Lansare campanie transnaţională de prevenire a traficului de persoane "A munci este un drept! A exploata munca este o infracţiune!"

COMUNICAT
Lansare campanie transnaţională de prevenire a traficului de persoane "A munci este un drept! A exploata munca este o infracţiune!"
14.05.2013


Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) organizează în perioada 14 – 15 mai 2013, Conferinţa Internaţională pentru facilitarea schimbului de experienţă în domeniul traficului de persoane, eveniment organizat în cadrul Proiectului transnaţional „Abordarea integrată pentru prevenirea exploatării prin muncă în ţările de origine şi destinaţie”, co-finanţat de către Comisia Europeană prin intermediul Programului Prevenirea şi Lupta împotriva Criminalităţii 2009.


La eveniment participă reprezentanţi cheie ai luptei antitrafic la nivel naţional şi european precum: domnul Valeriu ZGONEA, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Coordonator al Grupului Parlamentar pentru combaterea traficului de persoane, domnul MARIAN TUTILESCU – Subsecretar de Stat, Ministerul Afacerilor Interne, doamna MYRIA VASSILIADOU – Coordonator European Anti-Trafic, doamna MARIA GRAZIA GIAMMARINARO – Reprezentant Special al OSCE şi Coordonator pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane.


Evenimentul vizează diseminarea rezultatelor studiului transnaţional elaborat în cadrul proiectului, lansarea Campaniei de prevenire a traficului de persoane "A munci este un drept! A exploata munca este o infracţiune!" şi îmbunătăţirea cooperării pentru identificarea, referirea şi asistenţa acordată victimelor traficului de persoane.


Activitatea reuneşte reprezentanţi ai Statelor Membre UE şi non–UE, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai societăţii civile, organizaţiilor internaţionale şi actori relevanţi implicaţi în lupta traficului de persoane.


Conferinţa se circumscrie priorităţilor stabilite de către Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane, sens în care Statele Membre UE trebuie să acţioneze pentru o mai bună identificare a victimelor traficului de persoane şi să dezvolte acţiuni care vizează prevenirea traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă.


Deschiderea oficială a conferinţei este realizată de către domnul Valeriu ZGONEA, preşedinte al Camerei Deputaţilor.


La nivel regional, Campania "A munci este un drept! A exploata munca este o infracţiune!" va fi implementată de către Centrul Regional Constanţa, în perioada mai – iulie 2013 şi va cuprinde o serie de activităţi de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă.


Informaţii de background:


Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, în baza contractului de finanţare cu Direcţia Generală Afaceri Interne a Comisiei Europene, implementează Proiectul „Abordarea integrată pentru prevenirea exploatării prin muncă în ţările de origine şi destinaţie”, în calitate de beneficiar, pe o perioadă de 36 de luni, începând din februarie 2011, cu termen limită de finalizare August 2013.


Obiectivul general al proiectului constă în reducerea dimensiunilor traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă în ţările de origine, tranzit şi destinaţie.


Parteneri în proiect:


  • Comisia Naţională pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane- Bulgaria
  • Organizaţia de Drept Public European (EPLO) - Grecia
  • KISA - Cipru

  • Ministerul de Interne – UNGARIA

  • Ministerul de Interne din FYROM – partener asociat


Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.”


Persoană de contact: inspector de poliţie Bratu Sorin Florin, telefon: 0241/611101, e-mail: anitp.constanta@mai.gov.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis în apropierea Muzeului de Artă. Un autoturism, implicat (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1735

Horoscop pentru marți, 19 martie 2024. O zi minunată pentru a stabili călătorii profesionale pentru unii nativi

19 Mar 2024 603

Grupul de spitale MEMORIAL din Turcia deschide birou de reprezentanță la Constanța

18 Mar 2024 546

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe DN2A între localitățile Stupina și Crucea. O persoană a decedat(GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 3850

Știri Constanța azi O mașină s-a răsturnat la Cumpăna! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 1491

UPDATE. Pompierii intervin în cartierul Faleză Nord din Constanța! Arde un apartament (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1731

Un doc s-a scufundat în Portul Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1384

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 469

Florin Salam, reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune. Detalii din anchetă (VIDEO)

14 Mar 2024 882

UPDATE Accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța

12 Mar 2024 1101

Horoscop pentru luni, 11 martie 2024. Dorința de comunicare este mare pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 585

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 623

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în Medgidia! Două autoturisme implicate

01 Mar 2024 884

UPDATE Accident rutier în localitatea Cumpăna, județul Constanța. O persoană, rănită

29 Feb 2024 740

Știri Constanța Accident rutier în zona la Hanul Piraților!

29 Feb 2024 848