Generalul Mitică Iliescu a ajuns la DNA

Generalul Mitică Iliescu, fost șef SIE și consilier prezidențial în perioada de mandat a lui Ion Iliescu, a ajuns la sediul DNA, în urmă cu scurt timp.

Acesta nu a dorit să vorbească cu jurnaliștii înainte de a intra în sediul DNA.

Fostului şef al SPP urmează a-i fi comunicate acuzaţiile din noul dosar penal al deputatului. Dumitru Iliescu este cel prin intermediul căruia Viorel Hrebenciuc ar fi aflat că este interceptat.

Iliescu s-a întors în ţară miercuri şi a fost preluat la Arad, cu mandat de aducere. De la Arad, el a fost adus, sub escortă, în Bucureşti, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Procurorii DNA au făcut, luni, percheziţii la locuinţa lui Dumitru Iliescu şi la alte adrese din Capitală, în dosarul în care Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru fapte de corupţie.

Potrivit procurorilor, fostul şef al SPP Dumitru Iliescu l-ar fi asigurat pe Viorel Hrebenciuc că, prin intermediul unui angajat al DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, astfel că deputatul i-ar fi propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date nedestinate publicităţii.

sursă foto: captură b1 tv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.