Eu unde votez? Cetăţean cu drept de vot, pierdut secţie de votare pe strada Ştefan cel Mare (galerie foto)

Situaţie inedită la Constanţa. AEP reinventează adrese ale secţiilor de votare. Potrivit listelor publicate pe site-ul Prefecturii Constanţa, liste trimise oficial de la AEP, secţia de votare nr. 6, unde erau aşteptaţi să voteze 497 de cetăţeni, are o nouă adresă decât cea oficială. Mai exact, Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ din localitatea Constanţa, care se află pe strada Decebal nr. 15 (în spatele Colegiului Comercial „Carol I“), are menţionată ca adresă strada Ştefan cel Mare nr. 15. Aici se găsesc, de fapt, Agenţia TAROM şi Galeriile de artă.
Această situație ne-a fost semnalată de mai mulți constănțeni puși pe drumuri de încurcătura de pe listele cu delimitarea secțiilor de votare.
„Cu siguranţă se va remedia, este o eroare de la cei de la Autoritatea Electorală Permanentă care au întocmit aceste liste, au dat probabil un copy-paste din altă parte. Oricum, cei care votează la Şcoala nr. 28 de obicei ştiu exact unde trebuie să ajungă“, au afirmat reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa.
Mai mult decât atât, la Şcoala nr. 28 „Dan Barbilian“ a votat şi preşedintele (actualmente suspendat) Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, la alegerile din 2012, dar şi la alegerile prezidenţiale din 2009.

UPDATE: Potrivit reprezentanului AEP din regiunea Sud-Est, Andi Mihalache, Nu AEP ar fi responsabilul pentru această situaţie. „Eroarea a plect, cel mai probabil, chiar de la Constanţa. La fiecare scrutin de alegeri, listele cu secţiile de votare, numerele şi adresele se întocmesc de către o persoană abilitată din primăria localităţii respective, fie primarul, fie o persoană numită de acesta. Noi am primit aceste liste de la Primăria Consatnţa, le+am introdus în baza noastră de date şi le-am transmis mai departe“, a declarat responsabilul de regiune al AEP.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.