Activitatea Agentiei pentru Protectia Mediului Constanţa în perioada 03.09 – 07.09.2012

07.09.2012

INFORMARE DE PRESĂ
Activitatea Agentiei pentru Protectia Mediului  Constanţa în perioada 03.09 – 07.09.2012

În cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, în săptămâna 03.09 – 07.09.2012 s-au desfăşurat următoarele activităţi:

Compartimentul Proiecte, Relaţii Publice (C.P.R.P.)
S-a asigurat permanent:
- informarea publică directă;
- informarea presei;
- corespondenţa pentru solicitările scrise şi petiţii.
A fost transmisă la ARPM Galaţi Raportarea săptămânală privind acţiunile de mediatizare a activităţii comunicare - apariţii media.
A fost transmisa la ARPM Galati Raportarea lunara privind indicatorii pentru valorificarea informatiilor aferente Compartimentului PRP.
A fost transmisa la Prefectura Constanta Raportarea lunara privind stadiul proiectelor finantate din fonduri UE.
In cadrul Programului Casa Verde, sesiunea 2011, a fost depus un dosar de decontare, in total fiind depuse pana in prezent 32 de dosare, iar în sesiunea 2010 a fost depus 1 dosar de decontare, până în prezent fiind depuse 338 de dosare.

Serviciul Reglementări (S.R.)
  În cadrul Compartimentelor Evaluare Impact (C.E.I.) şi Evaluare adecvată (C.E.A.) s-au eliberat 83 acte de reglementare şi 30 consultaţii tehnice.
S-a participat la dezbaterile publice din cadrul procedurii de obtinere a acordului de mediu pentru: SC TOP WIND SRL si SC WIND FLOR SRL la Primaria comunei Topalu, SC ARCA GREEN ENERGY SRL la Primaria comunei Crucea, SC BALCESCU WIND FARM SA  la Primaria Targusor si trei dezbateri publice pentru SC CONPET SA in comunele Castelu,Poarta Alba, Constanta.

Biroul Deşeuri şi Substanţe Chimice Periculoase, Sol şi Subsol (C.D.S.C.P.S.S), Protecţia Naturii
A fost transmisa către ARPM Galaţi raportarea referitoare la Aplicarea Directivei 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor
Se introduc în baza de date naţională privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, datele transmise de operatorii economici autorizaţi să desfaşoare activitaţi de colectare şi/sau tratare DEEE.
Au fost aprobate doua Formulare pentru transportul deşeurilor periculoase către operatori economici, din judeţul Constanţa, autorizaţi pentru valorificarea/eliminarea deşeurilor periculoase.
Compartimentul Arii Protejate (C.A.P.)


Se asigură permanent corespondenţa pentru solicitările scrise cu privire la ariile naturale protejate de interes naţional şi din Reţeaua Ecologică Natura 2000.
S-au emis puncte de vedere privind încadrarea, fata de ariile naturale protejate din Judeţul Constanta si impactul  asupra biodiversităţii a obiectivelor propuse pentru avizare/autorizare.

Serviciul  Monitorizare (S.M)

Compartimentul  Monitorizare, Baze de Date (C.M.B.D)
 S-a realizat validarea zilnică a datelor de calitate a aerului provenite din reţeaua automată de monitorizare. Nu s-au înregistrat depăşiri.


 S-a asigurat funcţionarea corespunzătoare a staţiilor automate de monitorizare a calităţii aerului prin validarea datelor rezultate şi întocmirea „Buletinului zilnic pentru informarea publicului cu privire la Calitatea aerului în judeţul Constanţa”.
 In vederea implementarii politicilor de mediu la nivel judetean pe termen scurt, mediu si lung necesar pentru solutionarea problemelor de mediu prin abordarea principiilor dezvoltarii durabile si in deplina concordanta cu planurile, strategiile si documentele legislative specifice, a fost intiat procesul de revizuire/actualizare a Planului Local de actiune pentru Mediu pentru judetul Constanta. A fost depusa  la Consiliul Judetean Constanta solicitarea privind institutionalizarea Planului Local de actiune pentru Mediu.
            
S-au transmis la ARPM Galaţi urmatoarele:
- Raportarea săptămânală privind Agenda de activităţi a APM Constanţa;
- Raportare lunara privind Operarea statiilor automate de monitorizare a calitatii aerului (Registrii statiilor);
- Raportare lunara privind Gestiunea datelor de calitate a aerului;
- Raportare lunara privind Starea echipamentelor de laborator din Contractul 84/2006.

Compartimentul Laborator (C.L.)
AER
În cadrul programului de monitorizare zilnică a calităţii aerului, au fost prelevate probe de pulberi in suspensie, fracţiunile PM10 si PM2,5,  de la staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate in judeţul Constanta, respectiv localităţile: Constanta – staţiile Casa de Cultura, Fantasio, str. Liliacului, Mangalia, Năvodari - Tabăra, Medgidia.

RADIOACTIVITATE
Rezultatele analizelor de radioactivitate efectuate în regim continuu prin staţiile de radioactivitate Constanţa şi Cernavodă (măsurători beta-globale şi gamma-spectrometrice pentru factorii de mediu),
s-au situat sub valorile nivelurilor de notificare operaţionale.

Pentru detalii suplimentare şi orice alte informaţii legate de activitatea APM Constanţa, puteţi contacta pe Monica Bucşan sau Oana Stancovici - Bianu din cadrul Compartimentului Proiecte, Relaţii Publice.

Director Executiv
    Lavinia Monica ZAHARIA


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Natație Sportivii de la Atena Sport Club Constanța, multe clasări pe podium la Campionatul Regional (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 543

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Voința Săcele, scorul etapei

27 Mar 2024 1037

Primăria Năvodari repară locul de joacă din Parcul Ion Dobre. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

26 Mar 2024 502

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 636

Aleșii locali vor aproba procedurile de închiriere a terenului de sport al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” și a unei săli de clasă a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 465

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța vrea să obțină în instanță suspendarea hotărârii Consiliului Local Constanța prin care a fost revocat dreptul de folosință gratuită a sediului (DOCUMENT)

23 Mar 2024 1642

Clubul Sportiv Dinamo București va avea o arenă multifuncțională modernă! Câte locuri va avea arena

21 Mar 2024 470

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 358

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 449

Primăria a emis certificatele de urbanism Două școli și o grădiniță din Palazu Mare și Constanța vor avea săli de sport

20 Mar 2024 512

SC Agrement Sport Club SRL solicită de la Agenția de protecție a mediului obținerea autorizației de mediu, amplasat în Mamaia Sat

20 Mar 2024 306

Tulceanul Sorin Andrici stabilește un nou record pentru România în competiția din Spania

19 Mar 2024 456

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 649

Județul Tulcea Sportivii de performanță, susținuți financiar mai degrabă de familii

13 Mar 2024 500

Cumpărări directe Constanța Construirea terenului de sport cu balon de la Băltăgești costă aproape 710.000 lei (DOCUMENT)

12 Mar 2024 575