Comunicat - Incompatibilitate 2 aleși locali

Agenția Naționalã de Integritate a constatat încãlcarea regimului juridic al incompatibilitãților de cãtre PETRIA MIHAI, Primar al Comunei Tudora, Județul Botoșani, și CHICIU LEONARD CRISTIAN, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Bãneasa, Județul Constanța.

Lista nominalã a celor doi aleși locali în cazul cãrora Agenția a constatat încãlcarea regimului juridic al incompatibilitãților:

1)
PETRIA MIHAI
Primar al Comunei Tudora, Jud. Botoșani
Se aflã în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât exercitã, simultan cu funcția de primar, și calitatea de persoanã fizicã autorizatã în cadrul PETRIA R. MIHAI PERSOANÃ FIZICÃ AUTORIZATÃ, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.
2)
CHICIU LEONARD CRISTIAN
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Bãneasa, Jud. Constanța
Se aflã în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitãrii mandatului de consilier local, S.C. SDM AQUILA GUARD S.R.L., respectiv S.C. ALERT EL CAR S.R.L. (societãți comerciale în cadrul cãrora soția persoanei evaluate deþine calitatea de asociat unic ºi funcþia de administrator) au încheiat contracte de prestãri servicii, în valoare totalã de 61.245,09 Lei, cu Primãria Oraºului Bãneasa.

Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CHICIU LEONARD CRISTIAN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.


Persoanele menționate au încãlcat urmãtoarele prevederi legale:

·        art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Funcția de primar […] este incompatibilã cu  […] calitatea de comerciant persoanã fizicã”;

·        art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Consilierii locali […] care au funcția de […] administrator […] precum și calitatea de […] asociat la societãțile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale de prestãri de servicii, de executare de lucrãri, de furnizare de produse […] cu autoritãțile administrației publice locale din care face parte […]. Prevederile alin. (1) se aplicã ºi în cazul în care funcþiile sau calitãþile respective sunt deþinute de cãtre soþul sau rudele de gradul I ale alesului local”;

·        art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Alesul local poate renunța la funcția deținutã înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în aceastã funcție”;

„Persoana […] fațã de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tudor Hubati, adjunctul Zonei Libere Sulina, proces la Constanța cu inspectorii de integritate

27 Mar 2024 423

Agenția Națională de Integritate duce la Curtea Supremă dosarul privind averea unui fost polițist de frontieră din Constanța

23 Feb 2024 485

Decizie definitivă în procesul deschis de Agenția de Integritate Consiliului Local Pardina (MINUTA)

22 Feb 2024 613

Curtea de Apel Constanța amână procesul deschis de primarul din Nufăru Agenției de Integritate! Se cer mai multe acte în dosar

18 Feb 2024 474

Primarul comunei Nufăru, din Tulcea, citat mâine la Curtea de Apel Constanța

14 Feb 2024 653

Dr. Laurențiu Bădescu, fostul manager SAJ Constanța, pierde definitiv procesul deschis Agenției Naționale de Integritate! (MINUTA)

01 Feb 2024 1293

Curtea de Apel Constanța, verdict în așteptare pentru Gianina Ionela Topolov

29 Jan 2024 812

Fost polițist al Gărzii de Coastă, victorios în procesul deschis de Agenția de Integritate, pentru avere! Aproape 12.000 de lei, cheltuieli de judecată pentru omul legii (MINUTA)

28 Dec 2023 1023

Fostul viceprimar al comunei Agigea, vizat de ANI

18 Dec 2023 814

Averea unui fost polițist din Garda de Coastă, pe masa Curții de Apel! Când se dă verdictul

16 Dec 2023 973

Secretarul comunei Albești, în proces cu Agenția Națională de Integritate, la Tribunalul Constanța

29 Nov 2023 814

ANI acuză - Valeriu Anton, primarul din Corbeanca, avere „nejustificată“ de 3 milioane de lei

20 Nov 2023 757

ANI Secretarul General al Comunei Albești, județul Constanța, în conflict de interese

09 Nov 2023 950

Fost consilier local din Cernavodă, dat în judecată de Agenția Națională de Integritate, prin Președinte

02 Nov 2023 1240

Primarul comunei Nufăru, fără avocat în procesul cu inspectorii de integritate, la Curtea de Apel Constanța

26 Oct 2023 885