului României pentru stimularea creşterii economice şi protejarea intereselor economice ale populaţiei. Această ordonanţă este favorabilă mediului de afaceri, având un impact pozitiv la nivelul contribuabililor, cu asigurarea încasării la buget a ratelor rămase de achitat şi a obligaţiilor curente, şi are în vedere îmbunătăţirea relaţiei de partneriat între organele fiscale şi contribuabili pentru perioada în care aceştia prezintă anumite dificultăţi financiare. De asemenea, actul normativ generează orientarea activităţii instituţiei cu predilecţie spre identificarea şi combaterea fenomenului de evaziune fiscală, cu efecte benefice în asigurarea unui climat normal de concurenţă, diminuarea distorsiunilor care apar pe piaţă, creşterea gradului de conformare a contribuabililor şi, implicit, a veniturilor atrase la bugetul statului. Prin combaterea faptelor de comerţ ilicite şi a evaziunii fiscale, se diminuează munca la negru, cresc veniturile încasate la buget, astfel asigurându-se o mai bună finanţare a activităţilor social – culturale, inclusiv a politicilor sociale de sprijinire a persoanelor defavorizate.

DIRECŢIA DE COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 417

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2630

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 444

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1573

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2879

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 800

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 670

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 626

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1528

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 699

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 848

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 651

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1419

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 641

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an?

31 Dec 2023 1000